Ghizdeiul (Lotus corniculatus) este o leguminoasă perenă joasă, cu flori galben-aurii, adesea cu dungi roșiatice, care formează covoare dese în pajiști, pe marginea drumurilor și în fânețe uscate. Înflorește din mai până în septembrie și este una dintre plantele cele mai vizitate de albine și bondari.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de câmp
- Tip
- plantă erbacee
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 40 cm
- Înflorire
- mai – septembrie
- Înmulțire
- semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa, Asia și Africa de Nord
Îl cauți probabil fie pentru că vrei o plantă acoperitoare ușor de întreținut pentru un loc uscat și însorit, fie pentru că vrei să îmbunătățești solul fără îngrășăminte, fie pentru că ai o pajiște pe care vrei să o transformi într-o fâneață înflorită. Planta se descurcă în condiții în care gazonul obișnuit suferă.
În paginile de mai jos găsești descrierea, cerințele, modul de semănat, riscurile și utilizările. Are și un avantaj ecologic: fixează azotul din aer prin simbioza cu bacterii din rădăcini.
Descriere
Planta are tulpini culcate sau ascendente, de 10–40 cm, ramificate de la bază. Frunzele sunt compuse din cinci foliole, trei pe vârf și două la baza pețiolului, ceea ce pare un trifoi cu foliole în plus. Florile apar în umbele de 3–7, galbene, uneori cu nuanțe portocalii sau roșii în boboci. Fructele sunt păstăi subțiri, drepte, dispuse ca niște degete, de unde vine denumirea latină „corniculatus”, adică „cu coarne mici”. La maturitate păstăile se deschid și aruncă semințele la distanță.
Rădăcina este pivotantă, adâncă, cu nodozități în care trăiesc bacterii fixatoare de azot. Aceasta o face rezistentă la secetă și o transformă într-o plantă-pionier pe terenuri sărace, pe taluzuri și pe halde. Planta este perenă și rezistă bine la îngheț, până la minus 30 °C.
Lumină și temperatură
Ghizdeiul cere soare direct, dar suportă și semiumbră ușoară, cu înflorire mai slabă. Este o plantă rustică, care rezistă la ger, la vânt și la călcat ocazional. Căldura mare și soarele puternic nu o deranjează, câtă vreme rădăcinile ajung la umiditate în adâncime. Vegetează din martie până în noiembrie, iar iarna rămâne la nivelul solului, fără protecție.
Udare
Udarea este rară. După ce plantele sunt înrădăcinate, aproape niciodată nu mai trebuie udate. Doar în a doua lună după semănat, dacă vremea este secetoasă, ud ușor pentru a menține umiditatea la suprafață. Solurile foarte umede, cu apă stagnantă, nu îi priesc, deoarece favorizează putrezirea rădăcinii. Prin natura ei, planta suportă bine perioade lungi de secetă.
Sol și fertilizare
Crește aproape pe orice sol bine drenat: nisipos, lutos, pietros, calcaros, sărac sau argilos, cu pH de la 5,5 la 8. Nu are nevoie de îngrășăminte, iar azotul în exces este chiar dăunător, pentru că favorizează iarba agresivă care o sufocă. Dacă solul este foarte sărac în fosfor sau potasiu, o fertilizare minimală cu superfosfat toamna poate ajuta. Planta îmbogățește solul în azot, deci este folosită ca îngrășământ verde și în amestecuri pentru refacerea terenurilor.
Înmulțire
Ghizdeiul se înmulțește practic doar prin semințe, care încolțesc ușor. În plus, planta se autosămânță, iar la un loc favorabil se răspândește singură.
Semănat direct
- Pregătește terenul: elimină vegetația existentă, mai ales iarba, și grebleaz-o la suprafață.
- Seamănă în aprilie–mai sau în august–septembrie. Folosește aproximativ 3–5 g de semințe pe metru pătrat pentru un covor des, mai puțin pentru o pajiște mixtă.
- Semințele sunt dure; pentru încolțire mai bună, freacă-le ușor cu hârtie abrazivă (scarificare) sau înmoaie-le 12 ore în apă călduță.
- Acoperă cu maximum 1 cm de pământ sau lasă-le la suprafață și presează solul.
- Menține umiditatea 2–3 săptămâni, până la răsărire.
Inocularea cu bacterii
Pe terenuri unde nu au crescut leguminoase, semințele pot fi amestecate cu inoculant (bacterii Rhizobium specifice), disponibil la magazinele agricole. Aceasta ajută la formarea nodozităților, iar plantele cresc mai viguros.
În primul an, ghizdeiul crește încet și investește în rădăcină; înflorirea completă apare în al doilea an.
Tăiere
Pentru un covor floral, coase sau taie la 8–10 cm după prima înflorire, în iulie, ceea ce stimulează o a doua înflorire. Într-o pajiște, o cosire la sfârșitul verii, după coacerea semințelor, ajută la menținerea speciei. Nu tăia prea jos și prea des, deoarece planta nu mai poate acumula rezerve. Pe un gazon obișnuit, ghizdeiul suportă tunsori la 5–7 cm.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pete albe pe frunze | Făinare, în perioade călduroase și umede | Cosește ușor, rărește covorul, evită udarea în exces |
| Plante ofilite, rădăcini brune | Putregai de rădăcină pe sol cu apă stagnantă | Îmbunătățește drenajul sau mută cultura pe teren mai uscat |
| Frunze cu margini mușcate | Gărgărițe (Sitona) și larve de molii | Nu necesită tratament, planta se reface singură; încurajează păsările |
| Colonii mici verzi pe vârfuri | Afide | Spală cu jet de apă sau cu soluție de săpun potasic |
| Răsărire slabă, goluri în covor | Semințe dure, prea adânc îngropate, concurența ierburilor | Scarificare, semănat superficial, reînsămânțare în goluri |
Toxicitate
Oameni: nu este considerat toxic în uz obișnuit. Planta conține cantități mici de glicozide cianogenice, ca multe leguminoase, dar în doze neglijabile. Nu se recomandă consumul în cantități mari. Semințele crude nu se consumă.
Pisici: în general sigur; ingerarea ocazională nu produce probleme.
Câini: la fel, în general sigur. Consumul exagerat poate provoca disconfort digestiv. Pentru animalele de fermă, ghizdeiul este valoros: spre deosebire de lucernă sau trifoi, nu produce meteorizare la rumegătoare, datorită taninurilor.
Utilizări
Ghizdeiul este util în mai multe feluri. Ca plantă acoperitoare, formează un covor floral pe terenuri uscate, taluzuri și rocării, fără să ceară întreținere. Ca plantă melifera, oferă nectar și polen din mai până în septembrie, fiind hrană pentru albine, bondari și gazdă pentru fluturele albastru comun (Polyommatus icarus).
Ca plantă furajeră, se cultivă în amestecuri pentru pășuni și fânețe, deoarece are valoare nutritivă mare și nu produce meteorizare. Ca îngrășământ verde, îmbunătățește solul prin fixarea azotului și prin rădăcina adâncă, care afânează straturile compacte. În amestecuri pentru gazon floral și pajiști înflorite, se asociază cu firuță, golomăț, margarete, salvie de câmp și alte flori de câmp.
În medicina populară, ceaiul din florile uscate a fost folosit pentru efectul calmant ușor și pentru stări de agitație, dar efectele nu sunt bine documentate și nu înlocuiesc tratamentul medical.
Ghizdei în gazon și pe taluzuri
Dacă vrei un gazon mai puțin pretențios, amestecă 5–10% semințe de ghizdei în sămânța de iarbă. Leguminoasa va hrăni ierburile cu azot și va reduce nevoia de îngrășăminte, iar florile galbene vor da gazonului un aspect de pajiște. Tunde la cel puțin 6 cm și nu aplica erbicide selective pentru dicotiledonate, pentru că ele distrug ghizdeiul odată cu buruienile.
Pe taluzuri și pante, rădăcinile adânci și tulpinile culcate fixează solul și previn eroziunea. Seamănă toamna sau primăvara devreme, acoperă cu un strat subțire de paie sau cu o plasă biodegradabilă, ca să nu fie spălate semințele de ploaie. Acoperirea completă a solului durează două sezoane.
Greșeli frecvente
Una dintre cele mai frecvente greșeli este fertilizarea cu azot, care nu ajută planta, dar încurajează ierburile concurente. Alta este semănatul prea adânc: semințele mici, îngropate la 3–4 cm, nu mai răsar. O a treia greșeală este lipsa răbdării; în primul an, ghizdeiul pare slab și rar, pentru că își dezvoltă mai întâi rădăcina, iar mulți îl dezgroapă prea devreme. Dacă iarba crește repede în jurul plantulelor, coase-o la 8–10 cm ca să primească lumină.
Specii asemănătoare
Ghizdeiul seamănă cu alte leguminoase galbene, precum trifoiul mărunt (Trifolium dubium) sau ghizdeiul de mlaștină (Lotus pedunculatus), care preferă locuri umede și are tulpini goale. Spre deosebire de ele, ghizdeiul comun are tulpini pline și umbele de 3–7 flori. Dacă ai dubii, urmărește păstăile subțiri, în formă de degete, care identifică specia.
Planta are și un rol în conservare: este gazdă pentru larvele mai multor fluturi și molii, și rămâne verde mult timp în sezon, oferind hrană când alte plante se usucă. O mică suprafață lăsată cu ghizdei într-o grădină poate susține o populație surprinzător de bogată de insecte utile, care ajută apoi la polenizarea culturilor din apropiere.
Pentru semințe, recoltează păstăile când se brunifică, dar înainte să se deschidă, și lasă-le să se usuce într-o pungă de hârtie. Semințele păstrate într-un loc uscat și răcoros își păstrează capacitatea de încolțire câțiva ani. Pregătește o rezervă pentru a reînsămânța golurile apărute în covor în timp.
Întrebări frecvente
Ce este ghizdeiul și cum arată?
Ghizdeiul este o leguminoasă perenă joasă, de 10–40 cm, cu frunze din cinci foliole și flori galbene în umbele mici, din mai până în septembrie. Fructele sunt păstăi subțiri, dispuse ca niște coarne. Crește în pajiști, pe marginea drumurilor și pe terenuri uscate, iar rădăcinile fixează azotul.
Cum semeni ghizdeiul pentru un gazon floral?
Seamănă în aprilie–mai sau în august–septembrie, pe teren curățat de ierburi, cu 3–5 g de semințe pe metru pătrat. Scarificarea sau înmuierea semințelor mărește încolțirea. Acoperă cu cel mult 1 cm de pământ, presează și menține umiditatea 2–3 săptămâni. Înflorirea deplină apare din al doilea an.
Este ghizdeiul periculos pentru cai sau pentru vaci?
Nu, dimpotrivă. Ghizdeiul este o plantă furajeră apreciată și, spre deosebire de trifoi sau lucernă, nu produce meteorizare la rumegătoare. Conține cantități foarte mici de compuși cianogenici, fără risc în condiții normale. Este bun în fân și în pășuni, mai ales împreună cu graminee.
Ghizdeiul îmbunătățește solul?
Da. În rădăcini trăiesc bacterii care fixează azotul atmosferic, deci planta îmbogățește solul în azot pentru plantele vecine. Rădăcina pivotantă afânează straturile adânci. De aceea se folosește ca îngrășământ verde și pe terenuri degradate, unde ierburile obișnuite cresc greu.
Trebuie udat ghizdeiul?
Foarte rar. Odată înrădăcinat, rezistă la secetă și se descurcă cu ploile. Udă doar în primele săptămâni după semănat, la nevoie, și în secete excepționale. Excesul de apă și solul care stagnează sunt mai periculoase decât lipsa ei, pentru că provoacă putrezirea rădăcinilor.