Morus alba, dudul alb, este un arbore originar din China și Japonia, introdus în Europa încă din secolul al VI-lea și extins pentru creșterea viermilor de mătase. În România a devenit subspontan, mai ales în regiunea de câmpie și dealuri, în luncă și în Delta Dunării. Este apreciat pentru dudele dulci, pentru umbra deasă și pentru faptul că se descurcă aproape oriunde.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante exotice
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 15 m
- Înflorire
- aprilie, mai
- Înmulțire
- altoire, butași, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Asia de Est
Poți planta un dud alb dacă ai un loc însorit, ai nevoie de umbră rapidă și vrei fructe comestibile. Trebuie să știi însă că ajunge mare, că fructele căzute murdăresc și că polenul poate deranja persoanele alergice.
Mai jos găsești descrierea, cerințele, înmulțirea, tăierea, bolile, toxicitatea și utilizările.
Descriere
Este o specie exotică devenită subspontană, deseori cultivată, de mărimea a III-a, cu înălțimi care pot depăși 15 m și diametre de până la 1,5 m. Tulpina este dreaptă, ramificată de la mică înălțime. Scoarța este brun-cenușie, cu ritidom timpuriu lat, superficial crăpat. Lemnul este asemănător cu cel de salcâm, cu duramen galben-brun sau brun-roșcat.
Coroana este globuloasă, cu lujeri zvelți, brun-cenușii, glabri sau slab pubescenți. Mugurii sunt alterni, ovoizi, mucronați, cu 5-7 solzi bruni, glabri.
Frunzele sunt lat ovate, de 6-18 cm, lung pețiolate, întregi sau cu 3-5 lobi inegali, serate, acute sau acuminate, ușor cordate. Pe față sunt verde-deschis, netede și glabre, iar pe dos răzleț pubescente. Pe lăstari și pe exemplarele tinere frunzele sunt de obicei mai puternic lobate.
Florile sunt verzui și apar în aprilie-mai. Fructele sunt de tip soroză, adică dude, de 1,5-2 cm, albe, roșiatice sau negricioase, cu pedunculi lungi, comestibile. Maturitatea este timpurie, cu fructificații anuale și abundente. Longevitatea poate ajunge la 150 de ani.
Răspândire și habitat
Dudul alb este originar din China și Japonia. A fost adus în Europa încă din secolul al VI-lea și apoi răspândit pentru creșterea viermilor de mătase, ale căror omizi se hrănesc cu frunzele sale. În România a devenit subspontan în regiunea de câmpie și dealuri, în lunca și Delta Dunării, adesea pe marginea drumurilor și prin curțile vechi.
Cerințe de mediu
- Lumină: soare direct, având temperament de lumină; în tinerețe necesită totuși o oarecare protecție.
- Temperatură: este o specie de climat blând (termofilă). Suportă bine seceta și gerurile iernii, până la circa -25°C, dar suferă la înghețurile târzii de primăvară.
- Sol: se dezvoltă bine pe soluri ușoare, fertile, cu suficientă umiditate, dar vegetează și pe terenuri bătătorite din curți și de la marginea șoselelor. Suportă unele inundații de scurtă durată.
- Apă: udare moderată. După instalare tolerează bine perioadele fără ploaie.
Plantare și îngrijire
Plantează puieții primăvara, după pericolul de îngheț, într-un loc însorit, ferit de curenții reci. Groapa se face de două ori mai mare decât balotul, iar solul se îmbogățește cu compost. În primul an udă regulat, apoi arborele se descurcă singur. Mulcește cu 5-8 cm de material organic.
Fertilizarea nu este obligatorie; pe soluri sărace aplică primăvara un îngrășământ organic. Alege locul cu grijă: dudele coapte cad și pătează dalele, mașinile și hainele, iar frunzele sunt abundente toamna.
Tăiere
Dudul alb suportă bine tăierea. Tunde-l iarna, în repaus vegetativ, sau la sfârșitul toamnei; evită tăierile de primăvară, când seva curge puternic. Pentru fructificare bună și recoltă accesibilă, formează o coroană joasă, cu 3-5 ramuri principale, și rărește ramurile din centru ca să pătrundă lumina. Dacă îl folosești pentru umbră, tunde-l doar pentru ramurile uscate, rupte sau încrucișate.
Înmulțire
Prin semințe. Scoate semințele din dude coapte, spală-le și semănă-le primăvara, la 0,5-1 cm adâncime. Stratificarea la rece, câteva săptămâni, îmbunătățește germinarea. Exemplarele obținute din semințe sunt variabile, iar jumătate pot fi masculine, adică fără fructe.
Prin butași. Iarna, taie butași lignificați de 20-25 cm, cu 3-4 muguri, din lujeri de un an, și plantează-i în sol afânat, lăsând la suprafață doar un mugure. Vara se pot folosi și butași verzi. Prinderea este în general bună, iar planta păstrează sexul și caracterele părintelui.
Prin altoire. Soiurile cu dude mari și gustoase se altoiesc pe puieți de dud, în primăvară, prin copulație sau în despicătură. Este metoda folosită în pepiniere pentru formele cultivate, inclusiv cele cu coroană plângătoare.
Dacă dorești recoltă mai ușoară, întinde o plasă sau un material textil sub coroană la începutul coacerii și scutură ramurile; dudele coapte cad și pot fi adunate curate. Consumă-le în aceeași zi sau congelează-le, pentru că se strică repede.
Dacă ai un dud alb mare în curte, ține cont de faptul că rădăcinile sunt puternice și pot ridica pavajul sau afecta fundațiile apropiate. De aceea, pe parcele mici, alege un loc la cel puțin 8-10 m de clădiri și limitează înălțimea prin tăieri regulate.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pete întunecate pe frunze | Ciuperci ale frunzișului, în veri umede | Strânge frunzele căzute, aerisește coroana |
| Lujeri și muguri înnegriți primăvara | Îngheț târziu | Taie părțile afectate; evită locurile cu aer rece stagnant |
| Fructe putrezite sau mucegăite | Ploi frecvente în perioada coacerii | Recoltează des; adună dudele căzute |
| Ramuri cu cancer sau scoarță crăpată | Bacterii sau ciuperci care pătrund prin răni | Taie și arde ramurile bolnave; dezinfectează uneltele |
| Colonii de păduchi pe lujeri tineri | Afide | Jet de apă, săpun potasic sau insecticid |
Toxicitate
Oameni: specia este considerată sigură, iar dudele coapte sunt comestibile. Fructele necoapte și latexul frunzelor și lujerilor pot provoca ușoare tulburări digestive sau iritații. Polenul este alergen pentru unele persoane.
Pisici: nu este cunoscută ca toxică.
Câini: nu este cunoscută ca toxică; dudele căzute în cantitate mare pot provoca doar tulburări digestive ușoare.
Utilizări
Dudele se consumă proaspete, uscate, în dulcețuri, siropuri, compoturi și băuturi tradiționale. Au gust dulce, cu aciditate scăzută, mai ales la soiurile albe. Se coc din vară, în mai multe valuri, și sunt căutate de păsări.
Frunzele sunt hrana tradițională a viermilor de mătase, iar în trecut sericicultura a fost o ocupație importantă în unele zone ale țării. Frunzele sunt folosite și ca furaj, iar în medicina populară se prepară ceaiuri din ele. Lemnul, asemănător celui de salcâm, se folosește la unelte și lemn de foc. Ca arbore ornamental și de umbră, este plantat în parcuri, curți și pe margini de drum.
Curiozități
Deși se numește dud alb, dudele pot fi albe, roșiatice sau aproape negre. Culoarea fructelor nu indică specia, ci doar soiul. Longevitatea de până la 150 de ani face ca multe exemplare din satele vechi să fie adevărate monumente.
Întrebări frecvente
Sunt comestibile dudele de la dudul alb?
Da, dudele coapte sunt comestibile și dulci, cu aciditate scăzută. Pot fi albe, roșiatice sau negricioase, de 1,5-2 cm. Se mănâncă proaspete sau se folosesc în dulcețuri, siropuri și compoturi. Fructele necoapte și latexul de pe lujeri pot provoca ușoare tulburări digestive, deci recoltează doar fructele coapte.
Cât de repede crește dudul alb?
În tinerețe are o creștere destul de rapidă, mai ales pe soluri fertile și cu apă suficientă. Poate depăși 15 m și ajunge la diametre de 1,5 m, iar longevitatea este de până la 150 de ani. Fructifică devreme, adesea după câțiva ani de la plantare, și anual.
Când tai dudul alb?
Cel mai bine iarna, în repaus vegetativ, sau la sfârșitul toamnei, când seva nu curge. Evită tăierile de primăvară, deoarece plaga sângerează mult. Pentru recoltă accesibilă formează o coroană joasă și rărește centrul. Suportă bine tăierile, dar nu tăia mai mult de o treime din coroană odată.
Cum înmulțesc dudul alb?
Prin semințe, butași sau altoire. Semințele se scot din dude coapte și se seamănă primăvara, dar plantele sunt variabile. Butașii lignificați, de 20-25 cm, se iau iarna și păstrează sexul părintelui. Soiurile pretențioase se altoiesc primăvara pe puieți de dud.
Rezistă dudul alb la ger în România?
Da, suportă bine gerurile iernii, până la aproximativ -25°C, și seceta. Este o specie termofilă, deci suferă din cauza înghețurilor târzii de primăvară, care pot afecta lujerii tineri și florile. În zonele mai reci plantează-l într-un loc adăpostit, cu soare direct.