Lemnul-dulce, numit științific Glycyrrhiza glabra, este o plantă perenă din familia leguminoaselor, cunoscută mai ales pentru rădăcina și rizomii ei dulci, din care se obține lemnul-dulce folosit în cofetărie și în fitoterapie. Planta are frunze penate, flori mici violet-albăstrui și o rădăcină profundă, galbenă în secțiune, cu un gust dulceag și ușor amărui.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante medicinale
- Tip
- plantă erbacee
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- medie
- Temp. minimă
- −20 °C
- Înălțime
- până la 150 cm
- Înflorire
- iunie – august
- Înmulțire
- divizare
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Bazinul Mediteranei, Asia de Vest și Asia Centrală
O cauți probabil pentru că vrei să o cultivi pentru rădăcină, să o folosești pentru tuse și iritații ale gâtului sau pentru că ai văzut-o în grădina unui pasionat de plante medicinale. Este o plantă care se descurcă bine în climatul României, în special în zonele sudice și estice, mai calde și mai uscate, dar cere răbdare: rădăcinile se recoltează de obicei după 3 – 4 ani.
Mai jos găsești descrierea, cerințele, înmulțirea pas cu pas prin divizarea rizomilor, tratarea problemelor, riscurile consumului în exces și utilizările tradiționale.
Descriere
Lemnul-dulce este o plantă erbacee perenă, cu tulpini drepte, ușor ramificate, care ajung la 100 – 150 cm înălțime. Tulpinile anuale mor la sol toamna, iar planta reînvie primăvara din rizomi. Frunzele sunt imparipenat-compuse, cu 9 – 17 foliole ovale, lipicioase la atingere pe fața inferioară, datorită unor glande mici, de un verde deschis.
Florile apar în iunie – august, grupate în raceme alungite, la subsuoara frunzelor; sunt mici, de culoare violet-pal sau albăstruie, de tip leguminos. Fructul este o păstaie scurtă, brună, netedă (de unde și glabra, adică glabră), cu 2 – 4 semințe.
Partea cea mai valoroasă este sistemul subteran: o rădăcină pivotantă groasă, care poate coborî mulți metri, și rizomi lungi, orizontali, care se întind în jur și dau naștere la lăstari noi. Aceștia sunt galbeni în interior, fibroși și dulci. Datorită capacității de a emite rizomi, planta poate forma pâlcuri dese și poate deveni agresivă într-un sol afânat, deci alege-i un loc unde să nu deranjeze.
Lumină și temperatură
Lemnul-dulce cere soare direct. Planta are nevoie de multă lumină și căldură pentru a-și dezvolta rădăcina și pentru a acumula glicirizina, substanța care îi dă gustul dulce. La umbră crește slab și dă rizomi subțiri, mai puțin dulci.
Este rezistent la ger până la aproximativ -20°C, deci iernează fără adăpost în cea mai mare parte a României, atâta timp cât solul este drenat. Partea aeriană îngheață și se usucă, dar rizomii rămân vii în sol și pornesc din nou în aprilie – mai. În zonele foarte reci, un strat de frunze uscate sau paie pus toamna ajută la protecția rădăcinilor, mai ales la plantele tinere.
Vara fierbinte nu îl deranjează. Din contră, căldura prelungită și clima uscată din Dobrogea, Bărăgan sau Câmpia de Vest îi priesc.
Udare
Udarea este moderată. În primul an, după plantare, solul trebuie menținut ușor umed pentru formarea rădăcinilor. Apoi, planta devine rezistentă la secetă, pentru că rădăcina pivotantă ajunge la apa din adâncime.
- În primul an uzi la 5 – 7 zile, în lipsa ploii.
- Din al doilea an, uzi doar în perioadele lungi de secetă, adânc și rar.
- Evită stagnarea apei: rădăcinile putrezesc rapid pe sol greu și rece.
- Redu udarea spre toamnă ca să se coacă bine țesuturile.
În ghiveci mare și adânc (cel puțin 40 cm), verifică substratul: udă când stratul superior de 3 – 4 cm este uscat.
Sol și fertilizare
Solul ideal este adânc, afânat, nisipos-lutos, bine drenat, bogat în materie organică, cu pH neutru până la alcalin (aproximativ 6,5 – 8). Terenurile aluvionare de lângă ape, în care rădăcinile pot pătrunde adânc, sunt excelente. Solurile argiloase compacte trebuie afânate și amestecate cu nisip și compost.
Pregătește terenul toamna, prin săpat adânc (30 – 40 cm) sau prin scarificare. Rădăcinile se recoltează mai ușor din sol afânat, iar rizomii se răspândesc mai bine. Fertilizarea este modestă: compost bine descompus la plantare și o aplicare ușoară primăvara. Fiind leguminoasă, planta își fixează singură azotul, deci evită îngrășămintele cu azot în exces.
Dacă nu vrei ca planta să se extindă în toată grădina, plantează-o într-o zonă delimitată sau într-un container mare îngropat, cu fundul perforat, sau pune în jur bariere subterane din plastic gros sau tablă, adânci de 40 – 50 cm.
Înmulțire
Cea mai sigură și mai rapidă metodă de înmulțire este divizarea rizomilor, adică separarea bucăților de rizom cu muguri. Semințele au o coajă dură și germinează neregulat, de aceea în grădină se folosește aproape exclusiv divizarea.
Înmulțire prin divizare
- Alege perioada: primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație (martie – aprilie), sau toamna, după ofilirea tulpinilor (octombrie).
- Dezgroapă cu grijă o parte din tufă sau un rizom lung, folosind o furcă de grădină, ca să nu rupi excesiv rădăcinile.
- Taie rizomul în bucăți de 10 – 15 cm, fiecare cu cel puțin 2 – 3 muguri sau noduri (ochi) vizibili.
- Poți separa și lăstarii tineri cu un fragment de rizom atașat, care se formează în jurul plantei-mamă.
- Lasă tăieturile să se zvânte 1 – 2 ore la umbră și, dacă vrei, pudrează-le cu cenușă de lemn.
- Plantează bucățile orizontal, la 5 – 8 cm adâncime, la distanță de 50 – 60 cm între ele și de 80 – 100 cm între rânduri.
- Udă bine și menține solul ușor umed până la înrădăcinare, în 3 – 5 săptămâni.
Prin această metodă obții plante care cresc mai repede decât cele din sămânță. Recolta de rădăcină se poate face după 3 – 4 ani. Nu uita să lași pe loc o parte din rizomi la recoltare, ca planta să se refacă singură.
Tăiere
Nu este nevoie de tăiere formativă. Toamna, după ce tulpinile s-au uscat, le tai la 5 cm deasupra solului și le compostezi. Dacă vrei să limitezi răspândirea, taie lăstarii care apar departe de tufă, primăvara. Pentru a stimula dezvoltarea rădăcinii, unii cultivatori taie inflorescențele în primii ani, ca planta să nu consume energie pentru semințe.
Boli și dăunători
Planta este rezistentă și are puține probleme, atâta timp cât solul este bine drenat. Tabelul de mai jos arată cele mai frecvente situații.
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Plante galbene, ofilite, rădăcini moi și negre | Putregai de rădăcină (Phytophthora, Fusarium) pe sol greu și ud | Îmbunătățește drenajul, reduce udarea, mută planta pe un loc mai uscat |
| Pete ruginii pe partea inferioară a frunzelor | Rugină (Uromyces glycyrrhizae) | Îndepărtează frunzele afectate, evită udarea pe frunze, rotația culturilor |
| Pulbere albă pe frunze | Făinare, în vreme umedă și cu aer stătut | Rărește plantele, aerisește, pulverizează cu zeamă de sulf sau cu bicarbonat diluat |
| Frunze și lăstari acoperiți de insecte mici | Afide | Jet de apă, săpun potasic, favorizarea buburuzelor |
| Frunze găurite sau roase | Gărgărițe, omizi, melci la plantele tinere | Colectare manuală, bariere, capcane |
Toxicitate
Lemnul-dulce este considerat sigur în cantități obișnuite, dar consumul regulat în doze mari sau pe durată lungă poate crea probleme din cauza glicirizinei.
- Oameni: consumul excesiv și prelungit (de exemplu peste 100 mg glicirizină pe zi, săptămâni la rând) poate duce la retenție de sodiu și apă, scăderea potasiului, creșterea tensiunii arteriale, edeme, dureri de cap și oboseală. De aceea, nu este recomandat persoanelor cu hipertensiune, boli de inimă, boli renale sau hepatice severe, hipopotasemie, și nici în sarcină. Interacționează cu diuretice, digoxină și corticosteroizi. Cere sfatul medicului.
- Pisici: planta nu este considerată toxică în cantități mici, dar preparatele concentrate pot da tulburări digestive. Nu da pisicii suplimente cu lemn-dulce fără recomandarea medicului veterinar.
- Câini: la fel, risc redus în doze mici. Dozele mari pot da vărsături, diaree și, rar, probleme legate de electroliți. Nu administra dulciuri cu lemn-dulce.
Utilizări
Rădăcina de lemn-dulce este una dintre cele mai vechi plante medicinale din lume. În medicina populară și în fitoterapie se folosește pentru calmarea tusei și a iritațiilor gâtului, pentru fluidificarea secrețiilor din căile respiratorii și ca adjuvant în disconfortul gastric ușor. Se prepară ca decoct din rădăcină uscată și mărunțită (aproximativ o linguriță la o cană de apă, fiert câteva minute) sau ca ceai în amestecuri cu alte plante.
În bucătărie și în industrie, extractul de lemn-dulce se folosește la bomboane, ceaiuri, băuturi și preparate din tutun, datorită puterii sale de îndulcire, de aproximativ 30 – 50 de ori mai mare decât a zahărului. Gustul specific, de anason, este inconfundabil. Pentru consum ocazional, o bucată mică de rădăcină uscată se mestecă lent.
Recoltarea se face toamna, după ce tulpinile s-au uscat, la plantele de 3 – 4 ani. Rădăcinile și rizomii se spală, se taie în bucăți și se usucă lent la umbră, într-un loc aerisit, sau la aproximativ 40°C. Se păstrează în borcane închise, ferite de umezeală.
În grădină, planta este și decorativă prin frunziș elegant și flori delicate, utilă ca îmbunătățitor al solului datorită fixării azotului, și atractivă pentru albine. Este mai potrivită pentru o grădină de plante medicinale decât pentru un strat ornamental, din cauza răspândirii prin rizomi.
Întrebări frecvente
După cât timp se poate recolta rădăcina de lemn-dulce?
Rădăcinile și rizomii se recoltează de obicei după 3 – 4 ani de la plantare, toamna, când tulpinile s-au uscat. Atunci conțin cantități bune de glicirizină și au grosimea potrivită. La recoltare, lasă în sol câteva bucăți de rizom cu muguri, din care planta se poate reface singură.
Cum înmulțesc lemnul-dulce din rizomi?
Dezgroapă un rizom primăvara devreme sau toamna, taie-l în bucăți de 10 – 15 cm cu 2 – 3 muguri, lasă tăieturile să se zvânte și plantează-le orizontal, la 5 – 8 cm adâncime, la 50 – 60 cm una de alta. Udă și menține solul ușor umed. Înrădăcinarea durează câteva săptămâni.
Rezistă lemnul-dulce la iernile din România?
Da, în general. Planta suportă până la aproximativ -20°C, iar rizomii rămân vii în sol chiar dacă tulpinile îngheață. În zonele foarte reci sau pe plantele tinere, un strat de frunze uscate sau paie pus toamna oferă protecție. Cel mai important este ca solul să fie bine drenat, pentru a evita putrezirea.
Poate lemnul-dulce să devină invaziv în grădină?
Poate, pentru că se extinde prin rizomi lungi și emite lăstari la distanță de planta-mamă, mai ales în sol afânat. Pentru a-l ține sub control, plantează-l într-o zonă delimitată, cu o barieră subterană de 40 – 50 cm, sau într-un container adânc îngropat, și taie lăstarii nedoriți primăvara.
Cine nu ar trebui să consume lemn-dulce?
Persoanele cu hipertensiune, boli de inimă, boli renale sau hepatice, potasiu scăzut, și femeile însărcinate trebuie să-l evite sau să-l folosească doar la recomandarea medicului. Glicirizina poate reține sodiu și apă și interacționează cu diuretice, digoxină și corticosteroizi. Consumul ocazional, în cantități mici, este de regulă bine tolerat.
Cum se usucă și se păstrează rădăcina de lemn-dulce?
Spală rădăcinile și rizomii, taie-i în bucăți de 5 – 10 cm sau în felii și usucă-i lent, la umbră, într-un loc aerisit, sau în uscător la aproximativ 40°C. Când se rup cu pocnet, sunt uscați. Păstrează-i în borcane închise, ferite de lumină și umezeală, până la un an.