Salcia mirositoare (Elaeagnus angustifolia), numită și sălcioară, este un arbore mic sau un arbust înalt, cu frunze lungi, verzi-cenușii pe față și argintii pe dos, care dau coroanei un aer de salcie. Nu este însă rudă cu sălciile: aparține familiei Elaeagnaceae, aceeași cu cătina albă.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −35 °C
- Înălțime
- până la 7 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă, parfumată
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Asia de Vest și Centrală
Primăvara, la sfârșitul lui mai și în iunie, florile mici, galbene în interior, împrăștie un parfum dulce, intens, ce se simte de departe. Planta este valoroasă în zonele calde și uscate din sudul și estul țării, pe terenuri nisipoase sau sărăturate, unde alți arbori nu reușesc.
Mai jos găsești descrierea, istoricul ei de utilizare în România, cerințele, înmulțirea, bolile, utilizările și câteva precauții, deoarece specia poate deveni agresivă.
Descriere
Este un arbust sau, mai rar, un arbore mic de până la 7 m, exotic, cu tulpina neregulată, spinoasă. Scoarța este subțire, brună. Lujerii sunt spinoși, albicioși, stelat-tomentoși. Frunzele sunt scurt pețiolate, lanceolate, de 4–8 cm, întregi, verzi-cenușii pe față și argintii, lucitoare, stelat-tomentoase pe dos.
Florile sunt bisexuate sau poligame, de circa 1 cm, solitare sau câte 2–3, formate pe lujerii din anul precedent. Sunt apetale, cu caliciu campanulat cu 4 lobi, argintii la exterior, gălbui la interior și plăcut mirositoare. Apar prin iunie, uneori de la sfârșitul lui mai. Fructele sunt drupe false, ovale, de 1–2 cm, galbene-roșcate, cu pulpă făinoasă, dulceag-uscată, rămase pe ramuri până toamna târziu.
Răspândire în România
Arealul general este în sud-estul Europei și Asia de Vest. În România a fost introdusă în culturi forestiere de protecție, îndeosebi în regiunile calde și secetoase, la crearea de perdele forestiere, dar și ca specie ornamentală. A dat rezultate bune în perdelele forestiere din stepă, pe nisipuri marine și pe sărături, în special în zona litoralului și în Delta Dunării.
Are un rol ecologic important în fixarea și ameliorarea terenurilor instabile, cum sunt râpele, coastele și ravenele, și împiedică îmburuienirea și pășunatul excesiv. Aceste calități se datorează vigorii de drajonare, sistemului radicelar trasant, cu bacterii fixatoare de azot, și prezenței spinilor pe ramuri.
Cerințe
- Lumină: soare direct. Are temperament de lumină și nu suportă umbra.
- Climă: preferă verile călduroase. Este foarte rezistentă la ger, până la aproximativ -35°C, și la secetă.
- Sol: se dezvoltă pe soluri nisipoase, pietroase, uscate, chiar pe sărături. Nu suportă soluri mocirloase sau compacte, cu apă stagnantă.
- Udare: rară. După înrădăcinare nu are nevoie de irigare.
Cultivare în grădină
Plantează puieții primăvara sau toamna, într-un loc cu mult soare. În primul an udă la 2–3 săptămâni, apoi nu mai este nevoie. Nu fertiliza: fixează singură azotul, iar îngrășămintele grăbesc doar creșterea ramurilor slabe.
Se taie ușor, cu rezultate bune, atât ca pom cu coroană, cât și ca gard viu spinos. Tunde la sfârșitul iernii, îndepărtează drajonii nedoriți și ramurile uscate. Spinii cer mănuși groase și protejarea copiilor care se joacă în apropiere.
Înmulțire
Din semințe
Fructele se culeg toamna, iar sâmburii se curăță de pulpă. Seamănă-i toamna în câmp sau stratifică-i 2–3 luni în nisip umed și seamănă-i primăvara. Încolțirea este neregulată, dar răsadurile cresc repede.
Din butași
Butașii lignificați, de 20 cm, recoltați iarna, se înfig în nisip umed și prind bine. Pentru a păstra aceleași calități ale plantei mamă, este metoda potrivită.
Prin drajoni
Planta drajonează puternic. Dezgroapă drajonii cu rădăcini în repaus vegetativ și plantează-i la locul definitiv. Când nu vrei extinderea, taie-i la ras în fiecare an.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ofilirea și uscarea bruscă a ramurilor | Ciuperci vasculare (Verticillium) în soluri umede | Taie ramurile afectate; evită solurile grele și udarea excesivă |
| Pete brune pe frunze, în ani ploioși | Pătarea frunzelor (ciuperci) | Strânge frunzele căzute; rărește coroana |
| Colonii mici pe lujerii tineri | Afide sau cochenile | Spală cu jet de apă; folosește săpun potasic sau ulei horticol |
| Rădăcini putrezite, plantă care slăbește | Apă stagnantă | Mută într-un loc drenat sau îmbunătățește solul cu nisip |
Rolul în perdelele de protecție
În silvicultura din România, salcia mirositoare a fost aleasă pentru zonele unde stejarii și frasinii nu reușesc: stepa dobrogeană și bărăganeană, nisipurile din sudul Olteniei, terenurile sărăturate de lângă litoral. Coroana deasă și ramurile spinoase fac din ea o barieră bună împotriva vântului, a zăpezii viscolite și a pășunatului necontrolat.
Spre deosebire de multe specii forestiere, ea crește repede în primii ani, formează o frunziș dens și își îmbunătățește singură sol prin azotul fixat în rădăcini și prin litiera bogată în azot. În perdele se asociază cu specii precum salcâmul, ulmul, murul, măceșul sau dudul.
Cu toate acestea, perdelele vechi trebuie supravegheate, pentru ca drajonii să nu invadeze terenurile agricole vecine.
Alegerea locului
Dacă vrei să o plantezi în curte, alege un loc de la cel puțin 5 m de clădiri și conducte, deoarece rădăcinile traseante merg departe, iar drajonii pot apărea la distanță de trunchi. Nu o așeza lângă pavaje fragile și nici într-un loc unde copiii alergă desculți, din cauza spinilor căzuți. Pe terenuri în pantă, plantează-o în rânduri dese, la 1–1,5 m, pentru efect de consolidare.
Pentru un efect ornamental, combin-o cu plante care contrastează cu frunzișul argintiu: salvie purpurie, lavandă, plante cu frunze roșii sau vișinii, ca părul-de-cal sau perovskia. Copacii tineri au un aspect mai plângător, iar cei bătrâni devin sculpturali, cu trunchiuri răsucite și scoarță decorativ crăpată.
Toxicitate
Oameni: planta nu este toxică, iar fructele sunt comestibile, deși făinoase. Spinii pot răni.
Pisici și câini: nu este cunoscută ca toxică, dar spinii pot răni animalele.
Utilizări
- Perdele de protecție: în stepă, pe nisipuri și sărături, contra vântului și a eroziunii.
- Fixarea terenurilor: pe râpe, coaste și ravene, prin drajonare și rădăcini traseante.
- Ornamental: pentru frunzișul argintiu și parfumul florilor.
- Melifer: florile sunt vizitate de albine.
- Comestibil: fructele se pot consuma proaspete sau uscate, în cantități mici, deși sunt făinoase și sărace în gust.
Curiozități
În America de Nord, salcia mirositoare a ajuns invazivă pe malurile râurilor din zonele uscate. În România nu este considerată o problemă majoră, dar este bine să o plantezi departe de zonele umede protejate și de ecosistemele naturale.
Culoarea argintie a frunzelor provine din peri stelați foarte fini, care reflectă lumina și reduc încălzirea și pierderea de apă. Aceasta este una dintre explicațiile rezistenței plantei la căldură și uscăciune.
Întrebări frecvente
Este salcia mirositoare o salcie adevărată?
Nu. Elaeagnus angustifolia aparține familiei Elaeagnaceae, aceeași cu cătina albă, nu familiei Salicaceae a sălciilor. Seamănă cu o salcie prin frunzele lungi, cenușii-argintii, dar are spini, flori parfumate și fructe asemănătoare măslinelor mici. Fixează azotul prin bacterii din rădăcini.
Când înflorește și cât de parfumată este?
Înflorește la sfârșitul lui mai și în iunie. Florile mici, argintii la exterior și gălbui în interior, au un parfum dulce, intens, care se simte de la distanță, mai ales seara. Sunt vizitate de albine. Fructele galbene-roșcate se coc spre toamnă și rămân mult timp pe ramuri.
Rezistă salcia mirositoare la ger și secetă?
Da, este foarte rezistentă la ger, până la aproximativ -35°C, la secetă și la căldură. Suportă și soluri sărăturate, nisipoase sau pietroase. Nu suportă umbra și apa stagnantă. De aceea a fost folosită în perdele de protecție din stepă, pe litoral și în Delta Dunării.
Este salcia mirositoare invazivă?
Poate fi, în anumite regiuni. Drajonează puternic, iar semințele sunt răspândite de păsări. În America de Nord a invadat malurile râurilor. În România este folosită de mult în perdele forestiere, dar nu o planta lângă habitate naturale sensibile și limitează drajonii prin tăiere regulată.
Cum se înmulțește salcia mirositoare?
Se înmulțește din semințe, butași și drajoni. Semințele se seamănă toamna sau se stratifică 2–3 luni. Butașii lignificați, de 20 cm, recoltați iarna, se înfig în nisip umed. Drajonii cu rădăcini se dezgroapă în repaus vegetativ și se plantează direct la locul definitiv.