Pasiflora (Passiflora caerulea) este o cățărătoare lemnoasă, vigurosă, cu flori spectaculoase, de 7–10 cm, în care petalele albe-verzui sunt acoperite de o coroană de filamente albastre, violete și albe. Florile par desenate, iar numele vine de la o legendă creștină, în care părțile florii simbolizau patimile lui Hristos. Este una dintre cele mai rezistente pasiflore și singura care iernează ocazional afară în România, în zone adăpostite.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante exotice
- Tip
- cățărătoare
- Amplasare
- ambele
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- medie
- Temp. minimă
- −10 °C
- Înălțime
- până la 6 m
- Înflorire
- iunie – septembrie
- Înmulțire
- butași, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- America de Sud (Brazilia, Argentina, Paraguay)
Probabil o cauți pentru floarea exotică și pentru că crește repede pe un gard, pe o pergolă sau pe un perete însorit. Rezistă până la aproximativ -10°C, deci poate sta afară în regiunile mai blânde, cu mulci la bază. În zonele reci sau în ghiveci se poartă iarna la adăpost. După flori apar fructe ovale, portocalii, comestibile, dar fără gust deosebit.
Esențial: soare, un suport de care să se prindă, udare moderată, sol drenant și protecție la rădăcini pe timp de ger. Tăierea anuală ține planta în formă și o ajută să înflorească mai bogat. Planta este toxică la ingerare, mai ales fructele necoapte și frunzele.
Descriere
Planta urcă prin cârcei și poate ajunge la 6 m, în condiții bune, deși în ghiveci rămâne mult mai mică. Frunzele sunt alterne, palmate, cu 5–7 lobi adânci, verzi închis. Florile apar din iunie până în septembrie; fiecare durează o zi sau două, dar planta face mereu altele noi. Fructul este oval, de 5–7 cm, galben-portocaliu la maturitate (toamna), cu pulpă dulce-acrișoară și multe semințe.
Ramurile tinere sunt flexibile și verzi, iar cele vechi se lignifică spre bază. Planta crește foarte repede în sezon: o tulpină poate câștiga câțiva metri într-o vară caldă. În zonele reci, după un ger puternic, partea aeriană poate îngheța, dar planta reîncepe să crească din rădăcină în primăvară, dacă baza a fost protejată.
Lumină și temperatură
Pasiflora preferă soare direct, cel puțin 6 ore pe zi. Tolerează și semiumbra, dar înflorește mai puțin. Cel mai bun loc este lângă un zid însorit, orientat spre sud sau sud-vest, care reflectă căldura și protejează de vânt.
Poate rezista până la aproximativ -10°C, dar doar planta adultă, bine înrădăcinată, într-un loc adăpostit. În primii ani sau în zonele cu ierni aspre, protejează baza cu un strat gros de mulci (paie, frunze, scoarță) de 15–20 cm, iar tulpinile cu agril. Dacă ai planta în ghiveci, adu-o înăuntru înainte de primele geruri puternice, într-un spațiu luminos și răcoros, la 5–10°C; pierde parțial frunzele, ceea ce este normal. Vara suportă căldura mare, cu condiția să fie udată.
Udare
Udarea este moderată. În sezonul cald, udă când primii 3–5 cm de substrat sunt uscați, de obicei de 2–3 ori pe săptămână la ghiveci pe caniculă și o dată pe săptămână la plantele din sol, după ce s-au instalat. Planta cu frunziș mare pierde mult apă, deci în zilele fierbinți verifică frecvent.
Iarna redu mult udarea, mai ales în repaus: planta din ghiveci primește doar atât cât să nu se usuce complet substratul. Excesul de apă duce la putrezirea rădăcinilor, iar uscarea totală produce căderea florilor și a frunzelor. Mulciul la bază ajută la menținerea umidității constante.
Sol și fertilizare
Pasiflora crește bine într-un sol afânat, drenant, moderat fertil, cu pH ușor acid până la neutru. Un sol prea bogat în azot dă multe frunze și puține flori. Pentru ghiveci, folosește un recipient de minimum 30–40 cm, cu găuri de scurgere și un amestec de pământ universal, nisip și puțin compost.
Fertilizează din primăvară până la începutul toamnei, o dată la 2–3 săptămâni, cu un îngrășământ lichid pentru plante cu flori, bogat în potasiu. Redu azotul. Nu fertiliza iarna. Repotează plantele din ghiveci la 2–3 ani, primăvara.
Înmulțire
Pasiflora se înmulțește prin butași și prin semințe.
Butași
- Vara (iunie–august) taie un lăstar sănătos, semilemnos, și împarte-l în segmente de 10–15 cm, cu 2–3 noduri. Taie sub un nod.
- Îndepărtează frunzele de jos și lasă una sau două frunze întregi, tăiate la jumătate.
- Înmoaie baza în hormon de înrădăcinare și înfige-o într-un amestec de turbă și perlit.
- Ține la lumină difuză și la 20–25°C, cu substratul ușor umed, sub o pungă transparentă.
- Înrădăcinarea durează 3–6 săptămâni. Când apar frunze noi, mută butașii în ghivece individuale.
Butașii păstrează exact caracteristicile plantei-mamă și înfloresc mai repede.
Semințe
- Extrage semințele din fructe coapte, spală-le de pulpă și lasă-le să se usuce.
- Înmoaie-le în apă călduță 24 de ore și seamănă-le primăvara, la 0,5–1 cm adâncime, într-un substrat ușor.
- Ține la 20–25°C, la lumină și cu umiditate constantă. Germinarea este neregulată și poate dura 3–8 săptămâni, uneori mai mult.
- Repicază plantulele când au 2–3 perechi de frunze.
Plantele din semințe pot varia și înfloresc abia după 2–3 ani. Semințele proaspete germinează cel mai bine.
Tăiere
Taie primăvara devreme, când nu mai e pericol de îngheț mare și înainte de pornirea în vegetație. Scoate lăstarii uscați sau înghețați, lemnul slab și o parte din ramurile încrucișate. Scurtează lăstarii laterali la 2–4 muguri de la tulpina principală; florile apar pe lăstarii noi. Dacă planta s-a extins prea mult, o poți tăia sever, la 50–100 cm de sol; se reface în sezon.
Vara, dirijează lăstarii pe suport și ciupește vârfurile ca să se ramifice. Planta cere un suport solid: sârme, spalier sau pergolă. Ramurile se leagă lejer, deoarece cârceii se prind singuri.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Frunze galbene și cădere de frunze | Exces de apă, drenaj slab sau lipsă de nutrienți | Redu udarea, verifică drenajul, fertilizează echilibrat |
| Insecte mici, verzi, pe lăstari și muguri | Afide | Spală cu apă, pulverizează cu săpun potasic sau neem |
| Pânză fină și frunze decolorate | Acarieni, pe vreme caldă și uscată | Crește umiditatea, pulverizează cu apă, tratează cu acaricid |
| Pete maronii pe frunze și fructe | Boli fungice, pe vreme umedă | Taie părțile atacate, evită udarea pe frunze, tratează cu fungicid |
| Boboci care cad înainte de a se deschide | Variații de udare sau temperatură, lipsă de lumină | Udă uniform, mută la soare, evită curenții |
| Tulpini înnegrite la bază, ofilire | Putrezirea rădăcinilor sau a coletului | Îmbunătățește drenajul; taie partea afectată și repotează |
Toxicitate
Pasiflora este toxică la ingerare, în special frunzele, tulpinile și fructele necoapte, care conțin glicozizi cianogenici. La om, ingerarea poate provoca greață, vărsături, amețeli și somnolență; cantitățile mari sunt periculoase. Fructele coapte, portocalii, sunt comestibile, dar nu le consuma pe cele verzi. În caz de ingestie accidentală, sună la 112 sau la centrul de toxicologie.
La pisici și câini, frunzele și fructele necoapte pot cauza vărsături, diaree, salivație și, rar, tulburări neurologice. Dacă animalul a mestecat din plantă, cere sfatul medicului veterinar. Ține planta ferită de copii și animale.
Utilizări
Pasiflora este folosită în principal ornamental, pentru pereți, pergole, garduri și terase, unde oferă umbră și flori spectaculoase. Florile atrag albine, bondari și fluturi. Se poate cultiva și în ghiveci mare, pe un spalier, pentru balcon.
Fructele de Passiflora caerulea sunt comestibile când sunt coapte, dar pulpa este fadă comparativ cu fructele pasiunii din specii tropicale. În fitoterapie se folosește mai ales Passiflora incarnata, nu aceasta, deci nu folosi pasiflora albastră pentru ceaiuri. Pentru probleme de somn sau anxietate cere sfatul unui medic.
Pentru un efect bun, planta se așază lângă un perete însorit, pe care îl acoperă în 2–3 sezoane. Combină-o cu trandafiri cățărători sau cu clematite, care înfloresc în perioade diferite și umplu golurile. Lăstarii tineri se leagă de suport primăvara, iar cei care cresc în direcții nedorite se ciupesc. Într-un ghiveci pe balcon, alege un recipient stabil și un spalier solid, pentru că planta devine grea și vântul o poate răsturna.
Fructele cad uneori toamna și pot păta dalele; adună-le periodic. Albinele-tâmplar vizitează adesea florile, iar acest lucru este normal și nu dăunează plantei.
Întrebări frecvente
Rezistă pasiflora iarna afară în România?
Passiflora caerulea rezistă până la aproximativ -10°C, deci poate ierna afară în zonele mai blânde, într-un loc adăpostit, cu mulci gros la bază. În zonele reci sau în ghiveci, ține-o iarna la adăpost, în spațiu luminos, la 5–10°C. Dacă îngheață tulpinile, poate reporni din rădăcină.
De ce nu înflorește pasiflora?
Cauzele frecvente sunt lipsa soarelui, excesul de azot, tăierea greșită și planta prea tânără. Pune pasiflora la soare direct, folosește îngrășământ cu potasiu și taie primăvara lăstarii laterali. Florile apar pe lăstarii noi, deci evită tăierea târzie. Planta din semințe poate înflori abia după 2–3 ani.
Cum înmulțesc pasiflora prin butași?
Vara taie segmente semilemnoase de 10–15 cm, cu 2–3 noduri, înmoaie baza în hormon de înrădăcinare și înfige-le în turbă cu perlit. Ține la lumină difuză, la 20–25°C și cu umiditate. Înrădăcinează în 3–6 săptămâni, iar plantele păstrează caracterele mamei.
Sunt fructele pasifloirei comestibile?
Fructele coapte, portocalii, ale lui Passiflora caerulea sunt comestibile, dar fade și cu multe semințe. Fructele verzi, frunzele și tulpinile sunt toxice la ingerare. Nu le consuma necoapte și nu folosi planta pentru ceaiuri. Pentru ceai medicinal se folosește altă specie, Passiflora incarnata.
Este pasiflora toxică pentru pisici și câini?
Da, frunzele și fructele necoapte pot cauza vărsături, diaree și salivație, iar rar tulburări neurologice, din cauza glicozizilor cianogenici. Dacă animalul a mestecat planta, sună veterinarul. Plantează pasiflora unde animalele nu ajung la frunze și la fructele căzute.
Cum și când tai pasiflora?
Taie primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație. Scoate lemnul uscat sau înghețat și scurtează lăstarii laterali la 2–4 muguri. Florile apar pe lăstarii noi. O plantă prea mare se poate tăia sever, la 50–100 cm de sol; se reface în sezon.