Calinul (Viburnum opulus)

Calinul creşte ca arbust tufos, cu înrădăcinare puternic ramificată. Are flori albe-verzui, grupate. Florile din mijlocul inflorescenţei sunt mai mici şi fertile, iar cele de pe margini sunt mai mari şi sterile. Înfloreşte în lunile mai-iunie.

Fructele se numesc căline, au culoare roşie, sunt cărnoase, sferice, cu diametrul de cca. 8 mm şi conţin câte un sâmbure turtit. Se coc în septembrie şi au un gust acrişor-amărui.

După căderea brumei devin comestibile.

Fructele, florile şi scoarţa călinului conţin acid valerianic şi tanin, fiind întrebuinţate în industria farmaceutică la prepararea medicamentelor antispasmotice.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *