Fenicul (Foeniculum vulgare)

Pe scurt despre fenicul

Feniculul (Foeniculum vulgare) este o plantă aromatică din familia Apiaceae, aceeași din care fac parte mărarul, morcovul și pătrunjelul. Originar din zona mediteraneeană, este apreciat atât ca legumă, prin bulbul cărnos al feniculului de Florența, cât și ca plantă condimentară, pentru frunzele fine și semințele cu aromă inconfundabilă de anason. Întreaga plantă degajă un parfum dulce-anasonat, plăcut și răcoritor. Pentru cine se întreabă cum se cultivă feniculul, vestea bună este că nu este pretențios: are nevoie de soare mult, un sol fertil și bine drenat și de udare constantă, mai ales soiurile cultivate pentru bulb.

Fișa plantei

Categorie: Plante aromatice
Tip: plantă erbacee
Amplasare: exterior
Lumină: soare direct
Udare: moderat
Dificultate: ușoară
Temp. minimă: −15 °C
Înălțime: până la 2 m
Înflorire: iulie – septembrie
Înmulțire: semințe
Caracteristici: parfumată
Toxicitate: sigură
Origine: Mediterana

Descriere (fenicul de Florența vs comun)

Sub denumirea de fenicul se ascund de fapt două forme distincte ale aceleiași specii. Feniculul comun (varietatea vulgare), numit și fenicul de grădină sau amar, este o plantă înaltă, perenă în climatele blânde, care poate ajunge la 1,5-2 metri. Are tulpini ramificate, frunze foarte fine, penate, asemănătoare unor fire de mărar, și umbele mari de flori galbene care apar vara. Se cultivă în principal pentru frunze și pentru semințele aromate.

Feniculul de Florența (varietatea azoricum), cunoscut și ca fenicul dulce sau finocchio, este forma legumicolă. La baza tulpinilor, tecile frunzelor se îngroașă și se suprapun, formând un „bulb” cărnos, alb-verzui, suculent și crocant, cu gust dulce de anason. Această formă este mai scundă, de 60-80 cm, și se cultivă ca o legumă anuală, scopul fiind obținerea bulbului fraged înainte ca planta să înflorească. Restul plantei, frunzele și semințele, sunt comestibile și la ambele forme.

Cum se seamănă feniculul

Feniculul se seamănă cel mai bine direct la locul definitiv, deoarece are o rădăcină pivotantă sensibilă la transplantare, iar plantulele deranjate tind să intre prematur în floare. Alege un loc însorit și un sol afânat, fertil și bine lucrat. Semănatul se face din aprilie până în iunie, când solul s-a încălzit la peste 10-15 °C.

Pune semințele la circa 1 cm adâncime, în rânduri distanțate la 40-50 cm, iar după răsărire rărește plantele astfel încât între ele să rămână 20-30 cm; feniculul de Florența are nevoie de spațiu pentru a-și dezvolta bulbul. Germinarea durează 1-2 săptămâni. Pentru bulb, mulți grădinari preferă semănatul de la sfârșitul lunii mai și în iunie: zilele lungi și răcoarea din primăvara timpurie pot declanșa fugirea în tijă, adică formarea prematură a tulpinii florale în detrimentul bulbului. Dacă totuși semeni în răsadnițe, folosește ghivece individuale și transplantează cu grijă, cu tot balotul de pământ, înainte ca rădăcina să devină prea lungă.

Îngrijire

Cheia unui fenicul reușit, mai ales a celui de Florența, este apa. Solul trebuie menținut constant ușor umed, fără să băltească. Seceta sau udarea neregulată stresează planta, fac bulbul aspru și fibros și grăbesc înflorirea prematură. Udă regulat, mai ales pe vreme caldă, și aplică un strat de mulci care păstrează umezeala și ține buruienile la distanță.

Feniculul preferă un sol bogat; un compost matur încorporat înainte de semănat și, eventual, o fertilizare echilibrată în timpul creșterii ajută la dezvoltarea unui bulb mare și fraged. Pliveste regulat și afânează superficial solul. Pentru bulbi mai albi, dulci și mai puțin fibroși, mulți grădinari mușuroiesc baza plantei cu pământ atunci când bulbul atinge dimensiunea unui ou, blanșând-o astfel pentru o săptămână-două înainte de recoltare. La feniculul comun cultivat pentru frunze și semințe, îngrijirea este mai relaxată, planta fiind rustică și puțin pretențioasă odată stabilizată.

Recoltare (bulb, frunze, semințe)

Frunzele se pot recolta pe tot parcursul sezonului, începând din vară, tăind cantitatea necesară din partea superioară. Se folosesc proaspete, deoarece prin uscare își pierd mult din aromă.

Bulbul de fenicul de Florența se recoltează când ajunge la mărimea unui pumn sau a unei mingi de tenis, de obicei vara târziu și toamna, înainte ca planta să înflorească. Taie bulbul la nivelul solului, cu cuțitul; lăsând rădăcina în pământ, uneori vor porni lăstari noi cu frunze fine. Bulbii recoltați la timp sunt cei mai dulci și mai cărnoși.

Semințele se obțin de la plantele lăsate să înflorească și să fructifice. După ce umbelele s-au format, semințele se coc spre toamnă, când capătă o culoare verde-cenușie spre brun. Taie umbelele când semințele sunt aproape uscate, atârnă-le cu capul în jos într-un loc aerisit, deasupra unei hârtii sau a unui recipient, și lasă-le să se usuce complet. Apoi desprinde semințele și păstrează-le într-un borcan închis.

Utilizări culinare și medicinale

Feniculul este o plantă cu utilizări multiple. Bulbul crocant se consumă crud, feliat subțire în salate, sau gătit, copt, sotat ori adăugat în supe și mâncăruri de pește, cu care se potrivește excelent. Frunzele fine aromatizează salate, sosuri, peștele și marinatele, iar tulpinile pot parfuma supe și grătare. Semințele de fenicul sunt un condiment apreciat în pâine, prăjituri, mezeluri, băuturi și amestecuri de condimente, dar și ingredient în lichioruri anasonate.

Pe plan medicinal popular, feniculul este cunoscut mai ales pentru efectele sale digestive. Ceaiul din semințe de fenicul se folosește tradițional pentru calmarea balonării, a crampelor abdominale și a colicilor, fiind blând chiar și pentru sugari și mame care alăptează. Semințele mestecate după masă împrospătează respirația și ajută digestia. Planta conține uleiuri esențiale, în special anetol, responsabil de aroma de anason. Ca la orice plantă medicinală, consumul în cantități mari sau pe perioade lungi se face cu prudență.

Boli și dăunători

Afide (păduchi de plante) – colonizează vârfurile fragede și frunzele; se combat prin jet de apă, săpun potasic sau prin atragerea prădătorilor naturali precum buburuzele.
Omizile fluturelui-coada-rândunicii – se hrănesc cu frunzele de fenicul; rareori fac pagube grave și pot fi culese manual.
Putregaiul rădăcinilor și al coletului – apare pe solurile prea umede, prost drenate; se previne prin drenaj bun și udare moderată.
Mucegaiuri și pătări foliare – favorizate de umezeala excesivă și aerisirea slabă; se reduc prin distanțare corectă între plante.
Fugirea în tijă (înflorirea prematură) – nu este o boală, ci un răspuns la stres (secetă, transplantare, semănat prea timpuriu); compromite bulbul.

Curiozități

Feniculul are reputația de plantă alelopatică: rădăcinile sale eliberează substanțe care pot inhiba germinarea și creșterea multor plante din jur. Din acest motiv, nu este recomandat să fie cultivat în imediata apropiere a altor legume precum roșiile, fasolea, ardeii sau mărarul, ci de preferință izolat, într-un colț al grădinii. Curios, feniculul și mărarul, fiind specii înrudite, se pot încrucișa între ele dacă înfloresc apropiat, ceea ce alterează aroma semințelor obținute.

În Antichitate, feniculul era considerat o plantă a forței și a victoriei; grecii îl numeau marathon, iar legenda spune că celebra bătălie de la Marathon s-a desfășurat pe un câmp acoperit cu fenicul. De-a lungul Evului Mediu, semințele erau mestecate în zilele de post pentru a domoli foamea.

Întrebări frecvente

De ce nu se formează bulbul la feniculul meu?

Cele mai frecvente cauze sunt udarea neregulată, seceta și semănatul prea timpuriu, care duc la fugirea în tijă, adică planta înflorește în loc să formeze bulb. Asigură udare constantă, mulci pentru păstrarea umezelii și seamănă feniculul de Florența mai târziu, în mai-iunie, când riscul de înflorire prematură este mai mic.

Se poate cultiva feniculul lângă alte legume?

Nu este recomandat. Feniculul este alelopatic și poate inhiba creșterea multor plante vecine, cum ar fi roșiile, fasolea sau ardeii. Cel mai bine este să îl cultivi separat, într-un colț al grădinii. Evită și apropierea de mărar, deoarece cele două specii se pot încrucișa și pot da semințe cu aromă modificată.

Rezistă feniculul peste iarnă în România?

Depinde de formă și de zonă. Feniculul comun, peren, poate ierna în regiunile mai blânde, suportând temperaturi de până la circa -10…-15 °C, mai ales cu un strat de mulci la bază. Feniculul de Florența, cultivat pentru bulb, este mai sensibil și se tratează de obicei ca o legumă anuală, recoltată în toamnă înainte de înghețuri.

Cum se păstrează feniculul după recoltare?

Bulbul se păstrează la frigider, în sertarul de legume, unde rezistă circa o săptămână, ideal cu frunzele îndepărtate pentru a nu pierde apa. Frunzele se folosesc proaspete sau se congelează, deoarece prin uscare își pierd aroma. Semințele bine uscate se țin în borcane închise ermetic, la loc întunecos și uscat, unde își păstrează aroma timp de mai mulți ani.