Vicia cracca este o cățărătoare erbacee perenă, din familia leguminoaselor, care se agață de alte plante cu ajutorul cârceilor. O vezi vara pe pajiști, în garduri vii, pe maluri și pe margini de drum, cu ciorchini de flori albastru-violet.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de câmp
- Tip
- cățărătoare
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 150 cm
- Înflorire
- iunie – august
- Înmulțire
- semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa și Asia
O cauți pentru că vrei s-o recunoști, s-o folosești ca plantă meliferă sau ca îngrășământ verde. Este discretă și frumoasă, dar poate acoperi vegetația din jur dacă nu o supraveghezi.
Fiind leguminoasă, îmbogățește solul în azot și hrănește albinele și bondarii, motiv pentru care este apreciată în pajiști și în grădini naturale. Pe de altă parte, în culturi poate deveni o buruiană supărătoare, pentru că se urcă pe cereale și le culcă.
Descriere
Tulpinile subțiri, pufoase, pot ajunge la 150 cm lungime, sprijinite pe plantele vecine. Fără suport, planta se întinde pe sol sau formează o masă încâlcită.
- Frunzele: sunt compuse, cu multe foliole mici, lanceolate, și se termină cu cârcei ramificați, prin care planta se agață.
- Florile: sunt grupate în ciorchini lungi, unilaterali, de culoare albastru-violet, și apar din iunie până în august. Sunt foarte căutate de albine și bondari.
- Fructul: este o păstaie mică, brună, cu câteva semințe rotunde.
- Rădăcina: este adâncă și ramificată, cu nodozități în care trăiesc bacteriile fixatoare de azot.
Planta rezistă la ger până la aproximativ -30°C, deci trece fără probleme prin iernile din România.
Răspândire și habitat
Specia este originară din Europa și Asia și este foarte comună în România, de la câmpie până în zona montană joasă. O găsești pe:
- pajiști și fânețe, mai ales pe cele neîngrijite;
- garduri vii și margini de pădure;
- maluri de ape și rigole;
- margini de drum, terenuri virane și culturi de cereale.
Preferă locurile deschise, luminoase, unde are plante înalte pe care să se urce.
Cerințe: lumină, apă și sol
Lumină: soare direct sau semiumbră luminoasă. La umbră deasă înflorește slab.
Udare: moderată. Se descurcă bine cu ploile obișnuite, fără băltiri; după instalare, rădăcina adâncă o ajută în perioadele secetoase.
Sol: aproape orice sol, de la sărac la mediu, bine drenat. Nu cere îngrășăminte, mai ales cu azot, pentru că își produce singură.
Iarna: nu necesită adăpost. Părțile aeriene se usucă, iar primăvara planta reia creșterea din rădăcină.
Înmulțire
Măzărichea se înmulțește prin semințe, care se pot semăna toamna sau primăvara.
- Scarificarea ușoară ajută germinarea, pentru că învelișul semințelor este tare și impermeabil: freacă-le ușor între două foi de șmirghel sau înmoaie-le 12–24 de ore în apă călduță.
- Seamănă la 1–2 cm adâncime, direct pe loc, într-un sol afânat.
- Ține solul ușor umed până la răsărire, în 2–4 săptămâni.
- Pune un suport lângă plante: un gard, o plasă sau alte plante înalte.
În natură, păstăile se deschid și își aruncă semințele la câțiva metri. Planta se extinde și vegetativ, prin lăstari care pornesc din rădăcină.
Cultivare și control
Dacă vrei s-o ai în grădină, alege un loc la marginea unui gard sau într-o zonă naturală. Oferă-i un gard, o plasă sau alte plante înalte ca suport, altfel se întinde pe jos. Ca îngrășământ verde, se seamănă des, se lasă să crească până la început de înflorire și se încorporează în sol prin săpat, când frunzele sunt încă verzi.
Pentru a limita răspândirea, după înflorire taie plantele dacă nu vrei să facă semințe. Pe terenul agricol, cosirea repetată și rotația culturilor o țin sub control. Plantele mici se smulg ușor, cu rădăcină cu tot.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pete albe, ca o pulbere, pe frunze și tulpini | Făinare | Taie și îndepărtează părțile afectate, asigură aerisire |
| Frunze îndoite, cu colonii mici verzi sau negre | Afide | Jet de apă, lasă prădătorii naturali (buburuze) |
| Găuri rotunde pe marginea frunzelor | Gărgărițe (Sitona) | De obicei nu necesită tratament; se acceptă la plante spontane |
| Păstăi cu găuri mici, semințe golite | Gândaci ai semințelor (bruchide) | Distruge păstăile atacate înainte de coacere |
Toxicitate
Oameni: nu este toxică în condiții obișnuite, dar semințele nu se consumă; ca multe leguminoase sălbatice, pot conține compuși nedoriți. Pisici și câini: nu este considerată toxică, dar nu lăsa animalele să mănânce cantități mari de semințe.
Utilizări
- Melifer: înflorirea de vară oferă nectar și polen albinelor, bondarilor și altor polenizatori.
- Îngrășământ verde: fixează azot atmosferic și îmbogățește solul.
- Furaj: în pajiști, animalele pășunează planta tânără, cu valoare nutritivă bună; bătrână și uscată este mai puțin gustoasă.
- Ornamental: în grădini sălbatice și pajiști florale, pentru ciorchinii albastru-violet.
Măzărichea în grădina naturală
Într-o grădină sălbatică sau într-o pajiște florală, măzărichea se comportă ca un liant: se împletește printre ierburi înalte și le dă un aspect bogat, cu flori albastre vara. Alege-i un loc în care să nu concureze cu plante mai delicate. Se pretează bine lângă un gard viu, la marginea unei livezi sau pe un taluz, unde nimeni nu o deranjează.
Pe un strat de legume, în schimb, o scoți imediat ce o vezi, pentru că se urcă pe tutori, pe fasole sau pe roșii și le sufocă. Tăiată înainte de formarea păstăilor, nu se mai înmulțește pe seama semințelor, iar rădăcina rămâne în sol ca sursă de azot.
Combinații care merg bine în pajiști: margarete, albăstrele, scai și diferite graminee de pajiște. Cosirea o dată pe an, la sfârșitul verii, menține pajiștea în echilibru și permite semințelor să cadă.
Diferențe față de alte măzărichi
În România cresc mai multe specii de Vicia, iar unele seamănă între ele. Măzărichea de câmp se deosebește prin ciorchinii lungi, cu multe flori (de obicei peste zece), așezate pe o singură parte a axei, și prin numărul mare de foliole pe frunză. Alte specii au flori puține, solitare sau în perechi, și frunze cu mai puține foliole. Dacă ești nesigur, observă numărul de flori din inflorescență și forma cârceilor.
Când înflorește și cum o observi
Cel mai bun moment pentru identificare este în plină înflorire, în iunie–iulie, când ciorchinii albastru-violet se văd de la distanță pe marginea pajiștilor. Florile se deschid de jos în sus, iar la bază se văd deja păstăi tinere. Dimineața devreme, albinele sunt deja active pe ele.
Curiozități
Cârceii ramificați, care se înfășoară în jurul oricărui suport, sunt de fapt frunze modificate. Planta nu fixează azotul singură: o fac bacteriile simbiotice din nodulii radiculari, de care beneficiază apoi și culturile care urmează.
Întrebări frecvente
Cum recunosc măzărichea de câmp?
Este o cățărătoare cu tulpini subțiri, pufoase, frunze compuse din multe foliole mici și cârcei ramificați la vârf. Florile albastru-violet sunt grupate în ciorchini lungi, unilaterali, și apar din iunie până în august. Fructul este o păstaie mică, brună.
Este măzărichea bună pentru albine?
Da, florile bogate în nectar și polen sunt căutate de albine, bondari și alți polenizatori pe toată durata înfloririi, din iunie până în august. De aceea este apreciată în pajiști și în grădini naturale, mai ales în zonele cu puține flori de vară.
Poate fi folosită ca îngrășământ verde?
Da, fiind leguminoasă, fixează azot atmosferic prin bacteriile din rădăcini. Se seamănă des, se lasă să crească până la început de înflorire, apoi se cosește și se încorporează în sol. Solul se îmbogățește în azot și în materie organică.
Cum împiedic măzărichea să invadeze grădina?
Taie plantele după înflorire, înainte să se coacă păstăile, și smulge lăstarii tineri împreună cu rădăcina. Nu o lăsa să se urce pe plantele cultivate. Pe teren mare ajută cosirea repetată și rotația culturilor.
Cum se seamănă măzărichea?
Seamănă semințele toamna sau primăvara, la 1–2 cm adâncime. Pentru că învelișul este tare, scarificarea ușoară sau înmuierea în apă călduță timp de 12–24 de ore ajută germinarea. Oferă un suport pe care să se cațere.