Ceapă-de-tuns (Allium schoenoprasum)

Pe scurt despre ceapa-de-tuns

Ceapa-de-tuns (Allium schoenoprasum), numită în multe regiuni și „arpagic”, este o plantă aromatică perenă din familia cepei și a usturoiului, apreciată pentru frunzele ei tubulare, fine, cu un gust delicat de ceapă. Atenție însă la o confuzie frecventă: în limba română termenul „arpagic” desemnează adesea bulbiii mici de ceapă comună (Allium cepa) care se plantează pentru a obține cepe mari. Articolul de față se referă la cu totul altă plantă — iarba aromatică perenă cunoscută internațional ca chives, care formează tufe dese de frunze verzi și se recoltează an de an pentru frunzișul ei parfumat. Pentru cine vrea să afle cum se cultivă ceapa de tuns, vestea bună este că aceasta este una dintre cele mai rustice și mai ușoare ierburi aromatice din grădină.

Fișa plantei

Categorie

Plante aromatice

Tip

plantă erbacee

Amplasare

ambele

Lumină

soare direct

Udare

moderat

Dificultate

ușoară

Temp. minimă

−25 °C

Înălțime

până la 40 cm

Înflorire

mai – iulie

Înmulțire

divizare, semințe

Toxicitate

sigură

Origine

Europa și Asia

Descriere

Ceapa-de-tuns este o plantă perenă care formează tufe dese din numeroși bulbi mici, alungiți, strânși unul lângă altul. Din acești bulbi pornesc frunze cilindrice, goale pe interior (tubulare), de un verde intens, înalte de 20-40 cm. Frunzele au un gust și un miros fin de ceapă, mult mai blând decât al cepei propriu-zise. Spre deosebire de ceapa comună, planta nu produce un bulb mare de consum, ci este cultivată exclusiv pentru frunziș și pentru flori.

Spre sfârșitul primăverii și începutul verii, ceapa-de-tuns înflorește spectaculos: pe tulpini drepte apar inflorescențe globuloase, de culoare roz-violet sau liliachiu, formate din zeci de flori mici, stelate. Florile sunt nu doar decorative, ci și comestibile, și atrag numeroși polenizatori. Întreaga plantă degajă aroma caracteristică atunci când frunzele sunt zdrobite, datorită compușilor cu sulf, aceiași care dau gustul cepei și usturoiului.

Cum se plantează

Ceapa-de-tuns se poate înființa în trei moduri: din semințe, din răsaduri cumpărate sau prin divizarea unei tufe existente. Cea mai rapidă metodă este divizarea, dar și semănarea reușește ușor.

• Semănare: semințele se seamănă în martie-aprilie, direct în grădină sau în ghivece, la o adâncime de circa 1 cm. Germinarea durează 2-3 săptămâni. Pentru un start mai rapid, se pot semăna în casă încă din februarie.
• Plantare răsaduri: plăntuțele se mută în grădină după ce trece pericolul înghețurilor târzii, la distanțe de 20-25 cm între tufe.
• Divizare: primăvara sau toamna, o tufă matură se scoate cu rădăcină și se desparte în mănunchiuri de 8-10 bulbi, care se replantează imediat. Aceasta întinerește planta și o înmulțește.
• În ghiveci: alege un vas de minimum 15-20 cm adâncime, cu găuri de drenaj, și pune-l la o fereastră luminoasă. Ceapa-de-tuns se pretează foarte bine la cultura în recipiente.

Solul ideal este afânat, fertil și bine drenat. Înainte de plantare, încorporează compost sau gunoi de grajd bine descompus pentru a asigura nutrienții de care planta are nevoie.

Îngrijire

• Lumină: preferă soarele plin, dar tolerează și semiumbra ușoară, mai ales în zonele cu veri foarte calde.
• Udare: menține solul constant ușor umed. Ceapa-de-tuns are rădăcini superficiale și suferă la secetă, frunzele îngălbenindu-se și uscându-se la vârf. Udă regulat, mai ales în ghiveci.
• Fertilizare: o doză ușoară de îngrășământ organic primăvara și după fiecare recoltare mai consistentă stimulează refacerea frunzelor.
• Mulcire: un strat subțire de mulci păstrează umiditatea și ține buruienile la distanță.
• Întreținere: îndepărtează frunzele uscate și, dacă nu vrei semințe, taie florile ofilite. La fiecare 3-4 ani, divizează tufele care s-au îndesit prea mult, pentru a le menține viguroase.
• Iernare: nu necesită protecție specială. Frunzele se usucă la venirea gerului, iar planta repornește din bulbi în primăvara următoare.

Recoltare și păstrare

Frunzele se pot recolta de îndată ce tufa are 15-20 cm înălțime, de regulă din aprilie până în octombrie. Taie frunzele cu foarfeca la 2-3 cm de la sol, alegând tulpinile de la marginea tufei. Nu rupe doar vârfurile — tăierea de la bază stimulează creșterea de frunze noi. O tufă sănătoasă poate fi recoltată de mai multe ori pe sezon.

Ceapa-de-tuns se folosește cel mai bine proaspătă, deoarece își pierde mult din aromă la uscare. Pentru păstrare pe termen scurt, ține tulpinile câteva zile în frigider, înfășurate într-un prosop de hârtie umed. Pentru rezerve mai lungi, metoda recomandată este congelarea: tocă frunzele și pune-le în pungi sau în forme de cuburi de gheață cu puțină apă ori ulei. Astfel își păstrează gustul mult mai bine decât uscate.

Utilizări culinare

Ceapa-de-tuns este o aromă fină, care se adaugă mereu la final, crudă, pentru a nu-și pierde gustul delicat la căldură. Frunzele tocate mărunt parfumează salatele, ouăle, omletele, brânzeturile proaspete, smântâna și sosurile pe bază de iaurt. Este nelipsită din cartofii copți cu smântână, din supele-cremă presărate deasupra și din untul aromatizat. Spre deosebire de ceapa obișnuită, gustul ei blând nu domină preparatul, ci îl completează discret. Florile, desfăcute în petale individuale, se presară peste salate atât pentru aromă, cât și pentru efectul decorativ.

Boli și dăunători

• Rugina cepei (Puccinia) — pete și pustule portocalii pe frunze, favorizate de umiditate ridicată și aerisire slabă.
• Mana (Peronospora) — pete gălbui și mucegai pe frunze, în perioadele reci și umede.
• Putrezirea bulbilor — apare la sol prea umed și slab drenat.
• Musca cepei și trips — dăunători care atacă ocazional plantele din familia Allium.
• Afide — mai ales la plantele de interior sau pe vreme uscată.

În general, ceapa-de-tuns este rezistentă la boli, iar mirosul ei de sulf îndepărtează în mod natural multe insecte dăunătoare.

Curiozități

Florile ceapei-de-tuns sunt pe deplin comestibile și au un gust ușor mai picant decât frunzele — un ingredient elegant pentru salate și untul aromatizat. Tot ele transformă planta într-un magnet pentru polenizatori: albinele și fluturii sunt atrași de inflorescențele roz-violet, motiv pentru care ceapa-de-tuns este adesea plantată la marginea straturilor de legume, pentru a încuraja polenizarea. Mai mult, mirosul ei caracteristic ajută la respingerea unor dăunători din grădină, fiind considerată o bună „plantă-companion” pentru morcovi, roșii și trandafiri. Este, totodată, una dintre puținele ierburi aromatice care suportă gerul aspru al iernilor românești, reapărând an de an fără efort.

Întrebări frecvente

Ceapa-de-tuns este același lucru cu arpagicul de plantat?

Nu. Deși ambele se numesc popular „arpagic", ceapa-de-tuns (Allium schoenoprasum) este o iarbă aromatică perenă, cultivată pentru frunze. Arpagicul de plantat este, de fapt, bulbii mici de ceapă comună (Allium cepa) folosiți pentru a obține cepe mari. Sunt plante diferite, cu utilizări diferite.

Se poate ține ceapa-de-tuns în ghiveci pe pervaz?

Da, este o plantă excelentă pentru ghiveci. Are nevoie de un vas adânc de cel puțin 15 cm, de mult soare la fereastră și de udare regulată. Astfel poți avea frunze proaspete pentru bucătărie aproape tot anul.

De ce se îngălbenesc și se usucă frunzele?

Cel mai des, cauza este lipsa apei — ceapa-de-tuns are rădăcini superficiale și suferă repede la secetă. Vârfurile uscate mai apar și după înflorire. Udă constant și taie frunzele bătrâne pentru a stimula creșterea altora noi.

Trebuie tăiate florile?

Nu obligatoriu. Florile sunt comestibile, decorative și atrag polenizatorii. Dacă însă vrei frunze cât mai fragede și nu dorești ca planta să se înmulțească din semințe, taie inflorescențele după ce s-au ofilit.