Robinia hispida, cunoscut la noi ca salcâm roșu sau salcâm roz, este un arbust ornamental originar din sud-estul Americii de Nord. Îl recunoști ușor primăvara, după ciorchinii pendenți de flori roz-purpurii și după lujerii acoperiți cu peri glandulari roșiatici, care îi dau un aspect neobișnuit.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante exotice
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 2 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Toxicitate
- toxică la ingerare, toxică pentru câini, toxică pentru pisici
- Origine
- sud-estul Americii de Nord
Nu trebuie confundat cu salcâmul alb (Robinia pseudoacacia), un arbore înalt, spinos și invaziv. Salcâmul roșu rămâne un arbust de dimensiuni mici sau medii, cu o coroană rară, potrivit pentru grădini însorite, taluzuri și locuri unde vrei o înflorire spectaculoasă fără îngrijire multă.
În România a fost introdus exclusiv în scop ornamental și se recomandă mai ales la câmpie și în zona de dealuri, unde verile sunt calde și iernile nu sunt extreme.
Descriere
Este un arbust cu o coroană rară, care la noi atinge de obicei 1-2 m, în condiții bune ajungând spre 3 m. Lujerii nu au spini sau au doar spini mici, amestecați cu sete glandulare roșii, dese. Aceste sete se desprind ușor și, la cădere, lasă pete roșii pe mâini sau pe haine.
Frunzele sunt imparipenat compuse, cu 7-13 foliole lat-oblongi, cu vârf scurt (mucronat), de 3-5 cm lungime. Florile sunt roz sau palid-purpurii, parfumate, grupate câte 3-9 în raceme pendente păroase. Înflorește în iunie și, uneori, a doua oară, în septembrie. Fructele sunt păstăi dehiscente, acoperite cu peri glandulari, care se deschid la maturitate. Multe exemplare cultivate formează puține păstăi.
Răspândire și habitat
Specia provine din sud-estul Americii de Nord, unde crește pe versanți uscați, pe margini de pădure și pe terenuri deschise. În România nu este spontană: se întâlnește doar în parcuri, grădini și colecții dendrologice. Se potrivește mai ales la câmpie și în zonele colinare, adică acolo unde climatul este cald.
Cerințe: lumină, sol și climă
Plantează-l la soare direct. În semiumbră crește, dar înflorește mai puțin și ramurile devin mai lungi și mai subțiri. Reclamă climate calde, cu precipitații bogate, însă suportă și temperaturi scăzute: rezistă bine până la aproximativ -25°C, deci iernează fără protecție în cea mai mare parte a țării.
Solul poate fi obișnuit de grădină, bine drenat, Nu-i priește apa stagnantă. Ca toate leguminoasele, își fixează singur azotul prin simbioza cu bacterii din rădăcini, așa că nu are nevoie de îngrășăminte bogate în azot, care ar încuraja doar creșterea vegetativă în detrimentul florilor.
Udarea este rară: după prima vară, când se înrădăcinează, arbustul suportă bine perioadele uscate. Udă abundent doar exemplarele tinere în timpul secetei prelungite.
Înmulțire
Salcâmul roșu se înmulțește în trei moduri, dintre care drajonarea este cea mai sigură pentru amatori.
Drajoni
- Toamna târziu sau primăvara devreme, caută lăstarii care răsar din rădăcini în jurul tufei.
- Dezgroapă cu grijă un drajon cu o parte din rădăcină.
- Taie rădăcina care îl leagă de planta mamă cu o foarfecă curată.
- Plantează-l direct în locul definitiv și udă bine.
Butași
Butașii de rădăcină, tăiați în lungime de 8-10 cm în repaus vegetativ și așezați orizontal într-un amestec nisipos, formează lăstari în câteva săptămâni. Butașii verzi din vară înrădăcinează mai greu.
Semințe
Semințele au tegument tare. Scarifică-le ușor sau înmoaie-le 24 de ore în apă caldă, apoi seamănă-le primăvara în ghivece sau direct în pământ, la 1-2 cm adâncime. Răsărirea este neuniformă, iar plantele tinere cresc repede.
Cultivare în grădină
Valorifică-l în margini de grădină, pe pante sau lângă garduri vii. Ramurile sunt casante și pot fi rupte de vânt puternic sau de zăpadă grea, așa că alege un loc adăpostit. Tăierea este minimă: după înflorire, scoate lemnul uscat sau rupt și scurtează ramurile prea lungi. Drajonii se pot îndepărta în fiecare an dacă nu vrei ca tufa să se extindă.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Frunze cu pete albe pudrate | Făinare (ciuperci) | Asigură aerisire, evită udatul pe frunze, tratează cu un fungicid sau cu sulf |
| Ramuri uscate și rupte | Vânt, zăpadă sau îngheț | Taie lemnul afectat până la țesut sănătos, plantează adăpostit |
| Frunze îngălbenite, colonii mici pe lăstari | Afide | Spală cu jet de apă, folosește săpun insecticid |
| Rădăcini putrede, creștere oprită | Sol prea umed, fără drenaj | Îmbunătățește drenajul sau mută arbustul într-un loc mai uscat |
Toxicitate
Planta este considerată toxică la ingerare. Pentru oameni, mai ales scoarța, semințele și păstăile pot provoca greață, vărsături și dureri abdominale, așa că nu le lăsa la îndemâna copiilor. Pentru pisici și câini, ingerarea unor părți din plantă poate provoca salivație, vărsături și diaree. Dacă observi simptome, consultă medicul veterinar sau un medic. Nu folosi planta în scop alimentar sau medicinal.
Utilizări
Utilizarea principală este ornamentală: flori parfumate, apreciate de albine, și un aspect deosebit al lujerilor. Rădăcinile care drajonează fixează taluzurile, iar fixarea azotului îmbunătățește solul sărac. Este potrivit pentru grădini mari, parcuri și margini de drum însorite.
Calendarul lucrărilor în grădină
Primăvara, după dezghețul solului, verifică ramurile și taie lemnul înghețat sau rupt de zăpadă. Dacă vrei un aport de nutrienți, un strat subțire de compost la baza tufei este suficient. În iunie, în timpul înfloririi, bucură-te de flori și nu tăia nimic: ramurile înflorite sunt cele din lemnul anului anterior și al celui de acum. După înflorire este momentul pentru tăieri ușoare și pentru îndepărtarea drajonilor care apar la distanță de tufă.
Vara, în perioadele foarte uscate, o udare adâncă la două-trei săptămâni este suficientă, iar exemplarele mature rezistă chiar și fără ea. Toamna, după căderea frunzelor, e momentul potrivit pentru plantare și pentru mutarea drajonilor, pentru că solul este încă cald și rădăcinile apucă să se fixeze înainte de iarnă. Iarna nu necesită nicio protecție, în afara asigurării că tufa nu stă în locuri unde se adună zăpadă grea de pe acoperiș.
Greșeli frecvente
- Plantarea într-un loc umbros sau umed, unde înflorirea este slabă și apar boli ale frunzelor.
- Fertilizarea excesivă cu azot, care duce la lăstari lungi, casanți, și la mai puține flori.
- Confundarea cu salcâmul alb și plantarea în apropierea unor suprafețe în care nu vrei drajoni.
- Atingerea setelor glandulare fără mănuși, care lasă pete roșii greu de spălat de pe haine.
- Lipsa tutorilor sau a adăpostului pe locuri bătute de vânt, unde ramurile casante se rup.
Aranjament și asocieri
Funcționează bine alături de arbuști cu înflorire în alte perioade, de exemplu cu liliac, forsiția sau spirea, pentru ca grădina să aibă flori succesiv. Dedesubt poți planta acoperitoare de sol rezistente la secetă, cum sunt vinca sau sedumurile. Evită asocierea cu plante care cer sol bogat și mult apă, pentru că salcâmul roșu preferă un regim mai sărac și mai uscat.
Curiozități
Numele speciei, hispida, face referire la perii aspri de pe lujeri și pe păstăi. Pata roșie lăsată de setele glandulare este una dintre trăsăturile prin care se deosebește ușor de salcâmul alb. Spre deosebire de acesta, salcâmul roșu nu formează păduri dese și rămâne mult mai ușor de ținut sub control în grădină.
Întrebări frecvente
Care este diferența dintre salcâmul roșu și salcâmul alb?
Salcâmul alb (Robinia pseudoacacia) este un arbore înalt, cu spini puternici, flori albe și tendință invazivă. Salcâmul roșu (Robinia hispida) este un arbust cu flori roz, lujeri cu peri glandulari roșii și spini mici sau absenți. Rămâne mult mai mic și se controlează ușor în grădină.
Când înflorește salcâmul roșu?
Înflorește principal în iunie, cu raceme pendente de flori roz sau palid-purpurii, parfumate. Uneori, mai ales după o vară favorabilă, se poate produce o a doua înflorire, mai slabă, în septembrie. Soarele direct și solul neîngrășat cu azot favorizează numărul de flori.
Cât de rezistent este salcâmul roșu la ger?
Rezistă bine până la aproximativ -25°C, deci iernează în aer liber în majoritatea regiunilor României. Lemnul tânăr poate suferi în ierni foarte aspre sau pe locuri deschise. Ramurile sunt însă casante și se pot rupe sub zăpadă grea sau vânt puternic.
Cum se înmulțește salcâmul roșu cel mai ușor?
Cel mai simplu este prin drajoni: dezgropi un lăstar cu rădăcină, îl separi de planta mamă toamna sau primăvara devreme și îl plantezi în locul dorit. Merg și butașii de rădăcină și semințele cu tegumentul scarificat, dar necesită mai multă răbdare.
Este toxic salcâmul roșu pentru câini și pisici?
Da, planta este considerată toxică la ingerare pentru oameni, câini și pisici. Scoarța, semințele și păstăile sunt cele mai periculoase. Pot apărea salivație, vărsături, diaree și letargie. Dacă animalul a mâncat din plantă, contactează medicul veterinar și nu aștepta apariția simptomelor severe.