Glicina (Wisteria sinensis) este o cățărătoare lemnoasă, cunoscută pentru ciorchinii lungi de flori violet-albăstrui, parfumate, care atârnă de pe pergole, ziduri și arcade la sfârșit de aprilie și în mai. Este o plantă spectaculoasă, dar cu mare putere de creștere, care poate ajunge la 10 metri sau mai mult, așa că se cultivă acolo unde are loc și un suport solid.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de grădină
- Tip
- cățărătoare
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- medie
- Temp. minimă
- −20 °C
- Înălțime
- până la 10 m
- Înflorire
- aprilie – iunie
- Înmulțire
- altoire, butași
- Caracteristici
- creștere rapidă, parfumată
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- China
În România rezistă bine, până la aproximativ -20 °C, deci poate fi cultivată în aproape toată țara, mai puțin în zonele cele mai reci, unde mugurii florali pot îngheța. Cea mai frecventă întrebare este de ce o glicină nu înflorește: de obicei, planta este prea tânără, prea umbrită, prea fertilizată cu azot sau tăiată greșit.
Găsești mai jos tot ce ai nevoie pentru a o planta, a o susține, a o tăia corect și a o înmulți, plus informații despre toxicitatea ei, care merită luată în serios.
Descriere
Glicina chinezească este o liană care se încolăcește în sensul invers al acelor de ceasornic și își dezvoltă tulpini groase, lemnoase, cu scoarță cenușie, care pot strivi jgheaburi, spaliere subțiri sau garduri slabe. Frunzele sunt compuse, cu 7-13 foliole, iar florile sunt grupate în raceme lungi, de 20-30 cm, care se deschid aproape simultan pe toată lungimea, spre deosebire de glicina japoneză, la care se deschid treptat de la bază spre vârf.
După înflorire apar păstăi catifelate, verzi-brune, care se coc toamna și se deschid pocnind. Semințele sunt rotunde, aplatizate și toxice. O glicină crescută din semințe poate dura 10-15 ani până să înflorească, motiv pentru care pepinierele vând exemplare altoite sau obținute din butași, care înfloresc mult mai devreme, uneori chiar din al treilea-al patrulea an.
Lumină și temperatură
Are nevoie de soare direct, măcar șase ore pe zi. Într-un loc umbrit, crește viguros și înfrunzește bogat, dar florile sunt puține sau lipsesc. Cel mai bun amplasament este un zid sau un gard orientat spre sud sau vest, ferit de vânturi puternice.
Gerurile de iarnă de până la -20 °C nu afectează lemnul. Problema reală sunt înghețurile târzii de primăvară, care pot distruge mugurii florali deja umflați. În zonele cu astfel de riscuri, alege un loc ferit, lângă un zid care păstrează căldura, și evită depresiunile unde aerul rece stagnează. Un exemplar tânăr poate fi protejat în primii ani cu un strat de mulci la bază.
Udare
Udarea este moderată. După plantare, udă regulat primul an, ca să se instaleze rădăcinile. Plantele mature suportă bine seceta, dar în perioadele lungi fără ploaie, mai ales din iunie până în august, dar și în timpul formării mugurilor florali, au nevoie de udări adânci o dată pe săptămână.
O secetă mare la sfârșitul verii poate duce la lipsa florilor în primăvara următoare. Excesul de apă permanent în sol este la fel de dăunător, favorizând putregaiul rădăcinilor. Un strat de mulci la baza plantei păstrează umezeala și protejează rădăcinile.
Sol și fertilizare
Glicina crește pe aproape orice sol bine drenat, de la cel nisipos la cel lutos, cu pH neutru sau ușor acid. Nu se simte bine în sol foarte greu, ud sau puternic calcaros, unde frunzele pot îngălbeni. Plantează-o primăvara sau toamna, într-o groapă largă, la aceeași adâncime la care a crescut în ghiveci, și lângă un suport pregătit dinainte.
Fertilizarea trebuie făcută cu grijă. Glicina fixează azot în sol prin simbioza cu bacterii din rădăcini, deci un exces de azot stimulează frunzele, nu florile. Folosește un îngrășământ bogat în potasiu și fosfor, cum este cel pentru tomate sau pentru plante cu flori, la începutul primăverii. Compostul bine descompus, aplicat la bază, este suficient pentru un sol obișnuit.
Suportul trebuie să fie foarte rezistent: pergolă din lemn gros sau metal, cabluri de oțel fixate în zid, stâlpi solizi. Nu o lăsa să se cațere pe copaci mici, pe jgheaburi sau pe acoperișuri, deoarece le poate deteriora sau sufoca.
Înmulțire
În grădină, glicina se înmulțește cel mai des prin butași și prin altoire. Ambele metode păstrează caracterele soiului și permit înflorirea mult mai devreme decât la plantele crescute din semințe.
Înmulțirea prin butași, pas cu pas
- Vara, în iunie-iulie, taie lăstari tineri, semilignificați, lungi de 10-15 cm, cu două-trei perechi de frunze.
- Îndepărtează frunzele de jos și taie în jumătate frunzele rămase, ca să reduci pierderea de apă.
- Înmoaie baza în hormon de înrădăcinare.
- Înfige butașii într-un amestec de turbă și perlit sau nisip, într-un ghiveci.
- Acoperă cu o folie transparentă sau un borcan și ține într-un loc luminos, fără soare direct, cu substratul ușor umed.
- Rădăcinile apar în șase-opt săptămâni, dar succesul este variabil. Plantează butașii înrădăcinați în ghivece individuale și ferește-i de ger în prima iarnă.
Înmulțirea prin altoire
Altoirea este metoda folosită de pepiniere și de grădinari experimentați. Se face de obicei iarna sau la începutul primăverii, prin altoire în despicătură sau prin copulație, pe portaltoi obținuți din semințe sau din rădăcini de glicină. Altoiul, un fragment de lăstar cu doi-trei muguri din soiul dorit, se potrivește strâns cu portaltoiul, se leagă cu bandă de altoit și se acoperă cu mastic. Zona de legătură trebuie să rămână deasupra solului. După prindere, banda se îndepărtează. Fără experiență, cumpără direct plante altoite din pepiniere de încredere.
Tăiere
Tăierea este esențială pentru înflorire și pentru controlul dimensiunii. Se face de două ori pe an.
- Vara (iulie-august): scurtează lăstarii laterali din anul respectiv la 4-6 muguri, lăsând cele mai lungi ramuri care duc la formarea scheletului. Astfel, energia merge către mugurii florali.
- Iarna (februarie): scurtează din nou aceiași lăstari la 2-3 muguri de la baza lor. Mugurii florali sunt mai groși și rotunjiți, cei de frunze sunt subțiri și ascuțiți.
Primii ani de formare sunt dedicați scheletului: alege un lăstar principal sau două-trei ramuri și leagă-le de suport. Îndepărtează lăstarii care pornesc de la bază și cei care se încolăcesc în jurul suportului. Dacă planta nu înflorește deși are vârsta potrivită, tăierea corectă combinată cu un îngrășământ cu fosfor rezolvă de obicei problema.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Planta crește viguros, dar nu înflorește | Prea tânără, umbră, exces de azot sau tăiere greșită | Asigură soare, fertilizează cu fosfor și potasiu, taie de două ori pe an |
| Muguri florali căzuți sau înnegriți în primăvară | Îngheț târziu sau secetă din vara trecută | Alege un loc adăpostit, udă adânc la sfârșitul verii |
| Frunze îngălbenite, cu nervuri verzi | Clorază, de obicei din cauza solului prea calcaros | Aplică îngrășământ cu fier chelatat și acidifiază ușor solul |
| Frunze roase, ciorchini cu insecte mici | Afide sau gărgărițe de frunze | Spală cu jet de apă, folosește săpun insecticid sau ulei horticol |
| Pete maronii pe frunze și lăstari uscați | Ciuperci, în vreme umedă | Taie și arde părțile atacate, asigură aerisire prin tăiere |
Toxicitate
Toate părțile glicinei sunt toxice, în special semințele din păstăi, care conțin lectine și glicozide.
- Oameni: ingerarea semințelor sau păstăilor provoacă greață, vărsături, dureri de stomac și diaree, uneori cu simptome severe la copii. Păstăile atrag atenția copiilor, deci îndepărtează-le dacă ai copii mici.
- Pisici: sunt sensibile; consumul de păstăi sau frunze duce la vărsături și diaree.
- Câini: la fel, pot apărea vărsături, salivație și dureri abdominale. În cazul ingerării semințelor, apelează fără întârziere la medicul veterinar.
Utilizări
Glicina se folosește exclusiv ca plantă ornamentală. Acoperă pergole, arcade, pereți și garduri și oferă umbră groasă vara și parfum la înflorire. Poate fi condusă și sub formă de arbust sau mic arbore, prin tăiere regulată pe un trunchi unic, soluție utilă în grădini mici. Poate fi crescută și în ghivece mari, dacă este tăiată sever.
Nu se folosește ca plantă medicinală sau comestibilă în România, iar toxicitatea o face nepotrivită pentru astfel de utilizări. Florile pot atrage albine și bondari, mai ales dimineața. În jurul plantei, evită să lași păstăile căzute la îndemâna copiilor și a animalelor.
Întrebări frecvente
De ce nu înflorește glicina mea?
Cauzele cele mai frecvente sunt vârsta mică a plantei, umbra, excesul de azot și lipsa tăierilor. O glicină din semințe poate înflori după 10-15 ani, una altoită mult mai repede. Asigură soare direct, folosește îngrășământ cu fosfor și potasiu și taie lăstarii laterali vara și iarna, păstrând mugurii florali groși.
Când se taie glicina?
Taie de două ori pe an. În iulie-august scurtezi lăstarii din anul curent la 4-6 muguri, iar în februarie îi scurtezi din nou la 2-3 muguri de la bază. Astfel controlezi forma și stimulezi formarea mugurilor florali. Nu tăia în timpul înfloririi și nu elimina mugurii groși, rotunjiți, care vor deveni flori.
Ce suport are nevoie glicina?
Glicina are nevoie de un suport foarte puternic: pergolă groasă din lemn sau metal, cabluri de oțel fixate bine în zid sau stâlpi solizi. Tulpinile devin groase și grele și pot distruge jgheaburi, spaliere subțiri sau garduri. Nu o lăsa să urce pe acoperiș sau pe copaci mici, pe care îi poate sufoca.
Este glicina otrăvitoare?
Da, toate părțile glicinei sunt toxice, mai ales semințele din păstăi, care pot provoca vărsături, diaree și dureri abdominale la oameni, câini și pisici. Păstăile arată atrăgător pentru copii, așa că le poți tăia înainte să se coacă. La ingerare, cere sfat medical sau veterinar.
Cum se înmulțește glicina prin butași?
Vara, taie lăstari semilignificați de 10-15 cm, îndepărtează frunzele de jos și înmoaie baza în hormon de înrădăcinare. Înfige-i într-un amestec de turbă și perlit, acoperă cu folie și ține într-un loc luminos, fără soare direct. Rădăcinile apar în șase-opt săptămâni, dar nu toți butașii prind.