Pinus wallichiana, numit la noi pin de Himalaia, este un conifer exotic de mari dimensiuni, originar din lanțul muntos al Himalaii. Se remarcă prin acele foarte lungi, subțiri și brumate albăstrui, care atârnă în smocuri bogate, dând coroanei un aer plângător și luminos. Conurile lui sunt printre cele mai mari dintre pinii cultivați în Europa.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști, Plante exotice
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- medie
- Temp. minimă
- −29 °C
- Înălțime
- până la 30 m
- Înmulțire
- semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Himalaia
Îl cauți probabil pentru un parc, o grădină spațioasă sau o colecție dendrologică, unde vrei un arbore spectaculos și ușor de întreținut. Are nevoie de soare, de loc mult și de ierni fără geruri extreme, deoarece rezistă în jur de -29°C, mai puțin decât alți pini cultivați la noi.
Mai jos găsești descrierea, cerințele, modul de înmulțire, bolile frecvente și utilizările.
Descriere
Pinul de Himalaia este un arbore de mărimea întâi, care ajunge până la 50 m în condițiile lui naturale. Morfologic se aseamănă foarte mult cu pinul strob, motiv pentru care cele două specii sunt adesea confundate. Diferențele stau în dimensiuni și în aspectul acelor.
Tulpina este dreaptă, cu elagaj greoi, adică ramurile de jos se desprind greu. Scoarța este cenușie, subțire și netedă la început, cu pungi de rășină. Ritidomul, cu timpul, devine negricios și crăpat în plăci. Coroana este larg piramidală, cu ramuri orizontale mult întinse în lateral.
Lujerii sunt mai groși decât la pinul strob, verzi brumați și fără peri, iar mugurii sunt cilindrici și ascuțiți la vârf. Acele cresc câte cinci în teacă, sunt foarte lungi, de 10–20 cm, subțiri, moi, brumate albăstrui și atârnă în smocuri bogate la vârful lujerilor.
Conurile sunt extrem de mari, de 15–30 cm, pendente, încovoiate și pedunculate. Seamănă cu cele de pin neted, dar sunt mult mai mari. După diseminare rămân mult timp pe ramuri, astfel că pe același lujer se găsesc uneori conuri din două fructificații succesive.
Răspândire și habitat
Specia este originară din Himalaia, unde crește la altitudini de 1600–3800 m. Este un arbore montan, întâlnit în arborete pure sau în amestec cu Cedrus deodara (cedrul himalayan) și Abies pindrow. În Europa este cultivat doar ca arbore ornamental, în parcuri și colecții.
Cerințe: lumină, sol, climă
Are nevoie de soare direct pentru a-și păstra coroana deasă și acele bogate. În umbră se rărește și crește șubred. Locul trebuie să fie ferit de vânturile reci puternice, mai ales în primii ani după plantare.
Temperatura minimă suportată este în jur de -29°C. În cea mai mare parte a țării iernează fără probleme, dar în zonele cu geruri severe și vânt, exemplarele tinere pot suferi, deci merită o protecție ușoară în primele ierni. În sol, preferă pământ afânat, bine drenat, reavăn, ușor acid sau neutru. Nu suportă băltirea apei. Udarea este moderată: puieții se udă regulat în primii doi–trei ani, apoi arborele se descurcă singur, cu excepția verilor foarte secetoși.
Dificultatea cultivării este medie. Specia cere un loc ales cu grijă, spațiu mult și aer curat, deoarece suportă mai greu poluarea intensă din orașe.
Înmulțire
Pinul de Himalaia se înmulțește aproape exclusiv din semințe. Butășirea nu dă rezultate la pini, iar formele ornamentale rare se înmulțesc de către pepinieriști prin altoire, nu în grădină.
- Strânge conurile când sunt mature, toamna, și lasă-le la căldură uscată până se deschid și eliberează semințele aripate.
- Curăță semințele de aripi și scufundă-le o zi în apă călduță.
- Stratifică-le la rece și umed, în nisip sau turbă, timp de aproximativ o lună–două.
- Seamănă primăvara, în ghivece adânci sau într-un strat afânat, acoperind semințele cu aproximativ 1 cm de substrat.
- Păstrează substratul ușor umed și protejează puieții de soarele arzător și de ger în prima iarnă.
- Mută puieții la locul definitiv după doi–trei ani, cu bloc de pământ la rădăcină.
Cultivare în grădină
Plantează pinul de Himalaia într-un loc însorit, cu cel puțin 8–10 m spațiu liber în jur. Este un arbore solitar, potrivit pentru gazon deschis, unde coroana poate fi admirată din toate unghiurile. Plantarea se face toamna sau primăvara devreme, cu bloc de pământ. Nu necesită tăiere, doar îndepărtarea ramurilor uscate. Nu fertiliza abundent, iar mulciul de scoarță menține umezeala în jurul trunchiului.
Plantare pas cu pas
- Alege perioada: toamna târziu sau primăvara devreme, cât timp arborele este în repaus vegetativ.
- Sapă o groapă de două ori mai largă decât blocul de pământ, dar nu mai adâncă decât acesta.
- Așază puietul la același nivel la care a crescut în ghiveci sau în pepinieră, fără să îngropi coletul.
- Umple groapa cu pământul scos, fără îngrășăminte chimice în contact cu rădăcinile, și tasează ușor.
- Udă abundent imediat după plantare și pune un strat de 5–7 cm de mulci de scoarță, ținut la distanță de trunchi.
- Udă regulat în primul an și supraveghează puietul în prima iarnă.
Fiind mai puțin rezistent la ger decât alți pini, pinul de Himalaia are nevoie în primii ani de un loc ferit de curenți reci și de un strat gros de mulci iarna. Zăpada umedă nu strică coroana, dar ghețușul și vântul puternic pot rupe ramuri ale exemplarelor tinere. Evită solurile grele și argiloase, care rețin apa în sezonul rece și favorizează putregaiul rădăcinilor.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ace îngălbenite și brunificate, căzute prematur | Boli fungice ale acelor, în ani umezi | Aerisire bună, evită udarea pe ace, înlătură ramurile atacate |
| Umflături și scurgeri de rășină pe ramuri | Rugini ale pinilor cu cinci ace (Cronartium) | Taie ramurile atacate, evită plantarea lângă coacăz sau agriș |
| Uscarea coroanei, ciuperci la baza trunchiului | Putregai al rădăcinilor, de exemplu Armillaria, mai ales pe sol băltit | Drenaj bun, nu planta în același loc după un arbore bolnav |
| Lujeri roși, ace îngălbenite în smocuri | Insecte care atacă lujerii și acele | Verifică primăvara, taie lujerii atacați, tratament autorizat doar dacă e nevoie |
Toxicitate
- Oameni: specia este considerată sigură. Rășina poate irita pielea sensibilă la contact.
- Pisici: nu este o plantă periculoasă, dar ace sau rășină mestecate pot irita stomacul.
- Câini: în general inofensiv, însă conurile mari și ramurile pot cauza probleme dacă sunt roase sau înghițite.
Utilizări
Utilizarea principală în Europa este cea ornamentală. Acele lungi și albăstrui, portul larg și conurile mari fac din pinul de Himalaia un arbore de efect pentru parcuri și colecții. În zona de origine, lemnul rășinos este folosit în construcții și drept combustibil, iar rășina are utilizări tradiționale. La noi nu are importanță forestieră.
Exemplarele tinere au o formă elegantă, regulată, iar cu timpul coroana devine mai largă. De aceea, pentru efect ornamental maxim, pinul se plantează solitar, pe un gazon deschis, nu în rânduri dese. Acele lungi și albăstrui se văd cel mai bine pe fundal întunecat, de exemplu în fața unui zid sau a unei perdele de molid.
Curiozități
Numele științific onorează pe botanistul danez Nathaniel Wallich, care a studiat flora Asiei de Sud. Diferența ușoară față de pinul strob: acele pinului de Himalaia sunt mai lungi, mai albăstrui și mai căzute, iar conurile sunt de până la trei ori mai mari.
Întrebări frecvente
Cât rezistă pinul de Himalaia la ger?
Rezistă până la aproximativ -29°C, mai puțin decât pinul strob. În majoritatea țării iernează bine, dar în zonele cu geruri severe și vânt, exemplarele tinere au nevoie de un loc adăpostit și, în primele ierni, de o protecție ușoară. Odată înrădăcinat, arborele este mult mai rezistent.
Cum deosebesc pinul de Himalaia de pinul strob?
Ambii au câte cinci ace în teacă, dar la pinul de Himalaia acele sunt mai lungi, de 10–20 cm, și brumate albăstrui, iar lujerii sunt mai groși. Conurile sunt mult mai mari, de 15–30 cm. Coroana este mai largă, cu ramuri orizontale întinse în lateral.
De cât spațiu are nevoie un pin de Himalaia?
Are nevoie de cel puțin 8–10 m liberi în jur și de un loc deschis, fără umbră. La maturitate poate ajunge la zeci de metri înălțime, cu coroană largă. Nu îl planta aproape de clădiri, garduri sau rețele subterane, pentru că rădăcinile și ramurile se extind mult.
Cum se înmulțește pinul de Himalaia?
Se înmulțește din semințe, scoase din conurile mature. Le stratifici la rece și umed o lună–două și le semeni primăvara, la aproximativ 1 cm adâncime. Puieții cresc încet la început și se mută la locul definitiv după doi–trei ani. Butășirea nu este eficientă la această specie.
Este pinul de Himalaia toxic pentru animale?
Este considerat sigur, fără substanțe puternic toxice. Totuși, ace, rășină sau conuri mestecate de câini ori pisici pot irita stomacul și pot da vărsături. Conurile mari pot fi și un pericol de înecare sau blocaj. Nu lăsa animalele să roadă ramuri sau conuri.