Cireșul sălbatic (Prunus avium), numit și cireș păsăresc sau gean, este strămoșul majorității cireșilor cultivați. Crește spontan în pădurile de deal din România, devine un arbore înalt și drept, iar primăvara se acoperă de flori albe care dau o notă de frumusețe în peisajul încă dezgolit. Fructele, mici și dulci-amărui, sunt iubite de păsări și de oameni.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- lumină puternică, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 25 m
- Înflorire
- aprilie, mai
- Înmulțire
- altoire, drajoni, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- toxică la ingerare, toxică pentru câini, toxică pentru pisici
- Origine
- Spontană în România, Europa și Asia de Vest
Dacă te gândești să-l plantezi în grădină sau vrei doar să-l recunoști în pădure, mai jos găsești ce contează: cum arată, cât crește, cum se înmulțește, cum îl îngrijești și cum folosești fructele și lemnul. Planta este rezistentă și ușor de crescut, dar trebuie să ții cont de toxicitatea frunzelor și a sâmburilor.
Descriere
Cireșul sălbatic este un arbore de mărimea a II-a, care în condiții bune de creștere depășește 25 m înălțime și 60 cm în diametru. Are o tulpină dreaptă, cu coroana rară, cu ramificații etajate. Scoarța tânără este lucioasă, brun-roșcată, cu lenticele transversale, care se desprinde în fâșii inelare.
În pădurile de deal din țara noastră cresc în mod spontan trei varietăți de cireș păsăresc, din care au derivat soiurile cultivate astăzi în grădini. Înflorește în aprilie–mai și face flori albe, cu pedunculi lungi de 3–3,5 cm, grupate în mănunchiuri de câte 3–6. Floarea aduce o variație și o frumusețe aparte în pădurile din lunile de primăvară. Fructul, denumit cireașă, este o drupă globuloasă de 1 cm în diametru, roșie-închis până la negricioasă, cu gust dulce-amărui. Se coc în iunie–iulie. Un arbore produce 20–35 kg de cireșe, iar în condiții favorabile chiar 50 kg. Fructifică de la 8–10 ani, anual și abundent.
Răspândire și habitat
Specia este răspândită în aproape toată Europa, în Asia de Vest și în nordul Africii. În România crește în pădurile de deal și de câmpie, în amestec cu fagul, stejarul, gorunul, carpenul, în luminișuri și la marginea pădurilor. Preferă solurile adânci, bogate, bine drenate și cu un conținut de calcar moderat.
Cerințe: lumină, sol, climă
Cireșul sălbatic cere lumină puternică și soare direct. În pădure, tinerii puieți cresc spre lumină și devin înalți și drepți, dar în umbră deasă se dezvoltă prost. Rezistă bine la ger, până la aproximativ -25 °C, însă florile sunt sensibile la îngheț târziu de primăvară, care compromite recolta.
Sol: profund, permeabil, afânat, fertil, cu pH aproape de neutru. Nu suportă terenuri înmlăștinite, compacte sau cu apă stagnantă, unde rădăcinile putrezesc. Udarea este moderată: după plantare udă regulat în primii doi ani, apoi arborele se descurcă singur, cu excepția verilor foarte secetoase. Fertilizează la nevoie cu compost sau gunoi bine fermentat, primăvara.
Înmulțire
Din semințe
Sâmburii se curăță de pulpă și se stratifică în nisip umed, la rece, timp de 3–5 luni. Se seamănă toamna, direct în sol, sau primăvara, după stratificare. Puieții cresc repede și pot fi folosiți ca portaltoi sau ca arbori de pădure.
Prin altoire
Soiurile cultivate se înmulțesc prin altoire în ochi dormind (vara) sau în despicătură (primăvara devreme), pe portaltoi de cireș sălbatic. Metoda păstrează caracterele soiului, ceea ce semințele nu pot face.
Prin drajoni
Arborele emite lăstari din rădăcini. Dacă sunt bine înrădăcinați, drajonii pot fi separați toamna sau primăvara devreme și transplantați. Plantele obținute sunt uneori mai puțin viguroase.
Cultivare în grădină
Plantează puieții toamna târziu sau primăvara devreme, într-un loc însorit, la cel puțin 6–8 m de clădiri și de alți arbori. Tăierea se face vara, după recoltare, pentru a evita infecțiile cu gomoză; elimină ramurile uscate, încrucișate sau rupte. Dezvoltă un trunchi drept și evită tăierile mari, care se vindecă greu.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pete roșii-brune pe frunze, găuri | Ciuruirea frunzelor (Stigmina carpophila) | Strânge frunzele căzute, tratează preventiv cu produse cuprice |
| Gumă pe trunchi și ramuri, ofilire | Gomoză, cancer bacterian | Taie ramurile atacate vara, dezinfectează uneltele, nu răni scoarța |
| Fructe cu vierme alb | Musca cireșelor (Rhagoletis cerasi) | Capcane galbene, recoltare la timp, acoperirea solului |
| Frunze încrețite, colonii negre pe lăstari | Afide negre ale cireșului | Săpun potasic, jet de apă, insecte folositoare |
| Fructe putrezite, cu pernițe cenușii | Monilioză | Elimină fructele mumificate, aerisește coroana |
Toxicitate
Frunzele, ramurile tinere, semințele din sâmburi și scoarța conțin amigdalină și glicozizi cianogenetici, deci arborele este toxic la ingerare pentru oameni, câini și pisici. Pulpa cireșelor coapte este comestibilă, dar sâmburii nu se mestecă și nu se înghit. Frunzele ofilite sunt deosebit de periculoase pentru animale. Dacă un câine sau o pisică a mâncat părți din arbore, mergi la veterinar.
Utilizări
Cireșele sunt foarte căutate pentru pregătirea dulcețurilor, a compoturilor, a marmeladei, ca și a țuicii, a lichiorului, a siropului, a sucului și a pastei. Se consumă mai puțin în stare proaspătă, din cauza gustului dulce-amărui. Conțin tanin, zahăr, acid citric, cumarină, amigdalină și emulsină. Pedunculii (cozile) fructelor conțin materii feroase și se utilizează la prepararea ceaiurilor diuretice. Semințele sunt folosite și în industria farmaceutică.
Lemnul de cireș, roșcat și compact, este foarte apreciat în ebenisterie, pentru mobilă, furnir, parchet, instrumente muzicale și obiecte strunjite. Ca arbore ornamental, formează o coroană frumoasă, iar toamna frunzele capătă tonuri portocalii-roșcate. Florile sunt melifere și hrănesc albinele.
Cum recunoști cireșul sălbatic
Semnele sigure sunt scoarța lucioasă, cu lenticele orizontale evidente, frunzele mari, ovale, cu vârf ascuțit și marginea dublu dințată, și două glande roșiatice la baza limbului, pe pețiol. Florile apar odată cu frunzele sau puțin înaintea lor. Spre deosebire de vișin, pe care îl vezi mai scund și cu coroană rotundă, cireșul sălbatic crește înalt și drept, iar fructele sunt dulci-amărui, nu acre.
Curiozități
Cireșul sălbatic este unul dintre cele mai valoroase arbori forestieri din punct de vedere al lemnului, iar un exemplar de peste 100 de ani poate fi foarte scump. Coaja se desprinde în fâșii inelare, iar în rănile din scoarță apare adesea o gumă dulce-lipicioasă, numită „guma de cireș”.
Din cauza fructelor, arborele este un hotspot pentru păsări, în special graur, sturz și mierlă, care răspândesc sâmburii. Așa se explică apariția spontană a puieților pe marginea pădurilor și prin garduri.
Îngrijire pe parcursul anului
Primăvara, verifică înflorirea și protejează florile de îngheț, dacă ai un exemplar tânăr. Vara, taie după recoltare și udă în perioade secetoase. Toamna, strânge frunzele și fructele mumificate, pentru a reduce bolile. Iarna, nu este necesar adăpost; vopsește trunchiul cu var diluat la exemplarele tinere, pentru a evita crăpăturile provocate de variațiile de temperatură.
Întrebări frecvente
Care este diferența dintre cireșul sălbatic și cireșul cultivat?
Cireșul sălbatic (Prunus avium) este arborele spontan din pădurile României, înalt de 25 m, cu fructe mici, de 1 cm, dulci-amărui. Cireșii cultivați au derivat din el prin selecție și altoire și dau fructe mult mai mari și mai dulci. Sălbaticul este valoros pentru lemn, pentru biodiversitate și ca portaltoi.
Când înflorește și se coace cireșul sălbatic?
Înflorește în aprilie–mai, cu flori albe în mănunchiuri de 3–6, pe pedunculi lungi de 3–3,5 cm. Fructele se coc în iunie–iulie, iar arborele începe să rodească la 8–10 ani de la plantare. Un exemplar matur poate da 20–35 kg de cireșe, în condiții favorabile chiar 50 kg.
Sunt cireșele sălbatice comestibile?
Da, pulpa cireșelor coapte este comestibilă și se consumă în dulcețuri, compoturi, lichior sau suc. Gustul dulce-amărui face ca ele să fie consumate mai puțin proaspete. Sâmburii, frunzele și scoarța conțin compuși cianogenetici, deci nu se mestecă și nu se consumă, mai ales de copii și animale.
Cât de mare crește cireșul sălbatic și unde îl pot planta?
Poate depăși 25 m înălțime, cu trunchi drept și coroană rară, deci cere spațiu: plantează-l la 6–8 m de clădiri, într-un loc însorit, cu sol profund și drenat. Într-o grădină mică este mai potrivit un cireș altoit pe portaltoi pitic, care rămâne mult mai scund.
Este cireșul sălbatic toxic pentru câini și pisici?
Da, frunzele, ramurile, scoarța și sâmburii conțin amigdalină și glicozizi cianogenetici, care eliberează acid cianhidric. Frunzele ofilite sunt mai periculoase. Un animal care le-a mâncat poate avea vomă, respirație grea, pupile dilatate sau tulburări nervoase, iar situația cere veterinar imediat.
Cum se înmulțește cireșul sălbatic?
Se înmulțește din sâmburi stratificați în nisip umed, la rece, 3–5 luni, apoi semănați toamna sau primăvara. Soiurile se înmulțesc prin altoire pe portaltoi de cireș sălbatic, iar drajonii pot fi separați și transplantați. Cea mai simplă metodă pentru un amator este semănatul toamna direct în sol.