Anin negru (Alnus glutinosa)
Aninul negru este un arbore indigen ce atinge 20-25 m.
Arealul aninului negru este larg, exclusiv european, lipsind din regiunile septentrionale (dincolo de 63-64o latitudine nordică) şi din
stepele de la nord de Marea Neagră şi Marea Caspică.
În România apare pe văile râurilor din zona de câmpie şi de dealuri.
Sporadic, urcă în zona montană a făgetelor (800-900 m) sub formă de pâlcuri, iar ca indivizi izolaţi urcă până la 1300 m în Munţii Harghitei.
În Lunca Dunării apare rar, iar în Deltă se găseşte pe grindurile C.A.Rosetti şi Ivancea.
Este o specie rezistentă la geruri, îngheţuri timpurii şi târzii şi este pretenţioasă faţă de căldura estivală. Răspândirea este condiţionată de condiţiile edafice: este foarte exigent faţă de umiditatea solului, creşte bine pe soluri umede, argiloase, pseudogleizate la mică adâncime sau cu nivel freatic ridicat, de unde caracterul de specie higrofită.
Tulpina dreaptă, cilindrică, bine elagată. Scoarţa este netedă, brunăverzuie, cu ritidom timpuriu negricios, crăpat, cu solzi colţuroşi; coaja conţine tanin (14%), comparabilă cu cea de la stejar.
Lemnul fără duramen evident, în secţiune proaspătă alb-roşcat care în contact cu aerul devine imediat portocaliu.
Coroana este îngustă, regulată, afânată, cu ramuri subţiri orizontale.
Lujerii trimuchiaţi, bruni-verzui sau roşcaţi, glabri, cu lenticele alungite, obişnuit lipicioşi.
