Oțetarul roșu (Rhus typhina) este un arbust exotic, originar din America de Nord, cultivat la noi exclusiv ca plantă ornamentală. Se recunoaște ușor după frunzele mari, compuse, care toamna devin roșu aprins, și după conurile de fructe roșu-brune, păroase, ce rămân pe ramuri toată iarna, ca niște făclii.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 6 m
- Înflorire
- iunie, iulie
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- America de Nord
Îl cauți dacă vrei o plantă spectaculoasă toamna, care crește repede pe soluri sărace și uscate, rezistă la ger și la poluare și nu cere aproape nicio îngrijire. Are însă un neajuns important: drajonează puternic și poate ocupa în câțiva ani o suprafață mare, așa că trebuie plantat cu cap.
Mai jos găsești descrierea, cerințele, modul de înmulțire, controlul drajonilor, bolile posibile și utilizările.
Descriere
Este un arbust, rareori un arbore mic de mărimea a III-a, care în cultură ajunge de obicei la 4–6 m. Scoarța este subțire, cenușiu-închisă și netedă. Coroana are vârful ramurilor ascendent, cu o formă largă, în formă de candelabru.
Lujerii sunt foarte groși, roșcați, acoperiți cu peri catifelați, asemănători cu cornul de cerb tânăr (de aici și denumirea englezească „staghorn sumac”, adică oțetar-corn-de-cerb). Prin rupere, secretă un suc lăptos iritant; măduva este largă și brună. Mugurii sunt alterni, mici, semisferici, nuzi, pufoși, cu baza îngropată în cicatrice.
Frunzele sunt imparipenat compuse, lungi de 20–50 cm, cu 11–31 de foliole oblong-lanceolate, acuminate, serate. Pe dos au un aspect brumăriu, iar în tinerețe sunt pubescente. Toamna se colorează în roșu aprins, uneori cu nuanțe portocalii și galbene.
Florile sunt dioice, mici, verzi-gălbui, grupate în panicule terminale. Cele femele sunt foarte dese, păroase, lungi de 10–20 cm, iar cele mascule sunt mai laxe. Înflorește în iunie–iulie. Fructele sunt drupe uscate, de 2–4 mm, îngrămădite într-un ghem păros, roșu-brun-violaceu, care rămâne pe lujer până primăvara. Fructifică anual și abundent, dar numai exemplarele femele.
Răspândire și habitat
Oțetarul roșu este originar din estul și centrul Americii de Nord, inclusiv din Canada. La noi a fost introdus exclusiv în scop ornamental și apare în parcuri, pe maluri și în grădini, uneori scăpat din cultură. În natură colonizează taluzuri, margini de drum, terenuri virane și maluri de râu.
Cerințe: lumină, sol, climă
Este o specie de lumină: are nevoie de soare direct pentru culori vii și pentru o creștere echilibrată. Adaptabil la condițiile din zona temperată, preferă un sezon lung de vegetație, căldură estivală și sol fertil, dar se descurcă și pe soluri nisipoase, sărace, pe maluri de râu și pe soluri ușor sărăturate. Suportă fumul și praful, deci merge bine în oraș. Rezistă la ger până la aproximativ -30°C.
Udarea este rară: după prinderea puieților nu mai necesită apă suplimentară decât în secete foarte lungi. Excesul de apă și solurile mocirloase îi dăunează. Fertilizarea nu este necesară; un sol prea bogat favorizează o creștere exagerată și drajonare mai puternică.
Înmulțire
Prin drajoni
Este cea mai simplă metodă, pentru că planta produce singură numeroși drajoni. Primăvara devreme sau toamna, sapă în jurul unui drajon, taie rădăcina care îl leagă de planta-mamă și mută-l cu un bulgăre de pământ în locul dorit. Udă bine în primele săptămâni.
Din semințe
- Culege fructele toamna, când sunt coapte, și separă semințele.
- Scarifică semințele (zgârie sau opărește-le scurt cu apă fierbinte), pentru că tegumentul lor este foarte tare.
- Seamănă-le primăvara la 1 cm adâncime, într-un amestec nisipos.
- Ține solul reavăn; răsărirea durează câteva săptămâni.
Pentru obținerea de exemplare femele, nu poți ști sexul plantei din semințe, deci metoda prin drajoni este mai sigură.
Din butași de rădăcină
Iarna, taie secțiuni de rădăcină groase cât un creion, lungi de 8–10 cm, și îngroapă-le orizontal într-un amestec nisipos. Pe fiecare se formează lăstari noi primăvara.
Controlul drajonării
Oțetarul roșu drajonează puternic și poate forma desișuri. Plantează-l într-un loc unde are spațiu, delimitează zona cu o bordură de beton sau de tablă îngropată la 40–50 cm, sau taie periodic drajonii cu lopata. Evită să tai rădăcinile cu freza, pentru că fiecare fragment poate genera o plantă nouă.
Boli și dăunători
Specia este rezistentă și rareori are probleme serioase.
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Uscarea ramurilor, ofilire bruscă | Verticilioză | Taie ramurile bolnave și arde-le; dezinfectează uneltele |
| Pete albe pe frunze | Făinare | Aerisire; tratament cu sulf în anii umezi |
| Ramuri uscate, cancere pe scoarță | Fungi ai scoarței (Nectria) | Taie sub zona afectată, mastichează rănile mari |
| Lujeri uscați după iarnă | Îngheț în zone expuse | Taie lujerii înghețați primăvara, până la lemnul sănătos |
Toxicitate
Pentru oameni, planta este considerată sigură; în America de Nord, fructele sunt folosite la o băutură acidulată. Sucul lăptos din lujeri poate irita pielea la persoanele sensibile, deci poartă mănuși când tai sau rupi ramuri. Pentru pisici și câini, planta nu este cunoscută ca toxică; evită totuși ca animalele să mestece ramuri sau fructe în cantitate mare.
Utilizări
Se folosește ca plantă ornamentală pentru culoarea de toamnă și pentru fructele decorative din timpul iernii. Fiind rezistent la fum, praf și sărăcie, se plantează pe taluzuri, terenuri degradate și în perdele de protecție, acolo unde drajonarea este un avantaj, nu o problemă. Florile sunt vizitate de albine, deci planta e și meliferă.
Cultivare în grădină
Plantează oțetarul roșu primăvara sau toamna, într-un loc însorit și deschis, la cel puțin 3–4 m de clădiri, de garduri și de alte plante pe care le-ar putea înăbuși. Groapa nu trebuie să fie adâncă, pentru că rădăcinile sunt superficiale. După plantare, udă bine și mulcește, dar în anii următori lasă planta în pace.
Tăierea este opțională. Dacă vrei un arbust mai compact și frunze mai mari, poți tăia ramurile la 30–50 cm de sol la sfârșitul iernii; planta va forma lăstari viguroși, cu frunze impresionante. Dacă preferi forma naturală de coroană lată, taie doar ramurile uscate, rupte sau înghețate. Lucrează cu mănuși, pentru că sucul lăptos poate irita pielea.
Alege exemplare femele dacă vrei fructele decorative de iarnă; la pepinieră cere plante din drajoni sau soiuri cu fructificare cunoscută. Exemplarele masculine nu produc ghemuri roșii, dar au flori mai laxe și o talie asemănătoare. Pentru un efect mai mic, există soiuri cu frunze foarte tăiate, mai rare în comerț.
Curiozități
Frunzele aprinse de toamnă fac din oțetarul roșu una dintre cele mai spectaculoase plante pentru contrastul cu verdele din jur. Numele „oțetar” vine de la gustul acru al fructelor, care a dus la prepararea unor băuturi și condimente în țările de origine.
Întrebări frecvente
De ce drajonează atât de mult oțetarul roșu și cum îl opresc?
Oțetarul roșu își formează drajoni din rădăcini superficiale, mai ales dacă acestea sunt rănite. Pentru control, plantează-l într-o zonă delimitată cu bordură îngropată la 40–50 cm, taie drajonii cu lopata și evită frezarea solului în jur. Tăierea repetată la ras epuizează treptat rădăcinile. Nu folosi freza, fiindcă fiecare fragment de rădăcină poate forma o plantă nouă.
Cât crește oțetarul roșu și cât de repede?
Este un arbust sau un arbore mic, de obicei înalt de 4–6 m, în unele condiții până la 6–8 m. Creșterea este rapidă în primii ani, mai ales pe soluri bogate. Forma este largă, cu ramuri groase și puține. Dacă vrei o plantă mai compactă, taie periodic ramurile vechi la bază, iarna sau la începutul primăverii.
Când se colorează frunzele oțetarului roșu?
Frunzele devin roșu aprins, portocaliu și galben la începutul toamnei, de obicei în septembrie–octombrie. Culorile sunt mai intense la soare direct, pe soluri nu prea fertile și în toamne cu nopți răcoroase și zile însorite. Fructele roșii-brune rămân pe ramuri și în timpul iernii.
Sunt fructele oțetarului roșu comestibile?
În America de Nord fructele sunt folosite la o băutură acrișoară, obținută prin macerare în apă rece. Totuși, nu consuma plante sălbatice fără o identificare sigură și fără a fi sigur că nu le amesteci cu alte specii. Sucul lăptos din lujeri irită pielea, deci poartă mănuși. Fructele au gust acru datorită acizilor vegetali.
Se poate planta oțetarul roșu într-o grădină mică?
Nu este cea mai bună alegere. Drajonarea puternică și talia pot cuceri rapid spațiul din jur. Dacă totuși îl vrei, plantează-l într-un container mare îngropat sau într-un spațiu delimitat cu bordură adâncă și curăță drajonii în fiecare an. Pentru grădini mici există alte plante cu culori de toamnă fără această problemă.