Teiul alb (Tilia tomentosa), numit și tei argintiu, este un arbore înalt, cu coroană deasă și cu frunze verzi pe față și argintii pe dos, care străluce când bate vântul. Înflorește în iunie–iulie, cu flori foarte mirositoare, iar în orașele din sudul și estul țării este printre cei mai valoroși arbori de umbră.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 30 m
- Înflorire
- iunie, iulie
- Înmulțire
- drajoni, semințe
- Caracteristici
- parfumată
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa de Sud-Est, spontan în România
Față de ceilalți tei indigeni, suportă mai bine seceta, căldura și solul compactat, de aceea este folosit în aliniamente, parcuri și curți din regiunile calde. În păduri, în schimb, are un comportament mai agresiv, pentru că drajonează și lăstărește puternic.
Mai jos găsești descrierea, răspândirea în România, cerințele, înmulțirea, bolile, utilizările și o comparație cu teiul de deal și teiul cu frunza mare.
Descriere
Este un arbore indigen de mărimea I, cu înălțimi de până la 30 m și diametre de până la 1 m. Scoarța este cenușie, mult timp netedă; la bătrânețe formează un ritidom subțire, superficial brăzdat. Liberul este bine dezvoltat. Coroana este foarte deasă, umbroasă, cu colorit argintiu.
Lujerii sunt verzi-cenușii, tomentoși, cu peri stelați. Mugurii sunt alterni, ovoizi, cu 2 solzi aproape egali. Frunzele sunt cordiforme, de 7–13 cm, pe dos cenușii-argintii-tomentoase, cu peri stelați; pețiolul este de asemenea stelat-tomentos.
Florile sunt hermafrodite, grupate câte 5–10 în pleiocazii pendente, stelat-tomentoase, cu 50–80 de stamine și 5–11 staminodii petaloide. Bractea inflorescenței este sesilă, liguliformă. Fructele sunt achene mai mari, stelat-tomentoase, tari, lemnoase, cu 5 coaste puțin evidente.
Răspândire și habitat
Arealul general este cantonat în Balcani și în Asia Mică. În România este abundent în șleaurile de câmpie, asociat cu stejarii xerotermofili. În estul Moldovei (de exemplu în pădurea Bârnova) intră în arboretele de fag și de fag cu gorun. Este abundent și în silvostepa de nord a Moldovei și în nord-vestul Olteniei, iar în Dobrogea formează pe alocuri teișuri pure destul de întinse.
Drajonează și lăstărește puternic, ceea ce îi conferă putere invadantă și duce uneori la derivarea arboretelor, adică transformarea lor în teișuri pure. Din acest motiv, în păduri trebuie monitorizat de silvicultori.
Cerințe
- Lumină: soare direct sau semiumbră; crește mai bine la lumină.
- Sol: este termofil și exigent față de sol. Preferă soluri fertile, profunde, reavăne și bogate în humus. Suportă o oarecare uscăciune și compactizare, motiv pentru care se întâlnește cu cerul, gârnița sau stejarul pufos. Evită solurile foarte compacte, pseudogleizate, precum și cele expuse inundațiilor.
- Apă: udare moderată. Tinerii arbori au nevoie de apă în primii 2–3 ani, apoi rezistă singuri.
- Iarna: rezistă bine la ger, până la aproximativ -25°C.
Cultivare
Plantează puieți cu rădăcină ambalată toamna sau primăvara devreme, într-un loc spațios: la maturitate coroana ajunge la 12–18 m lățime. Respectă o distanță de cel puțin 6–8 m de clădiri. Mulcește în jurul trunchiului, fără a-l acoperi, și udă în sezoane secetoase.
Tăierea este minimă: scoate ramurile uscate, rupte sau care se încrucișează, iarna sau la sfârșitul toamnei. Teiul suportă bine și tăieri de formare, dar nu e necesar să-l scurtezi. Dacă drajonii de la bază te deranjează, taie-i la nivelul rădăcinii de câteva ori pe an.
Înmulțire
Din semințe
Culege achenele toamna, în septembrie–octombrie, când sunt brune. Semințele au dormanță dublă: stratifică-le 4–6 luni în nisip umed, în loc rece, apoi seamănă-le primăvara. Încolțirea este lentă și neregulată, uneori abia în al doilea an.
Prin drajoni
Dezgroapă drajonii cu rădăcini proprii în repaus vegetativ și plantează-i direct la locul definitiv. Este o metodă simplă, din cauza vigorii speciei de a drajona.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Frunze lipicioase și murdare de funingine | Afide care elimină mană | Spală cu jet de apă; încurajează păsările și gărgărițele |
| Pete brune și uscarea marginilor frunzelor | Arșiță, secetă sau pătare fungică | Udă la nevoie; strânge frunzele căzute |
| Pete roșii pe frunze, umflături mici | Acarieni galigeni | Nu necesită tratament, sunt doar estetice |
| Ciuperci pe trunchi, scoarță crăpată, ramuri uscate | Cancere și putregai de lemn | Taie ramurile afectate; evită rănirea trunchiului |
Rolul în pădure și în oraș
În pădurile de șleau, teiul alb contribuie la îmbunătățirea solului: frunzele cad bogate în calciu și se descompun repede, formând un humus de calitate. Coroana deasă menține răcoarea și umiditatea în subarboret, iar scorburile arborilor bătrâni adăpostesc păsări, lilieci și insecte.
În mediul urban, frunzișul dens filtrează praful și reduce temperatura cu câteva grade în zilele toride. Din acest motiv, orașe din sud și est, precum Bucureștiul, Iașii sau Constanța, folosesc teiul alb în alei și parcuri. Totuși, alege cu grijă locul: sub copaci se parchează greu mașinile, din cauza mierii afidelor, iar fructele căzute pot fi deranjante pe pavaje.
Pentru o plantare reușită în curte, evită colțurile unde apa băltește și solurile cu stratul de pietriș aproape de suprafață. Dacă solul este compact, desfundă groapa pe 60–80 cm adâncime și amestecă pământul cu compost matur. Primii 2–3 ani, udă copacul o dată pe săptămână în lunile uscate, cu 20–30 de litri de apă, apoi lasă natura să își urmeze cursul.
Fii atent la rădăcinile care cresc lateral: ele pot ridica pavajul sau pot afecta fundațiile mici. De aceea, nu planta teiul alb prea aproape de garaje, alei betonate sau fose septice.
Așa cum se întâmplă la toți teii, creșterea este lentă în primii ani, dar arborele poate trăi câteva sute de ani în condiții bune.
Toxicitate
Oameni: arborele nu este toxic, iar florile se folosesc la ceai.
Pisici și câini: nu este cunoscut ca toxic pentru animale.
Utilizări
- Ornamental și de umbră: în parcuri, alei și curți, mai ales în zone calde și secetoase.
- Melifer: floarea de tei este una dintre cele mai valoroase surse de nectar pentru stupi. La teiul alb, nectarul poate afecta temporar bondarii, care pot rămâne amorțiți sub copac.
- Medicinal tradițional: florile se folosesc ca ceai pentru răceală; consultă medicul dacă ai afecțiuni sau iei medicamente.
- Lemn: moale, ușor de prelucrat, folosit la sculptură, jucării și instrumente muzicale.
Teiul alb față de alți tei
Teiul de deal (Tilia cordata) are frunze mai mici și este mai pretențios la umiditate, iar teiul cu frunza mare (Tilia platyphyllos) are frunze mai mari și înflorește mai devreme. Teiul alb se recunoaște ușor după dosul argintiu-tomentos al frunzelor și înflorește ultimul, la sfârșitul lui iunie și în iulie.
Întrebări frecvente
Cum recunosc teiul alb?
După frunzele cordiforme, de 7–13 cm, verzi pe față și argintii-tomentoase pe dos, cu peri stelați, și după lujerii și pețiolii păroși. Coroana este foarte deasă, cu aspect argintiu în vânt. Fructele sunt achene lemnoase, tomentoase, cu 5 coaste puțin evidente. Înflorește ultimul dintre tei.
Rezistă teiul alb la secetă?
Da, este cel mai tolerant dintre teii indigeni la secetă, căldură și solul compactat. Se întâlnește natural cu cerul, gârnița și stejarul pufos, în câmpie și silvostepă. Arborii tineri au totuși nevoie de udare în primii ani, iar solurile inundabile sau pseudogleizate îi sunt nefavorabile.
Când înflorește teiul alb?
Înflorește în iunie–iulie, mai târziu decât teiul cu frunza mare. Florile hermafrodite, foarte mirositoare, grupate câte 5–10 în inflorescențe pendente, atrag albinele. Se pot culege pentru ceai, dar se recoltează doar din arbori neafectați de poluare sau tratamente chimice.
Poate fi folosit teiul alb ca arbore de alee?
Da, este potrivit pentru alei și parcuri, mai ales în sudul și estul țării, datorită toleranței la secetă și la praf. Are nevoie de spațiu, 6–8 m față de clădiri. Drajonii de la bază se îndepărtează regulat, iar mana afidelor poate murdări mașinile parcate dedesubt.
Ce diferență este între teiul alb și teiul de deal?
Teiul alb (Tilia tomentosa) are frunze mari, argintii pe dos și tomentoase, iar teiul de deal (Tilia cordata) frunze mai mici, de 3–6 cm, verzui-albăstrui, cu smocuri de peri ruginii în axile nervurilor. Teiul alb suportă mai bine seceta și înflorește mai târziu.