Ginkgo biloba

Specia este originară din China orientală şi a fost introdusă în Europa în 1730, în Olanda.

În România este cultivată doar în scop ornamental.

Ginkgo biloba solicită un climat cald, dar suportă şi climatele mai reci, rezistând relativ bine la geruri, uscăciune şi poluare, însă puieţii sunt sensibili la frig. Creşte viguros pe soluri fertile, bogate în substanţe nutritive, afânate, reavene. Suportă o oarecare compactizare a solului.

Ginkgo biloba este o specie exotică, depăşind uneori în patria de origine 30 m în înălţime şi 3-4 m în diametru.

Tulpina este  dreaptă, cu ramificaţie neregulat verticilată. Scoarţa în tinereţe cenuşiu-gălbuie, iar mai târziu formează un
ritidom cenuşiu-negricios larg crăpat longitudinal.
Lemnul este de bună calitate, fără canale rezinifere, dar datorită răspândirii acestei specii, nu prezintă interes economic.
Coroana este piramidală.

Lujeri sunt de 2 tipuri, lungi (macroblaste) şi scurţi (microblaste), bruni-cenuşii, sau cenuşii deschis, glabri, cei lungi lucitori.

Muguri dispuşi altern, conici şi stau aproape perpendicular pe lujer.

Frunze caduce, au 5-8 cm, cu limbul lăţit ca la angiosperme sub formă de evantai, pieloase, cu baza cuneată, marginea bilobată sau neregulat denticulat lobată. Are nervaţiune dichotomică, sunt lung pedunculate, dispuse altern pe macroblaste şi în fascicule pe brachiblaste; toamna se colorează galben intens.

Flori unisexuat dioice, cele mascule sub formă de amenţi cilindrici, lungi, câte 6-8, iar cele femele alcătuite din câte două carpele ce poartă câte un ovul deschis şi stau pe un peduncul lung.

Sămânţa sunt nişte false drupe – galbulus – alcătuite dintr-un sâmbure tare acoperit de un înveliş cărnos cu miros neplăcut; câte 2 pe un peduncul lung, asemănătoare unor prune elipsoidale verzi la început, galbene după coacere, albăstrui brumate.