Pinus strobus, cunoscut la noi drept pin strob, este un conifer exotic originar din America de Nord, introdus în România de mai bine de un secol. Este un arbore înalt, cu ace moi, fine, care se mișcă în vânt ca niște smocuri de păr. Printre pinii cultivați la noi, este unul dintre cei mai blânzi la privire și la atingere.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști, Plante exotice
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −35 °C
- Înălțime
- până la 30 m
- Înmulțire
- altoire, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- America de Nord
Îl cauți probabil fie pentru parc sau grădină mare, fie pentru împădurirea unor terenuri în zona deluroasă. Crește repede, rezistă bine la ger și la vânt, iar coroana lui flexibilă nu se rupe sub zăpadă. În schimb, are nevoie de spațiu și de un aer curat, deoarece nu suportă bine poluarea și sarea.
În pagina de mai jos găsești descrierea lui, cerințele, modul de înmulțire, bolile care îl amenință și utilizările practice.
Descriere
Pinul strob poate atinge 50 m în arealul lui natural, dar la noi ajunge rar la 30 m. Tulpina este dreaptă și bine elagată, adică își pierde ușor ramurile de jos, iar pe ea rămân urmele verticilelor sub formă de cioturi groase. Scoarța este negricioasă-verzuie, netedă și subțire, cu pungi de rășină. Ritidomul, adică scoarța groasă și crăpată, apare târziu și doar la baza tulpinii.
Coroana este piramidală și deasă, cu verticile regulate de ramuri subțiri și flexibile. Tocmai flexibilitatea ramurilor face ca arborele să nu sufere de rupturi de zăpadă. Lujerii sunt lungi, subțiri, bruni-verzui și fără peri, iar mugurii sunt ovoizi, ascuțiți, roșiatici-gălbui.
Acele sunt prinse câte cinci în teacă, au aproximativ 10 cm, sunt moi și fine. Stau strânse în smocuri, uneori pendente și răsfirate la vârful lujerilor, cu aspectul unor măturici. Se schimbă des, la 2–3 ani. Conurile sunt pendente, terminale, alungite, de 10–15 cm, ușor încovoiate. Solzii sunt bruni, cu apofiza subțire și umbelicul terminal plan, și sunt pătați cu rășină.
Răspândire și habitat
În America de Nord, pinul strob are un areal foarte vast, de la sud la nord, între aproximativ 34° și peste 50° latitudine, iar spre est ajunge până la Oceanul Atlantic. În partea nordică rămâne arbore de câmpie, iar în sud devine specie montană.
În România a fost introdus încă din secolul trecut și este întâlnit frecvent la altitudini de 300–600 m, din Bucovina până în Banat. Arborete remarcabile sunt semnalate în ocoalele silvice Frasin, Tarcău, Brașov, Sinaia, Anina, Reșița, Văliug și Orăștie. Acolo formează arborete pure sau amestecuri cu molidul, fagul, bradul și alte specii.
Cerințe: lumină, sol, climă
Lumina potrivită este soarele direct sau semiumbra. Exemplarele tinere suportă un adăpost ușor sub alți arbori, dar cresc mai viguros și mai frumos într-un loc luminos. Rezistența la ger este foarte bună, până la aproximativ -35°C, deci iarna din România nu pune probleme nici în zonele reci.
Preferă soluri reavene, bine drenate, ușor acide sau neutre, cu humus. Nu se simte bine pe soluri calcaroase, foarte compacte sau băltite. Udarea este moderată: puieții se udă regulat în primii doi ani, apoi arborele se descurcă singur, cu excepția verilor foarte secetoși.
Înrădăcinarea este pivotant-trasantă, deci rezistă bine la vânt. Creșterea în înălțime este foarte activă, până la 1,30 m pe an, iar la 50 de ani poate produce până la 16–17 m³ de lemn pe an și pe hectar în condiții bune. Maturitatea fructificării este timpurie, la 10–15 ani.
Înmulțire
Din semințe
Conurile ajung la maturitate în doi ani (maturație bienală) și se desfac prin septembrie, când solzii se depărtează brusc și lasă să cadă semințele aripate, brune. Fructificația apare anual sau la 2–3 ani. Puterea germinativă este de 40–65% și se păstrează 2–3 ani, deci semințele se păstrează uscate și răcoroase, dar nu mai mult de atât.
- Strânge conurile înainte să se deschidă complet și lasă-le într-un loc uscat și aerisit până eliberează semințele.
- Stratifică semințele la rece și umed, în nisip sau turbă, timp de una–trei luni, în frigider sau afară.
- Seamănă primăvara, într-un strat afânat sau în ghivece adânci, acoperind semințele cu 1 cm de substrat.
- Menține substratul ușor umed și ferește răsadurile de soarele puternic în primele săptămâni.
- Transplantează puieții la locul definitiv după unul–doi ani, cu rădăcina cât mai puțin deranjată.
Altoire
Soiurile decorative, cum sunt formele pitice sau plângătoare, nu se păstrează din semințe și se înmulțesc prin altoire pe portaltoi de pin strob. Este o operație pentru pepinieriști, nu pentru grădinarul începător.
Cultivare în grădină
În grădină, pinul strob se plantează toamna sau primăvara devreme, cu bloc de pământ la rădăcină. Lasă cel puțin 8–10 m față de clădiri și de alți arbori mari. Este potrivit pentru parcuri, curți mari și perdele de protecție, dar nu pentru grădini mici. Evită zonele cu stropire de sare de pe drumuri și cu aer foarte poluat. Nu necesită tăiere de formare, doar îndepărtarea ramurilor uscate. Dificultatea cultivării este ușoară, cu condiția ca locul să fie ales corect de la început.
Plantare pas cu pas
- Alege perioada: toamna târziu sau primăvara devreme, cât timp arborele este în repaus vegetativ.
- Sapă o groapă de două ori mai largă decât blocul de pământ, dar nu mai adâncă decât acesta.
- Așază puietul la același nivel la care a crescut în ghiveci sau în pepinieră, fără să îngropi coletul.
- Umple groapa cu pământul scos, fără îngrășăminte chimice în contact cu rădăcinile, și tasează ușor.
- Udă abundent imediat după plantare și pune un strat de 5–7 cm de mulci de scoarță, ținut la distanță de trunchi.
- Udă regulat în primul an și supraveghează puietul în prima iarnă.
Pinul strob este sensibil la sarea de pe drumuri, la poluarea puternică și la ozon, deci în apropierea șoselelor intens circulate suferă adesea vârfuri uscate. Evită și locurile cu apă stagnantă la rădăcini. Fiind un arbore foarte înalt, ține cont de liniile electrice și de clădirile din jur. Un exemplar sănătos nu are nevoie de intervenții, iar o tăiere se face doar pentru ramurile moarte, vara, cu unealtă curată și ascuțită.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Umflături și crăpături pe scoarță, cu pungi galbene-portocalii, ramuri uscate | Rugina veziculară a pinilor cu cinci ace (Cronartium ribicola) | Taie și arde ramurile atacate, evită plantarea lângă coacăz sau agriș, care sunt gazde alternative |
| Ace brunificate și căzute prematur | Ciuperci ale acelor, mai ales în ani umezi | Asigură aerisire, evită udarea pe frunze, scoate exemplarele foarte afectate |
| Îngălbenirea coroanei și moartea unor arbori la baza trunchiului | Putregai al rădăcinilor, de exemplu Armillaria | Drenaj bun, evită băltirea; arborii bolnavi se elimină, nu se replantează în același loc |
| Vârfuri de lujeri roase, ace îngălbenite | Insecte care atacă lujerii și acele | Inspectează primăvara, taie lujerii atacați și folosește un insecticid autorizat doar când e necesar |
Toxicitate
- Oameni: specia este considerată sigură. Acele se folosesc uneori pentru ceai, dar nu e un produs de consumat în cantități mari.
- Pisici: nu este o plantă periculoasă, dar rășina și uleiurile esențiale pot irita stomacul dacă pisica mestecă ace.
- Câini: în general inofensiv, însă ramurile și conurile pot cauza probleme digestive sau înfundarea gâtului dacă sunt mestecate.
Utilizări
Lemnul pinului strob este ușor, moale, cu fibră fină și se prelucrează ușor. Este folosit în tâmplărie, mobilă simplă, ambalaje și construcții. Ornamental, este prețuit pentru aspectul moale al acelor și pentru portul elegant. În silvicultură se folosește pentru împădurirea terenurilor în amestec cu molid, fag sau brad, grație creșterii rapide. Coroana flexibilă îl face potrivit și pentru zone cu zăpadă abundentă.
Ca arbore forestier, are avantajul că aruncă o umbră ușoară și că lasă în sol un strat de ace moi, care se descompun relativ repede. În parcuri se asociază bine cu fagul, bradul și molidul, formând pe versanții însoriți un fundal verde și catifelat.
Curiozități
Denumirea populară „pin de Weymouth” vine de la un lord englez care a plantat masiv specia în secolul al XVIII-lea. Smocurile de ace moi, câte cinci în teacă, sunt un truc simplu de recunoaștere: numără acele la baza smocului. Dacă sunt cinci și sunt moi, ai probabil un pin strob.
Întrebări frecvente
Cât de înalt crește pinul strob în România?
În America de Nord poate trece de 50 m, dar la noi atinge rar 30 m. Creșterea este rapidă, până la 1,30 m pe an în condiții bune, deci arborele depășește repede alte specii. Ține cont de dimensiunea finală când alegi locul, pentru că are nevoie de spațiu mult în jur.
Rezistă pinul strob la ger și la zăpadă?
Da. Rezistă până la aproximativ -35°C, iar ramurile subțiri și flexibile nu se rup sub greutatea zăpezii. Rădăcina pivotant-trasantă îl face stabil și la vânt. Singura grijă iarna ține de locurile unde se aruncă sare pe drum, pe care specia nu o suportă.
Cum recunosc pinul strob față de alți pini?
Se recunoaște după ace: sunt câte cinci în teacă, moi, fine, lungi de aproximativ 10 cm, strânse în smocuri la vârful lujerilor. Conurile sunt lungi de 10–15 cm, pendente și pătate cu rășină. Scoarța tânără este netedă, negricioasă-verzuie. Pinii negru și silvestru au ace câte două în teacă.
Cum se înmulțește pinul strob din semințe?
Strângi conurile toamna, după ce se desfac, scoți semințele și le stratifici la rece și umed o lună–trei. Le semeni primăvara, la 1 cm adâncime. Puterea germinativă este de 40–65% și se păstrează doar 2–3 ani, așa că folosește semințe proaspete.
Se potrivește pinul strob într-o grădină mică?
Pinul strob nu se potrivește grădinilor mici: ajunge la zeci de metri, își întinde rădăcinile larg și umbrește mult. Dacă vrei un pin compact, caută soiuri pitice sau alte specii mai mici. Pentru curți mari și parcuri, este o alegere elegantă și rezistentă.