Ulmus laevis, velnișul, este un ulm indigen, de mărimea I, care trăiește în luncile și zăvoaiele din zona de câmpie și de deal. Poate atinge 30-35 m înălțime, suportă apa stagnantă și nu este pretențios față de fertilitatea solului. În România este mai puțin răspândit decât ceilalți ulmi.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 30 m
- Înflorire
- martie, aprilie
- Înmulțire
- semințe
- Caracteristici
- iubește umiditatea
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- spontană în România
Dacă ai un teren umed, inundabil sau o zonă de luncă, velnișul este unul dintre puținii arbori mari care se adaptează. Îl poți recunoaște ușor după fructele pe pedunculi lungi, pendenți, și după frunzele cu baza clar asimetrică.
Textul de mai jos descrie specia, arealul ei, cerințele, înmulțirea, bolile și utilizările.
Descriere
Velnișul are înrădăcinare pivotant-trasantă. Tulpina este dreaptă și zveltă, la bază cu muchii evidente, uneori cu crăci lacome. Ritidomul timpuriu este albicios-cenușiu, exfoliabil în solzi subțiri. Lemnul este deschis la culoare și inferior celorlalți ulmi.
Coroana este ovoid-alungită în tinerețe, apoi globuloasă la maturitate, cu ramuri ascendente. Lujerii sunt pendenți, bruni-verzui, glabri și lucitori. Mugurii sunt alterni, dispuși distic, conici-fusiformi și ascuțiți, de până la 1 cm, cu solzi bruni-deschis pe margine, cu o dungă lată brun-închisă, neciliați.
Frunzele au 6-14 cm, sunt eliptic-obovate, acuminate, pronunțat asimetrice la bază, dublu serate, scurt pețiolate (4-6 mm), pe dos pubescente. Florile sunt hermafrodite, apetale, câte 20-25 în fascicule, pe pedunculi de 0,6-2 cm. Apar devreme primăvara (martie-aprilie), înainte de înfrunzire.
Fructele sunt samare turtite, ovate sau rotunde, de circa 1 cm, adânc crestate la vârf, ciliate pe margini, lung și inegal pedunculate și pendente. Fructificația, creșterea, longevitatea și înmulțirea sunt asemănătoare cu cele de la ulmul de munte.
Răspândire și habitat
Arealul general este relativ extins și are ca limite estul Franței, nordul Italiei, sudul Peninsulei Balcanice și munții Urali; a fost semnalat și în Siberia (regiunea Tobolsk). În România este mai puțin răspândit decât ceilalți ulmi, fiind sporadic în zona de câmpie și în cea colinară (Oltenia, Banat), legat mai mult de lunci și zăvoaie.
Cerințe de mediu
- Lumină: are temperament de lumină; crește bine la soare direct, dar tolerează și semiumbra, mai ales în tinerețe.
- Temperatură: manifestă amplitudine climatică largă; la noi preferă stațiuni adăpostite, cu climat mai puțin aspru. Rezistă la geruri de până la aproximativ -30°C.
- Sol: nu este pretențios față de troficitatea solului și suportă apa stagnantă, dar crește cel mai bine pe soluri aluviale, profunde și umede.
- Apă: udare moderată în cultură; în natură preferă locurile cu apă freatică aproape de suprafață.
Cultivare în grădină
Velnișul este potrivit pentru parcuri mari, malul apelor și terenuri joase, unde alți arbori suferă de exces de umezeală. Plantează puieții toamna sau primăvara devreme, într-un sol adânc, și udă-i regulat în primul an. Nu are nevoie de fertilizare și suportă bine tăierea ramurilor uscate. Din cauza dimensiunilor, nu este o alegere pentru grădini mici.
În grădină, ține cont că velnișul crește mare și are nevoie de loc. Ca și la ceilalți ulmi, nu tăia coroana sever și evită rănirea scoarței, pentru a reduce riscul de infecții.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe, ca și ulmul de munte. Samarele se coc primăvara, iar sămânța își pierde repede viabilitatea, de aceea se seamănă imediat după colectare. Aruncă-le pe un sol umed și afânat, acoperă-le subțire și menține umiditatea constantă. Răsar în două-trei săptămâni; puieții se pot muta după unul-doi ani.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ofilirea bruscă a ramurilor vara, frunze îngălbenite | Grafioza ulmului (Ophiostoma ulmi), care obturează vasele conducătoare | Taie ramurile afectate, distruge lemnul infectat; nu există tratament curativ sigur |
| Frunze perforate sau roase | Gândacul ulmului (Xanthogaleruca luteola) | Tratamente biologice sau insecticid la primele atacuri |
| Excrescențe sau gale pe frunze | Afide ale ulmului | Efect estetic; nu necesită, de regulă, tratament |
| Tunele sub scoarță, ramuri uscate | Cojitori ai ulmului, vectori ai grafiozei | Elimină arborii uscați și evită lemnul tăiat în apropiere |
Toxicitate
Oameni: specia este considerată sigură, fără toxicitate cunoscută.
Pisici: nu este cunoscută ca toxică.
Câini: nu este cunoscută ca toxică.
Utilizări
Lemnul velnișului este deschis la culoare și inferior celorlalți ulmi, dar este totuși folosit pentru mobilă simplă, ambalaje și lemn de foc. Se plantează pe soluri umede și inundabile pentru consolidarea malurilor și pentru ameliorarea terenurilor din lunci. Ca arbore ornamental, este apreciat pentru coroana frumoasă și pentru fructele decorative, pendente.
Fiind arbore melifer slab și sursă de polen timpuriu, florile apărute în martie hrănesc albinele la începutul sezonului, înainte de înfrunzirea altor specii. Păsările folosesc semințele și adăpostul coroanei.
Rolul ecologic și diferențe față de ceilalți ulmi
Velnișul este un arbore tipic al pădurilor de luncă și al zăvoaielor, alături de plopi, sălcii, frasin și stejar pedunculat. Suportă inundații de lungă durată mai bine decât ulmul de câmp și decât ulmul de munte, ceea ce îi permite să ocupe stațiuni de care alte specii de ulm se feresc. Rădăcinile pivotant-trasante dau stabilitate arborelui chiar și pe soluri moi, saturate cu apă.
Față de ulmul de câmp, velnișul are lemn de calitate mai slabă, de culoare mai deschisă, și fructe cu pedunculi lungi, în timp ce ulmul de câmp are fructele aproape sesile. Față de ulmul de munte, velnișul are frunze mai mici, mai puțin aspre, cu pețiol scurt, iar samarele sunt de circa 1 cm, față de 2-2,5 cm la ulmul de munte. Fructificația, creșterile, longevitatea și modul de înmulțire sunt asemănătoare cu cele de la ulmul de munte.
Pădurile de luncă s-au redus mult în ultimele decenii din cauza îndiguirilor, a desecărilor și a exploatărilor, așa că velnișul a devenit rar în multe zone. Dacă ai un teren la malul unei ape sau într-o zonă inundabilă, planta câțiva puieți este o contribuție la refacerea ecosistemelor de luncă.
Cum plantezi un puiet de velniș
- Alege un loc deschis, cu sol umed și adânc, la distanță de clădiri.
- Sapă o groapă de două ori mai lată decât balotul și adaugă compost bine descompus.
- Plantează puietul la același nivel la care a crescut în pepinieră, fără să îngropi ceafa rădăcinii.
- Udă abundent și acoperă solul cu mulci de 5-8 cm.
- Supraveghează umiditatea în primele două veri și protejează trunchiul de rozătoare iarna.
Curiozități
Pedunculii lungi și inegali ai fructelor sunt cea mai sigură trăsătură de recunoaștere a velnișului față de ceilalți ulmi. Fructele atârnă ca niște mici ciucuri, ceea ce face specia ușor de observat primăvara.
Întrebări frecvente
Cum recunosc velnișul față de ulmul de câmp?
Velnișul are fructe lung pedunculate, pendente, cu margini ciliate, și frunze cu baza pronunțat asimetrică, scurt pețiolate. Ritidomul este albicios-cenușiu și se exfoliază în solzi subțiri, iar lemnul este mai deschis la culoare. Ulmul de câmp are fructe sesile și ritidom adânc brăzdat.
Unde crește velnișul în România?
Apare sporadic în zona de câmpie și în cea colinară, mai ales în Oltenia și Banat, legat de lunci și zăvoaie. Este mai puțin răspândit decât ceilalți ulmi. Îl găsești pe soluri umede, aproape de ape, unde alți arbori suportă greu inundațiile sau apa stagnantă.
Suportă velnișul solurile umede?
Da, este una dintre cele mai tolerante specii de ulm la apa stagnantă și nu este pretențios față de fertilitatea solului. În lunci și zăvoaie crește bine, pe soluri aluviale. Preferă stațiunile adăpostite, cu climat mai puțin aspru, dar rezistă la geruri de circa -30°C.
Este velnișul afectat de grafioza ulmului?
Da, ca toți ulmii europeni poate fi atacat de ciuperca Ophiostoma ulmi, care înfundă vasele conducătoare și duce la uscarea ramurilor. Dacă vezi frunze îngălbenite care se ofilesc vara, taie rapid ramurile afectate și arde resturile. Nu există un tratament curativ sigur pentru exemplarele mari.
Când înflorește velnișul?
Înflorește foarte devreme, în martie-aprilie, înainte de apariția frunzelor. Florile hermafrodite, apetale, sunt grupate câte 20-25 în fascicule pe pedunculi lungi. Fiind printre primele surse de polen, sunt vizitate de albine. Samarele se coc primăvara, iar semințele trebuie semănate imediat.