Hosta sieboldiana (Hosta sieboldiana) este una dintre cele mai folosite plante pentru zonele umbroase ale grădinii. Se remarcă prin frunzele foarte mari, adânc nervurate și de un verde albăstrui-cenușiu, care formează o tufă bogată, rotunjită, și prin faptul că nu are pretenții deosebite. O cauți atunci când ai un colț sub un copac, lângă un zid sau pe latura nordică a casei, unde alte plante nu merg bine.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de grădină
- Tip
- plantă erbacee
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- umbră
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 70 cm
- Înflorire
- iulie, august
- Înmulțire
- divizare
- Toxicitate
- toxică la ingerare, toxică pentru câini, toxică pentru pisici
- Origine
- Japonia
În România se comportă foarte bine, pentru că rezistă la geruri de până la -30 °C și se retrage iarna sub pământ, ca să pornească din nou primăvara. Cei mai mari dușmani ai ei nu sunt frigul sau seceta moderată, ci melcii, care pot găuri frunzele într-o singură noapte, și soarele puternic de după-amiază.
Mai jos găsești cum o plantezi și cum o îngrijești, cum o înmulțești prin divizarea tufei, cum recunoști bolile frecvente și ce trebuie să știi despre toxicitatea ei pentru animale.
Descriere
Hosta sieboldiana este o plantă erbacee perenă, originară din Japonia, care ajunge la aproximativ 70 cm înălțime și poate acoperi un diametru de un metru sau mai mult la maturitate. Frunzele sunt late, în formă de inimă, cu o textură ușor încrețită și o suprafață acoperită cu un strat de ceară care le dă nuanța albăstruie. Stratul ceros se șterge ușor la atingere sau în soare puternic, așa că planta își pierde cu timpul din albăstreală.
Vara, la sfârșitul lunii iulie și în august, din mijlocul tufei se ridică tije florale cu flori în formă de clopoțel, albe sau liliachiu foarte pal, așezate pe un singur rând. Florile nu sunt principala atracție, dar sunt vizitate de albine și de bondari. Multe soiuri și hibrizi derivați din această specie, cum sunt cele cu frunze mai late sau cu margini aurii, se vând în pepiniere sub denumirea generică de hostă.
Toamna, frunzele îngălbenesc și se ofilesc. Tufa moare la suprafață, iar de la rădăcină pornește, la sfârșitul lui aprilie, o nouă generație de lăstari înfășurați în formă de sul.
Lumină și temperatură
Hosta sieboldiana preferă umbra sau semiumbra. În umbră deplină, frunzele sunt mai mari și mai albăstrui, iar o iluminare dimineața, cu umbră după-amiaza, o ajută să crească viguros. Soarele de după-amiază, mai ales în iulie și august, usucă marginile frunzelor, care devin maronii și hârtioase. Dacă o plantezi într-un loc prea luminos, observi rapid pete decolorate.
La temperatură, nu ridică probleme. Tolerează iernile din toată țara, chiar și minimele de -30 °C din zonele cele mai reci, și are nevoie de o perioadă rece pentru a ieși bine din repaus. Înghețurile târzii de primăvară pot arde frunzele noi, deși planta se reface de obicei cu o nouă serie de frunze. Dacă prognoza anunță îngheț după ce lăstarii au ieșit, acoperă tufa o noapte cu material textil.
Udare
Udarea este moderată, dar regulată. Hosta are frunze mari, care pierd multă apă, așa că solul trebuie să rămână ușor umed, mai ales vara. Udă dimineața, direct la rădăcină, nu peste frunze, ca să reduci riscul de boli și să nu atragi melcii spre seară. În zilele fierbinți, o udare adâncă o dată sau de două ori pe săptămână este mai bună decât stropiri dese și superficiale.
Un strat gros de mulci (scoarță, compost sau frunze mărunțite) păstrează umezeala și răcoarea. Semnele de lipsă a apei sunt marginile maronii și frunzele căzute, care se refac după udare dacă seceta nu a durat prea mult. Iarna nu e nevoie de udare, iar excesul de apă în sol greu în sezonul rece duce la putrezirea coroanei.
Sol și fertilizare
Cel mai bun sol este bogat în materie organică, afânat, bine drenat dar care reține umezeala, cu pH ușor acid până la neutru. Pe un sol sărac sau argilos, adaugă compost sau pământ de frunze și, dacă este nevoie, nisip. Pregătește groapa mai mare decât rădăcinile, iar coroana (locul de unde pornesc lăstarii) să rămână la nivelul solului, nu îngropată adânc.
Plantarea se face primăvara sau la începutul toamnei, cu 30-40 cm distanță față de alte plante, pentru că tufa se lățește. La început planta crește lent, iar abia în al treilea-al patrulea an ajunge la dimensiunea completă, așa că ai răbdare.
Pentru fertilizare, un îngrășământ granulat cu eliberare lentă, aplicat la începutul primăverii, este suficient. În plus, un strat de compost în fiecare toamnă menține solul fertil. Evită excesul de azot, care dă frunze moi, mai sensibile la melci și la boli.
Înmulțire
Hosta sieboldiana se înmulțește cel mai bine prin divizarea tufei. Semințele se pot semăna, dar germinează inegal, iar plantele obținute pot diferi de planta-mamă, mai ales la hibrizi, deci în grădină se folosește aproape exclusiv divizarea.
Divizarea tufei, pas cu pas
- Alege perioada: primăvara devreme, când lăstarii abia ies din pământ, sau la începutul toamnei, cu cel puțin o lună înainte de îngheț.
- Udă tufa cu o zi înainte, ca pământul să fie ușor de lucrat.
- Sapă în jurul tufei și ridică întreaga masă de rădăcini cu o furcă de grădină.
- Scutură sau spală pământul de pe rădăcini, ca să vezi mugurii și punctele de creștere.
- Taie sau rupe tufa în bucăți, cu un cuțit curat sau cu o lopată ascuțită. Fiecare bucată trebuie să aibă cel puțin doi-trei muguri și rădăcini sănătoase.
- Plantează imediat bucățile la aceeași adâncime la care au crescut și udă bine.
- Menține solul umed în primele săptămâni, până când apar frunze noi.
Tufele bătrâne pot fi divizate o dată la patru-șase ani, dar nu e obligatoriu. Hosta suportă bine să fie lăsată în pace mai mulți ani, iar tufele mari, neatinse, sunt cele mai spectaculoase.
Tăiere
Tăierea este minimă. Primăvara îndepărtezi frunzele uscate rămase din iarnă, iar vara tai tijele florale după ce florile s-au trecut, dacă nu vrei semințe. Toamna, când frunzele s-au înnegrit după primul îngheț, le poți tăia la nivelul solului și le arunci; astfel scazi riscul ca melcii și bolile să ierneze în resturi.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Găuri mari, neregulate în frunze, urme argintii pe sol | Melci și limacși | Strânge-i seara, folosește capcane cu bere sau granule pe bază de fosfat de fier, evită mulciul prea gros lângă tufă |
| Margini maronii, uscate | Soare prea puternic sau lipsă de apă | Mută planta la umbră sau udă mai des și mulcește |
| Frunze moi, galbene, tufa se prăbușește la bază | Putregai al coroanei, de obicei în sol greu și ud | Îmbunătățește drenajul, scoate părțile putrezite și replantează pe un loc mai uscat |
| Pete mari, concentrice, uscate pe frunze | Ciuperci frunzare, în vreme umedă | Îndepărtează frunzele atinse, evită udarea peste frunze, asigură aerisire |
| Frunze cu dungi sau pete verzi deschise, deformate | Virus al hostelor (de exemplu HVX) | Distruge planta bolnavă și dezinfectează uneltele, nu o înmulți |
Toxicitate
Hosta conține saponine, care pot provoca tulburări digestive dacă planta este consumată în cantitate mare.
- Oameni: planta nu este considerată otrăvitoare în mod grav, dar nu se consumă în grădina din România; contactul cu pielea nu este de obicei problematic.
- Pisici: este toxică; ingerarea frunzelor sau rădăcinilor poate provoca vărsături, diaree și letargie. Nu lăsa pisica să roadă tufa.
- Câini: hosta este considerată toxică și pentru câini, cu aceleași simptome digestive. Dacă animalul a mâncat frunze și are simptome, sună medicul veterinar.
Utilizări
Hosta sieboldiana este o plantă ornamentală de umbră. Se folosește ca plantă solitară sub copaci, la marginea unui iaz, în straturi mixte cu ferigi, astilbe, brândușe de toamnă sau helleborus, ori ca bordură la baza unui gard. Frunzele mari creează un contrast frumos cu plantele cu frunziș fin. Poate fi crescută și în ghivece mari pe terase umbroase, cu condiția să nu sece și să fie protejată iarna, prin amplasare lângă un zid sau mutare într-un loc ferit.
În bucătăria japoneză, lăstarii tineri ai unor specii de hostă se consumă fierți, dar în România nu se recomandă încercarea fără surse sigure. Frunzele tăiate se pot folosi și în aranjamente florale ca fundal verde, rezistând destul de bine în apă.
Întrebări frecvente
Cum protejez hostele de melci?
Melcii sunt principalul dușman al hostelor. Strânge-i seara cu lanterna, pune capcane cu bere și folosește granule pe bază de fosfat de fier, mai prietenoase cu mediul. Udă dimineața, nu seara, iar la baza tufei nu lăsa frunze putrezite. Soiurile cu frunze groase și albăstrui, cum este Hosta sieboldiana, sunt puțin mai rezistente decât cele cu frunze subțiri.
Poate crește hosta la soare?
Hosta sieboldiana tolerează câteva ore de soare dimineața, dar suferă la soarele puternic de după-amiază, când marginile frunzelor se usucă și își pierd culoarea albăstruie. Pe un loc mai luminos, ai nevoie de udare mai multă. Cea mai bună soluție este umbra sau semiumbra, de exemplu sub un copac cu coroană rară.
Când și cum se împarte o tufă de hostă?
Împarte tufa primăvara devreme, când lăstarii abia răsar, sau la începutul toamnei. Scoate rădăcinile, taie tufa în bucăți cu minimum doi-trei muguri și plantează imediat la aceeași adâncime. Udă bine și ține solul umed câteva săptămâni. Nu este nevoie să împarți tufa decât o dată la patru-șase ani sau când vrei plante noi.
De ce se usucă marginile frunzelor de hostă?
Marginile maronii apar de obicei din cauza soarelui prea puternic, a vântului uscat sau a lipsei de apă. Mută planta într-un loc mai umbrit, udă adânc o dată sau de două ori pe săptămână vara și pune un strat de mulci. Frunzele arse nu se mai refac, dar cele noi cresc sănătoase.
Este hosta toxică pentru pisici și câini?
Da, hosta conține saponine și este toxică pentru pisici și câini. După ce mănâncă frunze sau rădăcini, animalul poate avea vărsături, diaree și salivație. De obicei simptomele sunt moderate, dar dacă persistă sau animalul pare apatic, mergi la medicul veterinar. Dacă ai animale curioase, plantează hosta în zone pe care ele nu le ating.