Ulmus minor, ulmul de câmp, este un arbore indigen de mărimea I, care poate atinge 30-35 m înălțime și 1-2 m în diametru. Crește din silvostepă până în zona forestieră, fiind frecvent în pădurile de câmpie și de dealuri joase, în special în luncă și în șleauri. Lemnul său are numeroase întrebuințări, dar specia a fost grav afectată de grafioza ulmului.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −28 °C
- Înălțime
- până la 30 m
- Înflorire
- martie, aprilie
- Înmulțire
- drajoni, semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- spontană în România
Dacă te interesează un arbore indigen de umbră, dur și longeviv, pentru câmpie sau dealuri, ulmul de câmp este o alegere tradițională. Trebuie să știi însă că lăstărește și drajonează puternic și că boala ulmului îl amenință în toată Europa.
Mai jos găsești descrierea, răspândirea, cerințele, înmulțirea, bolile și utilizările.
Descriere
Înrădăcinarea este pivotantă în primii 10-15 ani, apoi pivotant-trasantă, mult dezvoltată lateral. Tulpina este dreaptă, elagată, lățită la bază. Scoarța formează de timpuriu un ritidom cenușiu închis, adânc brăzdat longitudinal. Lemnul are alburn lat și duramen brun-ciocolatiu, cu raze medulare închis colorate.
Coroana este ovoid-alungită în tinerețe și globuloasă la maturitate, cu ramuri ascendente. Lujerii anuali sunt subțiri, geniculați, brun-roșcați până la verzi-măslinii, glabri, cu lenticele rare; cei de doi ani au crăpături fine longitudinale, gălbui. Mugurii sunt alterni, ovoconici, bruni-violacei, cu solzi ștrbiți, pe margini albicios-ciliați.
Frunzele au 5-9 cm, sunt eliptice până la obovate, acuminate, evident asimetrice la bază, dublu serate, cu pețiol relativ lung (6-12 mm). La maturitate sunt verde închis pe față, glabre, netede, lucioase; pe dos sunt glabre, cu smocuri de peri albi în axila nervurilor, uneori cu glande punctiforme roșii în lungul nervurilor secundare. Pe exemplarele tinere sau pe crăcile lacome, frunzele sunt aspre și păroase.
Florile sunt hermafrodite, apetale, grupate în fascicule sesile, brune-violacee, și apar foarte devreme primăvara (martie-aprilie), înainte de înfrunzire. Maturația fructelor este timpurie (mai-iunie), iar împrăștierea are loc imediat. Fructificația începe la 10-20 de ani, fiind anuală și abundentă. Longevitatea este de 300-400 de ani.
Răspândire și habitat
Arealul general este majoritar european: spre vest ajunge la Oceanul Atlantic, spre est se întinde până la Marea Caspică, spre nord până în Suedia (fără Marea Britanie), iar spre sud trece în Africa de Nord și Asia. În România apare din silvostepă până în zona forestieră, frecvent în pădurile de câmpie și dealuri joase. Este specie de amestec, în cvasitotalitatea cazurilor diseminată în pădurile de luncă și în șleauri.
Cerințe de mediu
- Lumină: soare direct, fiind specie de lumină; tolerează o ușoară umbrire în tinerețe.
- Temperatură: rezistă la geruri de circa -28°C și se dezvoltă bine în climatul temperat al câmpiei și dealurilor.
- Sol: preferă soluri fertile, adânci, reavăne, aluvionare, dar se adaptează și la soluri mai uscate.
- Apă: udare moderată în cultură; nu suportă inundațiile de lungă durată.
Cultivare în grădină
Ulmul de câmp se plantează în parcuri, pe maluri și în perdele de protecție. Plantează puieții toamna sau primăvara, într-un loc însorit, cu sol adânc. Primul an, udă la 7-10 zile în perioadele secetoase. Pentru că drajonează puternic și are uneori caracter invaziv, nu-l planta aproape de gazon sau de zone cultivate; îndepărtează drajonii cu foarfeca sau prin tăiere la nivelul solului.
Înmulțire
Prin semințe. Puterea germinativă este redusă (30-40%), ceea ce impune semănarea imediată, imediat după maturarea samarelor, în mai-iunie. Seamănă într-un sol afânat și umed, acoperă subțire și umbrește ușor până la răsărire. Răsadurile cresc repede.
Prin drajoni. Specia lăstărește și drajonează puternic. Primăvara sau toamna, dezgroapă un drajon bine înrădăcinat, tăie-l de rădăcina-mamă și plantează-l în locul definitiv. Este metoda cea mai sigură pentru a păstra caracterele exemplarului-mamă, dar atenție: exemplarele rezultate sunt la fel de sensibile la boală.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ofilirea bruscă a unor ramuri vara, frunze îngălbenite, apoi uscarea coroanei | Grafioza ulmului, ciuperca Ophiostoma ulmi, ale cărei hife obturează vasele și împiedică circulația sevei | Taie și arde ramurile afectate; nu păstra lemn infectat; consultă un specialist |
| Tunele sub scoarță | Cojitori ai ulmului, vectori ai bolii | Îndepărtează arborii uscați și lemnul infestat |
| Frunze roase | Gândacul frunzei de ulm | Tratament biologic sau insecticid la primele daune |
| Gale pe frunze | Afide | Efect estetic, de obicei fără tratament |
Dintre dăunători, de semnalat este ciuperca Ophiostoma ulmi, care a determinat uscarea în masă a ulmilor în întreaga Europă.
Toxicitate
Oameni: specia este considerată sigură.
Pisici: nu este cunoscută ca toxică.
Câini: nu este cunoscută ca toxică.
Utilizări
Însușirile tehnologice ale lemnului sunt superioare, fiind un lemn cu numeroase întrebuințări: mobilă, parchet, lucrări de strungărie, butoaie, unelte agricole și construcții aflate în contact cu apa, unde lemnul rezistă bine. Ca arbore ornamental și de umbră, a fost mult plantat în parcuri și alei. Florile timpurii sunt folosite de albine, iar frunzele, în trecut, ca furaj.
Ulmul de câmp în peisajul românesc
Ulmul de câmp a fost de-a lungul timpului un arbore comun al luncilor, al aliniamentelor și al curților de la țară. Fiind specie de amestec, apare diseminat printre stejari, frasini, plopi și arțari, în pădurile de luncă și în șleauri, rar în arborete pure. Odată cu răspândirea grafiozei, numărul exemplarelor mari s-a redus mult, așa că un ulm matur sănătos este astăzi o raritate care merită protejată.
Exemplarele tinere se pot recunoaște după frunzele aspre și păroase, în special pe crăcile lacome, care diferă de frunzele lucioase și netede ale exemplarelor adulte. Această variație derutează adesea începătorii, care pot confunda tinerii ulmi de câmp cu ulmul de munte.
Cum îl cultivi corect
Plantează ulmul de câmp într-un loc însorit, pe un sol adânc și reavăn, la cel puțin 10 m de clădiri. În primul an, udă puietul săptămânal vara, iar în următorii ani doar în perioade lungi fără ploaie. Mulcește cu 5-8 cm de scoarță sau frunze descompuse. Specia are o putere mare de lăstărire, deci dacă tai arborele la nivelul solului, el reînvie din ciot.
Dacă vrei să limitezi drajonii, taie-i de câteva ori pe an, de preferat în iunie, când arborele a consumat multe rezerve. Nu rupe drajonii cu mâna și nu lăsa ciotul vechi în pământ, deoarece generează lăstari noi. Pentru conservarea exemplarelor valoroase, evită rănirea trunchiului și nu depozita lemn de ulm lângă arbori sănătoși, fiindcă lemnul proaspăt tăiat atrage cojitorii care transmit boala.
Curiozități
Dacă ai în grădină un ulm de câmp bătrân, sănătos, ai de-a face cu un supraviețuitor al epidemiei de grafioză. Longevitatea speciei de până la 300-400 de ani face ca exemplarele monumentale să fie protejate.
Întrebări frecvente
Cât de înalt crește ulmul de câmp?
Este un arbore de mărimea I, care poate atinge 30-35 m înălțime, excepțional 40 m, cu diametre de 1-2 m. Trăiește 300-400 de ani. Coroana este ovoid-alungită în tinerețe și globuloasă la maturitate. Are nevoie de mult spațiu, așa că nu este potrivit pentru grădini mici.
Ce este grafioza ulmului?
Este o boală provocată de ciuperca Ophiostoma ulmi, ale cărei hife obturează vasele conducătoare și împiedică circulația sevei. Frunzele se ofilesc brusc, ramurile se usucă, iar arborele moare. Boala a determinat uscarea în masă a ulmilor în întreaga Europa și este transmisă de cojitori. Elimină rapid lemnul infectat.
Cum se înmulțește ulmul de câmp?
Prin semințe și prin drajoni. Samarele se coc în mai-iunie, iar puterea germinativă este redusă (30-40%), deci semănatul se face imediat. Drajonii se separă de planta-mamă primăvara sau toamna și se plantează în locul definitiv. Specia lăstărește și drajonează puternic.
Este ulmul de câmp invaziv?
Poate avea uneori caracter invadant, pentru că drajonează puternic și lăstărește de la cioată. În grădină, drajonii apar în jurul trunchiului și chiar la distanță. Îi poți controla tăindu-i regulat la nivelul solului. Dacă nu vrei acest efort, alege o specie care nu drajonează.
La ce se folosește lemnul de ulm de câmp?
Are însușiri tehnologice superioare: este tare, rezistent și cu desen frumos, cu alburn lat și duramen brun-ciocolatiu. Se folosește la mobilă, parchet, lucrări de strungărie, butoaie și construcții în contact cu apa. Datorită bolii, lemnul valoros este tot mai rar pe piață.