Alnus incana, aninul alb, este un arbore indigen care atinge 18–20 m și crește în lunci montane, pe lângă pâraie și izvoare. Rezistă la geruri mari și suportă soluri sărace și acide, de aceea este folosit la ameliorarea terenurilor degradate și la consolidarea malurilor. Are creștere rapidă la tinerețe și o viață mai scurtă decât a altor arbori de pădure.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- frecvent
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −40 °C
- Înălțime
- până la 20 m
- Înflorire
- martie, aprilie
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă, iubește umiditatea
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa și America de Nord
Dacă ai un teren umed, rece și sărac, unde alți arbori se descurcă greu, aninul alb este o alegere practică, ușor de înmulțit și de întreținut. Și în natură joacă un rol de pionier, care pregătește terenul pentru alte specii.
Descriere
Tulpina este deseori neregulată, uneori canelată. Scoarța este netedă, cenușie-albicioasă și lucioasă, nu formează ritidom și crapă puțin la bază la bătrânețe. Coroana este bogată, cu ramuri îndreptate în sus. Lujerii sunt cenușii pubescenți, rotunzi, nelipicioși.
Mugurii sunt alterni, mai scurt pedicelați, cu 2 solzi fin tomentoși, mai apropiați de lujer, ovoizi, cu aspect de bob de grâu. Frunzele sunt ovat-eliptice, de 4–10 cm, acuminate, cordate, lobulate sau dublu serate, verzi închis pe față, cenușii tomentoase pe dos, nevâscoase. Amenții masculi se formează toamna și se deschid devreme, în martie–aprilie, înainte de înfrunzire, iar cei femeli dau conulețe lemnoase.
Lemnul este mai fin, dar cu întrebuințări puține datorită dimensiunilor reduse. Ca toți aninii, trăiește în simbioză cu bacterii care fixează azotul atmosferic.
Răspândire și habitat
Aninul alb are un areal vast: în Europa depășește mult granița septentrională a aninului negru, ajungând dincolo de Cercul Polar. Mai apare în Asia estică și America de Nord. Ocupă regiuni mai reci, altitudinal și latitudinal, decât aninul negru.
În România preia locul aninului negru la altitudini mai mari, frecvent în luncile montane. Urcă în Carpații Orientali la 1300 m, în aninișuri pure, dar coboară și în zona de dealuri, în subzona stejarului. Lipsește în Banat. Apare la poalele versanților orientali și meridionali ai Carpaților, constituind limita sud-estică a arealului său european.
Se localizează frecvent în stațiuni umede, prundișuri, pe lângă izvoare, în lungul pâraielor, pe pajiști, taluzuri mlăștinoase și, mai rar, în turbării.
Cerințe
Specia este adaptată la climate reci și aspre, cu sezon de vegetație scurt, și suportă gerurile și înghețurile, până la circa -40 °C. Este mai puțin pretențioasă față de umiditatea solului decât aninul negru, poate vegeta și pe terenuri mai uscate și se dezvoltă destul de bine pe soluri sărace, acide. Totuși, creșterea cea mai bună o are pe soluri reavene, aluvionare, cu apă freatică aproape.
Lumină: soare direct sau semiumbră. Udare: frecventă, mai ales în primii ani. Nu are nevoie de fertilizare, deoarece își produce singur azotul. Planta puieții primăvara sau toamna, mulcește și ține solul umed.
Înmulțire
- Semințe: se culeg conulețele toamna, se usucă și se scutură semințele. Se seamănă la suprafață, pe sol umed și ușor, primăvara; o stratificare la rece îmbunătățește încolțirea.
- Butași: butașii lemnoși din iarnă, de 20–30 cm, prind destul de bine în sol umed.
- Drajoni: aninul alb emite lăstari din rădăcini, care se pot separa de planta-mamă iarna și replanta.
Cea mai simplă metodă pentru un teren mare este semănatul sau separarea drajonilor. Pentru exemplare izolate, drajonii dau planta gata dezvoltată.
Cultivare în grădină
Se poate planta pe maluri, taluzuri, la marginea bălților sau în perdele de protecție. Crește repede, de aceea lasă distanță de clădiri și de conducte. Tăierea se face iarna, doar pentru rărirea sau eliminarea ramurilor uscate.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Frunze cu goluri | Gândaci și larve defoliatoare | Colectare, tratament numai la atac mare |
| Umflături pe frunze sau pe amenți | Ciuperca Taphrina sau acarieni | Elimină părțile afectate, nu necesită de obicei tratament |
| Uscarea coroanei | Secetă sau boli ale rădăcinii (Phytophthora) | Evită terenurile cu apă stagnantă, ud la nevoie |
| Putregai al lemnului | Ciuperci lignicole | Evită rănirea trunchiului |
Toxicitate
Aninul alb este sigur pentru oameni, pisici și câini. Polenul amenților poate provoca alergii la persoanele sensibile, la începutul primăverii.
Utilizări
Valoarea principală este ecologică și protectoare: consolidează malurile, ameliorează solurile sărace prin azot și se folosește la împăduriri pe terenuri degradate. Lemnul este folosit local pentru lemn de foc, cherestea mică, celuloză și obiecte mici. Amenții oferă polen albinelor la începutul primăverii, iar scoarța a fost folosită în tăbăcărie și pentru vopsit, datorită taninurilor.
Aninul alb în peisaj și în ecosistem
În luncile montane, aninișurile de anin alb formează păduri joase, luminoase, cu un strat de ierburi și ferigi bine dezvoltat. Datorită creșterii rapide, specia se instalează repede pe prundișuri și pe terenuri deschise după inundații, își extinde rădăcinile și ține malul. În timp, solul se îmbogățește cu azot și humus, iar în aninișuri se instalează apoi molid, brad sau fag.
Viața lui este relativ scurtă, de câteva decenii, iar arborii bătrâni sunt înlocuiți de lăstarii proveniți din cioată și din rădăcini. De aceea, într-o plantație, vei vedea adesea mai multe tulpini care pleacă din același loc. Ele pot fi rărite, ca să rămână cele mai drepte.
Îngrijire după plantare
În primii doi ani, ține solul umed și curăță buruienile din jurul puietului. Mulcirea cu scoarță, frunze sau paie ajută la menținerea apei. Aninul alb nu cere tăieri speciale, dar poate fi tuns la cioată, iarna, pentru lăstari dese, utili la gard viu sau la lemn de foc. Dacă îl folosești pentru stabilizarea unui mal, plantează mai mulți puieți la 1–1,5 m unul de altul, pe mai multe rânduri, și lasă-i să se închidă în câțiva ani.
Dacă ai alergii, ține minte că aninii eliberează polen foarte timpuriu, uneori chiar în martie, în zile călduroase. Un arbore plantat departe de ferestre sau de terasă este o alegere mai bună pentru confortul familiei.
Curiozități
Numele de anin alb vine de la culoarea cenușie-albicioasă a scoarței și a feței inferioare a frunzelor. Pe teren, o frunză întoarsă pe dos te ajută să-l deosebești de aninul negru, ale cărui frunze sunt mai verzi pe ambele fețe și lipicioase. De asemenea, aninul alb nu are acel ritidom negru, crăpat, tipic aninului negru.
Verifică periodic starea plantei, de preferat primăvara și toamna: ramuri uscate, scoarță crăpată, frunze pătate sau deformate. Intervenția timpurie, prin tăierea părților afectate și corectarea udării, rezolvă majoritatea problemelor fără tratamente chimice. Notează-ți anul plantării și ritmul de creștere, ca să observi din timp orice schimbare.
Întrebări frecvente
Prin ce se deosebește aninul alb de aninul negru?
Aninul alb are scoarța netedă, cenușie-albicioasă, frunze cenușii tomentoase pe dos, nelipicioase, și mugurii aproape de lujer. Aninul negru are ritidom negricios, crăpat, și lujeri lipicioși. În plus, aninul alb crește la altitudini mai mari, în lunci montane, iar cel negru în câmpie.
La ce altitudine crește aninul alb în România?
Urcă în Carpații Orientali până la aproximativ 1300 m, în aninișuri pure, dar coboară și în zona de dealuri, în subzona stejarului. Preia locul aninului negru la altitudini mai mari, în luncile montane. Lipsește în Banat și apare la poalele versanților orientali și meridionali.
Rezistă aninul alb la ger?
Da, este adaptat la climate reci și aspre, cu sezon de vegetație scurt, și suportă bine gerurile și înghețurile, până la circa -40 °C. De aceea este potrivit pentru zone de munte și pentru grădini din regiunile cele mai reci ale țării.
Cum se înmulțește aninul alb?
Prin semințe din conulețe, prin butași lemnoși din iarnă și prin drajoni, adică lăstari ieșiți din rădăcini, separați de planta-mamă. Semințele dau mulți puieți. Butașii prind în sol umed, iar drajonii sunt cea mai rapidă metodă pentru exemplare mai mari.
Trebuie fertilizat aninul alb?
De obicei nu, pentru că aninii trăiesc în simbioză cu bacterii care fixează azotul din aer și îmbogățesc singuri solul. Are nevoie mai ales de umiditate și de lumină. Pe soluri foarte sărace, un mulci de frunze sau compost ajută la început, dar îngrășămintele cu azot nu sunt necesare.
Provoacă aninul alb alergii?
Poate, la persoanele sensibile. Amenții masculi eliberează mult polen la începutul primăverii, în martie–aprilie, înaintea înfrunzirii, iar polenul de anin este un alergen frecvent. Dacă ai alergii, nu planta arbori în apropierea ferestrelor și a zonei de odihnă.