Cenușerul (Ailanthus altissima) este un arbore exotic, originar din China și Coreea, care a ajuns la noi ca plantă ornamentală și de consolidare a terenurilor, apoi a scăpat din cultură și a devenit subspontan în stepă și în silvostepă. Îl recunoști după frunzele foarte mari, compuse, cu miros neplăcut când le strivești, și după fructele aripate, adunate în ciorchini.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante exotice
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 25 m
- Înflorire
- iunie, iulie
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Caracteristici
- creștere rapidă
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- Asia de Est (China, Coreea)
Îl cauți fie pentru că ai un astfel de arbore în curte și vrei să știi ce este, fie pentru că vrei să-l scoți. Este o specie cu creștere foarte rapidă, nepretențioasă și rezistentă la secetă și poluare, dar tocmai de aceea este considerată invazivă în multe regiuni.
Mai jos găsești descrierea speciei, răspândirea, cerințele, modul de înmulțire (inclusiv de ce se răspândește atât de ușor), bolile, toxicitatea, controlul și utilizările.
Descriere
Este un arbore de 15–20 m, uneori doar arbust. Tulpina este scurtă și se desface în puține crăci groase, ascendente. Scoarța este cenușie-deschisă, mărunt reticulat brăzdată, subțire, iar la strivire are miros urât și gust amar.
Lujerii sunt foarte groși, bruni, cu lenticele mari, fin pubescenți; măduva este largă și portocalie. Mugurii sunt alterni, mici, tomentoși, situați deasupra unei cicatrici mari.
Frunzele sunt imparipenat compuse, lungi de 40–70 cm, cu 11–25 de foliole pețiolate, ovat-lanceolate, de 5–10 cm. La bază au 2–4 dinți glanduloși, sunt glabre și degajă un miros urât. Florile sunt poligame, galben-verzui, grupate în panicule laxe și erecte, și apar în iunie–iulie. Fructele sunt samare cu sămânța turtită așezată la mijlocul unei aripioare răsucite, translucide, cu o știrbitură în dreptul semințelor; maturarea este anuală.
Răspândire și habitat
Cenușerul este originar din China și Coreea. La noi a fost cultivat frecvent pe terenuri degradate, pe taluzuri și pe terenuri virane, devenind subspontan în stepă și în silvostepă. În Dobrogea și în silvostepa sudică a Moldovei formează fitocenoze pe locul fostelor vii, pe locuri ruderale și pe anumite râpe.
Cerințe: lumină, sol, climă
Este o specie de lumină, care crește la soare direct și nu suportă umbra deasă. Reclamă climate calde și un sezon lung de vegetație. Rezistă la secetă și poluare, iar solul nu contează prea mult: vegetează chiar și pe nisipuri marine, pe moloz și în crăpături de asfalt. Înghețurile timpurii și gerurile mari de peste iarnă afectează lujerii nelignificați; temperatura minimă suportată este de aproximativ -25°C, iar lujerii tineri pot îngheța în ierni aspre.
Udarea este rară, de fapt inutilă după primul an. Fertilizarea nu este necesară.
Înmulțire
În natură cenușerul se înmulțește foarte agresiv, motiv pentru care nu este recomandat pentru plantare. Metodele de mai jos explică această agresivitate.
Din semințe
Un exemplar femel produce zeci de mii de semințe pe an, dispersate de vânt. Semințele germinează ușor, fără tratamente speciale, primăvara, și puieții cresc foarte repede, uneori peste un metru în primul sezon.
Prin drajoni
Planta formează drajoni abundenți din rădăcini, în special după ce arborele este tăiat sau rănit. Un singur arbore poate genera o colonie întreagă, iar drajonii se pot detașa și muta primăvara sau toamna.
Din butași de rădăcină
Secțiuni de rădăcină de 8–10 cm, groase cât un deget, se pun orizontal într-un amestec nisipos, iarna sau primăvara devreme, și formează lăstari noi. Aceasta este și metoda prin care fragmentele rămase în sol după o dezrădăcinare incompletă regenerează planta.
Controlul și eliminarea
Dacă vrei să scapi de un cenușer, tăierea la ras produce de obicei un val de drajoni. Cele mai bune rezultate se obțin prin combinarea măsurilor: jupuirea inelară a scoarței sau tăierea repetată a lăstarilor timp de mai mulți ani, urmate, în zone private, de tratament chimic autorizat al cioatei, aplicat pe suprafața proaspăt tăiată. Smulge puieții mici imediat ce apar, înainte de a forma rădăcini adânci, și îndepărtează fructele înainte să se disperseze. Nu compostează fragmentele de rădăcină.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ofilire bruscă a coroanei, dungi în lemn | Verticilioză | Nu este necesar tratament; arborele infectat se poate tăia |
| Lujeri înghețați după iarnă | Ger puternic sau îngheț timpuriu | Taie lujerii afectați primăvara |
| Pete și găuri pe frunze | Insecte defoliatoare, ciuperci ale frunzelor | Rar necesită intervenție, planta se reface singură |
| Colonii de insecte pe lujeri | Afide, cochenile | Jet de apă, săpun insecticid sau ulei horticol |
În general, cenușerul are puțini dușmani naturali la noi, de aceea se și răspândește agresiv.
Toxicitate
Planta este toxică la ingerare. Scoarța, frunzele și rădăcinile conțin compuși amari (cvasinoide) care pot provoca greață, vărsături și amețeli. Sucul și contactul cu planta pot irita pielea la unele persoane, provocând dermatită. Pentru pisici și câini, ingerarea poate duce la vărsături și diaree; ține animalele departe de lăstarii tineri și de frunzele căzute.
Utilizări
A fost plantat pentru consolidarea taluzurilor și a terenurilor degradate, pentru perdele de protecție și ca arbore de alee, datorită creșterii rapide și toleranței la poluare. Lemnul este elastic și poate fi folosit la mobilă sau lemn de foc, iar frunzele au fost folosite în trecut ca hrană pentru viermele de mătase de ailant. Florile sunt vizitate de albine.
Astăzi, în multe țări europene, specia este considerată invazivă, iar plantarea ei nu mai este recomandată, deoarece înlocuiește vegetația nativă. În locul ei, pentru alei și terenuri uscate poți alege specii indigene, de exemplu jugastrul, paltinul de câmp sau arțarul tătăresc.
Ce faci dacă ai deja un cenușer în grădină
Dacă arborele este mic, scoate-l din rădăcină în sol reavăn, după ploaie, și verifică dacă au rămas fragmente de rădăcină, pentru că acestea pot regenera. Dacă este mare și amplasat departe de clădiri, poți să-l lași doar dacă îndepărtezi în fiecare an fructele înainte de maturare, ca să nu mai trimită semințe în vecinătate. Dacă este aproape de fundații, de conducte sau de zid, rădăcinile și drajonii pot deteriora construcția, deci mai bine îl elimini treptat.
Lemnul tăiat se poate folosi la foc, dar nu așeza ramurile cu fructe pe grămada de compost. Pe terenurile mari, aplică același control mai mulți ani la rând, pentru că banca de semințe din sol rămâne activă mult timp.
Curiozități
Numele altissima înseamnă „foarte înalt”, iar denumirea „arborele-cerului” vine din traducerea numelui chinezesc. Exemplarele tinere cresc uneori peste un metru și jumătate într-un an, iar mirosul frunzelor, greu de suportat, este un bun element de recunoaștere.
Întrebări frecvente
Cum scap de un cenușer din curte?
Tăierea simplă stimulează drajonarea, deci nu este suficientă. Combină tăierea repetată a lăstarilor timp de mai mulți ani cu jupuirea inelară a scoarței, iar pe cioata proaspăt tăiată poți aplica un erbicid autorizat. Smulge puieții tineri imediat ce apar și îndepărtează fructele înainte să se disperseze. Rezultatele cer răbdare, de obicei doi–trei ani.
Cât de repede crește cenușerul?
Foarte repede: puieții pot crește peste un metru într-un singur sezon, iar arborii adulți ajung la 15–20 m. Longevitatea este însă relativ redusă, de aproximativ 30–50 de ani. Creșterea rapidă, împreună cu drajonarea și cu producția mare de semințe, explică de ce specia se răspândește agresiv pe terenuri virane.
Este cenușerul toxic pentru oameni și animale?
Da, este toxic la ingerare. Scoarța, frunzele și rădăcinile conțin compuși amari care pot provoca greață și vărsături, iar contactul cu sucul poate irita pielea la persoanele sensibile. Pisicile și câinii pot avea vărsături sau diaree după ce mestecă lăstari sau frunze. Poartă mănuși când lucrezi cu planta.
De ce este considerat cenușerul o specie invazivă?
Pentru că produce foarte multe semințe, drajonează puternic, crește rapid și tolerează secetă, poluare și soluri sărace. Formează colonii dese care înlocuiesc vegetația nativă. În plus, rădăcinile și frunzele eliberează substanțe care inhibă creșterea altor plante. În România este frecvent în Dobrogea și în sudul Moldovei, pe terenuri ruderale.
Cum recunosc un cenușer iarna sau vara?
Vara îl recunoști după frunzele compuse, foarte mari (40–70 cm), cu 11–25 de foliole și miros neplăcut la strivire, plus după fructele aripate în ciorchini. Iarna, lujerii groși, bruni, cu cicatrici mari ale frunzelor și mugurii mici, tomentoși, sunt caracteristici. Măduva largă, portocalie, a lujerilor este un alt indiciu.