Tisa (Taxus baccata) este un conifer indigen, cu frunze persistente și coroană deasă, apreciat în grădini pentru că suportă umbra și tunderea. Este totodată una dintre cele mai toxice plante din flora noastră: aproape toate părțile ei, cu excepția arilului roșu, conțin taxină.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, umbră
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 20 m
- Înmulțire
- butași, semințe
- Caracteristici
- gard viu
- Toxicitate
- toxică la ingerare, toxică pentru câini, toxică pentru pisici
- Origine
- Europa
În România, tisa este declarată monument al naturii, pentru că în trecut a fost aproape exterminată din cauza lemnului prețios. Dacă vrei să o plantezi, alege puieți din pepiniere autorizate și ține cont de toxicitate.
Descriere
Tisa poate realiza un diametru al trunchiului de până la 3 m, de obicei prin concreșterea mai multor tulpini; deseori rămâne în stare arbustivă. Înrădăcinarea este pivotant-trasantă. Tulpina doar la unii arbori este dreaptă, putându-se urmări până la vârf, și este canelată; lăstarii pleacă de la bază mai mulți, sub formă de tufă.
Ritidomul este timpuriu, subțire, cenușiu-roșcat, exfoliabil în plăci. Lemnul este omogen, cu duramen brun-roșcat și cu inele anuale înguste, fine. Coroana la arborii izolați este larg piramidală, cu ramuri dispuse neregulat până aproape de sol și cu frunziș des. Exemplarele bătrâne și cele crescute sub masiv au coroana rară, întreruptă.
Lujerii sunt verzi deschis-gălbui, iar mugurii ovoizi, cu solzi verzui, aglomerați spre vârful lujerilor. Frunzele sunt acicular-lățite, persistente, pieloase, de circa 3 cm, acuminate, ascuțite dar neînțepătoare, la bază îngustate și decurente pe lujer. Sunt inserate spiralat și dispuse pectinat (ca dinții unui pieptene), pe față verzi închis, pe dos verzi deschis, fără dungi albicioase și fără canale rezinifere. Conțin taxină.
Florile sunt unisexuate, pe exemplare diferite (specie dioică). Cele masculine se dezvoltă din mugurii formați din toamna precedentă, iar cele femele, cu trei perechi de solzi, sunt așezate solitar pe câte un lujer scurt. Pe exemplarele femele se formează toamna un aril roșu, cărnos, care înconjoară sămânța.
Răspândire și habitat
Tisa are un areal larg european, de la Oceanul Atlantic până la sud de Marea Caspică, în bazinul Mediteranei, în centrul Europei și până în nordul Africii. Este o specie de climat montan oceanic, care preferă stațiuni adăpostite, umbrite, cu umiditate atmosferică ridicată.
În România apare diseminat de la coline până în zona montană, în făgete sau în amestecuri de fag cu rășinoase. La Cazane coboară până la 90 m altitudine. Crește în zone cu relief accidentat, pe stâncării și pe grohotișuri, ca exemplare izolate sau buchete.
În trecut avea o răspândire largă, dar din cauza lemnului prețios și a frunzelor otrăvitoare a fost exterminată; astăzi este monument al naturii. Rezervații dedicate speciei sunt cele de la Tudora (Botoșani), unde tisa vegetează în interiorul unui făget, și de la Cenaru (Vrancea), unde crește în amestec de fag cu rășinoase.
Cerințe: lumină, sol, climă
Tisa preferă semiumbra și umbra și se simte bine sub arbori mai mari. Rezistă la geruri de până la aproximativ –30 °C, dar suferă la geruri excesive, la secetă și la înghețuri târzii. Preferă stațiuni adăpostite.
Se dezvoltă bine pe soluri brune eumezobazice și rendzine (soluri pe calcar), bogate în schelet, aerisite și suficient de umede. Nu tolerează solul băltit. Udarea este moderată: mai ales în primii ani și în perioade secetoase.
Înmulțire
Tisa se înmulțește prin semințe și, în grădină, prin butași.
Din semințe
- Culege fructele roșii toamna și îndepărtează arilul cărnos (poartă mănuși, semințele sunt toxice).
- Seamănă imediat sau stratifică semințele; au o perioadă lungă de repaus și pot încolți abia după 1–2 ani.
- Ține substratul umed și umbrit.
Prin butași
La sfârșitul verii sau toamna, taie butași semilemnificați de 10–15 cm, cu o bucată din ramura mamă la bază, tratează cu hormon de înrădăcinare și plantează în amestec de turbă și nisip. Înrădăcinarea este lentă, de câteva luni.
Cultivare în grădină
Tisa este una dintre puținele conifere care merg bine la umbră și suportă tunsul sever, de aceea se folosește pentru garduri, topiare și forme geometrice. Plantează toamna sau primăvara, într-un sol drenat, cu mulci. Creșterea este lentă, dar arborele trăiește foarte mult.
Tunde vara, când ramurile sunt ferme. Poartă mănuși și curăță cu grijă resturile; nu le arunca într-un loc accesibil animalelor.
Plantare și întreținere
Plantează tisa într-un loc semiumbrit, cu sol drenat, într-o groapă de două ori mai lată decât balotul. Nu îngropa coletul. După plantare, udă abundent și așterne mulci. În primii ani udă în perioadele secetoase și protejează puieții tineri de ger uscat și de vânt, cu pânză de iută.
Fertilizează o dată pe an, primăvara, cu un îngrășământ organic echilibrat. Nu folosi doze mari, pentru că ramurile pot crește prea repede și devin moi. Tisa lăstărește bine și din lemn vechi, deci un arbore sau un gard prea mare poate fi redus, tăind treptat, pe parcursul a doi ani.
Pentru gard, plantează tisa în șir la 50–70 cm și tunde ușor în primii ani, ca ramurile să se îndesească. Nu o planta lângă pășuni sau lângă gardurile animalelor, pentru că vitele și caii se pot intoxica foarte repede din ramurile aruncate peste gard.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ace îngălbenite, rădăcini putrezite | Sol băltit, Phytophthora | Îmbunătățește drenajul, redu udările |
| Ace maronii pe partea expusă | Ger uscat, vânt, secetă iarna | Adăpostește tinerii puieți, mulcește |
| Ace roase, cochilii mici pe ramuri | Cochenile | Tratează cu ulei horticol sau săpun insecticid |
| Rosături la marginea acelor | Gărgărița de viță | Combate adulții seara, folosește nematode utile |
Toxicitate
Tisa este toxică la ingerare pentru oameni, câini și pisici. Ritidomul, lemnul, lujerii și frunzele conțin taxină, un alcaloid foarte periculos pentru animale și pentru oameni; semințele sunt toxice, iar arilul roșu, cărnos, este singura parte care nu conține taxină, dar este mereu însoțit de sămânță. Simptomele includ amețeli, tulburări de ritm cardiac, vărsături și, în cazuri grave, stop cardiac. Dacă cineva sau un animal a mâncat din plantă, sună imediat la 112 sau la medicul veterinar. Nu planta tisa în curți cu copii mici sau animale care rod plante.
Utilizări
- Ornamental: garduri, topiare, exemplare solitare, plantații la umbră.
- Lemn: lemn prețios, omogen, cu duramen brun-roșcat, folosit istoric pentru arcuri și mobilă; azi exploatarea e strict limitată.
- Medicinal: din speciile de tisă se extrag substanțe folosite în chimioterapie; plantele nu se prepară acasă.
- Ecologic: adăpost pentru păsări, care mănâncă arilul roșu.
Curiozități
Tisa este una dintre cele mai longevive specii europene și unele exemplare vechi sunt considerate arbori istorici. Cele două rezervații de la Tudora și Cenaru păstrează populații naturale importante.
Întrebări frecvente
Este tisa otrăvitoare?
Da, tisa este toxică la ingerare pentru oameni, câini și pisici. Frunzele, scoarța, lemnul și semințele conțin taxină. Doar arilul roșu, cărnos, nu conține taxină, dar sămânța din el este toxică. Simptomele includ vărsături, amețeli și tulburări cardiace. Sună imediat la 112 sau la veterinar.
Crește tisa la umbră?
Da, tisa preferă semiumbra și umbra și se simte bine sub arbori mari. Are nevoie de stațiuni adăpostite, cu umiditate atmosferică ridicată și sol drenat. Suferă la secetă, la geruri excesive și la înghețuri târzii. Evită zonele cu băltiri și curenți uscați iarna.
Tisa este protejată în România?
Da, este declarată monument al naturii, pentru că în trecut a fost exploatată intens din cauza lemnului prețios. Rezervații dedicate speciei se află la Tudora (Botoșani) și Cenaru (Vrancea). Nu tăia și nu scoate exemplare din natură. Este monument al naturii.
Cum se înmulțește tisa?
Prin semințe, care au o perioadă lungă de repaus și pot încolți abia după 1–2 ani, sau prin butași semilemnificați de 10–15 cm, luați la sfârșitul verii și tratați cu hormon. Purtați mănuși, pentru că semințele sunt toxice. Metoda cu butași este mai rapidă.
Se poate tăia tisa ca gard viu?
Da, suportă bine tunsul sever și lăstărește chiar și din lemn vechi, de aceea este folosită pentru garduri și topiare. Tunde vara, cu mănuși, și strânge cu grijă resturile, pentru că sunt toxice. Creșterea este lentă. Pune ramurile tăiate în loc sigur, departe de animale.