Coacăz de munte (Ribes alpinum)

Pe scurt despre coacăzul de munte

Coacăzul de munte (Ribes alpinum) este un arbust foioas de talie mică spre mijlocie, care crește sub formă de tufă deasă și se întâlnește în mod natural în zonele de deal și de munte din Romania. Spre deosebire de coacăzul de grădină, cultivat pentru fructele sale, coacăzul de munte este apreciat în primul rând ca plantă ornamentală și pentru garduri vii, datorită ramificării bogate și a frunzișului compact. Atinge de obicei 1,3-2,0 m înălțime, are lujeri fără spini și se remarcă printr-o rezistență deosebită la frig, umbră și condiții vitrege de sol.

Tip	Arbust foios cu frunze căzătoare
Familie	Grossulariaceae (a coacăzelor)
Înălțime	1,3-2,0 m
Habitat	Păduri și tufărișuri din zona de deal și de munte, pe coaste stâncoase și pe maluri
Sol	Adaptabil; preferă soluri reavene, bogate, dar tolerează și solurile pietroase, calcaroase
Înflorire	Aprilie-mai; flori mici, verzui-gălbui, dioice
Fructe	Bace mici, roșii, globuloase, cu 3-5 semințe, coapte în iulie
Rezistență la ger	Foarte mare, până la aproximativ -40°C (zona 2 USDA)

Descriere

Coacăzul de munte este un arbust care crește sub formă de tufă deasă, ramificată de la bază, atingând de regulă între 1,3 și 2,0 m înălțime. Lujerii (ramurile tinere) sunt subțiri, de culoare brun-cenușie, complet lipsiți de spini – o trăsătură care îl deosebește de agriș și care îl face ușor de manipulat în lucrările de tundere și de plantare a gardurilor vii. Scoarța bătrână se exfoliază în fâșii subțiri, longitudinale.

Frunzele sunt mici, lungi de 2-4 cm, palmat-lobate, cu trei până la cinci lobi adânci și marginile dințate. Au o culoare verde lucitoare pe partea superioară și sunt acoperite uneori cu perișori glanduloși. Toamna capătă nuanțe gălbui plăcute. O caracteristică interesantă este că frunzele apar foarte devreme primăvara, printre primele dintre arbuștii noștri.

Coacăzul de munte este o specie dioică, ceea ce înseamnă că florile mascule și cele femele se găsesc pe plante diferite. Florile sunt mici, verzui-gălbui, grupate în ciorchini erecți, și se deschid în aprilie-mai. Florile mascule sunt adunate în raceme mai lungi și mai bogate, în timp ce cele femele sunt mai puține pe ciorchine. Doar plantele femele, în prezența unei plante mascule pentru polenizare, formează fructe.

Fructul este o bacă mică, roșie, globuloasă, conținând 3-5 semințe. Bacele au un gust dulce, dar mălăieț (fad și făinos), motiv pentru care nu sunt la fel de apreciate ca cele ale coacăzului roșu de grădină. Se coc în iulie și sunt folosite, ocazional, în alimentație, fiind mai degrabă o sursă de hrană pentru păsările sălbatice.

Răspândire și habitat în România

Coacăzul de munte are o răspândire largă în Europa, din zonele montane ale Peninsulei Iberice și până în nordul Scandinaviei și în Asia de vest. În Romania, specia crește spontan în etajul colinar și montan, fiind întâlnită în Carpați și în zonele de deal subcarpatice. Preferă coastele stâncoase, marginile de pădure, văile umbroase, malurile pâraielor și tufărișurile de pe pantele pietroase.

Este o specie tolerantă, care suportă bine umbra și se dezvoltă adesea în subarboretul pădurilor de fag și de amestec, dar și în locuri deschise, pe stâncării calcaroase. Datorită adaptabilității la sol și a rezistenței la frig, coacăzul de munte se găsește până la altitudini considerabile, fiind unul dintre arbuștii caracteristici ai zonelor de munte. În cultură, este folosit și în afara arealului său natural, în parcuri și grădini din toată țara.

Cultivare și îngrijire

Coacăzul de munte este un arbust ornamental robust și ușor de cultivat, foarte apreciat în amenajările peisagistice, în special pentru garduri vii de munte și pentru zonele umbrite, unde puține alte plante prosperă. Tufa sa deasă, frunzișul compact și creșterea ordonată îl recomandă atât pentru garduri vii tunse, cât și pentru plantări libere.

Expunere: Una dintre marile sale calități este toleranța remarcabilă la umbră. Crește bine atât la soare, cât și la semiumbră sau chiar umbră deasă, sub coronamentul copacilor mari, unde formează garduri vii dese acolo unde alte specii ar rămâne rare.

Sol: Este foarte adaptabil. Preferă solurile reavene, fertile și bine drenate, dar tolerează și solurile sărace, pietroase, nisipoase sau calcaroase. Suportă o gamă largă de valori ale pH-ului, de la acid la alcalin.

Udare: După instalare, coacăzul de munte este destul de rezistent la secetă. În primii ani de la plantare și în verile foarte secetoase, udările regulate ajută la o creștere viguroasă.

Tăiere: Suportă excelent tunderea, refăcându-se rapid după tăiere, ceea ce îl face ideal pentru garduri vii formate. Tunderea de formare se face de regulă după înflorire sau la sfârșitul iernii. Pentru gardurile vii, se pot face una sau două tunderi pe sezon. Arbuștii bătrâni se pot regenera prin tăieri severe.

Iernare: Nu necesită nicio protecție de iarnă. Rezistă la geruri extreme, de până la aproximativ -40°C, fiind unul dintre cei mai rezistenți arbuști ornamentali.

Înmulțire

Coacăzul de munte se înmulțește ușor, atât pe cale vegetativă, cât și prin semințe.

Prin butași: Este metoda cea mai folosită, mai ales pentru gardurile vii, deoarece asigură plante uniforme și păstrează sexul plantei-mamă (util când se dorește doar frunziș, fără fructe). Toamna sau la începutul iernii se taie butași lemnoși de 15-25 cm din lujerii maturi ai anului și se pun la înrădăcinat în pământ afânat. Înrădăcinarea este de obicei foarte bună.

Prin marcotaj: Ramurile inferioare, îndoite și fixate la sol, formează rădăcini și pot fi apoi separate de planta-mamă.

Prin semințe: Semințele necesită o perioadă de stratificare la rece peste iarnă pentru a germina. Se seamănă toamna în pepinieră sau se stratifică artificial și se seamănă primăvara. Înmulțirea prin semințe dă plante de ambele sexe, în proporții variabile.

Utilizări

Principala utilizare a coacăzului de munte este cea ornamentală. Este unul dintre cei mai valoroși arbuști pentru garduri vii, mai ales în zonele de munte și în locurile umbrite, unde formează o cortină verde deasă. Se folosește și solitar sau în grupuri, în parcuri, pe taluzuri și pentru fixarea solului pe pante, datorită sistemului său radicular bine dezvoltat.

Fructele – bace mici, roșii, dulci, dar mălăiețe – se coc în iulie și sunt folosite ocazional în alimentație, deși gustul lor fad le face mult inferioare coacăzelor roșii de grădină. Ele constituie, în schimb, o hrană importantă pentru păsările sălbatice. În medicina populară, diferite părți ale plantei au fost folosite sporadic, însă specia nu are utilizări medicinale recunoscute pe scară largă.

Prin polenul și nectarul florilor timpurii, coacăzul de munte oferă o sursă de hrană pentru insectele polenizatoare la început de primăvară.

Specii înrudite

Coacăzul de munte face parte din genul Ribes, care cuprinde numeroase specii de arbuști, multe cu importanță economică.

Coacăzul roșu (Ribes rubrum) este cunoscutul coacăz de grădină, cultivat pentru bacele sale roșii, acrișoare și aromate, folosite la dulcețuri, jeleuri, siropuri și sucuri. Spre deosebire de coacăzul de munte, are flori hermafrodite și fructe gustoase, mult mai mari și mai numeroase pe ciorchine.

Coacăzul negru (Ribes nigrum) produce bace negre, foarte aromate și bogate în vitamina C, mult apreciate pentru sucuri, lichioruri și produse medicinale. Frunzele sale au un miros caracteristic puternic. Este una dintre cele mai valoroase specii de coacăz din punct de vedere alimentar.

Din același gen face parte și agrișul (Ribes uva-crispa), care, spre deosebire de coacăzul de munte, are lujeri cu spini și fructe mari, comestibile.

Curiozități

Numele de specie alpinum face referire la habitatul montan al plantei, deși aceasta nu se limitează strict la zona alpină, ci coboară și în regiunile colinare.

O particularitate aparte a coacăzului de munte este caracterul dioic: pentru a obține fructe, este nevoie atât de plante mascule, cât și de plante femele plantate în apropiere. În amenajările ornamentale pentru garduri vii se preferă adesea plantele mascule, deoarece nu fac fructe care să cadă și să murdărească, oferind în schimb un frunziș dens și îngrijit.

Coacăzul de munte se numără printre primii arbuști care înfrunzesc primăvara, aducând o pată de verde proaspăt în pădure atunci când majoritatea celorlalte specii sunt încă dezgolite. Totodată, este unul dintre cei mai rezistenți arbuști la frig din flora europeană, suportând temperaturi extrem de scăzute fără nicio protecție.

Întrebări frecvente

Se mănâncă fructele de coacăz de munte?

Da, bacele roșii se pot consuma și sunt folosite ocazional în alimentație. Au un gust dulce, dar mălăieț (fad și făinos), motiv pentru care sunt mult mai puțin apreciate decât coacăzele roșii de grădină. Constituie mai degrabă o hrană pentru păsări.

De ce coacăzul meu de munte nu face fructe?

Coacăzul de munte este o specie dioică, cu plante mascule și femele separate. Doar plantele femele fac fructe și numai dacă în apropiere există o plantă masculă pentru polenizare. Dacă aveți doar o plantă masculă, aceasta nu va produce niciodată fructe.

Este coacăzul de munte potrivit pentru gard viu la umbră?

Da, este una dintre cele mai bune alegeri pentru garduri vii la umbră sau semiumbră. Tolerează foarte bine lipsa de lumină, suportă tunderea repetată și formează tufe dese, fiind ideal pentru zonele de munte și locurile umbrite din grădină.

Cât de rezistent la ger este coacăzul de munte?

Este extrem de rezistent la frig, suportând temperaturi de până la aproximativ -40°C (zona 2 USDA), fără a necesita vreo protecție de iarnă. Este unul dintre cei mai rustici arbuști ornamentali, potrivit chiar și pentru cele mai aspre zone montane.