Stejarul roșu (Quercus rubra) este un arbore originar din America de Nord, introdus în România în culturi forestiere și în scop ornamental. Frunzele se colorează toamna în galben, apoi în roșu, iar coroana largă îl face foarte decorativ în parcuri și în curți mari.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 30 m
- Înflorire
- aprilie, mai
- Înmulțire
- semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- toxică la ingerare, toxică pentru câini
- Origine
- America de Nord (sud-estul Canadei și estul SUA)
Probabil îl cauți fie ca să-l plantezi, fie pentru că ai văzut un stejar cu frunze mari, lobate, care toamna devin roșii. Este o specie cu o largă amplitudine climatică și cu creștere mai rapidă decât a stejarilor indigeni, dar cu lemn de calitate inferioară.
În continuare găsești descrierea, cerințele, înmulțirea, bolile, toxicitatea și utilizările.
Descriere
Este un arbore exotic de mărimea întâi, care în stațiuni favorabile poate depăși 30 m înălțime și 1 m diametru. Înrădăcinarea este profundă, cu numeroase rădăcini laterale subțiri. Tulpina este dreaptă, cilindrică, bine elagată în masivul strâns. Scoarța este cenușiu-verzuie, mult timp netedă și subțire, iar spre maturitate formează crăpături distanțate, ca la tei. Lemnul este cafeniu deschis, cu inele anuale late.
Coroana este mare, cu frunziș bogat. Lujerii sunt roșii-bruni, lucioși, muchiați, cu lenticele gălbui, iar mugurii sunt alterni, roșcați, lucioși, ovo-conici, cu numeroși solzi, depărtați de lujer.
Frunzele au 11–22 cm și sunt lobate, cu lobii adânciți până la mijlocul jumătății limbului, scurt și neregulat lobulați și terminați cu vârfuri prelungite. Pe față sunt verzi închis, iar pe dos verzi deschis, cu smocuri de peri ruginii în axila nervurilor. Toamna devin pieloase și se colorează în galben, apoi în roșu, foarte decorativ.
Florile sunt unisexuat monoice: cele masculine sunt grupate în amenți, iar cele femele câte două la subsuoara frunzelor, și apar pe lujerii în curs de creștere, în aprilie–mai. Fructele, ghindele, sunt achene scurt pedunculate, lat ovoide, de 2 cm, cu tegumentul gros, așezate cam o treime într-o cupă conică sau în formă de taler. Maturația este bienală: ghindele se coc în septembrie–octombrie, iar în toamna primului an sunt de mărimea unui mugure. Arborele ajunge la maturitate în jur de 25–30 de ani, iar fructificațiile abundente se repetă la 2–3 ani. Longevitatea este de circa 300 de ani.
Răspândire și habitat
În America de Nord vegetează în sud-estul Canadei, unde formează arborete pure sau amestecuri cu pinul strob și cu nucul negru. În România este introdus în culturi forestiere (Mihăiești, Lipova, Râșnov, Cristian-Brașov, Sâbed-Mureș) și în scop ornamental.
Are o largă amplitudine climatică, de aceea a fost introdus de la câmpie până în zona montană inferioară. Este reprezentat prin multe ecotipuri adaptate la climate continentale sau nordice; cel mai recomandat este un climat continental călduros. La noi dă rezultate bune în subzona făgetelor de deal și a celor montane, iar la câmpie doar în condiții de precipitații bogate.
Cerințe
Lumină și temperatură
Preferă soarele direct, dar suportă umbrirea mai bine decât celelalte specii indigene de stejar. Rezistă la ger până la aproximativ –30 °C.
Sol și udare
Reclamă soluri fertile, afânate, ușoare, cu umiditate suficientă. Pe soluri sărace, argiloase, compacte și în climate reci are o creștere înceată. Udarea este moderată, cu udări adânci în primii ani și în verile secetoase. Ca și stejarul de baltă, poate îngălbeni pe soluri calcaroase.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe, adică ghinde.
- Culege ghindele mature din septembrie–octombrie și alege-le pe cele întregi, grele.
- Seamănă-le toamna, la 3–5 cm adâncime, sau păstrează-le în nisip umed, la rece, pentru semănat primăvara. Ghindele de stejar roșu au nevoie de stratificare la rece ca să încolțească bine.
- Protejează semănătura de rozătoare și de păsări.
- Mută puieții în locul definitiv în primii 1–2 ani.
Cultivare în grădină
Plantează-l izolat, într-un loc deschis, la minimum 8–10 m de clădiri. Ca arbore ornamental, valorează mai ales prin culoarea de toamnă. Nu necesită tăieri în afară de ramurile uscate.
Plantare și îngrijire în primii ani
Plantează puieți de 1–2 ani, cu rădăcina bine dezvoltată, toamna târziu sau primăvara devreme. Sapă o groapă largă și adâncă, pentru că rădăcina este profundă, și evită să pui îngrășăminte chimice în ea. Folosește un tutore în primii doi ani și un manșon de plasă împotriva căprioarelor și a rozătoarelor.
Ud-l adânc în verile secetoase din primii trei ani. Mulciul de frunze sau de scoarță, de 5–8 cm, păstrat la distanță de trunchi, menține umiditatea și hrănește treptat solul. Pe soluri sărace sau compacte, adaugă compost la plantare și afânează periodic suprafața din jurul coroanei.
Fiind o specie străină, stejarul roșu este plantat de obicei izolat, nu în pădure. Dacă observi că puieți apar spontan din ghinde în jurul arborelui, îi poți muta în alt loc sau îi poți îndepărta, pentru a nu se răspândi necontrolat.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pulbere albă pe frunze | Făinarea stejarului | În general nu necesită tratament; adună frunzele căzute |
| Frunze roase | Omizi defoliatoare | Tratament biologic cu Bacillus thuringiensis |
| Creștere înceată, frunze palide | Sol sărac, compact sau calcaros | Compost, mulci, corectarea pH-ului |
| Ofilirea bruscă a coroanei | Boli vasculare și ciuperci de rădăcină | Taie și arde ramurile afectate, evită rănirea arborelui |
Rolul ecologic
Stejarii sunt arbori-gazdă pentru sute de specii de insecte, păsări și mamifere. Frunzele căzute se descompun lent și formează un humus bogat, iar ghindele sunt o sursă importantă de hrană toamna și iarna pentru gaiță, veveriță, șoareci de câmp și mistreț. Un arbore matur oferă adăpost în scorburi și pe ramuri, iar lemnul mort rămas în picioare sau căzut devine habitat pentru ciuperci și insecte xilofage. De aceea, dacă ai spațiu, lasă o parte din frunzele căzute sub coroană, în loc să le cureți complet.
Toxicitate
Oameni: frunzele și ghindele conțin tanini și sunt toxice la ingerare; ghindele nu se consumă crude.
Câini: ghindele sunt toxice și pot provoca vărsături, diaree, apatie și blocaj intestinal.
Pisici: ghindele nu le sunt potrivite și pot provoca tulburări digestive.
Utilizări
Stejarul roșu se cultivă ornamental și în perdele de protecție. Lemnul este de calitate inferioară în raport cu stejarul sau gorunul, dar se folosește la mobilă ieftină, parchet și lemn de foc. Ghindele hrănesc fauna sălbatică.
Curiozități
Frunzele devin vizibil roșii toamna, iar numele speciei, rubra, face trimitere la această culoare. Spre deosebire de stejarii indigeni, ghinda are un gust amar, așa că unele animale o consumă mai puțin. Lemnul are pori deschiși, deci se folosește rar în construcții exterioare.
Dacă alegi stejarul roșu, ține cont că este o specie străină: în unele zone se regenerează bine și poate concura speciile locale. Pentru grădinile mari, el rămâne o alegere frumoasă, mai ales pentru culoarea de toamnă și pentru ritmul de creștere.
Întrebări frecvente
Cât crește stejarul roșu și cât trăiește?
În stațiuni favorabile depășește 30 m înălțime și 1 m diametru. Ajunge la maturitate la 25–30 de ani, iar longevitatea este de circa 300 de ani. Creșterea este mai rapidă decât a stejarilor indigeni, dacă solul este fertil și are umiditate suficientă.
Unde crește bine stejarul roșu în România?
Dă rezultate bune în subzona făgetelor de deal și a celor montane, într-un climat continental călduros. La câmpie reușește doar în condiții de precipitații bogate. A fost introdus în culturi forestiere la Mihăiești, Lipova, Râșnov, Cristian-Brașov și Sâbed-Mureș.
Ce sol preferă stejarul roșu?
Reclamă soluri fertile, afânate, ușoare, cu umiditate suficientă. Pe soluri sărace, argiloase și compacte, în climate reci, crește încet. Nu suportă bine solul calcaros, unde frunzele pot îngălbeni din cauza lipsei de fier.
Când se colorează frunzele stejarului roșu?
Toamna, în septembrie–octombrie, frunzele pieloase trec din verde închis în galben, apoi în roșu, ceea ce face din stejarul roșu un arbore foarte decorativ. Intensitatea culorii depinde de soare, de sol și de temperaturile nopților de toamnă.
Sunt ghindele de stejar roșu toxice?
Da, conțin tanini și sunt toxice la ingerare pentru oameni și pentru câini, la care pot provoca vărsături, diaree și blocaj intestinal. Nu le consuma crude și strânge-le din curte dacă ai animale de companie.