Anin alb (Alnus incana)

Aninul alb este un arbore indigen atingand 18-20 m.

Aninul alb are un areal vast, în Europa depăşeşte mult graniţa septentrională a aninului negru, ajungând dincolo de Cercul Polar; mai apare şi în Asia estică şi America de Nord. Ocupă regiuni mai reci – altitudinal şi latitudinal – decât aninul negru.

În România preia locul aninului negru la altitudini mai mari, frecvent în luncile montane; urcă în Carpaţii Orientali la 1300 m (aninişuri pure), dar coboară şi în zona de dealuri (subzona stejarului). Lipseşte în Banat.

Aninul alb apare la poalele versanţilor orientali şi meridionali ai Carpaţilor, constituind limita sud-estică a arealului său european.

Specia este adaptată la climate reci şi aspre cu sezon de vegetaţie scurt, suportând astfel gerurile şi îngheţurile.

Se localizează frecvent în staţiuni umede, prundişuri, pe lângă izvoare, în lungul pâraielor, pe pajişti, taluzuri mlăştinoase, mai rar, în turbării.

Aninul alb este mai puţin pretenţios faţă de umiditatea edafică în raport cu aninul negru, poate vegeta şi pe terenuri mai uscate; se dezvoltă destul de bine pe solurile sărace, acide.

Tulpina deseori neregulată, uneori canelată.

Scoarţa este netedă, cenuşie albicioasă, lucioasă, nu formează ritidom, crăpând puţin la bază la bătrâneţe.

Lemnul este mai fin, dar cu întrebuinţări puţine datorită dimensiunilor reduse.

Coroană bogată, cu ramuri îndreptate în sus.

Lujerii sunt cenuşii pubescenţi, rotunzi, nelipicioşi.

Muguri alterni, mai scurt pedicelaţi, cu 2 solzi fin tomentoşi, mai apropiaţi de lujer, ovoizi, cu aspect de bob de grâu.

Frunze ovat-eliptice, 4-10 cm, acuminate, cordate, lobulate sau dublu serate, verzi închis pe faţă, cenuşii tomentoase pe dos, nevâscoase .