Liliacul transilvănean (Syringa josikaea) este un arbust rar, cu flori purpurii-violacee, adunate în panicule înguste, care înflorește după liliacul comun, la sfârșitul primăverii. Seamănă cu liliacul pe care îl știi din curțile bunicilor, dar este mai erect și mai puțin parfumat, iar arealul natural al speciei este extrem de restrâns, în Carpații Orientali și Apuseni, plus câteva zone din Carpații nordici.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −35 °C
- Înălțime
- până la 4 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- altoire, butași, semințe
- Caracteristici
- parfumată
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Carpații Orientali (Europa Centrală și de Est)
Îl cauți probabil pentru că ai auzit că este o specie rară, pentru a-l deosebi de liliacul comun sau pentru că vrei un arbust foarte rezistent la ger și poluare, pentru grădini din zone reci, de deal și de munte. Este nepretențios și nu ridică probleme de toxicitate.
Fiind o specie indigenă cu răspândire limitată, merită ocrotită: nu scoate plante din natură, ci cumpără material de plantare din pepiniere.
Descriere
Liliacul transilvănean este un arbust indigen, mult asemănător liliacului comun, de care se deosebește prin câteva caractere. Tulpinile și ramurile sunt mai groase și îndreptate în sus, așa că tufa are un aspect mai erect. Lujerii tineri sunt păroși, cu un singur mugure terminal, spre deosebire de liliacul comun, care are doi muguri la vârf.
Frunzele sunt la bază rotunjite sau brusc îngustate, cu marginea scurt ciliată, pe dos albicios-glaucescente, uneori rar păroase pe nervuri, și cu pețiol scurt, de circa 1 cm. Florile sunt mai slab mirositoare decât la liliacul comun, grupate în panicule mici și înguste, cu puține flori, purpurii-violacee. Fructele sunt capsule ovoide, ascuțite la vârf. Înflorește în mai–iunie.
| Caracter | Liliac transilvănean | Liliac comun |
|---|---|---|
| Port | Ramuri groase, erecte | Ramuri arcuite, tufă mai largă |
| Lujeri tineri | Păroși, un mugure terminal | Glabri, doi muguri terminali |
| Frunze | Albicioase pe dos, bază rotunjită | Cordate, verzi pe ambele fețe |
| Flori | Purpurii, panicule înguste, parfum slab | Violete, panicule dense, parfum puternic |
| Înflorire | Mai târziu | Aprilie–mai |
Răspândire și habitat
Arealul speciei este limitat la Transilvania: Valea Drăganului și Valea Iadului, în Munții Apuseni, precum și în Carpații nordici (Polonia, Ucraina). Este o specie rezistentă la ger și poluare, care se poate instala la altitudini între 440 și 1000 m, în stațiuni umede sau cu umiditate atmosferică ridicată, pe maluri de ape, în văi umbrite și în tufărișuri.
Cerințe de cultură
Lumină și temperatură
Crește bine la soare direct și la semiumbră, iar la soare înflorește mai abundent. Este foarte rezistent la ger, suportând fără protecție temperaturi de până la -35°C, deci se poate planta în toată țara, inclusiv în depresiunile reci.
Sol
Preferă soluri proaspete, reavene, fertile, cu drenaj bun, neutre sau ușor alcaline. Evită terenurile permanent înmlăștinite. Având nevoie de umiditate atmosferică ridicată, se simte mai bine în zone deluroase și montane decât în câmpiile uscate și toride.
Udare și fertilizare
Udă moderat: menține solul ușor umed, mai ales în primii ani și în verile secetoase. Primăvara, presară compost sau un îngrășământ complex cu eliberare lentă, apoi un strat de mulci care reduce evaporarea.
Plantare
Plantează toamna sau primăvara devreme, în gropi de 50×50 cm, îmbogățite cu compost. Lasă 2–3 m între exemplare, pentru că tufa crește în înălțime și are nevoie de aer. Planta se instalează încet; nu te aștepta la flori în primii 2–3 ani după plantare. Asigură-i un loc adăpostit de vânturi uscate.
Asocieri în grădină
Liliacul transilvănean se potrivește bine în grupuri mixte de arbuști de dimensiuni medii și mari, alături de forsiția, de păducel, de hortensia arborescentă sau de spirea. Poziționează-l în fundal, în spatele unor plante perene, cum sunt crinii, bujorii sau irișii, care înfloresc în aceeași perioadă și continuă sezonul de culoare. Dacă ai deja un liliac comun, plantează cele două specii alături, ca să prelungești înflorirea cu aproape o lună: primul înflorește în aprilie–mai, iar cel transilvănean se deschide după el, în mai–iunie.
Îngrijire pe tot parcursul anului
Primăvara, înainte de înfrunzire, presară compost și mulcește solul. Vara, urmărește umiditatea solului și udă în perioadele lungi fără ploaie. Imediat după înflorire, taie inflorescențele trecute, ca planta să nu-și consume energia pe formarea semințelor. Toamna, strânge frunzele atacate de boli și nu le pune în compost. Iarna, nu e nevoie de nicio protecție, nici pentru exemplarele tinere, în afară de un strat de mulci la bază în zonele cu ger fără zăpadă.
Înmulțire
Prin semințe
- Toamna, strânge capsulele coapte și lasă-le să se deschidă la uscat.
- Seamănă semințele alate imediat, în ghivece cu pământ afânat, sau stratifică-le 2–3 luni la rece.
- Răsar primăvara; plantele tinere se repică și, după 2–3 ani, se mută la locul definitiv. Înfloresc după 5–7 ani.
Prin butași
La începutul verii, taie butași verzi de 10–15 cm, cu 2 perechi de frunze, tratează baza cu hormon de înrădăcinare și pune-i în nisip cu turbă, în umbră și umezeală. Reușita este variabilă, de aceea trebuie să pui mulți deodată.
Prin altoire
Exemplarele selecționate se pot altoi pe liliac comun sau pe lemn câinesc, vara (ocularea) sau iarna (în fantă). Metoda este folosită de pepinieriști pentru soiuri și hibrizi.
Tăiere
Nu necesită tăiere regulată. Imediat după înflorire, taie inflorescențele trecute și scoate ramurile uscate, încrucișate sau bătrâne. Dacă tufa s-a îngroșat, rărește din când în când câteva ramuri vechi de la bază. Evită tăierile târzii, vara sau toamna, pentru că scade numărul de flori anul următor.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pulbere albă pe frunze | Făinare, în vară umedă | Rărește tufa; fungicid pe bază de sulf |
| Pete brune pe frunze, ofilirea lujerilor | Bacterioză sau boli fungice | Taie ramurile atacate; dezinfectează uneltele |
| Frunze minate, cu galerii | Molia liliacului | Strânge frunzele afectate; insecticid dacă e nevoie |
| Colonii de afide | Afide | Jet de apă; săpun insecticid |
Toxicitate
Liliacul transilvănean nu este considerat toxic pentru oameni, pisici sau câini. Nu este totuși comestibil, iar ingerarea unor cantități mari de frunze sau capsule poate provoca tulburări digestive ușoare. Este o alegere sigură pentru grădini cu copii și animale.
Utilizări
- Ornamental: grupuri, garduri vii libere și perdele de protecție în grădini mari.
- Flori tăiate: panicule folosite în buchete, mai ales spre sfârșitul sezonului liliacului.
- Meliferă: florile sunt vizitate de albine și fluturi.
- Hibridare: specia a fost folosită în ameliorare pentru hibrizi rezistenți la ger.
Curiozități
Numele științific josikaea amintește de familia nobiliară transilvăneană Jósika, iar planta este una dintre puținele specii de liliac cu areal natural în România. Arealul mic, de doar câteva văi, o face vulnerabilă la defrișări și la schimbarea habitatului.
Întrebări frecvente
Prin ce se deosebește liliacul transilvănean de liliacul comun?
Liliacul transilvănean are ramuri mai groase și erecte, lujeri tineri păroși cu un singur mugure terminal, frunze albicioase pe dos și flori purpurii, mai slab mirositoare, în panicule înguste. Liliacul comun are doi muguri la vârf, frunze cordate și flori violete foarte parfumate, în panicule dense.
Este liliacul transilvănean rezistent la ger?
Da, suportă fără protecție temperaturi de până la aproximativ -35°C, fiind unul dintre cei mai rezistenți liliaci. Poate fi plantat în toată țara, inclusiv în depresiunile reci. Preferă totuși umiditate atmosferică ridicată și soluri proaspete. Poate fi plantat în toată țara, inclusiv în zonele montane, fără nicio protecție de iarnă.
Este liliacul transilvănean toxic pentru câini și pisici?
Nu este considerat toxic pentru oameni, pisici sau câini. Totuși, ingerarea unei cantități mari de frunze sau capsule poate cauza tulburări digestive ușoare. Este o alegere sigură în grădini cu copii și animale. Spre deosebire de alți arbuști, nu are toxicitate cunoscută, dar nici nu e destinat consumului uman sau animal.
Când înflorește liliacul transilvănean?
Înflorește în mai–iunie, de obicei după liliacul comun, deci prelungește sezonul de liliac cu 1–2 săptămâni. Florile purpurii-violacee sunt grupate în panicule mici și înguste. Exemplarele tinere înfloresc abia după câțiva ani de la plantare. Înflorirea poate varia cu altitudinea și cu anul, în funcție de primăvară.
Unde crește liliacul transilvănean în România?
Arealul natural este limitat la Transilvania: Valea Drăganului și Valea Iadului din Munții Apuseni, la 440–1000 m altitudine, în stațiuni umede. În afara României apare în Carpații nordici, în Polonia și Ucraina. Nu scoate plante din natură. Specia este rară și vulnerabilă, deci procură materialul de plantare numai din pepiniere autorizate.