Lucernă (Medicago sativa)

Pe scurt despre lucernă

Lucerna (Medicago sativa) este una dintre cele mai importante plante furajere cultivate în România și în lume, considerată pe drept cuvânt „regina plantelor furajere”. Este o leguminoasă perenă, cu o rădăcină pivotantă foarte adâncă, care îi permite să reziste la secetă și să rămână productivă mai mulți ani la rând pe aceeași suprafață. Valoarea sa stă în furajul bogat în proteine pe care îl produce și în capacitatea de a îmbogăți solul cu azot, motiv pentru care este apreciată atât de crescătorii de animale, cât și de fermierii care doresc să refacă fertilitatea terenului.

Fișa plantei

Categorie

Plante de câmp

Tip

plantă erbacee

Amplasare

exterior

Lumină

soare direct

Udare

rar

Dificultate

ușoară

Temp. minimă

−30 °C

Înălțime

până la 90 cm

Înflorire

iunie – septembrie

Înmulțire

semințe

Toxicitate

sigură

Origine

Asia de Sud-Vest

Descriere

Lucerna face parte din familia Fabaceae (leguminoase), aceeași familie cu trifoiul, mazărea sau soia. Este o plantă perenă care trăiește în mod obișnuit între 4 și 6 ani, uneori chiar mai mult, în funcție de soi și de condițiile de cultură.

Caracteristica sa cea mai remarcabilă este rădăcina pivotantă, puternică și adâncă, care poate pătrunde în sol pe câțiva metri – frecvent 2-3 metri, iar în terenuri afânate chiar mai mult. Această rădăcină îi conferă lucernei o rezistență deosebită la secetă, deoarece extrage apa și substanțele nutritive din straturile adânci ale solului, inaccesibile multor altor culturi.

Tulpinile sunt erecte, ramificate, ușor lemnoase la bază, formând tufe dese. Frunzele sunt trifoliate, alcătuite din trei foliole alungite, dințate la vârf. Florile, grupate în raceme scurte, au culoarea violet-albăstrui caracteristică, deși există și soiuri cu nuanțe mai deschise. Din flori se dezvoltă fructe sub formă de păstăi mici, răsucite în spirală, care conțin semințele galben-brunii, de dimensiuni reduse. La nivelul rădăcinilor se formează nodozități, în care trăiesc bacterii fixatoare de azot (din genul Rhizobium).

Cultivare și răspândire în România

Lucerna este cultivată pe scară largă în România, fiind una dintre principalele culturi furajere din țară. Se întâlnește în special în zonele de câmpie și de deal, pe terenuri cu soluri profunde și fertile, cum sunt cele din Câmpia Română, Câmpia de Vest, Banat, Transilvania și Moldova.

Pentru o cultură reușită, lucerna are nevoie de soluri adânci, bine structurate și bine drenate, cu reacție neutră spre alcalină. Nu suportă apa stagnantă și solurile acide, care împiedică dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot. Semănatul se face de regulă primăvara (martie-aprilie) sau la sfârșitul verii (august), folosind semințe de calitate, adesea inoculate cu bacterii Rhizobium pentru a asigura o fixare eficientă a azotului.

În primul an, cultura se instalează mai lent, dar din anul al doilea atinge productivitatea maximă. Fiind perenă, lucerna rămâne pe teren mai mulți ani, ceea ce reduce cheltuielile cu înființarea repetată a culturii și protejează solul împotriva eroziunii.

Rol agronomic (furaj, fixarea azotului, coase)

Lucerna are un rol agronomic dublu: produce furaj de calitate și îmbunătățește solul.

Furaj de înaltă valoare: Lucerna este apreciată pentru conținutul ridicat de proteine, vitamine și minerale, fiind un furaj excelent pentru bovine, ovine, cabaline și alte animale. Furajul de lucernă susține producția de lapte și carne, fiind o componentă de bază în rațiile multor ferme zootehnice.

Fixarea azotului: Prin simbioza cu bacteriile din nodozitățile rădăcinilor, lucerna fixează azotul atmosferic și îl transformă într-o formă utilizabilă de către plante. Astfel, ea îmbogățește solul cu azot și lasă în urmă un teren mai fertil, benefic pentru culturile care urmează în rotație, precum cerealele. Din acest motiv, lucerna este o plantă valoroasă în asolamente.

Coasele: Lucerna se recoltează prin cosire de mai multe ori pe an. În condițiile din România se obțin de obicei 3-4 coase pe sezon, iar în anii favorabili și în zonele irigate chiar mai multe. Momentul optim de recoltare este la începutul înfloririi, când planta oferă cel mai bun raport între cantitate și valoare nutritivă. După fiecare cosire, lucerna regenerează rapid din coletul situat la baza tulpinilor.

Utilizări

Principala utilizare a lucernei este ca furaj pentru animale, sub mai multe forme. Poate fi administrată ca masă verde, direct cosită, sau conservată pentru perioada rece sub formă de fân, siloz ori semisiloz. Lucerna deshidratată și transformată în granule sau făină reprezintă un furaj concentrat, folosit inclusiv în hrana animalelor mici și a păsărilor.

Dincolo de zootehnie, lucerna are și alte întrebuințări. Este o plantă meliferă valoroasă, florile sale fiind căutate de albine, ceea ce contribuie la producția de miere. Datorită rolului în fixarea azotului, este folosită ca îngrășământ verde și plantă amelioratoare a solului. Germenii de lucernă (mugurii tineri) sunt consumați și de oameni, în salate, fiind apreciați pentru conținutul de vitamine și proteine.

Confuzii posibile

Lucerna poate fi confundată cu alte leguminoase furajere asemănătoare. Cea mai frecventă confuzie este cu trifoiul (genul Trifolium), care are de asemenea frunze trifoliate; trifoiul are însă, de regulă, flori grupate în capitule globuloase albe sau roșii și o rădăcină mai puțin adâncă decât lucerna.

O altă plantă înrudită este ghizdeiul (Lotus corniculatus), o leguminoasă furajeră cu flori galbene. De asemenea, lucerna albastră cultivată poate fi confundată cu rudele sale sălbatice, cum este lucerna galbenă (Medicago falcata), care are flori galbene și păstăi în formă de seceră, fără răsucirea în spirală caracteristică speciei Medicago sativa. Florile violet-albăstrui și păstăile spiralate rămân cele mai sigure semne de identificare a lucernei cultivate.

Curiozități

Numele „lucernă” și termenul englezesc „alfalfa” au origini diferite: „alfalfa” provine dintr-un cuvânt arab care înseamnă, în traducere liberă, „cel mai bun nutreț”, ceea ce subliniază reputația străveche a acestei plante.

Lucerna este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om special pentru hrana animalelor, cu o istorie de mii de ani, originară din zona Asiei Centrale și a Orientului Apropiat. Rădăcina sa impresionant de adâncă o transformă într-o adevărată „pompă” care aduce la suprafață apă și nutrienți din profunzime. În plus, fiind o plantă perenă care acoperă solul mulți ani, lucerna protejează terenul de eroziune și îmbunătățește structura acestuia.

Întrebări frecvente

Câte coase de lucernă se obțin pe an în România?

În condițiile din România se obțin de obicei 3-4 coase pe sezon. În zonele irigate sau în anii cu vreme favorabilă, numărul coaselor poate fi mai mare. Recoltarea se face ideal la începutul înfloririi, pentru cel mai bun echilibru între cantitate și calitate nutritivă.

Cât timp rezistă o cultură de lucernă?

O cultură de lucernă rămâne productivă, în general, între 4 și 6 ani, uneori chiar mai mult, în funcție de soi, sol și modul de exploatare. Productivitatea maximă se atinge de regulă din anul al doilea de vegetație.

De ce este lucerna bună pentru sol?

Lucerna trăiește în simbioză cu bacterii fixatoare de azot din nodozitățile rădăcinilor, care transformă azotul din aer într-o formă utilizabilă de plante. Astfel, lucerna îmbogățește solul cu azot și îl lasă mai fertil pentru culturile care urmează, fiind foarte valoroasă în rotația culturilor.

Ce animale consumă lucernă?

Lucerna este un furaj de bază pentru bovine, ovine, caprine și cabaline, susținând producția de lapte și carne. Sub formă deshidratată, de granule sau făină, poate intra și în hrana iepurilor, a păsărilor și a altor animale. Datorită conținutului ridicat de proteine, este apreciată în numeroase rații furajere.