Mărar (Anethum graveolens)

Pe scurt despre mărar

Mărarul (Anethum graveolens) este una dintre cele mai folosite plante aromatice din bucătăria românească, nelipsit de la ciorbe, salate, mâncăruri cu cartofi și, mai ales, de la murături. Este o plantă anuală, ușor de cultivat din semințe direct în grădină, care crește repede și răsplătește grădinarul cu frunze fine, parfumate, dar și cu semințe aromate. Dacă te întrebi cum se cultivă mărarul, vestea bună este că tolerează frigul, germinează ușor și nu cere o îngrijire pretențioasă.

Fișa plantei

Categorie: Plante aromatice
Tip: plantă erbacee
Amplasare: exterior
Lumină: soare direct
Udare: moderat
Dificultate: ușoară
Temp. minimă: 0 °C
Înălțime: până la 120 cm
Înflorire: iulie, august
Înmulțire: semințe
Toxicitate: sigură
Origine: Asia de Sud-Vest și Europa

Descriere

Mărarul este o plantă erbacee anuală din familia Apiaceae (Umbelliferae), aceeași cu pătrunjelul, morcovul și fenicul. Are o tulpină dreaptă, cilindrică, fistuloasă (goală pe interior) și ușor striată, de culoare verde-albăstruie. Frunzele sunt foarte fine, divizate în segmente filiforme, de tip penat, ceea ce dă plantei un aspect aerisit, ca de „pană”. Florile, mici și galbene, sunt grupate în umbele mari, plate, tipice familiei, care apar în a doua parte a verii. După înflorire se formează semințele ovale, turtite și ușor aripate, intens aromate. Întreaga plantă degajă un miros caracteristic, datorat uleiurilor esențiale bogate în carvonă și limonen, prezente atât în frunze, cât și în semințe.

Cum se seamănă mărarul

Mărarul are o rădăcină pivotantă sensibilă la transplantare, de aceea se seamănă cel mai bine direct în grădină, la locul definitiv, evitând răsadul.

Perioada: se poate semăna din aprilie, când solul s-a încălzit puțin, și până în iulie. Plantulele tinere suportă frigul, așa că nu trebuie să aștepți căldurile mari.
Adâncimea: semințele se acoperă cu un strat subțire de pământ, de circa 1 cm. Germinează în 10–21 de zile, în funcție de temperatură și umiditate.
Distanța: se seamănă în rânduri distanțate la 25–30 cm; pe rând, plantele se răresc ulterior la 10–15 cm pentru un mărar viguros.
Semănat eșalonat: pentru a avea frunze fragede tot sezonul, seamănă o porție nouă la fiecare 2–3 săptămâni, din primăvară până la mijlocul verii. Astfel eviți situația în care toată cultura înflorește deodată și frunzele devin mai aspre.
În ghiveci: se poate cultiva și pe balcon, într-un vas adânc de cel puțin 25–30 cm, fiindcă rădăcina merge în profunzime.

Îngrijire

Lumină: mărarul preferă soarele deplin, dar tolerează și o semiumbră ușoară. La lumină puțină crește firav și se întinde după soare.
Udare: menține solul constant ușor umed, mai ales în perioadele secetoase. Seceta prelungită grăbește înflorirea (planta „dă în sămânță”) și reduce calitatea frunzelor. Evită însă băltirea apei.
Plivire: îndepărtează buruienile din jurul plantelor tinere, care sunt firave la început și pot fi ușor sufocate.
Fertilizare: pe un sol fertil nu are nevoie de multe îngrășăminte. Un compost încorporat înainte de semănat este de obicei suficient; excesul de azot dă o creștere bogată, dar cu aromă mai slabă.
Susținere: soiurile înalte, ajunse la peste un metru, se pot apleca pe vânt sau ploaie; un mic arac le ajută să rămână drepte.

Recoltare și păstrare

Mărarul se recoltează în două etape distincte, în funcție de ceea ce dorești să obții.

Frunzele se pot culege din momentul în care planta are 15–20 cm înălțime, începând de obicei din iunie. Taie frunzele de pe lateral sau vârfurile tinere, lăsând planta să crească în continuare. Aroma este cea mai puternică dimineața, înainte de înflorire. Pentru păstrare, mărarul verde se poate congela (tocat și pus în pungi sau în cuburi de gheață) — metodă care păstrează cel mai bine aroma — ori se poate usca la umbră, într-un loc aerisit, deși uscarea diminuează parfumul.

Semințele se recoltează când umbelele s-au îngălbenit și seminele au început să se brunifice, de regulă în august–septembrie. Taie umbelele întregi, leagă-le în mănunchiuri și atârnă-le cu capul în jos deasupra unei pungi de hârtie sau a unui castron, într-un loc uscat. Pe măsură ce se usucă, semințele cad singure. Se păstrează în borcane închise, la întuneric, și își mențin aroma și capacitatea de germinație unul sau doi ani.

Utilizări

Mărarul este apreciat în primul rând pentru frunzele sale proaspete, adăugate la final în ciorbe, supe, salate, mâncăruri cu cartofi, brânzeturi, pește și sosuri pe bază de iaurt sau smântână. Adăugat la final, păstrează cea mai bună aromă, fiindcă fierberea îndelungată o estompează.

Cea mai cunoscută utilizare rămâne însă la murături: atât frunzele, cât și umbelele cu semințe (mărarul „de toamnă”, ajuns la maturitate) se pun în borcanele cu castraveți, gogonele, gogoșari sau varză murată. Mărarul nu doar parfumează zeama, ci contribuie și la aroma echilibrată a murăturilor de iarnă. Semințele se folosesc, de asemenea, ca mirodenie în pâine, oțeturi aromate și amestecuri de condimente, iar din ele se extrage și ulei esențial cu însușiri carminative, folosit tradițional pentru a calma balonarea și disconfortul digestiv.

Boli și dăunători

Mana (Plasmopara nivea) — pete și puf cenușiu pe frunze, favorizate de umiditate mare și aerisire slabă.
Făinarea — depunere albicioasă pe frunze, mai ales spre sfârșitul verii, pe vreme caldă și uscată.
Putrezirea bazei și a rădăcinii — apare pe soluri prea umede, slab drenate.
Afidele (păduchii de plante) — colonii pe vârfurile tinere și pe umbele, care slăbesc planta.
Omida fluturelui de morcov (Papilio machaon) — omizi verzi cu dungi care se hrănesc cu frunzele fine.

Curiozități

Numele de gen Anethum provine din grecescul anethon, iar mărarul este folosit de mii de ani: era cunoscut egiptenilor antici, apare în papirusuri medicale și a fost prețuit de greci și romani deopotrivă ca plantă culinară și medicinală. În tradiția populară, mărarul era considerat un simbol al bogăției și un mijloc de protecție împotriva „farmecelor”. Curios este și faptul că mărarul atrage insectele folositoare — viespi parazitoide și buburuze —, motiv pentru care este adesea recomandat ca plantă „însoțitoare” în grădina de legume.

Întrebări frecvente

De ce înflorește mărarul prea repede?

Înflorirea timpurie (numită popular „dat în sămânță”) este declanșată de căldură, secetă și zilele lungi de vară. Pentru a întârzia fenomenul, udă regulat, seamănă eșalonat și recoltează frunzele des, pentru a stimula creșterea vegetativă.

Se poate transplanta mărarul?

Nu se recomandă, fiindcă are o rădăcină pivotantă sensibilă care suferă la mutare, iar planta tinde apoi să înflorească prematur. Cel mai bine se seamănă direct la locul definitiv.

Mărarul rezistă la ger?

Plantulele tinere suportă scurte înghețuri ușoare, de aceea poate fi semănat devreme, din aprilie. Fiind însă o plantă anuală, nu supraviețuiește iernii; toamna se usucă după ce a făcut semințe.

Care este diferența dintre frunzele și semințele de mărar la murături?

Frunzele verzi dau o aromă mai proaspătă și delicată, potrivită pentru murături rapide, în timp ce umbelele cu semințe coapte oferă o aromă mai intensă și persistentă, ideală pentru castraveții și gogonelele puse la iarnă.