Alnus glutinosa, aninul negru, este un arbore indigen care atinge 20–25 m și crește pe malurile apelor, în lunci și în terenuri cu nivel freatic ridicat. Este un arbore care iubește apa, rezistă în soluri ude unde alți arbori se sufocă și îmbogățește pământul cu azot. Merită luat în seamă pentru grădini cu zone umede și pentru consolidarea malurilor.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- frecvent
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −35 °C
- Înălțime
- până la 30 m
- Înflorire
- martie, aprilie
- Înmulțire
- butași, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă, iubește umiditatea
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa
Frunzele lipicioase și rotunjite, scoarța închisă la culoare și conulețele mici, lemnoase, care rămân iarna pe ramuri, îl fac ușor de recunoscut. Cu trunchi drept și coroană îngustă, este un arbore frumos, discret, dar foarte util.
Descriere
Tulpina este dreaptă, cilindrică, bine elagată. Scoarța este netedă și brun-verzuie la tinerețe, apoi cu ritidom timpuriu negricios, crăpat, cu solzi colțuroși. Coaja conține tanin (circa 14%), comparabil cu cel de la stejar. Lemnul nu are duramen evident, iar în secțiune proaspătă este alb-roșcat, dar în contact cu aerul devine imediat portocaliu.
Coroana este îngustă, regulată, afânată, cu ramuri subțiri orizontale. Lujerii sunt trimuchiați, bruni-verzui sau roșcați, glabri, cu lenticele alungite, obișnuit lipicioși. Frunzele sunt obovate sau rotunjite, cu vârful emarginat sau tocit, dințate pe margine, lipicioase când sunt tinere. Florile masculine sunt amenți lungi și pendenți, apar în martie–aprilie, înainte de frunze. Cele femele devin conulețe lemnoase, persistente.
Răspândire și habitat
Arealul aninului negru este larg, exclusiv european, lipsind din regiunile septentrionale (dincolo de latitudinea de 63–64 grade nord) și din stepele de la nord de Marea Neagră și Marea Caspică. În România apare pe văile râurilor din zona de câmpie și de dealuri. Sporadic, urcă în zona montană a făgetelor (800–900 m), sub formă de pâlcuri, iar ca indivizi izolați urcă până la 1300 m în Munții Harghitei.
În Lunca Dunării apare rar, iar în Deltă se găsește pe grindurile C.A. Rosetti și Ivancea. Formează aninișuri de luncă, pe soluri ude, adesea inundate periodic.
Cerințe
Este o specie rezistentă la geruri, la îngheț timpuriu și târziu (până la circa -35 °C), dar pretențioasă față de căldura estivală. Răspândirea este condiționată de condițiile edafice: este foarte exigent față de umiditatea solului și crește bine pe soluri umede, argiloase, pseudogleizate la mică adâncime sau cu nivel freatic ridicat, de unde caracterul de specie higrofită.
Lumina: soare direct sau semiumbră. Udarea: foarte frecventă, solul nu trebuie să se usuce. Nu necesită fertilizare, fiindcă bacteriile simbionte din rădăcini fixează azotul. Planta lângă un iaz, un șanț umed sau o zonă joasă a grădinii.
Înmulțire
- Semințe: se culeg conulețele toamna, se usucă, se scutură semințele mici și se seamănă la suprafață, în sol mereu umed, primăvara. Încolțesc bine în condiții de lumină.
- Butași: butașii lemnoși de iarnă, de 20–30 cm, prind în sol reavăn sau în apă puțin adâncă. Aninul negru lăstărește și din cioată după tăiere.
Semințele sunt metoda curentă în pepiniere. Puieții cresc repede în primii ani, dacă au apă suficientă.
Cultivare în grădină
Este potrivit pentru zone ude, ca ancadrament al unui iaz sau al unui pârâu. Evită plantarea lângă casă, pentru că rădăcinile caută apa și pot ajunge la conducte. Tăierea este rară, doar pentru ramurile uscate sau pentru rărire. Poate fi tăiat la cioată pentru rejeturi.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Scurgeri brune pe trunchi, uscarea coroanei | Putregai al aninului cauzat de Phytophthora alni | Evită materialul de plantare infectat, taie arborii bolnavi, nu muta pământ din zone atinse |
| Frunze roase, scheletizate | Gândacul albastru al aninului | Colectare, tratament doar la atac puternic |
| Umflături pe amenți (limbi) | Ciuperca Taphrina alni | Nu necesită tratament, estetic |
| Uscare în ani secetoși | Lipsa apei | Plantare pe sol umed, udare |
Toxicitate
Aninul negru este sigur pentru oameni, pisici și câini. Polenul poate provoca alergii la începutul primăverii. Scoarța conține taninuri și nu se consumă.
Utilizări
Lemnul este ușor, moale, care se păstrează foarte bine sub apă, de aceea a fost folosit la piloți, conducte de lemn și construcții subacvatice. Se mai utilizează la mobilier, furnire, sculptură și lemn de foc. Scoarța, bogată în tanin, a fost folosită la tăbăcit și la vopsit. Arborele consolidează malurile, filtrează apa și adăpostește păsări și insecte, iar sămânța hrănește pasări mici ca scatiii.
Aninul negru în peisaj
Pe malurile râurilor și în luncile inundabile, aninul negru formează aninișuri compacte, cu sub-bosc de ierburi înalte, rogoz, stânjenei de baltă și ferigi. Rădăcinile lui, cu nodozități în care trăiesc bacterii fixatoare de azot, ating nivelul apei și stabilizează malul, iar rădăcinile aeriene de la bază permit supraviețuirea în sol saturat cu apă. Acolo se hrănesc păsări, se retrag amfibieni și pești se adăpostesc sub rădăcinile expuse.
Iarna, conulețele negre rămân pe ramuri și oferă hrană pentru păsări mici precum scatiul sau botgrosul. Primăvara devreme, amenții masculi lungi, roșcați-violacei, dau culoare peisajului dezgolit, mult înainte de apariția frunzelor.
Îngrijire după plantare
În primii 2–3 ani ține solul permanent umed, mai ales în lunile calde. Puieții tineri nu suportă bine concurența buruienilor, de aceea păstrează un cerc curat în jurul lor și acoperă solul cu mulci. După instalare, aninul negru crește repede, uneori 60–100 cm pe an, pe terenuri favorabile. Dacă vrei un exemplar mai compact, taie-l la cioată iarna, iar lăstarii noi vor forma o tufă cu mai multe tulpini.
Evită să plantezi aninul negru aproape de fundații, de fose septice sau de conducte, pentru că rădăcinile caută apă și pot pătrunde în ele. Lasă o distanță de cel puțin 8–10 m. Dacă terenul se usucă vara, adaugă un sistem de irigare prin picurare sau alege altă specie.
Curiozități
Numele glutinosa vine de la lujerii și frunzele tinere lipicioase. Lemnul rezistă sute de ani sub apă și multe clădiri din orașe construite pe mlaștini, cum este Veneția, se sprijină pe piloți de anin. Scoarța a fost folosită ca vopsea pentru lână și piele, în nuanțe de brun, negru sau portocaliu, iar frunzele proaspete se foloseau odinioară pentru a prinde insecte în încăperi, pentru că se lipesc de ele.
Verifică periodic starea plantei, de preferat primăvara și toamna: ramuri uscate, scoarță crăpată, frunze pătate sau deformate. Intervenția timpurie, prin tăierea părților afectate și corectarea udării, rezolvă majoritatea problemelor fără tratamente chimice. Notează-ți anul plantării și ritmul de creștere, ca să observi din timp orice schimbare.
Întrebări frecvente
De ce devine lemnul aninului negru portocaliu?
Lemnul proaspăt tăiat este alb-roșcat, dar în contact cu aerul se oxidează și devine imediat portocaliu. Este un caracter ușor de văzut la tăieri proaspete și ajută la recunoașterea speciei. Lemnul nu are duramen evident, iar culoarea se estompează în timp.
Unde crește aninul negru în România?
Pe văile râurilor din zona de câmpie și de dealuri, pe soluri umede sau cu nivel freatic ridicat. Sporadic urcă în zona montană a făgetelor, la 800–900 m, iar izolat până la 1300 m în Harghita. În Lunca Dunării apare rar, iar în Deltă pe grindurile C.A. Rosetti și Ivancea.
Poate fi plantat aninul negru într-o grădină uscată?
Nu este recomandat. Este o specie higrofită, foarte exigentă față de umiditatea solului, și în solurile uscate se usucă. Dacă nu ai o zonă umedă, alege un alt arbore. Pe terenuri cu apă freatică aproape de suprafață sau lângă un iaz se simte foarte bine.
Cum se înmulțește aninul negru?
Prin semințe din conulețe, semănate la suprafață în sol umed primăvara, și prin butași lemnoși de iarnă în sol reavăn. Lăstărește și din cioată după tăiere. În pepiniere se folosesc de obicei semințele. Puieții au nevoie de umiditate constantă în primii ani.
Îmbogățește aninul negru solul?
Da, în rădăcini trăiesc bacterii care fixează azotul din aer, iar frunzele căzute bogate în azot ameliorează solul. De aceea aninii sunt folosiți la refacerea terenurilor sărace sau degradate și nu au nevoie de îngrășăminte cu azot.
Cât de rezistent este aninul negru la ger?
Rezistă la geruri și la înghețurile timpurii sau târzii, până la circa -35 °C. Este însă pretențios față de căldura de vară și față de apă. Nu suportă bine secetele lungi, iar în zonele foarte reci, la altitudini mari, este înlocuit de aninul alb.