Plopul tremurator (Populus tremula)

Plopul tremurător are un areal larg, în Europa şi Asia,  în nord-vestul Africii.

În România, apare frecvent în zona montană, în molidişuri la 1600 m altitudine, dar coboară la dealuri şi câmpie.

Arbore indigen, de talie mijlocie, în staţiuni favorabile putând atinge 30 m înălţime, şi 1.5 m diametru.

Înrădăcinarea este superficială, cu rădăcini laterale numeroase, lungi şi subţiri ce ajung la 20 m de tulpină. Tulpina este dreaptă, cilindrică, bine elagată în masiv.

Scoarţa cenuşiu-verzuie-albicioasă, mult timp netedă; la bătrâneţe formează un ritidom negricios, adânc brăzdat.

Lemn moale, alb-cenuşiu, moale, elastic, mai omogen şi mai fin decât la plopul alb.

Coroana este rotundă, rară, luminoasă, cu vârful ramurilor cu tendinţă ascendentă.

Lujerii sunt glabri, lucitori, brun-roşcaţi, cu lenticele lunguieţe.

Muguri alterni, ovo-conici, 6-7 mm, cu vârf puternic ascuţit, brunroşcaţi, lucitori, alipiţi de lujer, 3-4 solzi.

Frunzele au peţiol lung până la 8 cm, puternic turtit lateral, ceea ce face ca frunzele să tremure la cea mai mică adiere de vânt.

Flori dioice, grupate în amenţi mai mari decât la plopul alb, 10-15 cm, des şi lung păroşi, cenuşii; scvamele palmat-laciniate, cu cili lungi şi deşi. Înfloreşte anual, martie-aprilie, înaintea înfrunzirii.

Fructe – capsule ce se coc prin mai, iar seminţele sunt mici.

Drajonează puternic, lăstăreşte slab şi se butăşeşte prin butaşi de rădăcină.

Ca longevitate, plopul tremurător trece puţin peste 100 ani.