Liliacul (Syringa vulgaris), numit în multe zone ale țării și iorgovan, este arbustul cu cele mai îndrăgite flori de primăvară din grădinile românești: panicule dese, violete, cu un parfum dulce, inconfundabil, care apar în aprilie–mai. Îl găsești în curți vechi, în parcuri, lângă biserici și în spatele caselor de la țară, unde trăiește zeci de ani cu foarte puțină îngrijire.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 5 m
- Înflorire
- aprilie, mai
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă, parfumată
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa de Sud-Est
Îl cauți probabil pentru că vrei să plantezi unul, să readuci la viață unul bătrân care nu mai înflorește sau să afli când și cum se taie. Răspunsurile pe scurt: are nevoie de soare, de un sol bine drenat și de tăiere imediat după înflorire. Nu este toxic pentru oameni, pisici sau câini.
Este o specie indigenă în câteva zone ale țării, dar cultivată pretutindeni, rezistentă la ger, secetă și poluare, care formează tufe înalte de 3–5 m, cu drajoni.
Descriere
Liliacul este un arbust de 3–4 m înălțime, rar 6–8 m, cu înrădăcinare trasantă, bine dezvoltată, și tulpină care se ramifică aproape de la bază. Scoarța este cenușie, iar la exemplarele în vârstă se transformă în ritidom brun, cu crăpături spiralate.
Lujerii sunt viguroși, măslinii, glabri, terminați la vârf cu doi muguri (așa-numita falsă dichotomie). Mugurii sunt opuși, lat ovoizi, depărtați de lujer, verzi, roșcați sau violacei, cu câte o muchie ascuțită longitudinală. Frunzele sunt de 6–12 cm, ovat-cordiforme, acuminate, verde închis, cu pețiol de 2–3 cm.
Florile sunt violete, plăcut mirositoare, cu patru petale unite, grupate în panicule dese de 10–20 cm, și apar în aprilie–mai. Fructele sunt capsule elipsoidale de 1–1,5 cm, care se deschid în două valve și conțin semințe brune, îngust aripate.
Răspândire și habitat
Arealul natural al liliacului este sud-est european. La noi este spontan în Banat (Munții Cernei), nord-vestul Olteniei (Valea Topolniței, Tismana etc.), județul Buzău și Dobrogea (Ciucurova, Albești), dar este cultivat în toată țara. Crește pe coaste însorite, pe stâncării calcaroase, formând tufărișuri. Este o specie termofilă, care rezistă bine la geruri și la secetă și are temperament de lumină.
Cerințe de cultură
Lumină și temperatură
Are nevoie de soare direct; la semiumbră înflorește slab. Alege un loc cu cel puțin 6 ore de soare pe zi. Este foarte rezistent la ger și suportă temperaturi de aproximativ -30°C fără protecție.
Sol
Preferă soluri bogate, bine drenate, neutre sau ușor alcaline. Pe soluri acide înflorește mai slab; adaugă puțin calcar sau cenușă de lemn dacă pH-ul este foarte scăzut. Nu suportă apa stagnantă, care îi putrezește rădăcinile.
Udare și fertilizare
Udă moderat: în primii doi ani udă regulat, apoi liliacul se descurcă singur, cu excepția verilor foarte secetoase. Nu abuza de îngrășăminte cu azot, pentru că dau frunziș mult și flori puține. Primăvara, un strat de compost și o mână de cenușă sunt de ajuns.
Plantare
Plantează toamna sau primăvara devreme. Sapă o groapă de 50×50 cm, amestecă pământul cu compost și așază planta la aceeași adâncime la care a crescut, ca să nu îngropi punctul de altoire, dacă există. Lasă 2–3 m între exemplare. Un liliac nou plantat poate să nu înflorească în primii 2–3 ani.
Înmulțire
Prin drajoni
- Primăvara devreme sau toamna, alege un drajon bine înrădăcinat, la 30–50 cm de tufa-mamă.
- Taie rădăcina care îl leagă de plantă și scoate-l cu bulgăre.
- Plantează-l la loc definitiv și udă bine. Este metoda cea mai sigură și mai rapidă.
Prin butași
La începutul verii, taie lujeri verzi, de 10–15 cm, cu 2 perechi de frunze, tratează baza cu hormon de înrădăcinare și pune-i în nisip cu turbă, în umbră și umezeală. Reușita este variabilă și mai bună la soiurile pe rădăcini proprii.
Prin semințe
Strânge capsulele coapte toamna și seamănă semințele aripate toamna, în aer liber, sau stratifică-le 2 luni la rece. Răsar primăvara, dar plantele înfloresc după 5–7 ani și pot diferi de planta-mamă.
Tăiere
Tăierea se face imediat după înflorire, în iunie, pentru că liliacul formează mugurii de flori vara pentru anul următor. Taie inflorescențele trecute, scoate ramurile uscate sau slabe și rărește tufa. La exemplarele bătrâne, care nu mai înfloresc, reîntinerirea se face treptat: în fiecare an, taie un sfert din ramurile cele mai vechi, aproape de sol. Elimină periodic drajonii care apar în jurul tufei, dacă nu vrei să se extindă.
Liliac vechi care nu mai înflorește
Un liliac bătrân, neîngrijit, devine des, cu ramuri groase și înflorește doar în vârf, unde nu-l mai vezi. Reîntinerirea se face pe parcursul a trei ani: în prima iarnă, taie la bază o treime din ramurile cele mai groase; în a doua, încă o treime; în a treia, restul. Între timp scoate drajonii slabi și lasă doar câțiva, bine plasați. Fertilizează cu compost și nu mai tăia vara. De obicei, tufa înflorește din nou după 2–3 ani, cu flori mai mari și mai ușor de văzut.
Alegerea soiului
Dacă vrei un liliac nou, ai de ales între sute de soiuri, cu flori simple sau duble, albe, roz, lila, albastre sau purpurii. Soiurile pe rădăcini proprii sunt de preferat în grădinile din România, pentru că drajonii lor păstrează caracterele soiului, iar cele altoite pe ligustru pot da lăstari care nu seamănă cu planta. Verifică în pepinieră dacă planta este altoită sau pe rădăcini proprii, și alege exemplare cu rădăcini bogate, nu uscate.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pulbere albă pe frunze, vara târziu | Făinare | Rărește tufa; fungicid pe bază de sulf |
| Pete brune, ofilirea lujerilor și florilor | Bacterioză (Pseudomonas syringae) | Taie ramurile atacate și arde-le; dezinfectează foarfeca |
| Frunze minate, cu galerii maronii | Molia liliacului | Strânge frunzele; insecticid, dacă atacul este sever |
| Lipsa florilor | Prea puțin soare, azot în exces, tăiere târzie | Mută sau tunde la momentul potrivit; fertilizează cu fosfor |
Toxicitate
Liliacul este considerat sigur pentru oameni, pisici și câini. Nu este toxic, dar nici nu este comestibil: frunzele și capsulele sunt amare, iar ingerarea unei cantități mari poate produce tulburări digestive ușoare. Florile sunt folosite uneori în decorarea preparatelor, dar nu sunt o plantă alimentară curentă.
Utilizări
- Ornamental: arbust solitar sau în grup, gard viu liber, perdea de protecție.
- Flori tăiate: panicule parfumate; taie dimineața și introdu tulpinile în apă fierbinte, pentru o durabilitate mai lungă.
- Meliferă: florile atrag albine, bondari și fluturi.
- Parfumerie: aroma de liliac este folosită în produse cosmetice, deseori sintetică.
Curiozități
Liliacul a ajuns din Balcani în Europa de Vest în secolul al XVI-lea, iar de atunci s-au creat sute de soiuri, cu flori albe, roz, bleu, purpurii sau chiar duble. Floarea liliacului este în multe zone un simbol al primăverii târzii.
Întrebări frecvente
Când se taie liliacul?
Imediat după înflorire, în iunie, pentru că mugurii de flori pentru anul următor se formează vara. Dacă tai iarna sau primăvara, elimini florile. Scoate inflorescențele trecute, ramurile uscate și rărește tufa. Exemplarele bătrâne se reîntineresc treptat, tăind în fiecare an un sfert din ramurile vechi.
De ce nu înflorește liliacul meu?
Cauzele frecvente sunt soarele insuficient, tăierea la momentul greșit (iarna sau primăvara), azotul în exces, solul acid sau o plantă prea tânără. Lasă liliacul la soare, taie doar după înflorire și fertilizează cu compost și cenușă, nu cu azot. Poate fi nevoie de 2–3 ani de răbdare.
Este liliacul toxic pentru pisici și câini?
Nu, liliacul este considerat sigur pentru oameni, pisici și câini. Nu este însă comestibil, iar frunzele și capsulele, mâncate în cantități mari, pot provoca tulburări digestive ușoare. Este o alegere bună pentru grădini cu copii și animale de companie. Dacă ai probleme cu animalele, supraveghează-le totuși, mai ales când sunt tinere.
Cum înmulțesc liliacul din drajoni?
Primăvara devreme sau toamna, alege un drajon înrădăcinat, la 30–50 cm de tufa-mamă. Taie rădăcina care îl leagă de ea cu o lopată ascuțită și scoate-l cu bulgăre. Plantează-l imediat la aceeași adâncime și udă. Este cea mai simplă metodă și păstrează soiul.
Cât de înalt crește liliacul?
De obicei 3–4 m, rar 6–8 m, cu o lățime asemănătoare, în funcție de soi și de condiții. Crește destul de repede în tinerețe. Dacă vrei să-l menții mai jos, taie anual, după înflorire, ramurile mai vechi. Pentru flori pe tot sezonul, alege soiuri cu înflorire timpurie, mijlocie și târzie.