Măceșul cultivat (Rosa rugosa), numit și trandafir rugos sau trandafir japonez, este un arbust viguros, originar din Asia de Est, valoros pentru florile parfumate, pentru fructele mari, bogate în vitamina C, și pentru rezistența neobișnuită la ger, la vânt și la sare. A fost introdus în România și s-a adaptat bine, atât în grădini, cât și pe terenuri degradate.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști, Plante medicinale
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −35 °C
- Înălțime
- până la 2 m
- Înflorire
- mai – septembrie
- Înmulțire
- butași, divizare, drajoni, semințe
- Caracteristici
- gard viu, parfumată
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Asia de Est (Japonia, Coreea, nordul Chinei)
Se caută pentru trei lucruri: pentru garduri vii dese și ghimpoase, pentru înflorirea lungă, din iunie până toamna, și pentru măceșele cărnoase, folosite în ceaiuri, dulcețuri și siropuri. Este una dintre cele mai ușor de întreținut specii de trandafir, ideală pentru grădinarii care nu vor să facă tratamente.
Descriere
Planta crește ca arbust până la 2 m înălțime, cu tulpini dese, acoperite de ghimpi și de peri fini, formând tufe dese. Frunzele sunt compuse, cu 5–9 foliole zbârcite (de aici numele „rugosa”), de un verde-închis, lucioase, care toamna capătă nuanțe galbene-portocalii. Rădăcina emite drajoni, așa că tufa se extinde în timp.
Florile sunt purpurii până la albe, solitare sau grupate în inflorescențe, parfumate, simple sau, la unele soiuri, pline. Înflorirea are loc din iunie până în august, iar la multe soiuri continuă sporadic până în septembrie. Fructele sunt globuloase, glabre, roșii, mari, de 2,0–2,5 cm în diametru, adesea turtite la poli.
Răspândire și istoric în România
În țara noastră specia a fost introdusă în pepiniera Stațiunii I.N.C.E.F. Ștefănești din județul Ilfov și pe terenuri degradate din munții Buzăului și ai Vrancei, unde s-a adaptat foarte bine și a început să fructifice. În ultimul timp a început să fie cultivată și pe marginea pădurilor, sub formă de garduri vii, având un dublu rol: protecție și producție de fructe. În alte părți ale Europei, mai ales pe coastele nordice, a devenit invazivă pe dune și plaje, de aceea nu o planta lângă ecosisteme naturale sensibile.
Cerințe: lumină, sol, climă
Cere soare direct, pentru o înflorire bogată și frunziș sănătos. Rezistă excelent la ger, până la aproximativ -35 °C, la vânt, la praf, la poluare și la sărurile de pe drumuri. Se adaptează la soluri sărace, nisipoase sau lutoase, ușor acide până la ușor alcaline, dar preferă teren drenat. Nu suportă apa stagnantă.
Udarea este moderată: în primul an udă regulat, apoi arbustul se descurcă singur, cu excepția perioadelor de secetă prelungită. Fertilizează primăvara cu compost sau cu îngrășământ organic; excesul de azot dă mai multe frunze și mai puține flori și fructe.
Înmulțire
Din semințe
Semințele din fructele coapte se stratifică la rece 3–5 luni, în nisip umed, apoi se seamănă primăvara. Germinează inegal, uneori abia în al doilea an, iar plantele pot varia față de planta-mamă.
Prin butași
Butașii semilemnificați, tăiați vara, sau cei lemnificați, tăiați toamna, se înrădăcinează în nisip și turbă, cu hormon de înrădăcinare. Procentul de reușită este bun la această specie.
Prin drajoni și divizare
Cea mai simplă metodă. Toamna sau primăvara devreme, separă drajonii cu rădăcini proprii de planta-mamă, cu o lopată ascuțită, sau desparte tufa în mai multe părți și plantează-le imediat. Atenție: tufa se extinde ușor, deci lasă-i spațiu.
Tăiere
Primăvara devreme, scoate ramurile uscate, rupte, vechi (de peste 4–5 ani) și pe cele care se încrucișează, pentru a aerisi tufa. Poți scurta lăstarii cu 1/3, ca să obții o tufă mai deasă. Poartă mănuși groase. Pentru gard viu, tunde ușor după prima înflorire. Dacă vrei fructe mari, nu tăia prea sever și nu îndepărta florile ofilite.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pete negre pe frunze, cădere prematură | Pătarea neagră (Diplocarpon rosae), rară la această specie | Strânge frunzele, aerisește tufa, tratament cu fungicid doar la atac sever |
| Pulbere albă pe frunze | Făinare | Evită excesul de azot, pulverizează cu zeamă de sulf sau bicarbonat |
| Colonii verzi pe muguri și lăstari | Afide | Jet de apă, săpun potasic, buburuze |
| Pustule portocalii pe dosul frunzelor | Rugina trandafirului | Îndepărtează frunzele atacate, tratează preventiv |
Toxicitate
Planta este considerată sigură pentru oameni, pisici și câini. Fructele sunt comestibile, iar în interior au perișori fini care irită gura și gâtul, deci se îndepărtează înainte de consum. Ghimpii pot răni mâinile și labele animalelor, deci planta o amplasezi departe de zonele de joacă.
Utilizări
Fructele sale conțin vitamina C într-o proporție foarte mare, mai mare decât în multe citrice, și au aceleași întrebuințări ca și cele de măceș obișnuit: ceaiuri, siropuri, dulcețuri, marmeladă, vin și pastă de fructe. Datorită cărnii groase, sunt ușor de prelucrat. A fost folosită mult ca preparat antiscorbutic pentru marinari. În unele țări s-a creat o industrie dezvoltată, care prelucrează măceșele. Petalele parfumate se folosesc la siropuri, dulceață de petale și apă de trandafiri.
Ca plantă ornamentală și de protecție, este potrivită pentru garduri vii dese, pentru consolidarea taluzurilor și a terenurilor degradate, pentru perdele de protecție împotriva vântului și a zăpezii. Florile sunt apreciate de albine și bondari, iar fructele rămân decorative toamna și iarna.
Cultivare în grădină
Plantează puieții toamna sau primăvara devreme, în gropi de 40 × 40 cm, la 1–1,5 m distanță pentru tufe izolate sau la 60–80 cm pentru un gard viu dens. Alege un loc însorit, cu circulație bună a aerului. Mulcește cu scoarță sau cu compost, ca să păstrezi umezeala și să ții buruienile sub control. În primii doi ani nu lăsa solul să se usuce complet.
Soiurile cultivate, precum cele cu flori albe, roz sau purpurii, simple ori pline, se folosesc în borduri mixte, alături de ierburi ornamentale și plante perene. Dacă vrei să limitezi răspândirea drajonilor, îngroapă în jurul tufei o bordură de plastic sau de tablă, adâncă de 40–50 cm, și taie periodic lăstarii care apar în afara ei.
Curiozități
Numele „rugosa” vine de la aspectul zbârcit al frunzelor. Planta tolerează stropirea cu apă sărată, de aceea apare pe coastele Mării Baltice și ale Mării Nordului. În Japonia este numită „hamanasu”, iar petalele se folosesc la ceaiuri și la parfumuri.
Îngrijire pe parcursul anului
Primăvara, taie și fertilizează cu compost. Vara, udă în caz de secetă lungă și îndepărtează drajonii nedoriți. Toamna, recoltează fructele când sunt roșii și ușor moi, ideal după primele răcoare. Iarna, nu e nevoie de adăpost, planta fiind rezistentă la ger, iar zăpada nu o deranjează.
Întrebări frecvente
Care este diferența dintre Rosa rugosa și măceșul obișnuit?
Rosa rugosa are frunze zbârcite, lucioase, flori mari, parfumate, înflorire lungă și fructe mult mai mari (2–2,5 cm), cărnoase, bogate în vitamina C. Măceșul obișnuit (Rosa canina) este spontan, cu fructe alungite și flori roz-deschis, o singură înflorire. Rosa rugosa rezistă mai bine la vânt, ger și sare și formează drajoni.
Când se recoltează măceșele de la Rosa rugosa?
Se recoltează toamna, când fructele sunt complet roșii, fermi sau ușor moi, de obicei din august până în octombrie. Un pic de brumă le îndulcește. Îndepărtează sâmburii și perișorii din interior, pentru că irită gura, apoi folosește pulpa în ceaiuri, dulcețuri, siropuri sau pastă. Pot fi uscate pentru iarnă.
Se poate folosi Rosa rugosa ca gard viu?
Da, este una dintre cele mai bune specii pentru garduri vii dese și ghimpoase: crește repede, rezistă la ger până la -35 °C, la vânt și la sare. Plantează exemplarele la 60–100 cm, tunde ușor după înflorire și supraveghează drajonii, care se extind în jur. Gardul oferă flori, fructe și protecție împotriva intrușilor.
Este Rosa rugosa invazivă?
În anumite regiuni din nordul Europei, mai ales pe dune și plaje, a devenit invazivă, pentru că drajonează și se seamănă singură. În România, pe terenuri degradate din munții Buzăului și Vrancei s-a adaptat bine și a fost chiar folosită pentru consolidare. Evită-o lângă ecosisteme naturale sensibile și limitează răspândirea drajonilor.
Cum înmulțesc Rosa rugosa?
Cel mai simplu prin drajoni sau prin divizarea tufei, toamna sau primăvara devreme, deoarece fiecare bucată are deja rădăcini. Mai poți face butași semilemnificați vara sau lemnificați toamna, cu hormon de înrădăcinare. Din semințe stratificate la rece se obțin plante variabile, care pot germina abia în al doilea an.
De ce nu fructifică Rosa rugosa?
Cauzele posibile sunt umbra prea mare, tăierea excesivă, excesul de azot, care favorizează frunzele, sau ploile abundente în timpul înfloririi. Planta cere soare direct și are nevoie de polenizatori. Taie moderat, fertilizează cu compost, nu cu azot, și nu îndepărta florile ofilite, dacă vrei fructe mari.