Cătina roșie (Tamarix ramosissima), cunoscută și ca tamarix, este un arbust tufos cu aspect aerian, cu ramuri subțiri ca niște pene și flori roz care acoperă planta în valuri, din mai până spre sfârșitul verii. Este căutată în regiunile calde și uscate, unde puține plante ornamentale rezistă.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 5 m
- Înflorire
- mai – august
- Înmulțire
- butași, marcotaj, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa de sud-est, Asia de sud-vest și China
Îți este utilă dacă ai un teren nisipos, sărăturat, expus la vânt sau la secetă, sau dacă ai nevoie de un arbust care să stabilizeze malurile și să crească repede. În schimb, nu este potrivită pentru un sol greu, umed și umbrit.
Mai jos găsești descrierea, răspândirea din România, cerințele de cultură, înmulțirea, tăierea și utilizările, plus câteva precizări despre comportamentul invaziv al speciei în alte țări.
Descriere
Este un arbust tufos și foarte rămuros, de până la 4–5 m înălțime. Lujerii sunt foarte subțiri, rotunzi, cu măduva îngustă, excentrică. Mugurii sunt alterni, numeroși, foarte mici, fiecare acoperit de o frunzișoară mai lungă decât mugurele.
Frunzele sunt solziforme, de 2–3 mm, glauce, ovoid-lanceolate, ascuțite și sesile, lipite de ramură. Florile sunt mici, pe tipul 5, roz sau albe, slab mirositoare, grupate în raceme spiciforme formate pe lujerii din anul curent. Apar de obicei din mai până în august. Fructele sunt capsule cu 3–5 valve, care conțin numeroase semințe mici, prevăzute cu smocuri de peri, răspândite ușor de vânt.
Răspândire și habitat
Arealul general este cantonat în Europa de sud-est, Asia de sud-vest și China. În România, cătina roșie apare frecvent pe aluviunile râurilor, în zăvoaie, mai ales de-a lungul Dunării și Siretului, și formează fitocenoze care pot avansa până în subzona gorunului.
Preferă solurile aluvionare, nisipoase, și acceptă sărăturile. Suportă bine seceta și temperaturile ridicate. Are temperament de lumină, deci nu se dezvoltă sub arbori mai înalți.
Cerințe
- Lumină: soare direct, în plin; la umbră înflorește slab și crește rărit.
- Sol: nisipos, aluvionar, bine drenat. Tolerează solurile sărace, alcaline și sărăturoase. Evită solurile compacte și mocirloase.
- Apă: udare rară. După primul an rezistă la secetă fără irigare.
- Iarna: rezistă bine până la aproximativ -30°C. În ierni foarte aspre, vârfurile lujerilor pot îngheța, dar planta se reface din tulpini.
Înmulțire
Din butași
Este metoda cea mai simplă. Iarna sau la începutul primăverii taie lujeri lignificați groși cât un creion, de 20–30 cm lungime. Înfige-i pe două treimi în nisip umed sau pământ ușor, la soare. Rădăcinile apar repede, iar în toamnă plantele pot fi mutate la locul definitiv.
Prin marcotaj
Îndoaie o ramură flexibilă până la sol, fixează-o cu o agrafă din sârmă și acoperă porțiunea cu pământ, lăsând vârful liber. Peste câteva luni apar rădăcini, iar marcota se detașează de planta mamă și se transplantează.
Din semințe
Semințele sunt mici și își pierd repede puterea de încolțire. Seamănă-le proaspete, la suprafața unui substrat nisipos, ținut mereu umed. Răsar în câteva zile, dar plantele sunt fragile în primul an și au nevoie de multă lumină.
Trebuie spus și că planta lăstărește puternic din cioată, ceea ce ajută la refacerea tufei după tăieri drastice.
Cultivare și tăiere
Plantează tamarixul primăvara, într-un loc cu soare, ferit de umezeală stătută. Udă regulat doar în primele luni, apoi lasă-l singur. Nu necesită fertilizare; azotul în exces slăbește lemnul și îl face mai sensibil la ger.
Înflorind pe lujerii din anul curent, tamarixul se taie la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, înainte de pornirea în vegetație. Scurtează ramurile la 2/3 sau chiar mai mult, ca să obții lujeri tineri, mulți și bogat înfloriți. Fără tăiere, tufa devine rărită, cu baza goală și cu lemn bătrân, cu flori puține.
Amplasare în grădină
Tamarixul arată cel mai bine ca exemplar izolat sau în grup de 3–5 plante, într-o peluză deschisă sau lângă un zid însorit. Coroana lui aerisită și culoarea glaucă a frunzișului se asortează bine cu ierburi ornamentale, lavandă, șalvie și alte plante de climă uscată. Evită să-l pui lângă clădiri sau conducte, pentru că sistemul radicular este puternic și pătrunde adânc în căutarea apei.
Într-un gard liber, plantează exemplarele la 1,5–2 m distanță. Primii doi ani sunt cei mai importanți: udă o dată la două-trei săptămâni în lipsa ploii, ca să se înrădăcineze bine, apoi reduce udarea. Un strat de mulci din pietriș sau cetină ajută la păstrarea umidității și la limitarea buruienilor, fără să facă solul prea bogat.
Rămâne înfrunzit până târziu în toamnă, iar frunzele solziforme cad împreună cu ramurile mici, lăsând o litieră care sărăcește solul de dedesubt; de aceea sub tamarix cresc greu alte plante.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ramuri care se ofilesc și se brunifică, scoarță crăpată | Ciuperci de lemn (de exemplu cancere ale scoarței) favorizate de umezeală | Taie ramurile afectate până în lemn sănătos; dezinfectează uneltele |
| Colonii mici, cenușii, și mană lipicioasă pe lujeri | Afide sau cochenile | Spală cu jet de apă; folosește ulei horticol sau săpun potasic |
| Rădăcini înnegrite, plantă care se oprește din creștere | Putregai din cauza solului prea umed | Mută planta într-un loc drenat sau îmbunătățește solul cu nisip |
| Vârfuri uscate după iarnă | Ger și vânt rece | Taie la primăvară până la lemn verde |
Dacă observi că tufa înflorește tot mai puțin, cauza este aproape întotdeauna lipsa tăierii sau umbrirea de către vegetația învecinată, nu lipsa îngrășămintelor.
Toxicitate
Oameni: planta nu este considerată toxică.
Pisici și câini: nu este cunoscută ca toxică pentru animale.
Utilizări
- Ornamental: pentru flori romantice, în grupuri sau garduri libere, mai ales pe soluri nisipoase și în zone cu vânt.
- Fixarea malurilor și a terenurilor nisipoase: lăstărește, se butășește și marcotează ușor, deci este eficientă pe terenuri instabile.
- Perdele de protecție: rezistă la secetă, vânt și sărătură.
- Melifer: florile sunt vizitate de albine.
Curiozități
În America de Nord și în alte regiuni aride, tamarixul a devenit specie invazivă pe malurile râurilor, unde consumă multă apă și crește salinitatea solului. În România nu este considerat o problemă majoră, dar nu merită plantat în apropierea zonelor umede naturale sau a habitatelor protejate. Alege-l pentru terenuri uscate, departe de ecosisteme sensibile.
Frunzele solziforme și culoarea glaucă sunt adaptări la secetă: reduc pierderea de apă. Unele tamarixuri elimină excesul de sare prin glande de pe frunze, motiv pentru care rezistă pe sărături.
Întrebări frecvente
Când se taie cătina roșie (tamarixul)?
Tamarixul înflorește pe lujerii din anul curent, așa că se taie la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, înainte de pornirea în vegetație. Scurtează ramurile la jumătate sau la două treimi. Tăierea stimulează lujeri tineri, mulți, cu flori abundente, și previne golirea bazei tufei.
Rezistă tamarixul la sărătură și secetă?
Da, este una dintre plantele cele mai tolerante la secetă, căldură și sărătură. Frunzele mici, solziforme, reduc pierderea de apă, iar rădăcinile ajung adânc. Preferă soluri nisipoase și aluvionare. Nu suportă umbra și solurile mocirloase, unde se îmbolnăvește mai ușor.
Cum înmulțesc tamarixul din butași?
Taie iarna sau primăvara devreme lujeri lignificați, groși cât un creion, lungi de 20–30 cm. Înfige-i pe două treimi în nisip umed sau pământ ușor, la soare. Rădăcinile apar repede, iar în toamnă poți muta plantele la locul definitiv. Menține substratul umed, nu ud.
Când înflorește cătina roșie?
Înflorește din mai până în august, în raceme spiciforme roz sau albe, formate pe lujerii din anul curent. Florile sunt mici și slab mirositoare, dar apar în număr mare și dau tufei un aspect pufos. Un lăstar tăiat primăvara înflorește mai bogat decât unul netăiat.
Este tamarixul invaziv în România?
În România crește natural pe aluviunile Dunării și Siretului și nu este considerat o problemă majoră. În alte regiuni, mai ales în America de Nord, a devenit invaziv pe malurile râurilor. Ca măsură de precauție, evită să-l plantezi lângă zone umede naturale sau habitate protejate.