Bradul alb (Abies Alba)
e şi 1 m diametru.
Înrădăcinarea este tipic pivotantă, dar pierde cu timpul pivotul şi rădăcinile laterale pătrund adânc în pământ, fapt ce determină rezistenţa mare la acţiunea vântului. De menţionat că pe soluri superficiale pivotul se dezvoltă anevoios, sistemul devenind superficial şi faptul că în primii ani rădăcina se dezvoltă greu în adâncime, puieţii suferind de secetă.
Tulpina este dreaptă, cilindrică, cu ramuri regulat verticilate dispuse orizontal.În arboret strâns se elaghează mai bine decât molidul.
Scoarţa este cenuşiu-verzuie mult timp netedă, în tinereţe cu pungi de răşină; la vârste înaintate ritidom nu este prea gros şi prezintă sub formă de solzi poligonali.
Lemnul este moale, se aşchiază prin debitare, are duramen neevident albicios. Are multiple întrebuinţări: lemn construcţie, mobilă, celuloză, chibrituri, lemn de rezonanţă.
Coroană cilindric-piramidală, compactă, la vârste mari apare aşanumitul “cuib de barză”, generat de încetinirea activităţii mugurelui terminal şi deci, diminuarea distanţei dintre verticile.
Lujerii sunt cenuşii, netezi, scurt păroşi, cu cicatrici circulare netede. Muguri mici, ovoizi, nerăşinoşi (cu excepţia celor terminali), dispuşi terminal pe ramurile laterale întotdeauna câte trei .
Frunze de 2-3 cm, aciculare, liniar-lăţite, la vârf obtuze sau emarginate, pe faţă verzi închis lucitoare, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate. Sunt dispuse pectinat, iar pe lujerii fertili (partea superioară a coroanei) sunt îndreptate în sus ca peria. Sunt persistente, durează 6-15 ani, iar după uscare se menţin mult timp pe lujeri, motiv pentru care bradul este recomandat ca pom de iarnă.
Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în amenţi groşi şi alungiţi, gălbui, iar cele femele sunt cilindrice, verzui, aşezate spre vârful coroanei; ele apar prin aprilie-iunie, funcţie de altitudine şi expoziţie.
Conuri erecte, cilindrice, 10-20 cm, brune; solzi lăţit-rotunjiţi sub formă de sapă, cu pete de răşină, iar bracteile sunt vizibile, răsfrânte peste solzii inferiori.
Maturaţia are loc în toamna primului an, prin septembrie-octombrie; după coacere, seminţele se împrăştie, iar solzii cad şi rămâne doar axul conului. Acesta este motivul pentru care se recoltează conurile puţin înainte de coacere.
În România, bradul este al doilea conifer ca pondere, după molid, ocupând 5% din suprafaţa păduroasă a ţării. El este bine reprezentat în Carpaţii Orientali (clina estică) în intervalul altitudinal 400-1200 m, regăsindu-se în amestecuri cu fagul şi molidul sau în arborete pure.
Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii.
Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-60C), fără variaţii mari de temperatură (-270C – +390C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului.
