Ienupăr târâtor (Juniperus horizontalis)

Pe scurt despre ienupărul târâtor

Ienupărul târâtor (Juniperus horizontalis) este un arbust conifer prostrat, foarte apreciat în amenajările peisagistice pentru capacitatea sa de a acoperi rapid suprafețe mari de teren. Spre deosebire de rudele sale cu port erect, această specie crește pe orizontală, formând un covor des și jos, cu ramuri lungi întinse pe sol și lujeri scurți, îngrămădiți. Este o plantă rustică, care se simte bine în condițiile climatice de la noi, fiind rezistentă atât la geruri puternice, cât și la uscăciune. Marcotează natural, adică ramurile aflate în contact cu solul prind rădăcini singure, ceea ce îl face un excelent acoperitor de sol pe taluzuri, rocării și pante.

Tip	Arbust conifer prostrat, perpetuu verde (acoperitor de sol)
Familie	Cupressaceae (chiparosacee)
Înălțime/lățime	Înălțime 15-40 cm; lățime 1,5-2,5 m (în funcție de soi)
Expunere	Soare direct (ideal); tolerează semiumbra ușoară
Sol	Orice sol bine drenat; tolerează solurile sărace, nisipoase, pietroase și calcaroase
Utilizare	Acoperitor de sol, taluzuri, rocării, ziduri de susținere, jardiniere
Rezistență la ger	Foarte bună, până la aproximativ -40°C (zonele de rusticitate 3-9)

Descriere

Ienupărul târâtor este un arbust prostrat, cu ramuri lungi care se întind orizontal pe sol și lujeri scurți, îngrămădiți, ce dau plantei un aspect compact și dens. Coroana rămâne joasă, rareori ridicându-se peste 30-40 cm înălțime, în timp ce în lățime poate ajunge la 2-2,5 metri, formând un covor continuu de verdeață.

Frunzele sunt de două tipuri, ca la majoritatea ienuperilor. Cele aciculare (în formă de ace) sunt verzi-albăstrui, ascuțite, lungi de 2-6 mm, întâlnite mai ales pe lăstarii tineri. Cele solziforme, caracteristice ramurilor mature, sunt îngust eliptice și ascuțite, lipite strâns de lujer; pe partea dorsală (pe dos) sunt rotunjite și poartă o glandă reziniferă vizibilă. Această dublă morfologie a frunzelor este tipică genului Juniperus.

Culoarea foliajului variază sensibil în funcție de soi și de sezon: multe forme au un colorit verde-albăstrui sau argintiu vara, care toamna și iarna capătă nuanțe purpurii, brun-violacee sau prună, oferind un interes decorativ pe tot parcursul anului. Fructele sunt galbule cărnoase, mici, de culoare albăstruie acoperite cu un strat ceros (pruină), însă apar relativ rar la formele ornamentale cultivate.

Origine și soiuri

Specia este originară din America de Nord, unde crește spontan pe terenuri stâncoase, dune de nisip, maluri de râuri și coaste reci, din Canada până în nordul Statelor Unite. Adaptarea la medii dure și expuse explică rusticitatea sa remarcabilă și toleranța la îngheț, vânt și soluri sărace.

Datorită valorii ornamentale, au fost selecționate numeroase soiuri (cultivaruri), care se deosebesc prin culoarea foliajului, densitate și viteza de creștere. Printre cele mai populare se numără:

‘Wiltonii’ (cunoscut și ca ‘Blue Rug’) – unul dintre cele mai joase și mai răspândite soiuri, cu un covor foarte des, albastru-argintiu intens, care se mulează perfect pe relief.
‘Blue Chip’ – foarte ornamental, cu foliaj albastru-argintiu strălucitor și un port ușor mai ridicat la centru; iarna capătă reflexe purpurii.
‘Andorra Compact’ (‘Plumosa Compacta’) – tufă compactă, verde-cenușie vara și purpurie iarna.
‘Prince of Wales’ – foarte jos și dens, verde-albăstrui, excelent ca acoperitor de sol rezistent.
‘Golden Carpet’ – soi cu nuanțe aurii-verzui, pentru contrast cromatic în amenajări.

Plantare

Ienupărul târâtor se plantează cel mai bine primăvara sau toamna, când temperaturile sunt moderate, însă exemplarele cu rădăcina la ghiveci pot fi plantate practic în tot sezonul de vegetație, cu condiția să fie udate corespunzător la început.

Alegeți un loc însorit, deoarece la soare plin foliajul își păstrează cel mai bine culoarea și densitatea. Solul nu reprezintă o problemă majoră: planta tolerează terenurile sărace, nisipoase, pietroase și chiar calcaroase, esențial fiind doar drenajul bun. Pe soluri grele, argiloase, adăugați nisip și pietriș în groapa de plantare pentru a evita băltirea apei, care este principalul dușman al rădăcinilor.

Ca acoperitor de sol: pentru un covor uniform, plantați exemplarele la distanțe de 80-120 cm între ele, în funcție de soi și de rapiditatea dorită a acoperirii. Cu timpul, ramurile se întind și se contopesc, sufocând buruienile.

Pe taluz și pante: ienupărul târâtor este ideal pentru fixarea taluzurilor și a pantelor expuse eroziunii. Rădăcinile și ramurile care marcotează natural ancorează solul și împiedică spălarea lui de către ploi. Se folosește cu succes și pentru a cădea decorativ peste ziduri de susținere, margini de jardiniere înalte sau borduri de piatră.

După plantare, udați abundent și aplicați un strat de mulci (scoarță de pin, pietriș) în jurul plantelor, care păstrează umiditatea și reduce concurența buruienilor până la închiderea covorului vegetal.

Îngrijire

Unul dintre marile avantaje ale acestui conifer este că, odată instalat, cere foarte puțină îngrijire. Este o plantă rustică prin definiție, rezistentă la ger și la uscăciune.

Udare: în primul an după plantare, udați regulat pentru o bună înrădăcinare. Ulterior, planta devine foarte tolerantă la secetă și se descurcă în general doar cu apa de ploaie, necesitând udare suplimentară doar în verile foarte secetoase și prelungite.

Fertilizare: nu are pretenții deosebite. O fertilizare ușoară primăvara, cu un îngrășământ pentru conifere, este suficientă, dar nu obligatorie pe solurile normale.

Tăiere: nu necesită tăieri de formare. Se pot scurta primăvara ramurile care depășesc spațiul alocat sau se pot îndepărta lujerii uscați ori afectați. Tăierile severe în lemnul bătrân, fără frunze, sunt de evitat, deoarece zona respectivă nu mai regenerează.

Iernare: fiind extrem de rezistent la ger, nu necesită protecție pe timp de iarnă. În zonele cu zăpadă abundentă și grea, este bine să scuturați ușor stratul de zăpadă de pe ramuri pentru a evita ruperea lor.

Înmulțire

Ienupărul târâtor se înmulțește vegetativ, metodele cele mai folosite fiind butășirea și marcotajul.

Prin butași: toamna sau la sfârșitul iernii se recoltează butași semilemnoși de 8-12 cm din lujerii sănătoși, smulgându-i cu un mic călcâi din ramura-mamă. Baza se tratează cu hormoni de înrădăcinare și se pune într-un substrat afânat, format din nisip și turbă, menținut umed. Înrădăcinarea este lentă și poate dura câteva luni.

Prin marcotaj: aceasta este metoda cea mai simplă și se bazează pe tendința naturală a plantei de a marcota. Ramurile aflate în contact cu solul prind rădăcini singure; este suficient să fixați o ramură pe pământ, eventual acoperind o porțiune cu sol, iar după ce s-au format rădăcinile, noua plantă se desprinde și se transplantează.

Înmulțirea prin semințe este posibilă, dar rar folosită, deoarece semințele au o germinație dificilă și capricioasă, iar puieții nu păstrează întotdeauna caracterele soiurilor ornamentale.

Boli și dăunători

În general este un arbust robust și sănătos, dar poate fi afectat ocazional de câteva probleme, mai ales în condiții de umiditate excesivă sau secetă prelungită:

Rugina ienupărului – boală fungică (genul Gymnosporangium) care folosește ienupărul ca gazdă alternantă, formând umflături gelatinoase portocalii pe ramuri; este favorizată de prezența în apropiere a unor pomi din familia măceșului (măr, păr, gutui). Se înlătură ramurile afectate.
Acarienii (păianjenul roșu) – apar pe vreme caldă și uscată, decolorând și uscând frunzele; se combat prin stropiri cu apă și acaricide specifice.
Pătarea și uscarea lujerilor (boli fungice de tip Phomopsis, Kabatina) – provoacă brunificarea vârfurilor; se previn prin drenaj bun și evitarea udării foliajului.
Putrezirea rădăcinilor – cauzată de excesul de apă și de solul prost drenat; se previne prin plantarea în teren bine drenat.

Curiozități

Capacitatea ienupărului târâtor de a marcota natural îl face unul dintre cele mai eficiente conifere pentru combaterea eroziunii solului pe pante, motiv pentru care este folosit frecvent în lucrările de stabilizare a taluzurilor de-a lungul drumurilor și căilor ferate.

Multe soiuri își schimbă culoarea în funcție de anotimp: foliajul albastru-argintiu al verii capătă iarna nuanțe purpurii sau violacee, ca răspuns la temperaturile scăzute, oferind un spectacol cromatic în plin sezon rece, când restul grădinii este adormit.

Ca toți ienuperii, și această specie conține uleiuri esențiale aromatice; frunzișul strivit între degete degajă un miros rășinos, caracteristic, specific coniferelor.

Întrebări frecvente

Cât de repede crește ienupărul târâtor?

Are o creștere lent-moderată în înălțime, dar se întinde constant în lateral, putând acoperi anual câteva zeci de centimetri din suprafața de sol. Un exemplar matur poate acoperi 2-2,5 m în diametru după câțiva ani, închizând treptat covorul vegetal.

Se poate planta pe o pantă sau pe un taluz?

Da, este una dintre cele mai bune alegeri pentru taluzuri și pante. Ramurile care marcotează natural ancorează solul și împiedică eroziunea provocată de ploi, formând în același timp un covor decorativ și fără întreținere.

Rezistă la gerurile din timpul iernii?

Da, este extrem de rezistent la ger, suportând temperaturi de până la aproximativ -40°C. Nu necesită protecție pe timpul iernii și se comportă foarte bine în toate regiunile din Romania.

Are nevoie de tăieri regulate?

Nu. Nu necesită tăieri de formare; cel mult se scurtează primăvara ramurile care depășesc spațiul dorit sau se înlătură lujerii uscați. Evitați tăierile adânci în lemnul bătrân, deoarece acesta nu mai dă lujeri noi.