Scorusul de munte (sorbus aucuparia)
Scorusul de munte are fructele cărnoase, roşii sau portocalii, sferice, de 8-10 mm cu 2 – 4 seminţe. Se coc în august-septembrie, rămân pe arbore şi iarna. Fructifică anual in locuri luminate, de la 10 -12 ani. Fructele, imediat, după coacere, sunt amărui şi astringente. Dacă se păstrează un timp devin dulci-acrişoare. Un arbore produce 2,5-5,0 kg de scoruşe.
Scoruşele conţin zaharuri, tanin, acid malic şi acizi organici, mai ales sorbin şi parasorbin. De asemenea, în scoruşe se mai găsesc uleiuri eterice, carotină şi vitamina C (în proporţie asemănătoare cu lămâile si portocalele). Scoruşele se folosesc la combaterea reumatismului, tuberculozei şi tusei, la curăţirea sângelui; ele au proprietăţi diuretice, astringente şi antiscorbutice.
Se recoltează prin scuturare şi culegere de pe jos, cu mâna, cu ajutorul foarfecelor sau al unor unelte speciale de cules. Aşezate în grămezi, carnea lor se macerează. Scoruşele sunt mult căutate de vânat (urşi, jderi, viezuri) şi de păsări, mai ales de cocoşul de munte şi de mesteacăn.
În industria alimentară scoruşele se folosesc la prepararea marmeladei, pastei de fructe, gemului, compoturilor, ceaiurilor. Prin fermentare se obţin băuturi ca: must, vin, rachiu, oţet şi lichior.
Scoarţa este bogată în tanin (3,6%), motiv pentru care este căutată de cerbi. Din ramurile tinere se extrage o substanţă colorantă, galbenă..
