Măceșul (Rosa canina) este un arbust spontan, ghimpos, foarte răspândit în România, cunoscut mai ales pentru fructele lui roșii, bogate în vitamina C. Primăvara înflorește cu flori roz-deschis sau albe, plăcut mirositoare, iar toamna tufele se încarcă de măceșe roșii, care rămân decorative până târziu.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști, Plante medicinale
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 3 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Caracteristici
- gard viu, parfumată
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Spontană în România, Europa, Asia de Vest, Africa de Nord
Pagina explică cum recunoști specia, unde crește, cum o cultivi și cum o înmulțești, ce boli poate avea și cum folosești fructele. Este un arbust rezistent și puțin pretențios, util în garduri vii, pentru fauna sălbatică și pentru ceaiuri și dulcețuri.
Descriere
Genul Rosa cuprinde multe specii spontane, toate arbuști, iar măceșul comun, Rosa canina, este cel mai frecvent întâlnit în țara noastră. Tufa ajunge la 2–3 m înălțime, cu lăstari arcuiți, ghimpoși, cu ghimpi curbați, în formă de cârlig. Frunzele sunt compuse, cu 5–7 foliole ovale, dințate.
Florile sunt roz-deschis sau albe, plăcut mirositoare, de 4–5 cm, câte 1–3, și apar în mai–iunie. Fructele, numite măceșe, sunt roșii, elipsoidale, de 1,0–2,0 cm lungime și 0,5–1,5 cm în diametru, cu 1–40 de semințe (achene) înconjurate de perișori. Se coc la sfârșitul lui august și în septembrie. O tufă de măceș produce 0,5–4,0 kg de fructe.
Răspândire și habitat
Măceșul crește la marginea pădurilor, în pădurile cu consistență redusă, în tufărișuri, pe pajiști, de-a lungul gardurilor și al drumurilor, de la câmpie până la munte. Măceșele de munte sunt mai mari și mai bogate în vitamina C decât cele de la dealuri sau de la câmpie. Are un areal larg în Europa, Asia de Vest și Africa de Nord.
Cerințe: lumină, sol, climă
Cere soare direct, dar suportă și semiumbră ușoară, cu o fructificare mai slabă. Rezistă foarte bine la ger, până la aproximativ -30 °C, și la secetă; udarea este rară, doar la plantare și în perioade foarte uscate. Preferă soluri bine drenate, de la nisipoase la lutoase, de la ușor acide la calcaroase, și suportă terenuri sărace.
Nu necesită fertilizare. Un strat de mulci la plantare ajută la instalare. Evită solurile permanent îmbibate cu apă și umbra deasă.
Înmulțire
Din semințe
Semințele se extrag din măceșele coapte și se stratifică la rece, în nisip umed, timp de 4–6 luni, apoi se seamănă toamna sau primăvara. Germinează lent și neuniform, uneori abia în al doilea an. Este metoda folosită pentru obținerea portaltoilor pentru trandafiri.
Prin butași
Butașii lemnificați de toamnă, lungi de 20–25 cm, se pun în sol afânat, la adăpost, și se înrădăcinează în câteva luni. Butașii verzi de vară reușesc mai rar.
Prin drajoni
Arbustul emite lăstari din rădăcină. Separă drajonii toamna sau primăvara devreme, cu o parte din rădăcini, și plantează-i imediat. Este cea mai simplă metodă pentru un grădinar.
Cultivare în grădină
Măceșul este potrivit pentru garduri vii libere, pentru margini de livadă și pentru grădini naturale. Plantează la 1,5–2 m distanță. Taie la sfârșitul iernii sau primăvara devreme ramurile uscate, rupte și cele mai vechi, pentru a-i păstra vigoarea. Planta suportă tăieri puternice și se regenerează ușor din cioată.
La plantare, sapă o groapă de 40 × 40 cm, adaugă puțin compost și udă bine. În primul an urmărește umiditatea solului și îndepărtează buruienile din jur, apoi tufa se descurcă singură. Dacă o folosești ca gard viu, rărește din când în când lăstarii vechi, ca lumina să pătrundă în interior și fructele să se coacă uniform.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pulbere albă pe frunze și lăstari | Făinare | Aerisește tufa, pulverizează cu zeamă de sulf la nevoie |
| Pete negre, căderea frunzelor | Pătarea neagră | Strânge frunzele căzute, rărește tufa |
| Galii păroase, roșiatice pe ramuri | Viespea gale (Diplolepis rosae), „mături de vrăjitoare” | Taie și arde galiile, fără alte tratamente |
| Colonii verzi pe muguri | Afide | Jet de apă, săpun potasic, buburuze |
Toxicitate
Măceșul este sigur pentru oameni, pisici și câini. Fructele sunt comestibile, mai ales după primele geruri, când devin mai dulci și mai moi, dar perișorii din interior irită gura și tubul digestiv, de aceea se scot înainte de consum. Ghimpii pot răni mâinile și labele animalelor.
Utilizări
Partea cărnoasă a fructului se utilizează în industria farmaceutică pentru extragerea vitaminei C și ca infuzii diuretice. De asemenea, se utilizează în industria alimentară pentru prepararea magiunului, a pastei de fructe, a jeleurilor, a gemurilor și a lichiorurilor. Din măceșele uscate se poate pregăti un vin foarte plăcut. La domiciliu se fac ceaiuri, siropuri, dulcețuri și marmeladă. Fructele uscate se păstrează într-un loc uscat și întunecat.
Ceaiul de măceșe este folosit tradițional în răceli și pentru aportul de vitamina C, dar nu înlocuiește tratamentul medical. Florile sunt melifere, iar tufele hrănesc și adăpostesc păsările și mamiferele mici. Ca portaltoi, măceșul este folosit pentru trandafirii cultivați.
Curiozități
În al Doilea Război Mondial, siropul de măceșe a fost folosit în Marea Britanie ca sursă de vitamina C, când citricele nu mai ajungeau pe insulă. Epitetul științific „canina” înseamnă „de câine” și, în limbajul vechilor botaniști, indica o plantă obișnuită, comună, spre deosebire de trandafirii nobili din grădini.
Măceșul are și un rol ecologic important: florile oferă polen albinelor sălbatice și bondarilor, frunzele sunt hrană pentru omizi ale unor fluturi, iar tufișurile ghimpoase protejează cuiburile păsărilor mici de prădători. Într-un colț de grădină lăsat natural, o singură tufă de măceș poate adăposti zeci de specii de insecte, păsări și mamifere mici.
Pentru recunoaștere, ține minte două detalii: sepalele se desfac și cad înainte ca fructul să se coacă, iar ghimpii sunt puternici, curbați, de regulă la fel de mari pe toată tulpina. Aceste semne îl deosebesc de alte specii de Rosa spontane, cu ghimpi drepți sau cu sepale persistente. Specia are însă variabilitate mare, așa că identificarea exactă a formelor locale rămâne treaba botaniștilor.
Fructele rămân pe tufă toată iarna și sunt o sursă de hrană pentru păsări, în special sturzi și mierle. Galiile păroase de pe ramuri, numite și „mături de vrăjitoare”, sunt inofensive și nu afectează grav planta.
Cum recolți și păstrezi măceșele
Culege fructele între sfârșitul lui august și octombrie, când sunt roșii și ușor moi la atingere. Recoltează cu mănuși groase, taie tija și lasă o parte din fructe pe tufă pentru păsări. Pentru ceai, taie fructele în două, scoate semințele și perișorii, apoi usucă pulpa în uscător sau în aer cald și umbros, la 40–50 °C, până devine casantă. Păstrează-le în borcane închise, la loc întunecat. Pentru dulceață, fierbe pulpa curățată cu zahăr și puțină apă, până se îngroașă.
Întrebări frecvente
Când se recoltează măceșele?
Măceșele se coc la sfârșitul lui august și în septembrie și se pot culege până în octombrie. Cele culese după primele geruri sunt mai dulci și mai moi. Recoltează fructele roșii și ferme, cu mănuși, taie tija, apoi curăță semințele și perișorii din interior, pentru că irită gura și gâtul. Lasă o parte pentru păsări.
Cum prepar ceaiul de măceșe?
Taie măceșele în două, scoate semințele și perișorii, apoi pune 1–2 lingurițe de pulpă uscată la o cană cu apă fierbinte, nu clocotită, și lasă 10–15 minute la infuzat. Poți zdrobi fructele uscate înainte. Gustul este acrișor, bogat în vitamina C. Ceaiul nu înlocuiește tratamentul medical.
Este măceșul toxic pentru câini și pisici?
Nu, măceșul este considerat sigur pentru oameni, câini și pisici. Fructele sunt comestibile, dar perișorii din interior irită gura și intestinul, deci nu lăsa animalul să mănânce multe. Un pericol real sunt ghimpii, care pot răni labele și botul. Într-o grădină cu animale, planta o amplasezi departe de aleile pe care se joacă.
Cum înmulțesc măceșul?
Cel mai simplu prin drajoni: separi toamna sau primăvara devreme lăstarii cu rădăcini și îi plantezi imediat. Mai poți folosi butași lemnificați de toamnă sau semințe stratificate 4–6 luni la rece. Semințele germinează lent, uneori abia în al doilea an, dar sunt folosite pentru portaltoi.
Ce sunt „măturile de vrăjitoare” de pe măceș?
Sunt galii păroase, roșiatice, făcute de viespea Diplolepis rosae, ai cărei larve se dezvoltă în interior. Sunt inofensive și nu pun în pericol planta. Dacă ți se par neplăcute, taie ramura atacată și arde-o, dar nu e nevoie de tratamente chimice. Galiile adăpostesc și alte insecte utile.
Pot folosi măceșul ca gard viu?
Da, este potrivit pentru garduri vii libere, rezistente la ger și secetă, care adăpostesc păsări. Plantează tufele la 1,5–2 m distanță, în loc însorit, și taie la sfârșitul iernii ramurile vechi sau uscate. Gardul nu este perfect regulat, dar oferă flori parfumate, fructe decorative și o barieră ghimpoasă.