Golomățul (Dactylis glomerata) este o graminee perenă, înaltă, care crește în tufe dese, cu frunze late, de un verde-albăstrui, și panicule cu spiculețe grupate în ghemuri la capătul ramurilor. Este una dintre cele mai răspândite ierburi din pajiștile și fânețele din România, de la câmpie până la deal și în zonele montane joase.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de câmp
- Tip
- plantă erbacee
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 120 cm
- Înflorire
- iunie, iulie
- Înmulțire
- semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa, Asia temperată și Africa de Nord
O cauți pentru că vrei o iarbă furajeră productivă, pentru o pajiște de fân, pentru o zonă cu soare și secetă unde gazonul obișnuit nu rezistă sau ca graminee ornamentală, în grădini naturale. Golomățul crește repede, rezistă la secetă și la umbră ușoară, dar nu este indicat pentru un gazon fin.
Mai jos găsești descrierea, cerințele, semănatul, cositul și informațiile despre siguranță și utilizări.
Descriere
Planta crește în tufe compacte, nu formează rizomi lungi. Tulpinile sunt drepte, de 50–120 cm, cu noduri. Frunzele sunt late de 4–10 mm, ușor aspre pe margine, de un verde-albăstrui, îndoite în formă de V în secțiune când sunt tinere. Ligula este lungă și rupt-zimțată, un detaliu util la identificare.
Inflorescența este o paniculă cu ramuri scurte, în care spiculețele sunt adunate în ghemuri dense, de unde vine numele popular și denumirea latină „glomerata” (adunată în ghem). Înflorește din iunie până în iulie. Semințele sunt mici, ușoare, cu o aristă scurtă.
Este o plantă de scurtă până la lungă durată, trăind mulți ani, cu rădăcini adânci care o ajută să reziste la secetă. Rezistă la ger, până la minus 30 °C, fără probleme.
Lumină și temperatură
Preferă soarele direct, dar suportă mai bine decât alte graminee semiumbra, de aceea se întâlnește în livezi (de unde „iarba de livadă”) și la marginea pădurilor. Temperatura optimă pentru creștere este 18–28 °C; planta pornește devreme primăvara și continuă să crească și toamna. Vara suportă canicula mai bine decât firuța, dar în secete prelungite poate intra în repaus.
Udare
Udarea este moderată. Într-o pajiște stabilită nu este nevoie de irigare, precipitațiile sunt de obicei suficiente. În culturile de furaj, o udare ocazională după cosit stimulează refacerea. Pentru o tufă ornamentală din grădină, udă o dată pe săptămână în perioadele fără ploaie, la rădăcină, adânc. Evită solurile cu apă stagnantă, în care tufele se rărește și se instalează boli.
Sol și fertilizare
Crește pe aproape orice sol, de la nisipos la argilos, dar preferă solurile fertile, bine drenate, cu pH 5,5–7,5. Reacționează foarte bine la azot: o fertilizare cu 40–60 kg azot pe hectar primăvara și după fiecare coasă mărește mult producția pentru furaj. În grădină, un strat subțire de compost primăvara este suficient. Nu aplica azot în exces dacă vrei o pajiște înflorită, cu multe specii, pentru că golomățul va domina.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe, singura metodă practică. Planta se autosămânță în pajiști deschise.
Semănat pentru pajiște sau furaj
- Pregătește terenul: arătură sau cel puțin discuire, apoi nivelare și tasare ușoară.
- Seamănă în martie–aprilie sau în august–septembrie, la sol cu minimum 8–10 °C.
- Folosește aproximativ 20–30 kg de semințe pe hectar pentru cultură pură, adică 2–3 g pe metru pătrat; pentru amestecuri, ajustează proporția.
- Încorporează la 1–2 cm adâncime. Semințele mici nu răsar dacă sunt îngropate adânc.
- Tasează cu un tăvălug și menține umiditatea. Răsărirea se produce în 10–20 de zile.
Semănat în grădină
Pentru o tufă ornamentală sau pentru o pajiște mică, împrăștie semințele pe sol curățat, grebleaz-ă superficial și ud ușor. În primul an planta se instalează, iar din al doilea an produce tufe mari. Pentru amestecuri de pajiște, combină-l cu ghizdei, trifoi, firuță și flori de câmp.
Tăiere
Golomățul se coase de 2–3 ori pe an. Prima coasă are loc la apariția paniculelor, la sfârșitul lui mai sau începutul lui iunie, când furajul este cel mai bogat în nutrienți. Urmează a doua în iulie–august și, dacă vegetația permite, a treia în septembrie. Coase la 5–7 cm de sol; un tuns prea jos slăbește tufele. Pentru o tufă ornamentală, taie frunzișul uscat la 10 cm la sfârșitul iernii. Planta își păstrează un aspect decorativ iarna dacă o lași netăiată.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pustule portocalii pe frunze | Rugină (Puccinia), în vreme umedă și caldă | Cosește la timp, redu azotul, ridică înălțimea de cosit |
| Pete brune alungite | Pătarea frunzelor (Drechslera, Rhynchosporium) | Coase și îndepărtează resturile, aerisește tufele |
| Tufe care ingălbenesc de la bază | Putregai de coletă pe sol greu | Îmbunătățește drenajul, evită udarea în exces |
| Frunze roase, tufe slăbite | Larve de gândaci și viermi sârmă | Rotește culturile, aerează solul, folosește nematozi benefici |
| Pulbere albă pe frunze | Făinare, în umbră și aglomerare | Mărește lumina și circulația aerului |
Toxicitate
Oameni: nu este toxic. Polenul este însă alergen, iar golomățul este una dintre gramineele care provoacă febra fânului în iunie–iulie. Persoanele alergice ar trebui să evite cositul în perioada înfloririi.
Pisici: sigur; pisicile rumegă uneori frunzele. Marginile aspre pot irita ușor gâtul.
Câini: sigur. Unii câini mănâncă iarbă și vomită apoi, ceea ce este de obicei inofensiv. Evită paniculele uscate cu aristă, care pot rămâne în blană sau în urechi, și gazonul tratat recent cu erbicide.
Utilizări
Golomățul este una dintre cele mai valoroase graminee furajere. Se cultivă în amestecuri cu lucernă, trifoi roșu și ghizdei, pentru fân, siloz și pășune. Produce mult, crește repede după cosit și dă un furaj gustos pentru bovine și cabaline, când este cosit la timp. Se menține bine în pășuni, rezistând la tasare și la păscut.
Din punct de vedere ecologic, tufele dese stabilizează solul pe pante și taluzuri, iar rădăcinile adânci îl afânează. Semințele hrănesc păsări mici, iar tufele oferă adăpost insectelor și micilor animale. Este o plantă gazdă pentru larvele unor fluturi de pajiște.
Ca plantă ornamentală, există forme cu frunze variegate (alb-verzui), cultivate în grădini ca ierburi decorative, mai ales într-un loc semiumbrit. Ele cer mai multă apă și sunt mai puțin viguroase decât forma sălbatică.
Golomățul în amestecuri de pajiște
Pentru o fâneață productivă, cele mai bune amestecuri combină golomățul (40–50%) cu o leguminoasă, precum trifoiul roșu sau lucerna, și cu o altă graminee, de exemplu timoftica sau raigrasul. Leguminoasele aduc azot și proteină, iar golomățul oferă volum și rezistență la păscut. Pentru pajiști mai uscate, adaugă ghizdei și păiuș. Seamănă amestecul în primăvară sau la sfârșitul verii, în sol bine pregătit.
Pentru o pajiște înflorită, în grădină, redu proporția de golomăț la 10–20%, altfel preia controlul asupra florilor sălbatice. Cosește o singură dată, la sfârșitul verii, și îndepărtează fânul, pentru a sărăci solul treptat și a permite florilor să se instaleze.
Tufele golomățului pot fi ținute sub control prin cosit regulat. Dacă o tufă devine prea mare într-o grădină, poate fi divizată primăvara, dar rezultatele sunt mai bune cu semințe.
Reînnoirea pajiștii
După 5–8 ani, tufele de golomăț se golesc la centru, iar producția scade. Reînnoirea se face prin resămânțare în goluri, toamna, după ce ai grăpat ușor terenul cu o grapă cu colți sau cu o greblă, și prin fertilizare cu fosfor și potasiu. Evită păscutul intens în primăvară, înainte ca planta să ajungă la 15–20 cm; golomățul păscut prea devreme se epuizează și lasă loc buruienilor.
Greșeli frecvente
Prima greșeală este coasa târzie: după înflorire, tulpinile se lignifică, iar furajul devine aspru și sărac. A doua este folosirea golomățului în gazonuri fine, unde crește în tufe care strică uniformitatea. A treia este semănatul prea adânc sau pe sol neprelucrat, care duce la un răsărit slab. Nu uita ca pajiștile cu golomăț să fie reînnoite din când în când, pentru că tufele bătrâne se golesc la centru.
Întrebări frecvente
Pentru ce se folosește golomățul?
Se folosește mai ales ca iarbă furajeră în pajiști, fânețe și pășuni, în amestec cu leguminoase precum trifoiul și lucerna. Dă recolte mari și se reface repede după cosit. Mai are rol în stabilizarea taluzurilor și ca iarbă ornamentală, în grădini naturale sau în pajiști înflorite.
Când se seamănă golomățul?
Cel mai bine în martie–aprilie sau în august–septembrie, când solul are cel puțin 8–10 °C și există umiditate. Semințele se așază la 1–2 cm adâncime, pe teren nivelat și tasat. Răsărirea durează 10–20 de zile. Semănatul de toamnă trebuie făcut cu cel puțin șase săptămâni înainte de îngheț.
De câte ori se cosește golomățul într-un an?
De 2–3 ori, în funcție de climă și de fertilitate. Prima coasă se face la apariția paniculelor, în mai–iunie, apoi în iulie–august și, eventual, în septembrie. Cosește la 5–7 cm de sol. Cositul prea târziu produce furaj aspru, iar cel prea jos slăbește tufele.
Golomățul provoacă alergii?
Da, polenul de golomăț este un alergen frecvent al gramineelor și poate cauza febra fânului, în special în iunie–iulie, când planta înflorește. Dacă ești alergic, cosește pajiștea înainte de înflorire sau poartă mască. Tunsul regulat împiedică formarea paniculelor și reduce polenul din grădină.
Cum deosebești golomățul de alte ierburi?
Golomățul crește în tufe, are frunze late, albăstrui, cu tecile comprimate și ligulă lungă. Panicula are spiculețele adunate în ghemuri la capătul ramurilor, ceea ce îl face ușor de recunoscut din iunie. Spre deosebire de firuță, nu formează rizomi lungi și nu face un covor des.