Salcia plesnitoare (Salix fragilis) este un arbore indigen, adesea cu port de arbust, care crește pe malurile apelor din Delta Dunării până în regiunea montană. Numele vine de la lujerii ei: se rup cu un pocnet scurt, ca un trosnet, chiar la locul unde se prind de ramura mamă.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- frecvent
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 20 m
- Înflorire
- aprilie, mai
- Înmulțire
- butași, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă, iubește umiditatea
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Spontană în România, Europa și Asia
Este o specie de creștere rapidă, ușor de înmulțit și nepretențioasă dacă are apă din belșug. Poate atinge dimensiuni mari, în jur de 20 m, așa că are nevoie de spațiu. Suportă umbrirea mai bine decât salcia albă, cu care o confunzi des, și se simte bine într-o climă mai răcoroasă, la deal.
Poți afla mai jos cum o recunoști, ce cerințe are, cum o înmulțești și la ce folosește.
Descriere
Lujerii sunt flexibili, de la verzui până la brun-verzui, și plesnesc ușor de la locul de inserție. De aici provine denumirea populară și cea științifică, fragilis, adică fragilă. Pe teren, acesta este cel mai bun test: îndoaie ușor un lujer tânăr și ascultă pocnetul.
Mugurii sunt alterni, aproape ascuțiți, alipiți de lujer și bicolori: spre bază galben-verzui până la bruni deschis, iar spre vârf negricioși. Frunzele sunt oblong-lanceolate, lungi de 6–16 cm, prelung acuminate, lat cuneate la bază și mărunt glandulos-serate pe margini. Pe fața inferioară sunt verde deschis sau albăstrui. Pețiolul este glabru, iar la baza limbului se văd două glande proeminente.
Florile sunt grupate în amenți. Cei masculi au circa 5 cm, iar cei femeli ajung la 7 cm. Scvamele sunt galbene, lung păroase, iar fiecare floare are câte două glande nectarifere. Înflorește înainte de înfrunzire, în aprilie–mai.
Răspândire și habitat
Salcia plesnitoare are un areal asemănător cu al salciei albe. În România este semnalată din Delta Dunării până în regiunea montană. O găsești pe malurile râurilor, pe lângă canale și în zăvoaie, uneori în plantații pentru consolidarea malurilor.
Spre deosebire de salcia albă, suportă mai bine umbrirea, clima mai răcoroasă din regiunea de deal și solurile ceva mai grele și mai acide. Din acest motiv urcă mai ușor pe văi decât alte sălcii de câmpie.
Cerințe: lumină, sol, climă
- Lumină: preferă soarele direct, dar tolerează o umbră ușoară.
- Sol: alege soluri reavene sau umede, de la nisipo-lutoase până la grele, de la slab acide la ușor acide. Se descurcă mai bine decât alte sălcii pe soluri argiloase.
- Apă: are nevoie de udare frecventă și nu suportă secetă prelungită. Cel mai bine este lângă o apă curgătoare sau stătătoare.
- Climă: rezistă la ger până la aproximativ -30 °C, deci iernează fără protecție în toată țara.
Înmulțire
Prin butași
Aceasta este metoda cea mai comodă. Ramurile pe care vântul le rupe pe malurile apelor prind adesea rădăcini singure, ceea ce arată cât de ușor se înrădăcinează specia.
- Iarna sau la începutul primăverii, înainte de pornirea mugurilor, taie lujeri sănătoși de 1–2 ani.
- Fă butași de 25–40 cm, tăiați oblic la bază.
- Înfige-i în sol umed pe cel puțin două treimi din lungime.
- Păstrează solul reavăn tot sezonul. Rădăcinile apar în câteva săptămâni.
Din semințe
Semințele sunt mici, cu smocuri de peri, și se coc la scurt timp după înflorire. Germinează repede pe sol umed, dar își pierd rapid viabilitatea, deci le seamănă imediat, fără acoperire cu pământ. Metoda se folosește rar în grădină.
Cultivare în grădină
Plantează-o doar dacă ai loc: crește repede și ajunge la dimensiuni mari. Se potrivește pe margini de iazuri, canale sau terenuri umede mai întinse. Ramurile sunt fragile și se rup la vânt sau la zăpadă grea, deci evită amplasarea deasupra alei, mașinilor sau acoperișurilor.
Poate fi condusă în tăiere periodică la înălțime, ca salcia albă, pentru a obține o coroană mai compactă și lujeri drepți, folosiți apoi la împletit sau la garduri vii tăiate. Tăierea se face iarna, în repaus vegetativ.
Dacă o plantezi într-un loc potrivit, salcia plesnitoare nu cere aproape nicio întreținere. În primul an, după înfigerea butașilor, important este ca solul să nu se usuce. Mai târziu, rădăcinile ajung singure la apa din sol. Toamna, frunzele cad și se descompun repede, iar după un vânt puternic poți strânge ramurile rupte și le folosești ca butași, pentru că se înrădăcinează cu ușurință. Ca să limitezi riscul de rupere, elimină din timp ramurile slab prinse, cu unghiuri foarte înguste față de trunchi, și rărește coroana cât timp planta e tânără.
În locurile unde vrei un aspect de peisaj natural, lasă-o să crească liber; în schimb, pentru lujeri lungi și drepți, taie-o la 1–2 m de sol la intervale regulate, iarna. Din butuc pornesc numeroși lăstari, iar tăierea periodică prelungește viața exemplarelor, care altfel pot deveni scorburoase.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pete brune pe frunze, cădere timpurie | Rugini și pătări foliare | Strânge frunzele căzute, rărește coroana |
| Frunze roase, uneori scheletizate | Gândaci și omizi defoliatoare | Îndepărtează larvele manual, tratament biologic la atacuri mari |
| Ramuri uscate, scoarță crăpată sau umflată | Cancere și ciuperci de rană | Taie ramurile bolnave și dezinfectează unealta |
| Găuri în trunchi și rumeguș | Larve de insecte xilofage | Taie și arde lemnul infestat, protejează rănile |
Toxicitate
- Oameni: este considerată sigură. Scoarța conține salicină, înrudită cu aspirina, deci persoanele cu alergie la salicilați trebuie să evite consumul.
- Pisici: nu este toxică, dar ingerarea de cantități mari poate deranja stomacul.
- Câini: nu este considerată toxică pentru câini.
Utilizări
- Consolidarea malurilor: creșterea rapidă și rădăcinile numeroase fixează terenul pe maluri de ape.
- Melifer: amenții înfloriți primăvara oferă nectar și polen albinelor.
- Lemn și nuiele: lemnul este moale și ușor, bun ca lemn de foc, iar lujerii pot fi folosiți la împletituri simple.
- Peisagistică: ca arbore mare, în parcuri și lângă ape, atunci când spațiul permite.
Pe malurile apelor, salcia plesnitoare formează uneori galerii dese, care umbresc apa și răcoresc cursul râului vara, favorizând peștii și nevertebratele acvatice. Rădăcinile, expuse la nivelul apei, sunt adăpost pentru alevini. Din acest motiv, specia este apreciată în lucrările de renaturare a malurilor, dar numai în combinație cu alte specii autohtone de lunci.
Curiozități
Lujerii care plesnesc au un rost ecologic: fragmentele rupte sunt duse de apă și prind rădăcini în aval, așa că specia se răspândește pe râuri chiar fără semințe. De altfel, salcia plesnitoare se încrucișează ușor cu salcia albă, iar hibrizii dintre cele două sunt frecvenți, ceea ce face uneori identificarea mai dificilă.
Întrebări frecvente
De ce se numește salcia plesnitoare așa?
Lujerii ei tineri sunt foarte fragili la locul de inserție și se rup ușor, cu un pocnet clar, dacă îi îndoi sau dacă bate vântul puternic. Denumirea științifică fragilis înseamnă tocmai fragilă. Este cel mai simplu test pentru a o recunoaște în teren.
Cum deosebesc salcia plesnitoare de salcia albă?
Salcia plesnitoare are lujeri care plesnesc, frunze mai late, de 6–16 cm, glabre și verzi, cu două glande la baza limbului și muguri bicolori. Salcia albă are frunze mătăsos păroase, mai înguste, și lujeri care nu plesnesc la fel. Hibrizii dintre ele sunt frecvenți.
Suportă salcia plesnitoare umbra?
Da, o suportă mai bine decât salcia albă, de aceea urcă pe văi la deal, unde clima este mai răcoroasă. Totuși, cea mai bună creștere o are la soare, pe soluri umede. În umbră puternică crește mai lent și devine mai puțin viguroasă.
Cum înmulțesc salcia plesnitoare din butași?
Taie iarna lujeri sănătoși și fă butași de 25–40 cm, tăiați oblic la bază. Înfige-i în sol umed pe două treimi din lungime și ține pământul reavăn tot sezonul. Rădăcinile apar în câteva săptămâni. Procentul de reușită este foarte bun la această specie.
Este periculoasă salcia plesnitoare lângă casă?
Poate fi, pentru că ajunge la dimensiuni mari, în jur de 20 m, iar ramurile se rup ușor la vânt sau sub zăpadă grea. Rădăcinile caută apa și pot afecta conducte sau fundații. Nu o planta aproape de clădiri, alei sau acoperișuri.