Pe scurt despre cicoare
Cicoarea (Cichorium intybus) este una dintre cele mai cunoscute plante sălbatice de câmp din România, ușor de recunoscut după florile sale de un albastru intens, deschise pe marginea drumurilor, a căilor ferate și a terenurilor înierbate. Este o plantă erbacee perenă, înaltă și aspră, cu un farmec discret: florile se deschid dimineața și se închid spre prânz, oferind petice de albastru de-a lungul șanțurilor și miriștilor. Pe lângă valoarea ei ornamentală spontană, cicoarea este apreciată de secole pentru rădăcina groasă, din care se prepară un cunoscut substitut de cafea, și pentru conținutul ridicat de inulină.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de câmp
- Tip
- plantă erbacee
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 150 cm
- Înflorire
- iulie – septembrie
- Înmulțire
- semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa
Descriere
Cicoarea formează o rozetă bazală de frunze în primul an, din care se ridică ulterior tulpini erecte, rigide, ramificate și colțuroase, cu aspect aspru, păros. Frunzele bazale sunt mari, alungite, dințate sau penat-lobate, asemănătoare celor de păpădie, în timp ce frunzele de pe tulpină sunt mai mici, înguste și prind tulpina cu baza lor. Întreaga plantă conține un suc lăptos, alb, amar, caracteristic familiei.
Elementul cel mai distinctiv îl reprezintă florile. Acestea sunt grupate în capitule (inflorescențe tipice familiei Asteraceae), de aproximativ 3-4 cm în diametru, formate exclusiv din flori ligulate (de tip „limbă”), cu vârful crestat în cinci dințișori. Culoarea lor este un albastru deschis, luminos, rareori virând spre liliachiu, alb sau roz la unele exemplare. Capitulele stau aproape lipite de tulpină, dispuse în lungul ramurilor. După înflorire, planta produce fructe mici (achene), fără egreta pufoasă pronunțată întâlnită la alte plante înrudite.
Rădăcina este pivotantă, groasă, cărnoasă și adâncă, ceea ce ajută planta să reziste la secetă și o face dificil de smuls. Tocmai această rădăcină este partea cea mai valoroasă în utilizările tradiționale.
Habitat și răspândire în România
Cicoarea este o specie comună și larg răspândită pe tot teritoriul României, de la câmpie până în zonele de deal. O întâlnești frecvent pe marginile drumurilor și ale șoselelor, pe lângă căile ferate, pe terenuri necultivate, pârloage, pe islazuri, în pajiști uscate și pe terenuri ruderale, adică acolo unde solul a fost deranjat de activitatea umană.
Preferă locurile însorite, deschise, și solurile relativ uscate până la moderat umede, adesea calcaroase sau argiloase, dar se adaptează la o gamă largă de condiții. Fiind o plantă robustă și rezistentă la secetă datorită rădăcinii adânci, suportă bine verile fierbinți și solurile sărace. Se autoînsămânțează cu ușurință, motiv pentru care ajunge să formeze populații întinse de-a lungul drumurilor de țară.
Cicoarea este o specie originară din Europa și vestul Asiei, naturalizată astăzi în multe regiuni temperate ale lumii. În România este o prezență obișnuită a peisajului de câmp, recunoscută de aproape oricine după petalele ei albastre care colorează verile.
Recoltare
De la cicoare se recoltează atât părțile aeriene, cât și rădăcina, în funcție de scopul urmărit.
Rădăcina se recoltează de obicei toamna, în septembrie-octombrie, sau primăvara devreme, când conține cea mai mare cantitate de inulină. Plantele se sapă din pământ, rădăcinile groase se spală bine de pământ, se curăță și se taie în bucăți. Pentru substitutul de cafea, bucățile se usucă și apoi se prăjesc.
Frunzele tinere din rozeta bazală se culeg primăvara, când sunt fragede; mai târziu devin foarte amare. Florile și părțile aeriene înflorite se recoltează vara, în timpul perioadei de înflorire.
Recoltați întotdeauna din zone curate, departe de marginea drumurilor circulate, a căilor ferate sau a terenurilor tratate cu pesticide, deoarece plantele de pe astfel de margini pot acumula poluanți. Pentru uscare, materialul se întinde în strat subțire, la umbră, într-un loc aerisit.
Utilizări (substitut de cafea din rădăcină, inulină)
Cea mai cunoscută utilizare a cicoarei este prepararea unui substitut de cafea din rădăcina prăjită și măcinată. Rădăcina uscată se prăjește până capătă o culoare brună și o aromă caracteristică, ușor amăruie și caramelizată, apoi se macină. Băutura obținută nu conține cofeină și a fost folosită istoric fie ca înlocuitor al cafelei în perioade de lipsuri, fie ca adaos pentru a întregi aroma cafelei. Și astăzi cicoarea intră în amestecuri de cafea sau în băuturi de tip „cafea fără cofeină”.
Rădăcina de cicoare este o sursă bogată de inulină, o fibră solubilă de tip fructan, folosită în industria alimentară ca îndulcitor natural cu indice glicemic scăzut, ca fibră prebiotică și ca ingredient în produse dietetice. Inulina este motivul pentru care cicoarea este cultivată comercial în unele țări.
Frunzele tinere, fragede, se pot consuma în salate, având un gust ușor amar, asemănător celor de andive (care provin tot din specii de Cichorium). Florile albastre sunt comestibile și decorative. În plus, cicoarea este o valoroasă plantă meliferă, căutată de albine.
Notă: informațiile despre utilizările tradiționale au caracter strict informativ și nu constituie sfat medical. Pentru orice problemă de sănătate sau înainte de a folosi plante în scop terapeutic, consultați un medic sau un farmacist.
Confuzii posibile
Florile albastre, intense, ale cicoarei sunt destul de caracteristice, dar confuziile sunt totuși posibile, mai ales înainte de înflorire:
- Păpădia (Taraxacum officinale) — frunzele bazale se aseamănă foarte mult, ambele fiind dințate și conținând suc lăptos. Se deosebesc însă clar la înflorire: păpădia are flori galbene și tulpină nedivizată, fără frunze, în timp ce cicoarea are flori albastre și tulpini înalte, ramificate și frunzoase.
- Andiva și cicoarea de Bruxelles — sunt forme cultivate ale aceleiași specii (Cichorium intybus) sau ale rudei apropiate Cichorium endivia, deci nu sunt propriu-zis o confuzie, ci varietăți selectate.
- Alte plante cu flori albastre de câmp, precum cicoarea sălbatică nu se confundă ușor cu albăstrelele (Centaurea cyanus), care au inflorescențe mai globuloase și apar pe lanuri de cereale.
Cicoarea nu are sosii toxice periculoase în flora României, dar ca la orice plantă culeasă din natură, identificarea corectă rămâne esențială.
Curiozități
Una dintre cele mai fascinante particularități ale cicoarei este comportamentul florilor: acestea se deschid dimineața devreme și se închid spre amiază, urmărind parcă mersul soarelui. Datorită acestei „punctualități”, botanistul Carl Linné a inclus cicoarea în celebrul său „ceas floral”, un aranjament teoretic de plante care se deschid și se închid la ore diferite ale zilei.
În folclorul românesc, cicoarea apare în basme și legende sub forma fetei îndrăgostite preschimbate în floare albastră care privește necontenit spre soare. Numele popular de „floarea-soarelui sălbatică” sau asocierile cu privirea spre cer reflectă tocmai acest obicei al florilor.
Istoric, cicoarea a fost folosită ca substitut de cafea mai ales în perioade de criză și de blocaje economice, când cafeaua adevărată devenea greu de procurat. În Europa, „cafeaua de cicoare” a rămas o tradiție în unele regiuni chiar și după ce cafeaua a redevenit accesibilă.
Întrebări frecvente
Cum recunosc cicoarea pe câmp?
Cel mai sigur semn sunt florile de un albastru deschis, de circa 3-4 cm, cu petale crestate la vârf, dispuse de-a lungul unor tulpini înalte, rigide și ramificate. Florile se deschid dimineața și se închid spre prânz, iar planta conține suc lăptos alb.
Se face cu adevărat cafea din rădăcină de cicoare?
Da. Rădăcina groasă se usucă, se prăjește până devine brună și se macină, obținându-se o băutură cu aromă asemănătoare cafelei, dar fără cofeină. A fost folosită mult timp ca înlocuitor al cafelei și se găsește și astăzi în amestecuri comerciale.
Frunzele de cicoare se pot mânca?
Frunzele tinere din rozeta bazală, culese primăvara, se pot consuma în salate, având un gust ușor amar. Pe măsură ce planta crește, frunzele devin foarte amare și mai puțin plăcute. Andivele de la magazin provin din specii cultivate de cicoare.
Când înflorește cicoarea în România?
Cicoarea înflorește în general din iunie până în septembrie, uneori chiar până în octombrie, în plină vară colorând marginile drumurilor și pajiștile cu nuanța ei caracteristică de albastru.