Lupinul (Lupinus polyphyllus) este o plantă perenă din familia leguminoaselor, cu spice înalte de flori în culori vii, care apar la început de vară. Frunzele sunt digitate, ca o palmă deschisă, iar inflorescențele se ridică deasupra lor ca niște lumânări colorate. Îl vezi frecvent în grădinile rustice, în straturile de flori de tip cottage și pe marginea drumurilor, unde s-a răspândit singur.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de grădină
- Tip
- plantă erbacee
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 120 cm
- Înflorire
- iunie, iulie
- Înmulțire
- semințe
- Caracteristici
- iubește umiditatea
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- Vestul Americii de Nord
Îl cauți probabil pentru că este spectaculos, rezistent la ger și ușor de crescut. Rezistă bine până la aproximativ -25°C, nu are nevoie de tratamente complicate și îmbunătățește solul, fiindcă fixează azotul din aer prin bacteriile din rădăcini. Are însă și două neajunsuri: trăiește relativ puțin (de obicei 3–5 ani în aceeași tufă) și toate părțile plantei, mai ales semințele, sunt toxice la ingerare.
Succesul depinde de locul însorit, de un sol afânat și ușor acid și de tăierea florilor trecute, care prelungește vigoarea plantei și limitează autosemănarea.
Descriere
Planta formează o tufă compactă, înaltă de 80–120 cm în floare. Frunzele au 9–17 foliole lanceolate, dispuse radiar în jurul unui pețiol lung, și sunt verzi-gri, ușor păroase pe dedesubt. Rădăcina este pivotantă, adâncă, și de aceea lupinul nu suportă bine mutarea după ce s-a instalat.
Florile sunt de tip papilionaceu, adică asemănătoare cu cele de mazăre, strânse în raceme dense de 30–50 cm lungime. Forma sălbatică este albastră-violacee, dar soiurile de grădină vin în roz, roșu, galben, portocaliu, alb și combinații bicolore. Înflorirea ține de obicei din iunie până în iulie. După flori se formează păstăi păroase, care se usucă și plesnesc, aruncând semințele la distanță.
Pe terenuri sărace și umede lupinul se poate răspândi agresiv. În unele țări este considerat invaziv în pajiști naturale, așa că merită să nu-l lași să se semene liber lângă zone sălbatice.
Lumină și temperatură
Lupinul preferă soarele direct, cu minimum 6 ore pe zi. Tolerează și semiumbra ușoară, dar atunci spicele sunt mai scurte și mai rare, iar tulpinile se pot apleca. Alege un loc ferit de vântul puternic, mai ales pentru soiurile înalte, ale căror tulpini se pot rupe.
Este foarte rezistent la ger, până la aproximativ -25°C, deci iernează fără adăpost în aproape toată România, inclusiv în zonele de deal și de munte. Nu iubește căldura umedă și prelungită: în verile foarte calde, în sudul țării, florile se ofilesc mai repede și planta poate suferi de boli fungice. Un loc cu soare dimineața și umbră ușoară după-amiaza este potrivit în zonele cele mai fierbinți.
Udare
Udarea este moderată. Lupinul are rădăcină adâncă și rezistă la secete scurte, dar pentru flori mari are nevoie de umiditate constantă în primăvară și la începutul verii. Udă abundent, o dată pe săptămână, dacă nu plouă, în loc de udări mici și dese, ca apa să ajungă adânc.
Evită solul mocirlos. Pe un teren greu, argilos, în care apa stagnează, rădăcina putrezește. Nu uda pe frunze seara, pentru a limita bolile fungice. În timpul iernii nu este nevoie de udare, iar în toamnă, dacă este secetă, o udare ocazională ajută planta să intre bine în repaus.
Sol și fertilizare
Lupinul crește cel mai bine într-un sol ușor, nisipos-lutos, bine drenat, cu pH slab acid până la neutru (aproximativ 5,5–7). Nu suportă solurile puternic calcaroase: frunzele se îngălbenesc din lipsă de fier (cloroză). Dacă solul din grădină este alcalin, amestecă turbă sau pământ acid și folosește mulci de scoarță de pin.
Fertilizarea trebuie să fie foarte moderată. Fiind leguminoasă, planta își produce singură o parte din azot, deci un îngrășământ bogat în azot nu are rost și duce la frunziș excesiv. Este suficient un îngrășământ pentru flori, cu fosfor și potasiu, aplicat o dată primăvara. Compostul mărunțit, într-un strat subțire, este de ajuns pe un sol sărac.
Înmulțire
Lupinul se înmulțește prin semințe. Este cea mai potrivită metodă, pentru că rădăcina pivotantă nu se divide și nici nu se mută ușor.
Semănatul în ghivece
- Înmoaie semințele în apă călduță 12–24 de ore, ca să se înmoaie învelișul tare; pentru germinare mai rapidă poți zgâria ușor învelișul cu hârtie abrazivă.
- Seamănă în martie–aprilie în ghivece individuale adânci (cel puțin 10 cm), cu un amestec ușor și drenant, la 1 cm adâncime.
- Ține ghivecele la 15–20°C, la lumină, și solul ușor umed. Semințele răsar în 2–3 săptămâni.
- Plantează tinerii lupini în grădină în mai, la 40–50 cm distanță, atingând cât mai puțin rădăcina.
Semănatul direct
- Seamănă direct în grădină din aprilie până în iunie, sau toamna târziu, la 1–2 cm adâncime.
- Rărește plantulele la 40–50 cm și mulcește.
Plantele semănate primăvara înfloresc de obicei în anul următor, uneori abia în al doilea an. Semințele proprii se culeg când păstăile se usucă și se răsucesc, înainte să plesnească. Colectează-le pe vreme uscată, într-o pungă de hârtie. Soiurile cu culori speciale nu se păstrează întotdeauna identice prin semințe; culorile se pot amesteca.
Tăiere
Taie spicele după ce au înflorit, la baza tulpinii florale, imediat ce primele flori se ofilesc. Planta poate reînflori ușor în august, cu spice mai mici. Dacă nu vrei autosemănare, nu lăsa păstăile să se coacă. Dacă vrei semințe, lasă câteva spice pe plantă.
Toamna sau la sfârșitul iernii, taie frunzele uscate aproape de sol. Nu tăia în lemn vechi și nu divide tufa. Pentru soiurile înalte, fixează tulpinile cu tutori înainte să se răsucească de vânt. Tufele îmbătrânite după 4–5 ani se înlocuiesc cu plante tinere obținute din semințe.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Frunze acoperite cu praf alb | Făinare, pe vreme umedă sau cu aer stătut | Lasă spațiu între plante, evită udarea pe frunze, tratează cu produse pe bază de sulf |
| Tulpini și muguri acoperiți cu insecte mici, verzi sau cenușii | Afide, în special afidul lupinului | Spală cu jet de apă, pulverizează cu săpun potasic sau ulei de neem, încurajează buburuzele |
| Pete maronii pe frunze și păstăi | Antracnoză sau pătare fungică | Taie părțile atacate, evită semănatul des, rotește locul de cultură |
| Baza tulpinii înnegrită, planta se ofilește | Putrezirea coletului și a rădăcinii din exces de apă | Îmbunătățește drenajul, redu udarea, înlătură planta bolnavă |
| Frunze roase pe margine | Melci și limacși, mai ales primăvara | Culege-i manual seara, folosește capcane sau granule cu fosfat de fier |
| Frunze galbene cu nervuri verzi | Cloroză din sol prea calcaros | Acidifiază solul, aplică îngrășământ cu fier chelat |
Toxicitate
Lupinul este toxic la ingerare, în special semințele și păstăile tinere. Conține alcaloizi chinolizidinici (lupinină, spartein), care pot provoca greață, vărsături, amețeli, slăbiciune musculară și, la cantități mari, tulburări respiratorii. Soiurile ornamentale de Lupinus polyphyllus nu sunt cele „dulci” folosite în alimentație, deci nu le consuma.
La oameni, intoxicațiile apar mai ales la copiii care mănâncă semințe sau păstăi. În caz de ingestie, sună la 112 sau la centrul de informare toxicologică.
Pisicile și câinii pot fi afectați dacă mestecă păstăi sau semințe: semnele sunt salivație, vărsături, diaree, tremor și slăbiciune. Chiar dacă pisicile rareori mănâncă planta, câinii curioși o pot roade. Dacă bănuiești o intoxicație, mergi imediat la veterinar. Plantează lupinul unde copiii și animalele au acces limitat și poartă mănuși la manipularea semințelor.
Utilizări
Lupinul este în primul rând ornamental. Se folosește în rabate, în grădini de tip cottage, la marginea gardurilor și în pajiști înflorite. Culorile lui merg bine cu bujori, iris, nu-mă-uita, mac sau aquilegia. Spicele se pot tăia pentru buchete și țin câteva zile în apă.
Pe lângă efectul decorativ, lupinul este o plantă de îngrășământ verde: rădăcinile fixează azotul, iar după tăiere sau încorporare în sol, planta îmbogățește terenul sărac. Atrage bondari și albine, care se pot urca în floare. Formele de lupin cultivate pentru boabe sunt alte specii și soiuri, selecționate pentru conținut redus de alcaloizi; lupinul de grădină nu se mănâncă.
Întrebări frecvente
Când se seamănă lupinul?
Se poate semăna în ghivece în martie–aprilie, apoi mutat în grădină în mai, sau direct în sol din aprilie până în iunie, ori toamna târziu. Înmoaie semințele în apă călduță 12–24 de ore înainte. Plantele semănate primăvara înfloresc de obicei în anul următor.
De ce nu înflorește lupinul?
Cauzele frecvente sunt umbra prea puternică, excesul de azot și solul calcaros sau prea sărac. O plantă tânără, semănată în primăvară, poate înflori abia în al doilea an. Mută-l la soare, folosește îngrășământ pentru flori și taie florile trecute ca să stimulezi reînflorirea.
Lupinul de grădină este otrăvitor?
Da, este toxic la ingerare, mai ales semințele și păstăile. Conțin alcaloizi care provoacă vărsături, amețeli și slăbiciune. Nu este același lucru cu lupinul dulce din alimentație. Ține semințele departe de copii, pisici și câini și cere ajutor medical dacă s-au consumat.
Cât trăiește un lupin și cum îl înlocuiesc?
Lupinul este perenă de scurtă durată: o tufă ține de obicei 3–5 ani, apoi slăbește. Pentru a menține grupul, seamănă periodic plante noi din semințe sau lasă câteva păstăi să se coacă. Rădăcina pivotantă nu permite divizarea tufei.
Rezistă lupinul la iarna din România?
Da, rezistă bine, până la aproximativ -25°C, fără adăpost, inclusiv în zonele montane. Problema nu este gerul, ci apa stagnantă din sol în iernile umede. Pe un teren bine drenat iernează fără probleme; taie frunzele uscate la sfârșitul iernii.
Cum opresc lupinul să se răspândească singur?
Taie spicele imediat după înflorire, înainte să se coacă păstăile, care plesnesc și aruncă semințele la distanță. Dacă vrei semințe, lasă doar câteva spice și adună păstăile din timp. Verifică în primăvară și smulge plantulele nedorite, cât sunt mici.