Molidul de Arizona (Picea engelmannii), cunoscut în literatura de specialitate și ca molid de Engelmann, este un conifer exotic din America de Nord, apropiat de molidul înțepător. În România a fost introdus în cultură experimentală și în parcuri, iar interesul pentru el vine din rezistența la secetă și la fum și din frunzișul albăstrui, mai blând la atingere decât al rudei sale înțepătoare.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști, Plante exotice
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −40 °C
- Înălțime
- până la 40 m
- Înmulțire
- semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Munții Stâncoși, America de Nord
Îl cauți dacă vrei un molid ornamental rezistent la ger, cu ace moi și o coroană regulată. Trebuie să știi însă că este sensibil la înghețurile târzii de primăvară, care pot arde lujerii tineri. Pe pagină găsești cum îl recunoști, ce condiții îi plac și cum îl cultivi.
Descriere
Este un arbore veșnic verde, înalt, cu coroană conică și ramuri dispuse în verticile. Poate atinge 40 m în condiții bune, în patria de origine uneori chiar mai mult, iar în plantațiile din România ajunge mai greu la aceste dimensiuni.
Se deosebește de molidul înțepător (Picea pungens) prin câteva caractere simple:
- scoarța este subțire, brună deschisă;
- lujerii sunt scurți și glandulos-păroși;
- mugurii sunt tomentoși, rășinoși, cu solzii alipiți;
- acele sunt verzi, albăstrui brumate, flexibile și neînțepătoare, îndreptate în sus, și degajă, când le strivești, un miros neplăcut.
Conurile sunt cilindrice, de 3–7 cm, cu solzi subțiri și flexibili, brune la maturitate. Tocmai faptul că acele nu înțeapă face molidul de Arizona mai prietenos într-un spațiu unde trec copii sau animale.
Răspândire și habitat
Specia este originară de pe versanții estici ai Munților Stâncoși, unde are un areal destul de vast, de la regiunile montane din Statele Unite până în Canada. Crește la altitudini mari, în păduri răcoroase, adesea împreună cu bradul subalpin. Numele „de Arizona” s-a răspândit în limba română, dar planta nu se limitează la acel stat și este mai degrabă un locuitor al munților reci.
În România nu este spontană. S-au obținut plantații reușite la Dofteana (județul Bacău) și în munții Brețcului (Șandrul Mare), ceea ce arată că poate reuși în zonele montane cu climat răcoros și precipitații bune.
Cerințe: lumină, sol și climă
Are nevoie de soare direct sau de lumină bogată; în umbră deasă coroana se rărește. Rezistă bine la secetă și la fum, deci suportă mai bine decât alți molizi aerul poluat din apropierea orașelor. Este foarte rezistent la ger, până la aproximativ −40 °C, dar suferă din cauza înghețurilor târzii, care afectează lujerii abia dezmugurit.
Solul potrivit este aerat, profund, proaspăt și bine drenat; reușește și pe soluri mai sărace, dacă nu sunt băltite. În grădină, plantează-l într-un loc adăpostit de curenți reci, nu în depresiuni unde aerul rece stagnează primăvara și înghețurile târzii se instalează cel mai ușor.
- Lumină: soare direct.
- Udare: moderată; în primii ani udă profund pe vreme secetoasă.
- Sol: drenat, adânc, ușor acid până la neutru.
- Iarna: nu are nevoie de protecție; atenție doar la înghețurile din aprilie–mai.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe. Conurile se culeg toamna, se lasă la căldură până se deschid, apoi se extrag semințele aripate.
- Păstrează semințele uscate și reci peste iarnă.
- Înainte de semănat, stratifică-le la rece în nisip umed, 3–4 săptămâni, pentru încolțire uniformă.
- Seamănă primăvara în ghivece sau în straturi cu substrat ușor, acoperind semințele cu 5–10 mm de pământ.
- Menține umiditatea; puieții se repică după un an și se cresc în pepinieră câțiva ani înainte de plantarea definitivă.
Pentru exemplarele cu nuanțe deosebite ale acelor se practică în pepiniere și altoirea, dar pentru specia tipică semințele sunt suficiente.
Cultivare în grădină
Plantarea se face toamna târziu sau primăvara devreme, cu balot de pământ, într-o groapă largă. Așază arborele la aceeași adâncime la care a crescut în pepinieră și udă abundent. Un strat de mulci ajută la păstrarea umidității. Nu necesită tăiere de formare. Dacă un lujer a degerat primăvara, îl scurtezi după ce se vede clar ce a rămas viu.
Este un arbore mare, deci nu îl planta aproape de case, garduri sau conducte. Într-un parc sau pe o proprietate generoasă, formează o siluetă conică, elegantă, cu aspect verde-albăstrui.
Molidul de Arizona față de alți molizi
Alegerea dintre molizi depinde de ce ceri de la arbore. Molidul comun (Picea abies) este specia noastră montană, rapidă și ieftină, dar suportă greu seceta, vântul uscat și aerul poluat. Molidul înțepător are efectul ornamental al acelor albastre, însă acele sunt dure și înțeapă. Molidul de Arizona se află la mijloc: este rezistent la secetă și la fum, are un frunziș verde cu nuanță albăstruie și ace moi, dar crește mai încet decât molidul comun în zonele răcoroase.
Șansele de reușită sunt cele mai bune la deal și la munte, cu ierni reci și veri răcoroase, ca în plantațiile din Bacău sau din munții Brețcului. În câmpie, verile fierbinți și aerul uscat îl slăbesc, iar atacurile de dăunători devin mai probabile. Plantează-o în grup mic doar dacă ai spațiu: coroanele se ating și se răresc la bază, iar arborii înghesuiți se aerisesc greu. O distanță de 4–5 m între exemplare este un minim rezonabil.
Dacă primăvara apar înghețuri târzii, nu te grăbi să tai lujerii afectați: așteaptă să se vadă clar ce a rămas viu. De obicei, mugurii de la baza lujerului regenerează și coroana își revine într-un sezon sau doi, fără intervenții.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Lujeri tineri înnegriți sau uscați primăvara | Înghețuri târzii | Amplasare adăpostită, scurtarea lujerilor afectați |
| Ace care îngălbenesc și cad, depuneri lipicioase | Afide și păduchi ai molidului | Jet de apă, ulei horticol sau insecticid specific |
| Ace ruginii, căderea acelor vechi | Ciuperci ale acelor, umiditate stagnantă | Aerisirea coroanei, îndepărtarea ramurilor bolnave |
| Galerii sub scoarță, ramuri uscate | Gândaci de scoarță pe arbori slăbiți | Eliminarea exemplarelor atacate, udare în perioadele secetoase |
Toxicitate
Planta este considerată sigură. Pentru oameni nu prezintă pericol la contactul obișnuit, iar acele nu înțeapă. Pentru pisici și câini nu este cunoscută ca toxică; mestecarea unor cantități mari de ace poate însă provoca deranjamente digestive ușoare.
Utilizări
- Ornamental: arbore de parc sau de grădină mare, solitar sau în grup.
- Forestier: în țara de origine, lemnul ușor se folosește în construcții și la fabricarea hârtiei, iar în Europa a fost încercat în plantații experimentale.
- Perdele de protecție: rezistența la fum și la secetă îl face util lângă drumuri și zone industriale, în climat montan.
Curiozități
Hibrizii naturali dintre molidul de Engelmann și molidul alb (Picea glauca) apar frecvent în Munții Stâncoși, ceea ce face uneori greu de recunoscut specia pură.
Întrebări frecvente
Prin ce se deosebește molidul de Arizona de molidul înțepător?
Molidul de Arizona are acele moi, neînțepătoare, orientate în sus și cu miros neplăcut când le strivești, iar scoarța este subțire și brună deschisă. Lujerii sunt scurți, glandulos-păroși, iar mugurii sunt rășinoși, cu solzii alipiți. Molidul înțepător are, în schimb, ace rigide și înțepătoare, fără miros.
Rezistă molidul de Arizona la ger?
Da, suportă temperaturi de până la aproximativ −40 °C și poate fi cultivat în toată țara. Punctul slab este înghețul târziu de primăvară, care poate arde lujerii tineri după dezmugurire. Alege un loc adăpostit și ferit de aerul rece care stagnează în depresiuni.
Unde a fost cultivat molidul de Arizona în România?
Plantații reușite sunt semnalate la Dofteana, în județul Bacău, și în munții Brețcului, la Șandrul Mare. Rezultatele arată că specia se descurcă în zone montane răcoroase, cu precipitații suficiente. În câmpie rezultatele sunt mai slabe, mai ales în ani cu veri foarte secetoase.
Cât de mult crește molidul de Arizona?
În condiții bune poate ajunge la 40 m înălțime, cu o coroană conică regulată. Creșterea este moderată în primii ani și se accelerează după ce arborele s-a înrădăcinat. Într-o grădină obișnuită devine rapid prea mare, așa că planteaz-o doar acolo unde ai spațiu, la distanță de clădiri.
Cum înmulțesc molidul de Arizona din semințe?
Culege conurile toamna, extrage semințele și păstrează-le uscate peste iarnă. Înainte de semănat stratifică-le la rece 3–4 săptămâni în nisip umed. Seamănă primăvara într-un substrat ușor, acoperind semințele subțire, și ține-l umed. Puieții se repică după un an.