Scorușul de munte (Sorbus aucuparia) este un arbore mic spre mijlociu, foarte rezistent la ger, cunoscut pentru ciorchinii de fructe roșii-portocalii care rămân pe ramuri până iarna. Crește spontan în pădurile României, în special în zonele mai înalte și mai reci, dar se plantează frecvent și ca arbore ornamental.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −40 °C
- Înălțime
- până la 15 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- altoire, semințe
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- Spontană în România, Europa și Asia de Vest
Îl cauți probabil pentru fructele sale, folosite în medicina populară și în bucătărie, sau pentru a ști dacă merită plantat în grădină. Ideea principală: fructele sunt bogate în vitamina C și în alți compuși valoroși, dar crude sunt amare, astringente și pot deranja stomacul, deci se consumă prelucrate sau după o păstrare.
Descriere
Este un arbore care ajunge de obicei la 10-15 m înălțime, cu coroană deschisă, rotunjită, și trunchi subțire. Frunzele sunt compuse, cu mai multe perechi de foliole dințate. Florile, albe, apar în mai-iunie, în corimbe mari, iar fructele sunt cărnoase, roșii sau portocalii, sferice, de 8-10 mm, cu 2-4 semințe.
Fructele se coc în august-septembrie și rămân pe arbore și iarna. Fructifică anual în locuri luminate, începând de la 10-12 ani. Imediat după coacere sunt amărui și astringente; dacă se păstrează un timp, devin dulci-acrișoare. Un arbore produce 2,5-5 kg de scorușe.
Toamna, frunzele capătă culori vii de galben, portocaliu și roșu, ceea ce face din el un arbore decorativ în toate anotimpurile.
Răspândire și habitat
În România crește răzleț în păduri de foioase, de amestec și de rășinoase, în zona montană și submontană, în poieni, pe liziere și pe stâncării. Suportă bine frigul și vântul, motiv pentru care urcă mult în munți. Este întâlnit și în parcuri, pe marginea drumurilor și în curți, plantat de oameni.
Cerințe: lumină, sol, climă
Se dezvoltă bine în semiumbră sau în plin soare; la lumină rodește mai bogat. Este extrem de rezistent la ger și suportă temperaturi de până la aproximativ -40°C, deci se poate cultiva în toată țara, inclusiv în zonele montane. În schimb, nu îi priesc verile foarte fierbinți și uscate.
Preferă un sol reavăn, ușor acid sau neutru, bogat în humus, bine drenat, dar se adaptează la soluri sărace și pietroase. Udarea este moderată: puieții se udă regulat în primii ani, iar exemplarele mari doar în perioadele lungi de secetă.
Înmulțire
Prin semințe
- Culege fructele coapte și macerează-le în apă, apoi spală semințele de pulpă.
- Stratifică-le la rece în nisip umed, câteva luni, pentru a întrerupe repausul.
- Seamănă primăvara, la adâncime mică, într-un sol afânat și umed.
- Repică puieții după un an și plantează-i definitiv când sunt bine dezvoltați.
Prin altoire
Soiurile selecționate, cu fructe mai mari sau mai puțin amare, se înmulțesc prin altoire pe portaltoi de scoruș, în despicătură sau copulație la sfârșit de iarnă, ori prin ocuire în vară. Puieții din semințe sunt variabili, de aceea altoirea păstrează caracterele dorite.
Cultivare în grădină
Plantează puietul toamna sau primăvara devreme, într-un loc ferit de căldură excesivă. Tăierile sunt reduse, limitate la ramurile uscate sau rupte. Un strat de mulci păstrează umezeala. Arborele este potrivit pentru grădini naturale, alei, parcuri mici și zone cu climă rece. Păsările vor veni în număr mare, ceea ce poate însemna că recolta pentru oameni trebuie culeasă la timp.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ramuri și flori înnegrite, ca arse | Focul bacterian (Erwinia amylovora) | Taie ramurile bolnave mult sub zona afectată și dezinfectează uneltele |
| Pete brune pe frunze | Ciuperci de tip rapăn sau pătare | Strânge frunzele căzute, aerisește coroana, tratează cu produse cuprice |
| Colonii mici pe lăstari, frunze răsucite | Afide | Spălare cu jet de apă, săpun potasic |
| Scoarță roasă, ramuri uscate | Insecte xilofage sau rozătoare | Taie ramurile atacate, protejează trunchiul la bază iarna |
Toxicitate
Fructele proaspete conțin acid parasorbic, care poate provoca greață, vărsături și diaree dacă sunt consumate crude în cantitate mare. Acest compus se degradează prin fierbere, uscare sau congelare, de aceea scorușele se consumă prelucrate. Pentru oameni, planta este deci toxică la ingerare în stare crudă. Pentru pisici și câini, fructele crude pot provoca tulburări digestive, iar semințele sunt de evitat; nu lăsa animalele să mănânce din fructele căzute.
Utilizări
Scorușele conțin zaharuri, tanin, acid malic și acizi organici, mai ales sorbic și parasorbic. De asemenea, conțin uleiuri esențiale, caroten și vitamina C, în proporție asemănătoare cu cea din lămâi și portocale. În medicina populară se folosesc la combaterea reumatismului, tuberculozei și tusei, la curățirea sângelui; au proprietăți diuretice, astringente și antiscorbutice. Orice utilizare medicinală trebuie discutată în prealabil cu medicul.
Se recoltează prin scuturare și culegere de pe jos, cu mâna, cu ajutorul foarfecelor sau al unor unelte speciale. Așezate în grămezi, carnea lor se macerează. În industria alimentară se folosesc la prepararea marmeladei, a pastei de fructe, a gemului, a compoturilor și a ceaiurilor. Prin fermentare se obțin băuturi precum must, vin, rachiu, oțet și lichior.
Scorușele sunt mult căutate de vânat (urși, jderi, viezuri) și de păsări, mai ales de cocoșul de munte și de mesteacăn. Scoarța este bogată în tanin (3,6%), motiv pentru care este căutată de cerbi. Din ramurile tinere se extrage o substanță colorantă galbenă.
Cum prelucrezi scorușele acasă
Cea mai simplă metodă de a reduce amăreala este să lași fructele la îngheț o noapte sau să le pui în congelator, apoi să le folosești la fiert. Pentru gem, fierbe scorușele cu puțină apă, trece-le prin sită ca să scapi de semințe și de pieliță, apoi adaugă zahăr și fierbe până se îngroașă. Merele sau perele mărunțite amestecate în gem rotunjesc gustul. Pentru ceai, usucă ciorchinii în strat subțire, într-un loc aerisit, ferit de soare puternic, și păstrează-i în borcane închise. Dacă faci lichior sau rachiu, fructele se lasă la macerat câteva săptămâni, iar băutura se strecoară și se lasă să se limpezească.
Fructele uscate sunt mai blânde pentru stomac decât cele crude, dar și acestea se consumă cu măsură, mai ales de către copii și de persoanele sensibile.
Curiozități
Numele latin al speciei, aucuparia, face trimitere la vânătoarea de păsări, pentru care fructele erau folosite ca momeală. Ciorchinii roșii care rămân pe ramuri în timpul iernii sunt o resursă de hrană importantă pentru păsări, când alte surse sunt rare.
Întrebări frecvente
Sunt toxice scorușele de munte?
Crude, în cantitate mare, pot provoca greață, vărsături și diaree din cauza acidului parasorbic, de aceea planta este considerată toxică la ingerare. Fierberea, uscarea sau congelarea distrug acest compus, iar fructele prelucrate în gem, compot sau ceai sunt folosite în mod obișnuit.
Când se culeg scorușele de munte?
Se coc în august-septembrie și rămân pe arbore și iarna. Imediat după coacere sunt amărui și astringente, iar dacă se păstrează un timp devin dulci-acrișoare. Se culeg prin scuturare, de pe jos sau cu foarfeca, apoi se prelucrează sau se usucă.
Cât ger suportă scorușul de munte?
Este una dintre cele mai rezistente specii la ger și suportă aproximativ -40°C. Poate fi plantat în toată România, inclusiv în zonele montane. Nu îi priesc verile foarte fierbinți și uscate, deci în câmpie se plantează în loc mai răcoros, cu udare în secetă.
La ce vârstă rodește scorușul de munte?
Fructifică anual în locuri luminate, începând de la 10-12 ani. Un arbore produce 2,5-5 kg de scorușe. La umbră deasă rodește mai puțin. Arborii altoiați pot intra pe rod ceva mai devreme decât cei crescuți din semințe.
Cum se înmulțește scorușul de munte?
Se înmulțește prin semințe, care se stratifică la rece câteva luni și se seamănă primăvara. Soiurile selecționate se înmulțesc prin altoire, ca să păstreze caracterele dorite. Puieții din semințe sunt variabili ca vigoare, mărime și gust al fructelor.