Duglasul verde (Pseudotsuga menziesii) este unul dintre cei mai înalți conifere din lume, o specie exotică din America de Nord, care poate depăși 80 m înălțime și 4–5 m în diametru, rivalizând deseori cu sequoia gigantică. În România a fost plantat pe suprafețe apreciabile, iar lemnul său este apreciat în construcții.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști, Plante exotice
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 50 m
- Înmulțire
- semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- America de Nord, coasta Pacificului
Îl cauți dacă vrei un arbore forestier de calitate, cu creștere rapidă și lemn valoros, sau un conifer impunător de parc, cu ace moi și aromate. Pagina îți spune unde crește bine, ce sol îi trebuie, cum îl înmulțești și ce utilizări are.
Descriere
Tulpina este dreaptă, cilindrică, cu elagaj greoi, adică ramurile moarte se desprind greu de pe trunchi. Scoarța este cenușie închisă, mult timp netedă, cu pungi de rășină; ritidomul apare târziu, este gros la bază, cu crăpături largi, spongios. Lemnul are duramen brun-roșcat, canale rezinifere rare, este de calitate superioară și are multiple utilizări.
Coroana este conică, cu verticile regulate, ramurile de ordinul al doilea fiind concentrate spre vârful celor de ordinul întâi. Lujerii sunt subțiri, scurt pubescenți în primul an, galben-verzui la început, apoi brun-roșcați. Mugurii sunt ovoconici, evident ascuțiți, vișinii-roșiatici, lucioși, plasați terminal, câte unul.
Acele sunt liniar turtite, de 2–3 cm, moi, pe față verzi și lucioase, pe dos cu două dungi albicioase de stomate, ascuțite, cu un pețiol foarte scurt, dispuse oarecum pectinat pe un umeraș puțin proeminent. La strivire emană un miros aromat caracteristic. Florile sunt unisexuat monoice: cele mascule sunt grupate în amenți de culoare galbenă, iar cele femele sunt verzui. Conurile sunt pendente, ovoid-cilindrice, scurt pedunculate, cu solzi rotunjiți întregi și bractei prevăzute cu trei vârfuri (trifidate), din care cel mijlociu este mai lung.
Răspândire și habitat
Duglasul este originar din America de Nord, unde este răspândit din Mexic până în Columbia Britanică, pe toată coasta Pacificului, iar spre interiorul continentului urcă până la 2000 m. În Europa a fost introdus acum circa 150 de ani, iar în România acum aproximativ un secol, pe suprafețe apreciabile pe raza ocoalelor silvice Aleșd, Marghita, Dobrești, în bazinul Nădrag, la Crizbav, Râșnov, Săcele, Fântânele și în alte locuri, în total aproximativ 30 000 ha.
În condițiile țării noastre, cele mai bune rezultate au dat proveniențele montane, cu caracter relativ continental. Zonele cele mai favorabile sunt vestul Transilvaniei și Banatul, cu ierni blânde și precipitații de 700–900 mm anual.
Cerințe: lumină, sol și climă
Este o specie de climat montan, oceanic, fie cald și umed, fie rece și umed. Are un temperament de semiumbră, deci tolerează o lumină mai difuză în tinerețe, dar crește cel mai bine la lumină bogată. În Europa este sensibil, în special în tinerețe, la geruri excesive, la înghețuri târzii și la secetă. Este însă mai rezistent la secetă decât bradul sau molidul și poate fi coborât în regiunea dealurilor înalte și mijlocii, în făgete și gorunete.
Preferă soluri afânate, ușoare, aerisite, drenate, de pildă pe șisturi cristaline, granite sau conglomerate. Nu suportă solurile compacte, grele sau băltite. Rezistă până la aproximativ −30 °C, dar exemplarele tinere trebuie ferite de înghețurile târzii.
- Lumină: semiumbră sau soare direct.
- Udare: moderată; precipitații de 700–900 mm anual sunt ideale.
- Sol: afânat, ușor, aerat, drenat.
- Iarna: exemplarele tinere se feresc de ger și de îngheț târziu.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe. Maturația conurilor este anuală, prin septembrie. Semințele au circa 7 mm, sunt aripate și brune; la un kilogram intră aproximativ 100 000 de bucăți. Puterea germinativă este de 40–60%.
- Culege conurile în septembrie și lasă-le la căldură până se deschid.
- Păstrează semințele uscate și reci; stratifică-le înainte de semănat 3–4 săptămâni în nisip umed.
- Seamănă primăvara în strat sau în ghivece cu pământ ușor, acoperind semințele subțire.
- Ține substratul umed; puieții se repică după un an și se plantează definitiv după 2–4 ani în pepinieră.
Maturitatea este timpurie, începând de la 10 ani, iar la peste 30 de ani fructifică aproape anual și abundent. Creșterile începând de la 8 ani sunt foarte viguroase și susținute, iar longevitatea este de 500–600 de ani.
Cultivare în grădină
Datorită dimensiunilor, duglasul se potrivește parcurilor și proprietăților întinse, nu grădinilor mici. Plantează-l toamna târziu sau primăvara devreme, în sol afânat și drenat, într-un loc adăpostit de vânturi. Udă regulat în primii ani. Nu necesită tăiere; dacă vrei un gard viu sau o perdea, exemplarele tinere pot fi plantate la 2–3 m distanță.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ace care se înroșesc și cad, mai ales în anii ploioși | Ciuperci ale acelor (Rhabdocline, Phaeocryptopus) | Distanțe corecte de plantare, aerisire, îndepărtarea ramurilor afectate |
| Lujeri uscați primăvara | Înghețuri târzii, mai ales la exemplarele tinere | Amplasare adăpostită, ferită de depresiuni reci |
| Rădăcini care putrezesc, arbore care se usucă | Sol compactat sau băltit | Drenaj bun, evitarea solurilor grele |
| Depuneri albe, lânoase pe scoarță și ace | Afide lânoase | Ulei horticol, insecticid specific |
Pentru silvicultură, alegerea proveniențelor este decisivă. Semințele din zone continentale, de altitudine, dau arbori mai rezistenți la ger decât cele din zonele oceanice de coastă, mai blânde. De aceea, dacă plantezi duglas, cere certificatul de proveniență al puieților. Un puiet de 2–3 ani, cu rădăcini bine dezvoltate, se prinde mult mai bine decât unul mare și neîngrijit. În primii ani, protejează tulpinile tinere de rozătoare și de căprioare, iar buruienile din jurul puiețului taie-le periodic, ca să nu îi ia apa din sol.
Toxicitate
Planta este considerată sigură pentru oameni, pisici și câini. Acele sunt moi, deci nu rănesc, iar rășina poate irita pielea la unele persoane. Mestecarea unor cantități mari de ace poate deranja stomacul animalelor.
Utilizări
- Lemn: duramenul brun-roșcat este de calitate superioară și se folosește în construcții, la mobilă și la structuri de rezistență.
- Forestier: specie cu creșteri rapide, valorificată în plantații, mai ales în vestul țării.
- Ornamental: arbore impunător de parc, cu frunziș moale și aromat.
- Aromatic: acele zdrobite au un miros plăcut, de citrice și de rășină.
Curiozități
Duglasul poartă numele botanistului David Douglas, care a trimis semințe în Europa în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Conurile lui, cu bractei cu trei vârfuri, sunt printre cele mai ușor de recunoscut dintre conifere.
Întrebări frecvente
Cât de înalt poate crește duglasul verde?
În America de Nord poate depăși 80 m înălțime și 4–5 m în diametru, rivalizând cu sequoia gigantică. În România, plantațiile ating mai puțin, de obicei 40–50 m după mulți ani, în funcție de sol și climă. Creșterile sunt foarte viguroase începând de la aproximativ 8 ani.
Unde se cultivă duglasul verde în România?
A fost plantat acum circa un secol pe suprafețe apreciabile, în total aproape 30 000 ha, în ocoale silvice precum Aleșd, Marghita, Dobrești, Râșnov, Săcele și în bazinul Nădrag. Cele mai favorabile zone sunt vestul Transilvaniei și Banatul, cu ierni blânde și precipitații de 700–900 mm.
Ce sol și ce climă îi plac duglasului verde?
Preferă soluri afânate, ușoare, aerisite și drenate, pe șisturi cristaline, granite sau conglomerate, și un climat montan, oceanic, cald sau rece, dar umed. Este sensibil la geruri excesive, la înghețuri târzii și la secetă în tinerețe, dar mai rezistent la secetă decât bradul și molidul.
Cum se înmulțește duglasul verde?
Din semințe, culese din conuri în septembrie, când se maturează. Puterea germinativă este de 40–60%, iar la un kilogram intră circa 100 000 de semințe. Stratifică-le la rece și seamănă-le primăvara într-un substrat ușor. Puieții cresc în pepinieră câțiva ani înainte de plantare.
La ce se folosește lemnul de duglas?
Lemnul are duramen brun-roșcat, este rezistent și de calitate superioară, motiv pentru care se folosește în construcții, la mobilă și la structuri de rezistență. Canalele rezinifere sunt rare, iar arborele crește drept, cu trunchi cilindric. De aceea este foarte căutat în silvicultură.
Este duglasul verde toxic pentru animale?
Nu este considerat toxic pentru câini și pisici, iar acele sunt moi. Mestecate în cantitate mare pot provoca deranjamente digestive, iar rășina lipește blana. Pentru oameni specia este sigură, deși rășina poate irita pielea sensibilă la unele persoane.