Lăcrămioară (Convallaria majalis)

Convallaria majalis

Denumiri populare: lăcrimioară, mărgăritar, crinul de pădure, lacrima Maicii Domnului

Lăcrămioara (Convallaria majalis): plantă parfumată de umbră, înmulțire prin divizarea rizomilor, îngrijire, toxicitate și reguli de cultivare în România.

Lăcrămioara (Convallaria majalis) este o plantă mică de pădure, cunoscută pentru micile clopoței albi, foarte parfumați, care apar în mai pe o tijă subțire, între două frunze late. Este o floare iubită în România, asociată cu începutul lunii mai, și o plantă de acoperire excelentă pentru zonele umbroase ale grădinii, unde puține plante se descurcă bine.

Fișa plantei

Tip
plantă erbacee
Amplasare
exterior
Lumină
umbră
Udare
moderat
Dificultate
ușoară
Temp. minimă
−30 °C
Înălțime
până la 25 cm
Înflorire
mai
Înmulțire
divizare
Caracteristici
parfumată
Toxicitate
toxică la ingerare
Origine
Europa, Asia și America de Nord

Se mulțumește cu umbră, rezistă la geruri de până la -30 °C și se înmulțește singură, prin rizomi subterani, formând în câțiva ani un covor des. Este însă o plantă toxică în toate părțile ei, iar tendința de a se extinde o face invazivă într-un strat mic, deci trebuie plantată cu cap.

În secțiunile următoare vezi cum o plantezi, cum o îngrijești, cum o împarți și ce precauții ai de luat cu copiii și animalele.

Descriere

Lăcrămioara este o plantă erbacee perenă, de 15-25 cm înălțime. Din rizomul subteran, subțire și ramificat, ies primăvara, în aprilie, câte două frunze eliptice, late, de un verde intens, și o tijă florală fără frunze, care poartă 5-10 flori mici, în formă de clopoțel, albe și foarte parfumate. Înflorirea are loc în mai și durează două-trei săptămâni.

După înflorire, florile lasă loc unor fructe sferice, mici, de un roșu-portocaliu, la sfârșitul verii. Acestea sunt atrăgătoare, dar toxice. Frunzele rămân verzi până în toamnă, când se îngălbenesc și se usucă; planta intră în repaus până primăvara următoare.

Există soiuri de grădină cu flori mai mari, duble sau roz, precum și cu frunze pestrițe sau cu margini aurii. Specia sălbatică se vinde mai ieftin și rămâne cea mai rezistentă.

Lăcrămioară – aspectul plantei

Lumină și temperatură

Lăcrămioara este o plantă de umbră. Cel mai bine crește sub arbori și arbuști mari, la nord de un zid sau într-o zonă unde soarele de după-amiază nu ajunge. Tolerează și semiumbra, mai ales în locuri umede, dar la soare direct frunzele ard, se decolorează și planta înflorește slab.

Temperatura nu este o problemă: rezistă la -30 °C, deci iernează fără protecție în toată țara, chiar și în zonele montane. Are nevoie de o iarnă rece pentru a forma mugurii florali. Pe vreme foarte caldă și uscată, frunzele se ofilesc mai devreme, iar planta intră în repaus înainte de toamnă.

Udare

Udarea este moderată. Solul trebuie să rămână ușor umed în timpul creșterii, adică din aprilie până în iunie. Dacă primăvara este uscată, udă o dată pe săptămână. Vara, în perioadele lungi de secetă, o udare ocazională ajută frunzele să rămână verzi. Plantele stabilite sub arbori au însă nevoie de mai puțină apă decât cele din locuri deschise.

Evită solul băltit sau permanent ud, în care rizomii putrezesc. Un strat de mulci de frunze mărunțite sau compost păstrează umezeala și îmbunătățește solul în timp.

Sol și fertilizare

Preferă un sol bogat în humus, afânat, proaspăt, cu pH slab acid până la neutru, similar cu cel din pădurile de foioase. Pe sol sărac sau greu, amestecă pământ de frunze și compost matur. Rezistă și pe soluri mai uscate, dar în acest caz se extinde mai lent.

Plantarea se face toamna sau primăvara devreme. Rizomii (numiți „muguri” sau „pui”) se așază orizontal, la 2-3 cm sub suprafață, cu mugurele de creștere în sus, la 10-15 cm distanță. Acoperă cu pământ și compost și udă bine. În primul an apar puține flori; densitatea crește în anii următori.

Fertilizarea este minimă. Un strat de compost sau de pământ de frunze, aplicat anual toamna, este suficient. Evită îngrășămintele chimice în exces, care dau frunze multe și flori puține.

Înmulțire

Lăcrămioara se înmulțește prin divizarea rizomilor. Este o metodă simplă și sigură, care păstrează soiul. Semințele germinează lent și neregulat, iar plantele obținute înfloresc abia după trei-patru ani, deci în practică nu se folosesc.

Divizarea rizomilor, pas cu pas

  1. Alege perioada: toamna, din septembrie până la începutul lui noiembrie, sau primăvara devreme, înainte de apariția frunzelor.
  2. Sapă cu furca un petic din covorul de plante, la distanță, ca să nu rănești rizomii.
  3. Scutură pământul și desparte rizomii în bucăți de 5-10 cm, fiecare cu cel puțin un mugure de creștere (un „ochi” gros, ascuțit) și rădăcini.
  4. Îndepărtează rizomii uscați, moi sau bolnavi.
  5. Plantează imediat bucățile, orizontal, la 2-3 cm adâncime, cu mugurele în sus, la 10-15 cm distanță una de alta.
  6. Udă bine și acoperă cu un strat de mulci. Nu udă excesiv.

Poartă mănuși la divizare, pentru că planta este toxică. Dacă vrei să limitezi extinderea, plantează-o într-un spațiu delimitat de o bordură îngropată, de 20-30 cm adâncime. Împarte tufele dese o dată la 4-5 ani, pentru a reface înflorirea.

Dacă vrei să forțezi lăcrămioara să înflorească în casă iarna, poți planta rizomi în ghiveci în octombrie, îi lași la rece câteva săptămâni, apoi îi muți într-o cameră luminoasă. Este o metodă folosită des de florari, dar planta forțată se replantează apoi în grădină și are nevoie de un an de refacere. În grădină, lăcrămioara se descurcă excelent fără intervenții, ceea ce o face potrivită pentru zonele greu de întreținut.

Alege cu grijă locul, pentru că odată instalată este greu de scos complet: rizomii rămași în sol dau mereu lăstari noi. Evită să o plantezi lângă perene delicate, care ar putea fi acoperite de covorul ei des.

Tăiere

Nu necesită tăiere. Lasă frunzele să se usuce natural toamna, pentru că ele hrănesc rizomii. Dacă nu vrei fructe roșii, tai tijele cu flori după înflorire, mai ales dacă ai copii sau animale în preajmă. Frunzele uscate se îndepărtează la sfârșitul toamnei sau la începutul primăverii.

Lăcrămioară – detaliu

Boli și dăunători

SimptomCauzăSoluție
Pete maronii pe frunze, cu margini galbeneCiuperci foliare (de exemplu Ascochyta, Botrytis), în vreme umedăTaie și aruncă frunzele afectate, aerisește tufa prin subțiere, evită udarea peste frunze
Rizomi moi, cu miros neplăcut, plante care se ofilescPutregai al rădăcinilor, în sol greu sau băltitÎmbunătățește drenajul, scoate rizomii putreziți și replantează pe un loc mai uscat
Frunze roase, găuri neregulateMelci și limacșiStrânge-i seara, pune capcane sau granule pe bază de fosfat de fier
Frunze maronii și uscate la margini varaSoare prea puternic sau secetăMută plantele la umbră, udă și mulcește
Tufe dense, fără floriÎnghesuială sau umbră prea deasă, lipsă de apă primăvaraDivizează tufa toamna, udă primăvara și îmbunătățește solul

Toxicitate

Toate părțile lăcrămioarei, inclusiv florile, frunzele, fructele roșii și apa din vază, conțin glicozide cardiace (convalatoxină), care afectează inima.

  • Oameni: ingerarea poate provoca greață, vărsături, dureri de cap, încetinirea sau neregularitatea bătăilor inimii. Fructele roșii atrag copiii și sunt cel mai mare risc. În caz de ingerare, mergi imediat la spital. Spală-te pe mâini după manipulare.
  • Pisici: sunt foarte sensibile; vărsături, diaree, tulburări de ritm cardiac. Urgență veterinară.
  • Câini: aceleași simptome, uneori cu slăbiciune și colaps. Nu lăsa câinele să mestece plantele sau să bea apa din vază.

Utilizări

Lăcrămioara se folosește ca plantă de acoperire a solului sub arbori și arbuști, la marginea unor poteci umbrite, în grădini de pădure alături de ferigi, hosta și brândușe, sau în ghivece de primăvară. Florile tăiate parfumează o încăpere, dar apa din vază este toxică și trebuie ținută departe de copii și animale.

Planta este folosită în farmacie, dar cu rețetă și în doze controlate, ca sursă de glicozide cardiace. Nu prepara ceaiuri sau tincturi acasă, pentru că doza toxică este apropiată de cea terapeutică. Fructele nu sunt comestibile. În România, specia sălbatică este ocrotită în anumite zone, deci nu o scoate din pădure; cumpără rizomi din culturi.

Întrebări frecvente

Este lăcrămioara toxică?

Da, toate părțile plantei sunt toxice, inclusiv florile, frunzele, fructele roșii și apa din vază, din cauza glicozidelor cardiace care afectează inima. Ingerarea poate provoca vărsături, amețeli și bătăi neregulate ale inimii, la oameni, câini și pisici. În caz de ingerare, mergi imediat la medic sau la veterinar.

Cât de repede se extinde lăcrămioara în grădină?

Rizomii subterani se extind destul de repede, mai ales în sol umed și bogat, și pot forma un covor des în trei-patru ani, uneori invadând plantele vecine. Limitează extinderea cu o bordură îngropată la 20-30 cm adâncime sau plantează lăcrămioara într-un spațiu delimitat. Divizează tufa la câțiva ani.

Când se împarte lăcrămioara?

Cel mai bun moment este toamna, din septembrie până la începutul lui noiembrie, sau primăvara devreme, înainte de apariția frunzelor. Desparte rizomii în bucăți de 5-10 cm, fiecare cu un mugure de creștere, și plantează-i orizontal la 2-3 cm adâncime. Udă bine și mulcește. Poartă mănuși.

De ce nu înflorește lăcrămioara?

Cauze frecvente: tufă prea înghesuită, umbră prea deasă, soare prea puternic, sol sărac sau secetă primăvara. Divizează tufele mari toamna, udă în aprilie-mai și adaugă compost sau pământ de frunze. Plantele noi înfloresc de obicei abia după al doilea an de la plantare.

Poate crește lăcrămioara la soare?

Nu este recomandat. Lăcrămioara este o plantă de umbră și semiumbră, iar la soare direct frunzele ard, se decolorează și planta înflorește mai slab. În semiumbră, într-un sol umed, se descurcă bine. Cea mai bună variantă este locul de sub arbori, ferit de soarele de după-amiază.