Cimbrul de iarnă (Satureja montana) este un arbust aromatic mic, care își păstrează frunzele verzi o mare parte din an. Are gust picant, ușor piperat, și este folosit la fasole, carne, ciorbe și mixuri de ierburi. Nu trebuie confundat cu cimbrul obișnuit (Thymus), deși mirosul este asemănător.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante aromatice
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −20 °C
- Înălțime
- până la 40 cm
- Înflorire
- iulie – septembrie
- Înmulțire
- butași
- Caracteristici
- parfumată
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Sudul Europei, zonele muntoase mediteraneene
Îl cauți pentru că este o plantă perenă, ușor de ținut în grădină, care nu cere aproape nimic dacă are soare și un sol drenat. Merge bine în rocării, în borduri aromatice și în ghivece mari pe terasă.
Mai jos vezi cum arată, ce condiții îi plac, cum îl tunzi și îl înmulțești din butași și cum îl folosești în bucătărie.
Descriere
Planta formează o tufă compactă, lemnoasă la bază, înaltă de până la 40 cm. Frunzele sunt înguste, lucioase, lungi de 1–2 cm, cu glande de ulei aromat, iar tulpinile tinere sunt flexibile și ușor ramificate.
Florile mici, albe până la roz-liliachiu, apar din iulie până în septembrie și sunt foarte căutate de albine, de aceea planta este apreciată și ca meliferă. Aroma conține carvacrol și timol, ceea ce explică gustul picant.
Se deosebește de cimbrul obișnuit prin frunzele mai lungi și mai înguste și prin portul mai drept. Originea ei, în zonele muntoase din jurul Mediteranei, arată că preferă locurile însorite, pietroase, cu ierni reci, dar nu foarte ude.
Cerințe: lumină, sol și climă
Cimbrul de iarnă are nevoie de soare direct, cu cât mai mult cu atât mai aromat. La umbră tufa se alungește, iar frunzele au aroma mai slabă. Udarea este rară: lasă solul să se usuce între udări, mai ales în ghiveci. După ce s-a înrădăcinat în grădină, se descurcă de obicei doar cu ploile.
Solul trebuie să fie sărac, pietros sau nisipos, bine drenat, neutru până la ușor alcalin. Nu îl îngrășa, pentru că aroma scade, iar tufa devine moale și sensibilă la îngheț. Solurile grele se îmbunătățesc cu nisip și pietriș sau prin plantare pe un ridicat.
Iarna rezistă până la circa -20 °C, deci poate rămâne afară. În ghiveci, ferește vasul de băltire și, în gerurile puternice, mută-l lângă un perete sau înfășoară-l cu un material izolator.
Înmulțire
Cea mai sigură metodă pentru păstrarea calităților plantei este prin butași de lăstar.
Butași de lăstar
- Primăvara sau la începutul verii, taie lăstari neflorali de 8–10 cm, sub un nod.
- Îndepărtează frunzele din partea inferioară.
- Înfige butașii în nisip umed sau într-un amestec de nisip și turbă, în ghiveci cu drenaj.
- Ține-i la lumină difuză și umezeală moderată; rădăcinile apar în 3–5 săptămâni.
După înrădăcinare, planta se mută în ghivece mici, apoi în grădină, la 30–40 cm distanță. Plantele tinere au nevoie de udare puțin mai deasă în primul sezon.
Tăiere
Tunde-l ușor primăvara, ca să rămână compact, scurtând lăstarii cu o treime și îndepărtând ramurile uscate sau degerate. Nu tăia adânc în lemnul vechi, pentru că nu regenerează ușor din el. După înflorire poți face o a doua tundere ușoară, pentru formă.
Cultivarea în ghiveci și în rocărie
Cimbrul de iarnă este o plantă potrivită pentru ghivece mari, de teracotă, cu drenaj abundent. Folosește un amestec de pământ universal, nisip și pietriș mărunt, în proporții egale, și un ghiveci de cel puțin 25–30 cm diametru. Așază-l la soare, pe terasă sau pe balcon. Vara, în ghiveci, substratul se usucă mai repede, deci verifică-l, dar nu uda decât când este uscat pe câțiva centimetri adâncime.
În rocărie, plantează-l între pietre, în locuri unde apa se scurge repede. Se potrivește bine cu levănțică, salvie, cimbru obișnuit, rozmarin rezistent la ger și hissop. Distanța de plantare este de 30–40 cm, pentru ca tufele să se dezvolte fără să se sufoce. Pe parcursul primilor ani tufa crește lent, apoi devine lemnoasă și mai rară dacă nu este tunsă.
Pentru a reînnoi o tufă bătrână, înmulțește-o din butași și înlocuiește exemplarele vechi după 5–6 ani. Plantele tinere au aroma mai intensă și o formă mai compactă.
Recoltare și uscare
Frunzele se pot culege aproape tot anul, dar aroma este maximă chiar înainte de înflorire. Taie lăstari de 10–15 cm dimineața, după ce roua s-a uscat, și nu tăia mai mult de o treime din tufă odată. Leagă lăstarii în mănunchiuri mici și atârnă-i cu capul în jos, într-un loc umbrit și aerisit. După uscare, desprinde frunzele și păstrează-le în borcane închise, la întuneric. Aroma se păstrează bine un an.
Curiozități
Satureja montana este una dintre ierburile de bază ale bucătăriei din Balcani și din zona mediteraneană. În Germania și în Franța, ierburile de tip „sarriette” sunt asociate cu bucatele din fasole, iar în România cimbrul de iarnă este mai puțin cunoscut decât cimbrul de grădină, deși se potrivește la aceleași preparate.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Tufă ofilită, bază brună | Putrezirea rădăcinilor în sol umed | Mută planta într-un sol drenat, redu udarea |
| Pulbere albă pe frunze | Făinare, în veri umede | Aerisește tufa prin tăiere; taie părțile afectate |
| Frunze lipicioase, colonii mici | Afide | Spală cu jet de apă sau folosește săpun insecticid |
| Tufă alungită, aroma slabă | Lipsă de soare sau sol prea fertil | Mută în soare și nu fertiliza |
Greșeli frecvente
Cimbrul de iarnă suferă mai ales din cauza solului prea bogat și prea ud, a umbrei și a tăierii în lemnul vechi. Mulți îl tratează ca pe o plantă de grădină obișnuită, cu îngrășământ și udare deasă, iar rezultatul este o tufă moale, cu aromă slabă și sensibilă la îngheț. Ține-l sărac și uscat, în soare, și te va răsplăti cu aromă puternică și flori pentru albine.
Toxicitate
Cimbrul de iarnă este sigur pentru oameni ca aromă în cantități obișnuite. Uleiul esențial concentrat nu se ingeră în cantități mari și se evită în sarcină în doze medicinale. Pentru pisici și câini, planta nu este considerată toxică la consum accidental, dar uleiurile concentrate pot irita.
Utilizări
Frunzele se pot culege aproape tot anul și se folosesc proaspete sau uscate la fasole, linte, carne la grătar, ciorbe, sosuri și mixuri de ierburi. Fiind picant, este numit uneori „piperul bucătarilor”. Se pune la fasole și la alte leguminoase și pentru că ajută, după tradiție, la o digestie mai ușoară. Pentru uscat, taie lăstarii înainte de înflorire și atârnă-i în mănunchiuri, la umbră. În medicina tradițională se folosește ca ceai pentru balonare și răceli, dar fără a înlocui sfatul medicului. În grădină este o plantă decorativă pentru rocării și borduri, iar florile sunt căutate de albine.
Întrebări frecvente
Care este diferența dintre cimbrul de iarnă și cimbrul obișnuit?
Satureja montana are frunze mai lungi, înguste și lucioase, tufă mai dreaptă și gust mai picant, ușor piperat. Cimbrul obișnuit aparține genului Thymus, are frunze mai mici și o aromă diferită. Se folosesc asemănător în bucătărie, dar nu sunt aceeași plantă.
Rezistă cimbrul de iarnă la ger în România?
Da, rezistă până la circa -20 °C și poate rămâne afară în grădină. Cel mai mare dușman iarna este solul ud, nu gerul, deci alege un loc bine drenat. În ghiveci, ferește vasul de băltire și protejează-l în gerurile puternice.
Cum înmulțesc cimbrul de iarnă?
Prin butași de lăstar de 8–10 cm, tăiați primăvara sau la începutul verii și înrădăcinați în nisip umed, în lumină difuză. După 3–5 săptămâni apar rădăcinile. Planta tânără se mută apoi în ghiveci mic și, după ce s-a întărit, în grădină.
Cât de des udăm cimbrul de iarnă?
Rar. Lasă solul să se usuce între udări, mai ales în ghiveci. În grădină, după înrădăcinare, se descurcă de obicei cu ploile. Excesul de apă este cauza principală a bolilor, iar lipsa ocazională nu îl afectează.
Când și cum tund cimbrul de iarnă?
Primăvara, ușor, scurtând lăstarii cu o treime și îndepărtând ramurile uscate sau degerate. Nu tăia adânc în lemnul vechi, pentru că planta nu regenerează bine din el. O a doua tundere ușoară, după înflorire, păstrează forma compactă.