Moșmonul (Mespilus germanica) este un arbust exotic, originar din Asia de Sud-Vest și din sud-estul Europei, cultivat în România de multă vreme în grădini și livezi. Are înălțimea până la 5 m, rar ajungând arbore de mărimea a III-a, și produce fructe neobișnuite, care se mănâncă abia după ce s-au înmuiat.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști, Plante medicinale
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −20 °C
- Înălțime
- până la 6 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- altoire, butași, semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Asia de Sud-Vest și Europa de Sud-Est
Îl cauți pentru fructele moșmoane, pentru magiun și pentru compoturi, sau pentru că vrei un pom mic, decorativ, rezistent, cu flori mari primăvara târziu. Ideea principală: fructele sunt aspre și astringente când sunt culese, dar devin dulci și plăcute după păstrare și fermentare naturală sau după ce au fost pălite de ger.
Descriere
Este un arbust sau un arbore mic, cu ramuri răsucite și coroană lată, aproape pletoasă. Frunzele sunt mari, alungite, ușor păroase pe dos, iar toamna se colorează în galben-arămiu. Florile, mari, albe sau ușor roz, apar în mai-iunie, câte una la capătul lăstarilor scurți, și sunt vizitate de albine.
Fructele sunt drupe, au un receptacul cărnos, rotund sau piriform, de culoare galbenă-roșiatică, apoi brună. La vârf au cinci sepale lungi, persistente, care dau fructului aspectul caracteristic. Se coc în septembrie-octombrie. Un arbust produce 5-6 kg de fructe.
Atât frunzele, cât și scoarța și fructele conțin tanin și sunt astringente, putând fi folosite la tăbăcărie.
Răspândire și habitat
Moșmonul provine din regiunea Mării Negre, din Caucaz și din Asia de Sud-Vest, și s-a răspândit în Europa de Sud-Est încă din Antichitate. În România este mai ales cultivat și uneori subspontan, în grădinile din sudul și vestul țării, pe margini de pădure și în tufărișuri însorite. Preferă zonele cu veri calde și ierni nu prea aspre.
Cerințe: lumină, sol, climă
Are nevoie de soare direct pentru o rodire bună, dar suportă și semiumbra ușoară. Rezistă la ger până la aproximativ -20°C, deci este potrivit pentru aproape toată țara, mai puțin pentru zonele cele mai reci, unde trebuie plantat adăpostit.
Solul ideal este profund, bine drenat, lutos sau nisipos, ușor acid până la neutru. Evită zonele cu apă stagnantă. Udarea este moderată: puieții se udă regulat în primii ani, iar arbustul matur are nevoie de apă doar în perioadele fierbinți și secetoase. Un strat de mulci și puțin compost primăvara sunt suficiente.
Înmulțire
Prin semințe
- Scoate sâmburii din fructele coapte și spală-i de pulpă.
- Stratifică-i în nisip umed, în loc rece, mai multe luni; semințele germinează lent.
- Seamănă-le primăvara, în rânduri, la adâncime mică.
- Plantele cresc încet și pot rodi abia după mulți ani.
Prin altoire
Soiurile cu fructe mari se altoiesc pe puieți de moșmon, de păducel sau de gutui, prin ocuire în vară sau în despicătură la sfârșit de iarnă. Altoirea păstrează calitatea fructelor și grăbește intrarea pe rod.
Prin butași
Butașii de lăstari semilignificați, tăiați vara, pot prinde rădăcini în substrat umed și afânat, într-un loc umbrit și umed. Procentul de reușită este mai mic decât la altoire, dar metoda e utilă dacă vrei plante identice cu cea mamă.
Cultivare în grădină
Alege un loc cald, ferit de vânt, cu soare cea mai mare parte a zilei. Plantează toamna sau primăvara devreme, la 4-5 m de alți pomi. Taie doar ramurile uscate, încrucișate sau rupte, plus o ușoară subțiere a coroanei la sfârșitul iernii. Dificultatea este mică, iar pomul este rar atacat de boli grave. Poate fi ținut și ca arbust solitar decorativ, pentru florile mari și pentru culoarea de toamnă.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ramuri și flori înnegrite, ca arse | Focul bacterian (Erwinia amylovora) | Taie ramurile bolnave mult sub zona afectată, dezinfectează uneltele, anunță autoritățile fitosanitare |
| Pete brune pe frunze | Ciuperci de tip pătare sau rapăn | Strânge frunzele căzute, aerisește coroana, tratează cu produse cuprice |
| Pâslă albă pe lăstari | Făinare | Taie lăstarii atacați, tratează cu produse pe bază de sulf |
| Frunze roase, colonii mici pe vârfuri | Omizi, afide | Culege manual omizile, spală afidele cu apă sau săpun potasic |
Toxicitate
Pentru oameni, fructele coapte și prelucrate sunt sigure, iar planta este considerată în ansamblu sigură. Fructele necoapte sunt foarte astringente și pot irita stomacul, iar sâmburii nu se consumă. Pentru pisici și câini, planta nu este cunoscută ca toxică, dar sâmburii pot provoca probleme digestive sau blocaj dacă sunt înghițiți, deci nu le da fructele cu sâmburi.
Utilizări
Fructele devin dulci și cu gust plăcut numai după păstrare și fermentare sau după ce au fost pălite de ger. Moșmoanele se folosesc la prepararea magiunului, a pireurilor, a pastei de fructe și a caramelelor. Compotul preparat din moșmoane este indicat pentru combaterea diareii, datorită taninului. Prin fermentarea fructelor se obține o băutură apropiată ca gust de vin. Utilizările medicinale rămân tradiționale; pentru probleme digestive persistente consultă medicul.
Frunzele, scoarța și fructele, bogate în tanin, pot fi folosite la tăbăcărie. Florile mari sunt apreciate de albine, iar arbustul este ornamental în grădini.
Cum maturezi fructele
Culege moșmoanele la sfârșitul toamnei, când sunt tari și brune, apoi așază-le într-un singur strat într-o cameră răcoroasă și aerisită, pe paie sau pe hârtie. În 2-3 săptămâni pulpa se înmoaie, se întunecă și capătă un gust dulce-acrișor, cu note de mere coapte. Procesul se numește blettire. Fructele care au fost pălite de ger pe ramuri ajung la același rezultat natural. Poți îngheța și fructele culese, apoi le decongelezi, ca să grăbești înmuierea. Pulpa moale se scoate cu lingura și se amestecă cu zahăr, scorțișoară sau suc de lămâie pentru pireu.
Moșmonul în bucătărie
Pulpa blettită este moale, brună și are textura unui pireu de mere cu note de curmale și de scorțișoară. Se poate mânca direct cu lingurița, scuipând sâmburii, sau se poate prelucra. Pentru magiun, fierbe pulpa cu puțină apă, trece-o prin sită, adaugă zahăr după gust și fierbe până se îngroașă. Se potrivește bine cu brânză proaspătă, cu iaurt sau ca umplutură pentru prăjituri. Dacă îți place mai acrișor, adaugă puțin suc de lămâie. Compotul se prepară din fructe întregi, fierte scurt în apă cu zahăr, iar sâmburii dau o notă ușor amăruie.
Curiozități
Moșmonul a fost cultivat încă din vremea romanilor și a fost foarte popular în Evul Mediu, când se mânca blettit. Astăzi a devenit mai rar, așa că redescoperirea lui în grădini este un mod bun de a păstra un fruct tradițional.
Întrebări frecvente
Când se pot mânca moșmoanele?
Moșmoanele devin dulci și plăcute numai după păstrare și fermentare naturală sau după ce au fost pălite de ger. Culese din pom sunt tari, aspre și astringente. De obicei se lasă 2-3 săptămâni într-un loc răcoros, până pulpa se înmoaie și se întunecă.
Cât ger suportă moșmonul?
Suportă aproximativ -20°C, deci este potrivit pentru cea mai mare parte a țării. În zonele cu ierni foarte aspre se plantează într-un loc adăpostit, ferit de vânt. Florile apar târziu, în mai-iunie, așa că înghețurile de primăvară îl afectează rar.
Cum se înmulțește moșmonul?
Se înmulțește prin semințe stratificate la rece, dar creșterea este lentă, prin altoire pe moșmon, păducel sau gutui, pentru soiuri cu fructe mari, și prin butași semilignificați tăiați vara, mai puțin siguri. Altoirea este metoda cea mai fiabilă.
La ce sunt bune moșmoanele?
Se folosesc la prepararea magiunului, a pireurilor, a pastei de fructe și a caramelelor. Compotul din moșmoane este indicat tradițional contra diareii, datorită taninului. Prin fermentare se obține o băutură apropiată ca gust de vin.
Câte kilograme de fructe dă un moșmon?
Un arbust produce în medie 5-6 kg de fructe pe an. Fructele se coc în septembrie-octombrie și sunt drupe cu receptacul cărnos, galben-roșiatic apoi brun, cu cinci sepale persistente la vârf. Producția depinde de soare, sol și vârstă.