Ulm de munte (Ulmus glabra)

Ulmul de munte are un arealul general mai extins spre nord şi nord-vest faţă de cel al ulmului de câmp, în schimb în sud evită ţinuturile mediteraneene (sud Spania, Corsica, Sardinia, Sicilia).

La noi, specia apare din zona colinară şi până în regiunea montană (făgete montane, amestecuri), poate apare diseminat sau în pâlcuri până la 1100-1300 m.

În chei sau pe grohotişuri calcaroase formează, uneori, mici arborete pure sau amestecuri cu paltinul de munte.

Specie indigenă, rar atinge 30 m, cu talia mai redusă decât ulmul de câmp.

Scoarţa este netedă până la vârste mijlocii, de unde denumirea de “glabra”; ritidomul este mai subţire, cenuşiu închis, cu crăpături înguste.

Coroana ovoid-alungită în tinereţe, globuloasă la maturitate, cu ramuri ascendente.

Lujeri viguroşi, uşor geniculaţi, brun-roşcaţi până la verzi-măslinii, fără crăpături longitudinale scabru pubescenţi, cu numeroase lenticele.

Muguri alterni, ovoconici, bruni -violacei, pubescenţi, cu peri aurii.

Frunze variabile, eliptic-obovate, acuminate, asimetrice la bază, dublu serate, lungi de 8 – 16 cm cu peţiol relativ scurt (3-5 mm), la maturitate verzi închis pe faţă, aspre, pe dos pubescente cel puţin în lungul nervurilor, vârful limbului este brusc şi lung acuminat, pe lăstari frunzele pot prezenta 3 vârfuri.

Flori hermafrodite, apetale, grupate în fascicule dese, brune-violacee, apar foarte devreme primăvara (martie-aprilie), înainte de înfrunzire.

Fructele sunt samare mari, turtite, lat eliptice sau obovate, 2-2.5 cm, verzui, cu aripioara încreţită şi cu vârful divizat, sămânţa fiind dispusă central, neatinsă de ştirbitură.